Tag: datorii externe

  • Cui ii pasa de somaj

    Am o presimtire rea referitoare la viitorul muncitorilor
    americani – dar nu din motivele care v-ar putea veni acum in minte,
    sau nu in totalitate. Da, cresterea incetineste si sunt destule
    sanse ca somajul sa creasca, nu sa scada, in lunile care vin. Asta
    e de rau. Dar ce e mai rau e ca sunt tot mai multele dovezi ca
    elita noastra guvernamentala nu e interesata de faptul ca un nivel
    de disfunctionalitate economica odinioara de neimaginat este pe
    cale sa devina noua stare de normalitate.

    Si mi-e teama ca cei de la putere, in loc sa-si asume
    responsabilitatea pentru crearea de locuri de munca, vor declara in
    curand somajul ridicat drept “structural”, o componenta permanenta
    a peisajului economic, si ca prin condamnarea unei mari parti
    dintre americani la somaj pe termen lung vor transforma aceasta
    scuza intr-o trista realitate.
    Nu cu mult timp in urma, oricine ar fi estimat ca unul din sase
    angajati americani va ajunge in curand in somaj sau i se vor reduce
    norma si salariul, si ca perioada medie de somaj va ajunge la 35 de
    saptamani, era trimis la plimbare drept un pesimist incurabil, in
    parte si pentru ca daca s-ar fi intamplat ceva din cele de mai sus,
    se presupunea ca autoritatile ar fi tras de toate parghiile crearii
    de locuri de munca. Dar iata ca aceste previziuni s-au adeverit, si
    ce vedem in schimb?

    In primul rand, vedem Congresul care refuza sa actioneze, atat
    republicanii cat si democratii conservatori refuzand sa mai dea
    veun ban pentru crearea de locuri de munca si nedorind nici macar
    sa aline suferinta celor fara un loc de munca.
    Ni se spune ca nu ne permitem sa ii ajutam pe someri – ca trebuie
    sa ne coboram grabnic deficitele bugetare, fiindca altfel
    “gardienii obligatiunilor” (speculatorii de pe pietele financiare)
    vor urca pana la cer costul la care se imprumuta Statele Unite.
    Sunt plasmuiri ale imaginatiei vulturilor deficitului, caci departe
    de a fugi de datoriile SUA, investitorii le cumpara si mai abitir,
    ducand dobanzile de fapt la minime istorice. Dar apostolii fricii
    sunt de neclintit: lupta cu deficitele, insista ei, trebuie sa aiba
    prioritate – dar nu si inaintea reducerilor de impozite pentru cei
    bogati, care trebuie extinse, indiferent ce minusuri bugetare se
    vor genera astfel. Ideea e ca o mare parte din Congres – suficient
    de mare incat sa poata bloca orice actiune in privinta locurilor de
    munca – e foarte interesata de impozitele pentru cei mai bogati
    americani, adica 1% din populatie, dar foarte putin de necazul
    americanilor de rand care nu-si pot gasi de lucru.

    Bun, daca nu face nimic Congresul, de ce nu actioneaza atunci
    Rezerva Federala? La urma urmei, se presupune ca ea are doua tinte:
    eliminarea somajului si stabilitatea preturilor, de obicei definita
    in practica drept o inflatie sub 2%. De vreme ce somajul e foarte
    mare, iar inflatia e mult sub pragul maxim, te-ai astepta ca Fed sa
    ia masuri agresive care sa stimuleze economia. Dar n-o face. E
    adevarat ca Rezerva Federala a apasat deja una dintre pedale pana
    la podea: dobanzile pe termen scurt, parghia sa obisnuita de
    interventie, sunt aproape de zero. Totusi, presedintele Fed, Ben
    Bernanke, ne-a asigurat ca are si alte optiuni, cum ar fi sa-si
    mareasca detinerea de obligatiuni ipotecare, si a promis ca va
    pastra dobanzile pe termen scurt la un nivel minim. Si un mare
    institut de cercetare sugereaza ca Rezerva Federala ar putea
    impulsiona economia daca si-ar fixa o tinta de inflatie mai mare de
    2%. Dar Fed nu a facut nimic din acestea. In loc de asa ceva, unii
    oficiali coboara mizele pentru ea. Spre exemplu, Richard Fischer,
    presedintele Rezervei Federale din Dallas, a sustinut luna trecuta
    ca Fed nu are nicio responsabilitate pentru slabiciunea economiei,
    pe care el a pus-o pe seama incertitudinii cu privire la viitoarele
    reglementari legale – o viziune populara in cercurile
    conservatoare, dar fundamental opusa realitatii. De fapt, el a
    reactionat la esecul Fed de a-si atinge una din cele doua
    principale tinte prin mutarea tintei.
    A trecut apoi la cealalta tinta, explicand ca scopul Fed nu e
    maximum 2% pentru inflatie, ci mai degraba “a pastra inflatia
    extrem de joasa si de stabila”.

    Pe scurt, toate-s bune. Si estimez – dupa ce am mai vazut filmul
    asta odata in Japonia – ca daca si cand preturile vor incepe sa
    scada, cand inflatia deja mult sub tinta va deveni deflatie, unii
    oficiali Fed ne vor explica atunci ca si asta e in regula. Ce ne
    asteapta urmand aceasta cale? Iata ce consider eu foarte probabil:
    doi ani de acum inainte, somajul va fi foarte ridicat, foarte
    posibil mai mare decat e acum. Dar in loc sa-si asume
    responsabilitatea pentru a rezolva situatia, politicienii si
    oficialii Fed vor declara laolalta ca somajul ridicat e structural,
    dincolo de controlul lor. Si dupa cum am mai spus, cu timpul aceste
    scuze se pot transforma intr-o filozofie de viata, pe masura ce
    somerii pe termen lung isi pierd abilitatile de munca si
    conexiunile cu piata muncii si devin de neangajat.

    As vrea sa-mi imaginez ca mania publica va preveni acest
    deznodamant. Dar desi americanii sunt cu adevarat nervosi,
    supararea lor nu are o tinta anume. Asa ca mi-e teama ca elita
    noastra guvernamentala, care nu e cine stie ce interesata de somaj,
    va permite ca distrugerea locurilor de munca sa se perpetueze si de
    acum inainte.

  • Rezerva valutara a BNR a ajuns la 27,32 de miliarde de euro in iulie

    Evolutia a avut loc pe fondul unor intrari de 4,24 de miliarde de euro, care includ imprumuturile contractate de Ministerul Finantelor Publice si venituri din administrarea rezervelor internationale, potrivit unui comunicat BNR.

    Iesirile au totalizat 3,38 miliarde de euro, reflectand reducerea rezervelor minime ale bancilor comerciale, platile in contul datoriei publice externe si plati din contul Comisiei Europene.
    Rezervele internationale ale Romaniei, respectiv valute plus aur, valorau la sfarsitul lunii iulie 29,54 miliarde euro, in crestere de la 28,69 miliarde euro la 30 iunie 2009.