Tag: Daniel Barbu

  • Lovitura de stat zilnică de la ora 18,30. Perlele politice ale săptămânii

    “Guvernul Ponta schimbă agenda externă a României fără să-i întrebe pe români” – fruntaşul PMP Teodor Baconschi despre declaraţia MAE că România şi-a făcut temele pentru Schengen, dar nu poate “sta în genunchi, cu mâna întinsă” cerşind aderarea

    “Nu, că nu am avut bani. Nu-mi pare rău” – preşedintele Traian Băsescu, întrebat dacă nu ar fi preferat să meargă el în locul lui Victor Ponta la funeraliile lui Nelson Mandela

    “În fiecare seară, la ceasurile 18.30 fix, preşedintele – totuşi în funcţie – al acestei ţări anunţă că a mai avut loc o lovitură de stat” – Crin Antonescu, preşedintele Senatului

    “Deşi este cel mai bun prieten al somnului, dl. Antonescu să nu se culce pe o ureche. De ce îi este frică, de aia nu va scăpa” – senatorul PSD Mircea Geoană despre comentariile ironice ale lui Crin Antonescu la adresa potenţialilor candidaţi PSD la preşedinţie

    “Nu pot spune că mi-a venit să plâng, dar am trăit o mare amărăciune. Respingerea Legii minelor fost o mare lovitură, dar am văzut că o ţară întreagă se bucura” – fostul ministru PNL Varujan Vosganian

  • Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii

    Premierul Victor Ponta trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

    Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

    Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: “La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

    Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu “regretă profund” “comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze “tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”.

    Declaraţiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de preşedintele Traian Băsescu şi de liderul PNL, Crin Antonescu.

    Astfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că “este un om cu handicap sufletesc”.

    “Unui om care spune aşa ceva nu poţi să-i pretinzi să-şi dea demisia, pentru că el este cu handicap sufletesc. Un astfel de om, că-i politician, că-i om simplu, este un om care are handicap sufletesc, deci nu te poţi aştepta la un astfel de individ să aibă responsabilitatea gestului demisiei. Dar premierul trebuia să îl demită imediat”, a spus şeful statului, într-o emisiune a postului B1 Tv.

    Preşedintele a arătat că cei mai mulţi seropozitivi din România sunt acei bebeluşi care, pe vremea regimului Ceauşescu, erau vaccinaţi la naştere.

    “Noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau copiilor, bebeluşilor în spitale în ultimele luni, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie, după ’90, plecau copiii infectaţi de la naştere”, a spus Traian Băsescu.

    “Să spui aşa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt. Premierul trebuia să îi anunţe destituirea de la Johannesbourg. Sunt oameni lipsiţi de responsabilitate. Trebuie să plece Barbu imediat”, a susţinut Băsescu.

    Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, la RRA, dacă este de părere că ministrul Culturii, Daniel Barbu, va demisiona, el răspunzând: “Eu cred că da”.

    “Sunt consternat de afirmaţia pe care a făcut-o (…) O asemenea declaraţie nu-l reprezintă. Demisia face parte şi este un semn de nobleţe aproape în democraţie. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Şi cred că un lucru la care însuşi Daniel Barbu ţine, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferinţă cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar faţă de care a făcut această afirmaţie nefericită”, a mai declarat Antonescu.

    El a precizat că nu a apucat să vorbească cu ministrul Culturii despre acest subiect.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, duminică, ministrul Daniel Barbu a fost invitat “în calitate privată, de universitar şi autor”, să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.

    “Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arată în comunicat.

    Potrivit sursei citate, “deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”.

  • Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!

    Anul trecut, în iarnă, a fost o ştire TV cum că dacă românii nu ies în stradă, noua lege a sănătăţii (pe atunci în fază de proiect) ar fi urmat să fie aprobată şi să intre în vigoare în aceeaşi zi; ulterior, tiranul criminal de la Cotroceni era descris ca gata să deschidă focul contra manifestanţilor. Acum a fost o ştire că guvernul criminal Ponta a omorât doi protestatari la Pungeşti şi i-a rănit grav pe alţii, încălcându-şi în sfârşit tactica de a nu interveni contra protestatarilor.

    Împreună cu filme educative despre Horea, Cloşca şi Crişan prezentate la mini-televiziuni, desene pe net cu răscoala de la 1907, scene de la mineriada din 1991 ori versuri din Coşbuc (de preferinţă cele din titlul de aici) invocate sau postate pe Facebook, protestul de la Pungeşti a relansat mobilizarea insistentă pentru dărâmarea actualului guvern, fie în folosul unora care combat mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică doar dacă sunt făcute de RMGC şi Chevron, fie în folosul altora care le combat doar dacă de pe urma lor câştigă actualul guvern. Numărul celor care îşi exprimă pe net sau offline regretul că ministrul Daniel Barbu n-a fost bătut ori ucis, care vorbesc de linşarea altor miniştri, dacă se poate a întregii clase politice, a devenit neaşteptat de mare.

    Fără îndoială, mulţi dintre cei ce se exprimă pe net îşi varsă doar năduful şi nu au intenţia să bată pe nimeni în viaţa reală, iar mimetismul inerent în comunicarea pe net îi face pe cei mai tineri dintre ei să repete rapid ceea ce văd la alţii, cu uşurinţa cu care dai “share”. Există însă inclusiv aspiranţi la statutul de formatori de opinie care îşi folosesc site-urile ori conturile de Facebook ca să îndemne la violenţă sau doar să anunţe “revoluţia”, fără a fi mânaţi deloc de furie, ci doar de calcule şi de o mare iresponsabilitate. “Vine haosul. Vine revoluţia. Vin luptele de stradă. Trădarea de ţară se pedepseşte cu moartea”, Libia, Siria sau Egiptul date drept exemple de urmat pentru noi şi acelaşi gen de comparaţii deplasate între puterea actuală şi dictatura ceauşistă, identice cu cele pe care le-am văzut anul trecut făcute între fosta putere şi dictatura ceauşistă.

    În unele cazuri, mesajele exploatează ca la carte nu doar frica oamenilor de viitor, ci şi filonul xenofob pe care orice om îl are undeva ascuns în fundul minţii, dar pe care foarte puţini aleg să-l cultive şi să-şi facă din el o filozofie de acţiune. “E ultima şansă a acestui neam înainte de lagărul de exterminare naţională!” tună un mare formator de opinie care a descoperit brusc că “Silberstein, Stenimetz şi Gitenstein” pregătesc “un experiment de tip nazist” menit să permită exproprierea a 80% dintre români. Aici trebuie subliniată însă lipsa de inteligenţă a actualilor guvernanţi, care s-au repezit să eticheteze în bloc sau să vorbească la modul general despre extremism, legionari, neofascişti, anii ’30 sau anarhie, fără a explica ce vor să spună prin asta, la ce sau la cine se referă şi fără a se obosi să remarce că majoritatea oamenilor care ies în stradă n-au nimic de-a face cu acest gen de mesaje.

    Deocamdată, partidele tradiţionale n-au pierdut cine ştie ce, dar nici n-au câştigat nimic din punct de vedere electoral: foştii guvernanţi de la PDL-MP-FC-etc nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică, atâta vreme cât ei le-au promovat intens anii trecuţi; actualii guvernanţi de la USL nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis furia populară, atâta vreme cât ei au promovat-o intens anul trecut ca armă de luptă contra “dictatorului” care pe atunci ne vindea pe nimic resursele minerale către străini.

    De pierdut pare să fi pierdut însă, cel puţin deocamdată, simţul realităţii istorice. Faptul că şi în 2012, şi acum, o bună parte a celor ieşiţi în stradă sunt convinşi că Ceauşescu n-a fost nimic pe lângă Ponta sau Băsescu şi că Revoluţia din 1989 n-a fost nimic pe lângă ceea ce făceau sau fac ei tinde să ajungă, din punctul de vedere al dezvoltării durabile a ţării, comparabil ca pericol cu cianurile şi fracturarea hidraulică.
     

  • Ministrul Culturii, Daniel Barbu, îşi doreşte “demuzeificarea” culturii române

    Ministerul Culturii a organizat, marţi seară, la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, un eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Române, la care au luat parte reprezentanţi ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic, academicieni şi personalităţi culturale.

    În programul evenimentului au fost incluse vizitarea a două dintre expoziţiile găzduite de Muzeul Naţional de Artă al României – “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830-1930” şi “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” -, dar şi un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, care a interpretat lucrări muzicale ale maeştrilor Johann Sebastian Bach, George Enescu, Eugene Ysaye, Fritz Kreisler şi Ciprian Porumbescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro