Tag: Dana Cortina

  • Cum a ajuns cea mai experimentată româncă din auto CEO peste cel mai mare dealer VW din Spania: S-a căutat un manager de construcţie cu experienţă în criză

    Dana Cortina, şefa Porsche Inter Auto, cel mai mare dealer al grupului german în România, s-a mutat în februarie 2014 la Barcelona, de unde conduce Volkswagen Group Retail Spania, cel mai mare dealer al VW din Spania. Grupul Porsche funcţionează în Spania în baza unui sistem dual de management, astfel că Dana Cortina este director general alături de un executiv spaniol.

    Potrivit ZF, dealerul VGRS reprezintă o reţea formată din 19 dealeri cu 40 de centre în cele mai mari oraşe ale Spaniei, în care sunt comercializate anual aproape 20.000 de maşini din mărcile Volkswagen, Audi şi Seat. „În fiecare grup sunt executivi de start-up, de criză, de business consolidat sau stabil. Sunt lucruri mici care te poziţionează undeva în carieră. Dacă eşti dispus să pleci pe o funcţie în altă ţară, ai toate şansele să primeşti. Spre exemplu, în Spania s-a căutat un manager de construcţie cu experienţă în criză“, spunea Cortina, subiectul unui articol de copertă în Business Magazin în 2012, în care vorbea despre lecţiile de management învăţate în criză. În România, cea mai mare realizare a Danei Cortina a fost trecerea bruscă din martie 2009 de la planurile de extindere a reţelei Porsche Inter Auto, către o piaţă care era iniţial estimată a ajunge la peste 450.000 de maşini anual, la una care avea să se prăbuşească.

    După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea maşini termice / motoare, s-a angajat în 1995 ca asistent al directorului general la Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 a primit funcţia de manager proiect al Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat în România, mai întâi ca director executiv al Porsche România, din 2005 ca director general al aceleiaşi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto România până în 2014. Cel mai dificil moment de până acum în carieră a fost acela în care a înţeles că pachetul managerial cuprinde şi “singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Există câteva momente de cumpănă în viaţa unui manager, povestea Dana Cortina, când trebuie “să iei o decizie dificilă şi, firesc, să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru consecinţele deciziei”. Or, cu cât un manager urcă mai mult pe scara ierarhică, cu atât creşte şi gradul de complexitate al deciziilor şi al responsabilităţii asumate.

    Dana Cortina a fost premiată de echipa Business Magazin în 2013 în cadrul Galei Women in Power pentru rezultatele profesionale de-a lungul carierei.

    Dan Cortina este reprezentanta unor tinere de 30-40 de ani care i-au convins pe superiorii de la headquarter de calităţile lor şi au devenit expatriate, ocupând acum poziţii de top management în Europa şi Asia. Din elita managementului feminin românesc fac parte şi Cornelia Coman, CEO al ING Asigurări de Viaţă şi Pensii Ungaria, Violeta Ciurel, CEO al Axa Asigurări Portugalia, Iulia Nartea, CEO al UPS Italia, Ioana Lemnaru, senior market management Mercedes-Benz Cars în cadul Daimler la Stuttgart, Monica Iavorschi, director de marketing al Arcelik, Ramona Pergel, director de planificare operaţională şi suport al E.ON Marea Britanie, Nadia Reischel, finance supervisor în departamentul de dezvoltare de produs al viitoarelor modele Ford în cadrul Ford Europe, Gabriela Rusu, director de marketing strategic Uniqa Internaţional, Andreea Stoica, senior sales manager brokers & MLM la Uniqa Internaţional, Denisa Mateescu, senior vicepresident pentru dezvoltarea pieţelor la MasterCard Europa, Liliana Solomon, director financiar al furnizorului de software şi servicii de comunicaţii Unify, companie mixtă a Siemens şi a fondului de investiţii The Gores Group, Mădălina Suceveanu, CTO al Vodafone Irlanda, Adina Pascu, direc-torul din Rusia al celei mai mari fabrici P&G din Europa, Ruxandra Stoian, partener al PwC Rusia, Angela Creţu, CEO al Avon Rusia, Avon Turcia şi vicepreşedinte Avon pentru Europa de Est, Africa şi Orientul Mijlociu sau Carmen Petcu, pro-ject manager la Michelin în India.

    Citiţi mai multe aici

  • Cele mai puternice femei din România: Dana Cortina, Porsche Inter Auto România

    După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea maşini termice / motoare, s-a angajat în 1995 ca asistent al directorului general la Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 a primit funcţia de manager proiect al Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat în România, mai întâi ca director executiv al Porsche România, din 2005 ca director general al aceleiaşi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto România. Cel mai dificil moment de până acum în carieră a fost acela în care a înţeles că pachetul managerial cuprinde şi “singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Există câteva momente de cumpănă în viaţa unui manager, povesteşte Dana Cortina, când trebuie “să iei o decizie dificilă şi, firesc, să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru consecinţele deciziei”. Or, cu cât un manager urcă mai mult pe scara ierarhică, cu atât creşte şi gradul de complexitate al deciziilor şi al responsabilităţii asumate.

     

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

     

    Business Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

    Mediul profesional, nu numai lumea de business, te acceptă şi te propulsează dacă demonstrezi că eşti competent şi responsabil, indiferent dacă eşti femeie sau bărbat. Sunt, ce-i drept, domenii în care bărbaţii sunt majoritari, dar experienţa mea arată că, inclusiv în acestea, performanţele confirmate sunt apreciate.

     

    Business Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Leadership-ul este o caracteristică nativă, pe care poţi şi trebuie să o cultivi, dar pe care nu ai cum să o dobândeşti – şi asta nu ţine de faptul că eşti femeie sau bărbat.

    Business Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
    Cărţile preferate sunt multe, în funcţie de starea de spirit şi momentul în viaţă în care le descopăr… Acum, de exemplu, sunt “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell. Dintre filme îmi plac cele ruseşti şi cele franţuzeşti.

    Business Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în prezent?
    Nu.

     

     


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Dana Cortina, Porsche Inter Auto: La fel ca un bărbat, o femeie are nevoie de strategie, determinare şi curaj

    Dana Cortina, Porsche Inter Auto: La fel ca un bărbat, o femeie are nevoie de strategie, determinare şi curaj


    Dana Cortina

    Si-a cladit, pas cu pas, cariera in industria auto, iar de sase ani este director general al Porsche Inter Auto Romania. Dupa absolvirea Institutului Politehnic din Bucuresti, specializarea masini termice / motoare, in 1995 a lucrat pentru Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 pentru Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat in Romania, mai intai ca director executiv al Porsche Romania, din 2005 ca director general al aceleiasi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto Romania.Cel mai dificil moment de pana acum in cariera a fost acela in care a inteles ca pachetul managerial cuprinde si “singuratatea alergatorului de cursa lunga”.

  • Câţi români şi-au cumpărat Porsche în 2012

    “2012 s-a dovedit a fi un an foarte bun pentru segmentul automobilelor de lux din România”, a precizat Dana Cortina, Director General Porsche Inter Auto România. Modelul Cayenne a înregistrat cea mai importantă creştere în materie de vânzări, cu 102 modele comercializate şi 48% creştere faţă de anul 2011. Şi modelul Carrera a avut un volum în creştere cu 45% faţă de anul trecut.

    “Pentru 2013 avem obiective şi mai ambiţioase, şi anume să ne impunem un nou record propriu de vânzări, cu peste 150 de automobile livrate până la finalul anului”, a mai precizat Dana Cortina. “Numeroasele lansări pe care le pregătim clienţilor noştri în acest an, pe lângă cele două deja anunţate – modelele Cayenne S Diesel şi Cayman – ne determină să fim optimişti cu privire la perioada ce urmează.”

    Şi la nivel mondial, Porsche a înregistrat rezultate spectaculoase, reuşind să depăşească recordul absolut obţinut în anul precedent. Producătorul a livrat nu mai puţin de 141.075 de automobile, cu 18,7% mai multe decât în 2011. De altfel, în ultimii 3 ani, producătorul de maşini sport din Stuttgart şi-a crescut numărul de automobile livrate clienţilor cu 83,9%.

  • Lecţii de management pentru o piaţă care nu şi-a oprit căderea

    De peste 15 ani în piaţa auto, Dana Cortina le-a văzut pe toate. Povesteşte amuzată despre vremurile în care trebuia să blocheze o casierie timp de trei ore pentru că mulţi clienţi veneau cu sacoşele ticsite cu bani, însă devine mult mai serioasă când se uită pe cifrele din prezent ale pieţei. “Îmi pare rău şi astăzi că nu am ţinut un jurnal în care să scriu tot ce am trăit”, spune managerul, care conduce un business de 150 de milioane de euro anual, altădată situat la un nivel aproape dublu. Sacoşele cu bani erau la ordinea zilei, mai ales în perioada de boom imobiliar în care terenurile se vindeau în cascadă de la o zi la alta, iar proprietarii lor veneau cu bancnote de toate felurile pentru a-şi cumpăra cât mai repede maşina mult visată.

    Ziua de luni o găseşte pe Dana Cortina cu o agendă la fel de plină ca în orice zi a săptămânii. Îşi face însă timp să-şi salute cordial colegii de pe holuri şi ţine să amintească înainte de fiecare interviu că “poate să se abată mult pentru că, fiind de la început în companie, volumul de poveste e foarte mare”. De fapt, din 1998, de la venirea Porsche Holding în România, managerul a fost aproape de operaţiunile dealerului de maşini, chiar dacă atunci trăia în Austria unde lucra ca asistent al directorul general al Daewoo Motor şi căuta o slujbă care să îi permită să fie mai aproape de ţară. Cum grupul Porsche recruta un manager de proiect în România, Cortina a decis să revină în ţară. “Respectul faţă de oameni şi calitatea strângerii de mână sunt lucrurile care m-au impresionat acolo”, spune Cortina, cu trimitere la faptul că nu întotdeauna un “da” în România înseamnă acelaşi lucru.

    Deşi obiceiul banilor aduşi cu sacoşa nu a dispărut complet, ce diferă cel mai tare e perspectiva de creştere pe care o avea în vedere orice manager sau orice dealer auto la acea vreme. Anul 2000, cel mai slab de când afacerea Porsche Holding a pornit în România, ar putea fi detronat de anul 2012. “Aşa cum arată prognozele noastre, în cel mai optimist scenariu acum s-ar putea reveni la nivelul de acum 12 ani.” Pentru a vedea cum s-a ajuns aici e nevoie de puţină istorie.

    MECANICII DE DACIA ŞI MANAGEMENTUL PE PLUS
    În 1998, primul an de aventură pe piaţa locală, Dacia era maşina vedetă, dat fiind că doar 7% din maşini proveneau din import. Taxele vamale, lipsa spaţiilor de închiriere pentru showroomuri, problema recrutării de mecanici sunt doar trei dintre bătăile de cap de la acea vreme. De fapt, ca manager de proiect, Dana Cortina trebuia să pună pe picioare afacerile importatorului de Volkswagen, Skoda, Audi, Seat – “proiectul s-a numit România”. Spune că experienţa de a găsi oamenii potriviţi, de a importa piese şi maşini, de a construi o reţea de dealeri care a ajuns la 75 a ţinut-o mereu prinsă – “nu a existat lucru care să nu ne dea bătăi de cap”. Afacerile au pornit de la un parter de bloc şi vorbeşte de scăderea din primii trei ani, când importatorii nu reuşeau să câştige terenul pierdut de Dacia. Spune că a şcolit in-house toţi angajaţii – vopsitori, mecanici, vânzători, disponenţi auto. Îşi aminteşte şi de inflaţia record de la finalul anilor 1990, când o devalorizare de 50% a fost un real şoc şi ar fi dus la probleme reale în lipsa unui sprijin financiar puternic din partea firmei-mamă. Mineriadele au tras semnale de alarmă serioase la centru, când austriecii se temeau de maşinile pe care le aveau în România şi care puteau să cadă pradă vandalismului. Practic, spune Cortina, în lipsa sprijinului celor două familii – Porsche şi Piech, până la preluarea de grupul Volkswagen, businessul din România putea foarte bine să bată în retragere şi nu să se dezvolte aşa cum a făcut-o.

    După “anul prost” 2000 compania a început dezvoltarea în ţară, dar şi în Bucureşti, mizând pe creşterea economică raportată de la an la an. Managerul explică faptul că cei care au avut curajul să investească în perioada 2000-2007 au şi astăzi o poziţie puternică în piaţă şi au reuşit să reziste intemperiilor. Un moment pe care îl numeşte istoric se referă la trecerea de la simplu importator la showroomul din cartierul Aviaţiei din zona de nord a Capitalei, primul care avea şi service. În 2002 avea să se nască punctul forte al grupului, tot din Bucureştiul de nord, care contribuie cu cele mai mari venituri la afacerile din România. Porsche Bucureşti Nord a însemnat mai mereu cel puţin jumătate din afacerile Porsche Inter Auto, care deţine în umbrela sa cinci dealeri proprii, unul în Timişoara şi ceilalţi doi în vestul Bucureştiului.

    Tot atunci Dana Cortina avea să devină director executiv, iar în 2005 devenea al treilea director general, cu sarcini mai ales în zona de retail. Ulterior, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, partea de retail s-a despărţit juridic de cea de importator, pentru că “e greu să faci sub aceeaşi pălărie lucruri cu filosofie diferită”, dar şi din cauza eventualelor clauze neconcurenţiale faţă de ceilalţi dealeri independenţi din restul ţării (în prezent în număr de 70, grupaţi pe mărcile Seat, Volkswagen, Seat şi Audi). Bucureştiul a însemnat întotdeauna partea cea mai importantă (în prezent 40%) din piaţa de la nivel naţional, spun oficialii Porsche Inter Auto, mai ales pe seama firmelor mari care cumpără flote importante, dar şi a venitului mediu dublu faţă de restul ţării.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Dana Cortina, Porsche Inter Auto România

    După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Maşini Termice / Motoare, s-a angajat în 1995 ca asistent al directorului general la Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 a primit funcţia de manager proiect al Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat în România, mai întâi ca director executiv al Porsche România, din 2005 ca director general al aceleiaşi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto România.

    Dana Cortina spune că nu obişnuieşte să clasifice reuşitele şi că acestea au, de cele mai multe ori, legătură cu oamenii, fie că este vorba de un talent descoperit, promovat şi care confirmă, de o discuţie interesantă şi incitantă, de idei sau strategii care – aplicate – se dovedesc corecte în timp, de curajul de a înfrunta la un moment dat provocări dificile sau de tenacitatea de a duce până la capăt un proiect început. “Toate acestea sunt pentru mine reuşite.”

    Cât priveşte regretele, spune Dana Cortina, “m-am antrenat să am cât mai puţine”. De pildă, când ceva nu-i iese cum îşi doreşte, “probabil că există un motiv”. I se pare o risipă de timp şi energie să se încrânceneze pentru a obţine “ceea ce nu îţi este menit”. Singurele sale regrete se leagă de momentele în care, voit sau nu, răneşte sufleteşte pe cineva: “Sper ca prin atenţia acordată celor din jurul meu să am din ce în ce mai puţine motive de regret”.

    Cel mai dificil moment de până acum în carieră a fost acela în care a înţeles că pachetul managerial cuprinde şi “singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Există câteva momente de cumpănă în viaţa unui manager, povesteşte Dana Cortina, când trebuie “să iei o decizie dificilă şi, firesc, să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru consecinţele deciziei”. Or, cu cât un manager urcă mai mult pe scara ierarhică, cu atât creşte şi gradul de complexitate al deciziilor şi al responsabilităţii asumate.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Dana Cortina: Leadership-ul este o caracteristică nativă, pe care poţi şi trebuie să o cultivi, dar pe care nu ai cum să o dobândeşti – şi asta nu ţine de faptul că eşti femeie sau bărbat.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Dana Cortina: E un stil mixt. De cele mai multe ori participativ – îmi consult colegii pe problemele de specialitate, mă sfătuiesc cu ei, dar, în poziţia în care mă aflu, responsabilitatea deciziei mi se atribuie şi atunci e normal să mi-o asum.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Dana Cortina: Multitaskingul – mai ales acum, într-o lume în care timpul de decizie s-a scurtat foarte mult şi cantitatea de informaţie pe care o avem de procesat e foarte mare. În plus, sunt utile capacitatea şi înclinaţia noastră de a analiza şi a ne autoanaliza tot timpul, cu cât mai multă obiectivitate. Aşa tindem să ne descoperim mai repede problemele şi să începem mai din timp să le remediem.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Dana Cortina: Merg destul de des în excursii scurte în capitalele europene, iar vara mă trage aţa la mare, unde cel mai mult mă bucură şi mă relaxează peisajele.

    BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
    Dana Cortina: Cărţile preferate sunt multe, în funcţie de starea de spirit şi momentul în viaţă în care le descopăr… Acum, de exemplu, sunt “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell. Dintre filme îmi plac cele ruseşti şi cele franţuzeşti.

    BUSINESS Magazin: Care este lucrul din viaţa dvs. pe care îl preţuiţi cel mai mult?
    Dana Cortina: Armonia cu mine însămi şi cu oamenii din jur.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).