Tag: Dana Mirela Ionescu

  • Cariera prodigioasă a Danei Mirela Ionescu

    Parcursul profesional al Danei Mirela Ionescu este legat de domeniul finaţelor. Ea a avut o activitate intensă la conducerea Raiffeisen Capital & Investment, un exeplu fiind listarea Romgaz la bursă, o tranzacţie fără precedent pentru statul român, care a obţinut 391 de milioane de euro din vânzarea unei participaţii minoritare de 15%.

    Dana Ionescu a fost inclusă în prima ediţie a catalogului, în 2006, când avea 32 de ani şi deţinea deja funcţia de preşedinte şi director general al Raiffeisen Capital & Investment. Anterior, ea a lucrat pe Wall Street, la una din cele mai mari bănci de investiţii din lume, Goldman Sachs, iar apoi a fost asociat la Oaktree Capital Management, la acea vreme cel mai mare fond cu capital de risc pe pieţele emergente din Statele Unite.

    Ca studentă a ASE la programul Tempus, Dana Ionescu a plecat în Statele Unite în 1995, după ce aplicase la peste 20 de facultăţi de top de dincolo de Atlantic şi fusese acceptată de toate, mai puţin una, care a trecut-o pe lista de aşteptare. „Interesant a fost că cea care nu m-a acceptat nu era printre cele mai bine cotate“, spune ea. A optat pentru Georgetown, care era cotată numărul doi în topul universităţilor americane la programul de finanţe şi numărul trei în programul de business internaţional. A absolvit facultatea cu „Magna cum Laude“, cu două specializări – în finanţe şi în afaceri internaţionale.

    După nouă ani petrecuţi în Statele Unite s-a întors în România în 2003 şi a mai lucrat câteva luni de la Bucureşti pentru Oaktree. La revenirea în ţară nu a început să-şi caute imediat de lucru, preferând să-şi îndrepte atenţia asupra unor investiţii imobiliare, care, alături de investiţiile pe piaţa de capital, i-au adus un câştig „mai mult decât mulţumitor“. În 2006, Dana Mirela Ionescu spunea că ar vrea ca „în 10 ani de zile piaţa de capital de la noi să se dezvolte atât de mult încât într-adevăr să fie o piaţă puternică şi interesantă. Eu pun foarte multă energie în ceea ce am de făcut în Comitetul Bursei pentru a dezvolta bursa şi sper ca peste 10 ani să fiu tot aici, în piaţa de capital“.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Dana Mirela Ionescu, Raiffeisen Capital & Investment

    Ca studentă a Academiei de Studii Economice la programul Tempus, Dana Ionescu a plecat în Statele Unite în 1995, după ce depusese câte o cerere la peste 20 de facultăţi de top de dincolo de Atlantic. A optat pentru Georgetown şi a absolvit facultatea cu “Magna cum Laude”, cu două specializări – în finanţe şi în afaceri internaţionale.

    După nouă ani petrecuţi în Statele Unite s-a întors în România în 2003 şi a mai lucrat câteva luni de la Bucureşti pentru Oaktree.

    În mai 2005 a preluat conducerea Raiffeisen Capital & Investment (RCI), societatea de brokeraj pe piaţa de capital a Raiffeisen Bank. RCI a intermediat unele dintre cele mai mari listări de pe piaţa de capital: Fondul Proprietatea, Transgaz, Transelectrica sau Teraplast. Este membru în Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central şi a fost în CA al Bursei de Valori în perioada 2006 – 2010. Este pasionată de pictură şi de sport.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Tranzactiile cu actiuni ale Fondului Proprietatea, permise doar pana la 21 decembrie

    Tranzactiile cu actiuni se vor relua dupa listarea Fondului la
    BVB, programata pentru 25 ianuarie 2011. Transferurile de actiuni
    din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor
    catre persoanele indreptatite vor continua insa, potrivit legii
    247/2005, urmand a fi suspendate doar cu 10 zile inainte de
    listare.

    Redactarea prospectului a fost facuta de Franklin Templeton si de
    consortiul de brokeri – Raiffeisen Capital & Investment S.A –
    BRD Groupe Societe Generale – ING Bank NV Amsterdam Sucursala
    Bucuresti si consultantii juridici Schoenherr si Asociatii SCA si
    White & Case Pachiu SCA.

    “Intentia noastra a fost de a expune valoarea Fondului si de a
    oferi mai multe informatii pentru investitori decat cereau
    regulamentele in vigoare. Este un mandat extrem de complex, nu
    numai din cauza termenului foarte scurt de 90 de zile, ci si
    datorita complexitatii Fondului si a portofoliului sau de
    companii”, a declarat Dana-Mirela Ionescu, CEO al Raiffeisen
    Capital & Investment, care conduce consortiul ce intermediaza
    listarea Fondului Proprietatea.

    Calendarul activitatilor in vederea listarii continua cu o serie de
    roadshow-uri pentru investitori, care vor fi organizate in
    Bucuresti, precum si in cateva orase importante din Europa in luna
    ianuarie.

    Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru
    despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost
    confiscate de fostul regim comunist. Franklin Templeton a preluat
    oficial rolul de manager al investitiilor si unic administrator al
    Fondului la 29 septembrie 2010, dupa care a inceput plata
    dividendelor distribuite pentru anii 2008 si 2009 catre toti
    actionarii inregistrati si se concentreaza pe listarea Fondului la
    Bursa de Valori Bucuresti, vazuta ca un eveniment esential in
    istoria pietei de capital din Romania.

    Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets
    Group. Recent, a declarat recent la CNBC ca fondurile de investitii destinate
    pietelor emergente cunosc o adevarata frenezie, estimand ca se
    asteapta la investitii totale de 450 de miliarde de dolari pe
    aceste piete, dublu fata de anul trecut, majoritatea avand ca
    destinatie oferte publice initiale sau secundare de actiuni.

    Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o
    echipa de 23 de angajati, incluzand sase specialisti locali in
    investitii, sprijiniti de 35 de manageri de portofolii si analisti
    ai Templeton Emerging Markets. Noul birou are servicii specializate
    de relatii cu investitorii si de comunicare, pentru a promova
    Fondul.