Spre surprinderea noastră, care uitasem de el după Olimpiada de la Tokyo, dar mai puţin a antrenorului lui, a stafului şi a Cameliei Potec şi a celor din această piaţă, la 17 ani David Popovici a devenit campion mondial la nataţie la 200 de metri şi 100 de metri liber. El a sfidat ceea ce credem noi despre noi, că ne naştem cu talent, dar murim cu speranţa.
Dar mai important decât medaliile câştigate – îi doresc să câştige şi aurul olimpic – este tot ecosistemul pe care îl poate crea şi se poate crea în jurul lui. La fel ca la Simona Halep. De săptămâna trecută mulţi părinţi au început să se intereseze de cursurile de înot, iar mulţi copii au ridicat capul din telefon şi au început să viseze că ar putea ajunge ca David Popovici.
Poate au fost autorităţi locale – primării, consilii judeţene, consilii locale – care se gândesc să aloce nişte bani pentru un bazin sau, cine ştie, să resusciteze bazinele de înot ale lui Udrea, care mai degrabă fuseseră făcute ca să devalizeze bugetul decât să scoată campioni sau să atragă copiii la înot.
Poate sunt firme, supermarketuri, malluri care citesc propunerea Ziarului Financiar, ca lângă fiecare supermarket să facă un teren de joacă, de sport, în jurul căruia să se adune copiii, tinerii, în loc să se adune în faţa sălilor de păcănele şi pariuri. Avem nevoie de exemple pozitive ca să arate că şi în România se poate realiza ceva, că şi din România pot ieşi campioni, că şi în România sunt antrenori pregătiţi care pot scoate campioni.
Bineînţeles că David Popovici, antrenorul lui, Simona Halep sunt nişte excepţii, dar tocmai aceste excepţii arată că într-o ţară din care tânăra generaţie vrea să fugă se pot face lucruri bune.
Dacă David Popovici şi ceea ce a realizat el îi poate determina pe 1, 2, 10, 100, 1000 de copii să vină la înot, este un lucru extraordinar, chiar şi fără ca vreunul să ajungă vreodată campion. România, cei care ne-au conduş şi ne conduc, nu are un sistem prin care să descopere talente, să-i îndrume pe copii către ceva, să le dea un scop şi un drum către viitor.
Dacă în zona urbană părinţii încearcă să acopere acest lucru, în zona rurală este un întuneric total. Simona Halep a reuşit să aducă către tenis mulţi copii, ceea ce este un lucru mai important decât a găsi un campion.
Cu cât se fac mai multe comunităţi în jurul imaginii unui campion, cu atât sunt şanse mai mari ca societatea să progreseze şi să se dezvolte. Simona Halep, David Popovici, Hagi ar trebui plimbaţi prin ţară să vorbească tuturor despre ceea ce au făcut ei, despre efortul depus, despre leadership, despre muncă, despre satisfacţiile pe care poţi să le aduci unei naţiuni.
Prea puţină lume îl înţelege pe Hagi, dar el, cu academia lui, a dat un sens şi viaţă unor copii care altfel s-ar fi pierdut într-un sat, într-o comună, într-un oraş. Dacă Hagi şi-ar crea o franciză din ceea ce a creat, fotbalul românesc ar arăta mai bine.
Bineînţeles că noi sperăm să apară un nou Hagi, dar câteodată este mai important ca sistemul să se extindă mai mult pentru a putea să-l găsesască pe noul Hagi, pe Mutu, pe Piţurcă, pe Lucescu etc. Zona urbană din România, din principalele oraşe, se apropie de nivelul occidental, dar celelalte zone din oraşele mici şi mijlocii, din zona rurală, rămân în urmă.
Copiii de acolo nu au niciun viitor dacă nu sunt preluaţi de anumite sisteme, dacă nu văd în jurul lor nişte modele. Astăzi vorbim despre sport. Sunt şanse mai mari să găseşti talente în zonele sărace decât în zonele urbane.
Ca să nu mai vorbim de faptul că cel care s-a născut în sărăcie are şanse mai mari să aibă o ambiţie şi o determinare prin care să reuşească în viaţă. Are nevoie doar să fie luat de acolo şi să intre într-un sistem.
Acest lucru este valabil şi pentru muzică, dans, actorie, etc. Nu toată lumea poate să înveţe, nu toată lumea poate să ajungă la facultate, dar, dacă ai un sistem, s-ar putea să poţi să scoţi nişte copii din starea lor, din situaţia lor familială care îi condamnă să facă ceea ce fac şi părinţii lor. David Popovici, Simona Halep, Hagi, Cristina Neagu au talent, dar o calitate mult mai importantă este cea legată de muncă, muncă şi iar muncă. Într-o ţară unde până acum două luni bitcoinul era rege (unde mai poţi să câştigi de 50 de ori în 6 luni?) cuvântul „muncă” nu era în prim-plan. Nici acum nu este. Toată lumea se uită la Becali cum împarte banii, iar copiii vor să fie ca el.
Năstase a fost un talent pur, dar, pe termen lung, Ţiriac, care a muncit mai mult, a realizat mult mai multe lucruri. David Popovici îşi va urma cariera lui şi sper ca să fie un model pentru crearea de comunităţi prin care alţi copii să aibă o şansă să-şi descopere talentul, iar acesta să fie valorificat.
(cristian.hostiuc@zf.ro)