iua şi-o dedică celorlalte businessuri, barul Biutiful din centrul istoric, membership clubul pentru expaţi şi executivi Le Club şi firma de catering Flavours. Câte ore are ziua lui Dani Caramihai, unul dintre cei patru Fratelli?
Dani Caramihai are 37 de ani şi a ştiut încă din primii ani de liceu ce vrea să facă atunci când va fi mare. Nu s-a gândit niciodată să devină astronaut, medic sau pompier, meserii care sunt de regulă pe lista scurtă a băieţilor. A vrut să îi urmeze tatălui său în industria de restaurante. “Tata a cumpărat la începutul anilor ’90 restaurantul Casa Albă, pe care îl deţine şi astăzi.” Aflat în Băneasa, într-o clădire istorică, restaurantul datează de la începutul secolului al XX-lea, fiind cu câţiva ani mai tânăr decât Caru’ cu Bere. Pentru a prelua afacerea familiei a studiat la Facultatea de Economie a Comerţului şi Turismului, cea mai apropiată ca profil de industria HoReCa. “Era şi atunci, este şi astăzi cea mai apropiată.” Studiile l-au ajutat ulterior în business, recunoaşte el.
A lucrat alături de tatăl său până la 28 de ani, respectiv până la finalul lui 2004. Acesta este de altfel momentul în care începe să se scrie istoria grupului Fratelli. Numele dă singur de gol povestea businessului: doi fraţi şi doi veri, foşti colegi de liceu şi prieteni vechi “ca fraţii” (fratelli în italiană), hotărăsc să se lanseze în businessul de restaurante. “A fost iniţiativa asociaţilor mei. Eu doar m-am lăsat convins, deşi aveam un loc călduţ deja asigurat.” Astăzi el se ocupă de managementul de zi cu zi al businessului, în timp ce fiecare dintre ceilalţi îşi împart atribuţiile de comunicare, design şi zona juridică. Deciziile majore nu se iau însă decât la comun.
Cei patru “fratelli” au găsit un spaţiu liber pe strada Nicolae Golescu la numărul 5 şi au deschis Fratelli Espresso Bar. Au pornit la drum cu 170.000 de euro, bani proprii. “Nu am apelat niciodată la bănci”, precizează Dani Caramihai. Întreaga sumă a fost utilizată pentru a amenaja localul care stă astăzi mărturie celor opt ani în care s-a scris, practic, istoria pieţei locale de distracţie. Fratelli Espresso Bar a apărut într-o perioadă în care românii începeau abia să prindă gustul ieşirilor mondene. New Yorkul a avut Studio 54 încă din anii ’70. Era locul unde trebuia să mergi ca să fii văzut. În Bucureşti, harta distracţiei – fie ea de zi sau de noapte – a început să se contureze mult mai târziu. Fratelli a ales să se aşeze iniţial în centrul Capitalei.
“Ne-a atras şi ne-a convins faptul că zona era în plină expansiune.” La momentul respectiv nu existau alţi poli de dezvoltare pentru cafenele şi baruri.” Au decis încă de la început că nu vor o cafenea simplă, ci un lounge. “Voiam un local unde să se poată veni şi dimineaţa şi la prânz şi seara.” Dezavantajul spaţiului era vitrina cu o deschidere de doar patru metri. Mic în faţă, spaţiul se lărgeşte puternic în partea din spate. “Avantajul am fost noi”, spune jumătate în glumă, jumătate în serios Dani Caramihai. Fiecare dintre cei patru acţionari au venit în acest business cu “oamenii săi”. Liviu Popescu, la momentul acela manager al membership clubului Le Club, a adus expaţii şi executivii.
Fratele său, Mihai Popescu, de profesie designer, a venit cu artiştii şi arhitecţii. Nicu Mergeani a atras avocaţii, iar Dani Caramihai a adus oamenii din industria HoReCa şi din industriile conexe. “Am adus oameni din patru zone complet diferite, astfel că localul a fost uşor de umplut.” Deschis în noiembrie 2005, timp de un an de zile Fratelli Espresso Bar a mers singur, fără efort. “Prin martie ne-am gândit să ne extindem lângă Pescariu Sports & Spa şi să inaugurăm tot un lounge, care să fie deschis zilnic şi să servească mâncare fusion.
Primul nostru local devenise neîncă-pător pentru publicul pe care îl atrăsese.” Au decis să meargă aici pentru că erau primii în zonă la momentul respectiv şi în plus aveau deschidere la apă – lacul Tei. Spaţiul din Nicolae Golescu nu avea terasă, motiv pentru care vara era greu să fie exploatat “la adevăratul său potenţial”. Aşa că în iunie 2006 au deschis al doilea local, un lounge cu terasă care îşi începea programul la primele ore ale zilei. În timp însă localul şi-a schimbat profilul, în contextul în care clienţii preferau să vină mai târziu şi să stea până mult după lăsarea nopţii. “Am schimbat programul într-unul de club.” În al doilea an au renunţat şi la bucătăria à-la-carte pentru ca transferul către zona de club să fie complet.
