Tag: Dan Ariely

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Mic tratat despre minciună, fraudă, înşelăciune…

    “Există un mod de a şti dacă un om este cinstit – întreabă-l. Dacă va spune ‘da’, e un escroc.” Această cugetare, vai cât de adevărată, îi aparţine lui Marx. Nu, nu acel Marx, ci Groucho Marx, vestitul comic şi om de spirit. Ea vrea, prin intermediul paradoxului hazos, să spună că cinstea e un lucru rar (fiţi cinstiţi şi răspundeţi-vă în gând la întrebarea pomenită), şi că toţi pungaşii, şarlatanii, impostorii au o nesăţioasă poftă de onorabilitate. Minţim, distorsionăm realitatea, violăm principiile elementare ale eticii, între altele şi pentru că avem o grijă maladivă faţă de imaginea noastră publică.

    În lămurirea stufoasei probleme a necinstei, Dan Ariely porneşte de la un principiu enunţat de un economist (Gary Becker, laureat al premiului Nobel), principiu care se numeşte SMIR (Simplul Model al Infracţiunii Raţionale). Conform acestuia, deciziile frauduloase sunt o chestiune de evaluare comparativă a rezultatelor posibil negative sau negative ale unor opţiuni. Cântărim raportul dintre cost şi beneficiu şi ne hotărâm dacă vom jefui un magazin, doar după ce vedem “dacă merită”. Estimăm câţi bani sunt în casa de marcat, apreciem posibilitatea de a fi prinşi şi preţăluim posibila pedeapsă. Nu avem nicio consideraţie faţă de ceea este corect sau incorect, la modul absolut, şi nu ne interesează decât avantajul propriu. Altfel spus, suntem cu toţii nişte virtuali infractori.

    Sigur, modelul SMIR este excesiv de simplu şi simplificator, neacoperind întreaga plajă a cauzelor pentru care omul este necinstit. Aşa încât Ariely porneşte o investigaţie pe cont propriu, spre a găsi nuanţe, explorează tendinţele elementare ce stau la baza necinstei, îşi îndreaptă atenţia spre unele experimente ce îl ajută descopere forţele psihologice şi ambientale care amplifică sau temperează onestitatea (printre care conflictele de interese, contrafacerile, peşcheşurile, inventivitatea sau simpla oboseală), dar şi spre aspectele sociale ale necinstei, modul în care ceilalţi ne influenţează felul în care înţelegem binele şi răul, capacitatea noastră de a trişa atunci când alţii pot beneficia de pe urma necinstei noastre etc. etc. Odată ce vom înţelege forţele care ne conduc realmente, vom pricepe că nu suntem neajutoraţi în faţşa slăbiciunilor noastre omeneşti şi că putem să ne restructurăm mediul. Şi deci, să neţinem în frâu comportamentul necinstit. Frumos, nu?

    Dan Ariely, “Adevărul (cinstit) despre necinste”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Alice la 145 de ani

    Asa au aparut aventurile Alicei in Tara Minunilor si s-a nascut
    mitul lui Lewis Carroll, despre care se stie foarte mult si foarte
    putin in acelasi timp – scriitor, fotograf, matematician, crestin,
    victorian retinut si rebel neinteles, dar mai inainte de toate
    dotat cu o imaginatie uluitoare, din care au rasarit aventurile
    copilei Alice.

    Anul acesta a stat sub semnul capodoperei absurde a lui Carroll
    datorita noii adaptari pentru marele ecran, semnata de Tim Burton,
    un film care a fost fie adorat de public, fie condamnat de critici
    pentru ca si-a permis prea multe libertati fata de textul original.
    In orice caz, Burton a reusit sa creeze atmosfera exuberanta,
    claustrofoba, deprimanta, absurda a cartii, chiar daca a mai
    amestecat/fuzionat personajele, iar Alice nu prea mai e o
    copila.

    De aici si pana la explozia Alice in toata lumea nu a fost decat un
    singur pas – vitrine tematice Alice in Tara Minunilor in marile
    magazine ale capitalelor lumii, colectii de moda inspirate de
    Alice, tablouri, decoratiuni, mobilier, papusi, tricouri etc.
    Dincolo de toate aceste elemente de recuzita, Alice ramane la fel
    de populara si chiar obsedanta la aproape 150 de ani de la nastere.
    Si la urma urmei nu e vorba decat despre o fetita plictisita, care
    urmareste un iepure si se pomeneste intr-un univers alternativ,
    populat de regine insetate de sange, palarieri nebuni, omizi
    fumatoare si pisici sarcastice.

    La care se poate adauga orice creatura nascocita de imaginatia
    cititorilor, pentru ca de fapt acesta este secretul lui Alice –
    matematicianul Lewis Carroll (adica Charles Lutwidge Dodgson) a
    gasit formula perfecta pentru a ne hrani imaginatia. Cu siguranta,
    e una dintre cartile cu care nu vom face focul in cazul unei noi
    ere glaciare.

    Lewis Carroll, “Aventurile lui Alice in Tara
    Minunilor”, Editura Cartier, Bucuresti, 2010


    Aparitii noi:

    Suspans englezesc

    Nimic nu poate fi mai palpitant decat ancheta unei crime
    misterioase comise intr-un castel englezesc. Toate ingredientele
    suspansului tip Agatha Christie sunt acolo – atmosfera rece,
    decorul si personajele. Romanul lui Gilbert Adair, “Inscenarea lui
    Roger Murgatroyd”, pare un omagiu adus romanului politist
    englezesc. O reuniune de prieteni intr-un castel englezesc, cu
    ocazia Craciunului, se transforma in scena unei crime imposibile.
    Toti au motivele si intentia de a-l ucide pe Raymond Gentry,
    editorialistul unei gazete mondene londoneze. Iar cand stapanul
    castelului cade si el victima, lucrurile se complica. Noroc cu
    fostul inspector al Scotland Yardului si o autoare de romane
    politiste.

    Gilbert Adair “Inscenarea lui Roger Murgatroyd”,
    Editura Trei, Bucuresti, 2010

    O alegere bizara

    Este numai unul dintre capitolele cartii “Irational in mod
    previzibil”, un roman amuzant despre festele pe care ni le joaca
    propria minte si care ne arata cum sa nu ne lasam pacaliti de
    inconstient. Cand il citesti ai impresia ca te uiti la o comedie
    cinica, in stilul “Burn after reading”, iar Dan Ariely, titularul
    catedrei James B.Duke de economie comportamentala, explica
    ratiunile alegerilor noastre bizare, pe piata si in afara ei. De la
    forta remediilor placebo pana la placerile unui pahar de Pepsi,
    Ariely dezbate teoria economica pe intelesul tuturor, in dulcele
    stil american, presarata cu experimente, idei interesante si
    anecdote.

    Dan Ariely, “Irational in mod previzibil”, Editura
    Publica, Bucuresti, 2010

  • Pretul zero

    Dan Ariely este specialist intr-o ramura oarecum exotica (si
    controversata) a stiintelor economice, numita “economie
    comportamentala”. Nu am citit cartea sa despre Predictably
    Irrational (care poarta subtitlul “despre fortele ascunse care ne
    modeleaza deciziile”), dar m-a surprins rezultatul unui experiment
    pe care l-a realizat cu studentii sai. A oferit subiectilor doua
    sortimente de bomboane de ciocolata: pe de-o parte bomboane Kiss
    (foarte populare in America) la un cent bucata, iar pe de alta
    bomboane Ferrero Rocher la 26 de centi bucata. La aceste preturi,
    optiunile au fost relativ egal impartite (40% pentru fiecare
    sortiment, 20% n-au dorit ciocolata). Apoi s-a operat o reducere de
    un cent, astfel incat bomboanele Kiss au devenit gratuite. De data
    aceasta 90% dintre subiecti au ales Kiss si 10% au ales bomboanele
    premium. Aceasta rasturnare semnificativa a optiunilor nu poate fi
    explicata rational prin economia total nesemnificativa de un cent.
    Singura explicatie “rationala” ramane magia ofertei gratuite.

    Nu este deci de mirare ca in orice supermarket ne lovim la fiecare
    pas de cuvantul “gratis”. Doua paste de dinti aduc o periuta gratis
    iar cumparatorul cade iarasi si iarasi in ispita. Gratis are o
    lunga istorie in marketing iar “patentarea” metodei ii este
    atribuita lui King Gillette, desi e mai degraba o legenda urbana –
    Gillette n-a furnizat niciodata aparatele de barbierit gratis, ci
    doar suficient de ieftin, astfel incat comerciantii sa le poata
    oferi gratuit clientilor si astfel sa poata sa vanda lame
    (adevaratul produs profitabil). Cert este ca metoda s-a constituit
    intr-un model, invocat foarte des atunci cand se ilustreaza modelul
    de business pentru programele free software. Daca pana acum am
    insistat asupra sensului “liber” (ca in “free speech”), acum este
    randul sensului “gratis” (ca in “free beer”), in contextul
    economiei internetului, unde – in conformitate cu legea lui Moore –
    costul “marginal” (cel necesar pentru a produce o noua copie a unui
    produs) scade in ritm accelerat si tinde inexorabil spre
    zero.

    Ideea unei economii centrate pe pretul nul dezvoltata de Chris
    Anderson in recenta sa carte “Free – The Future of a Radical Price”
    nu este tocmai noua. Inca de acum 15 ani, Esther Dyson analiza
    impactul pe care un pret de distributie apropiat de zero il va avea
    asupra continutului creativ si observa ca de fapt competitia cea
    mai acerba se va orienta spre captarea unei resurse inevitabil
    limitate: atentia si timpul consumatorului. Ceva mai recent,
    Michael H. Goldhaber a elaborat un intreg model economic, economia
    atentiei, care ar urma sa inlocuiasca peste o vreme modelul actual,
    bazat pe productia de bunuri, pe piata si bani.

    Anderson – redactorul-sef al revistei Wired si autorul cartii “The
    Long Tail” – nu merge chiar atat de departe, dar constata la randul
    sau ca odata cu tendinta anularii costului marginal, caracterul
    gratuit al produselor si serviciilor devine ceva mai mult decat o
    tehnica de marketing. Alchimia transformarii pretului zero in bani
    este descrisa nu doar in termeni teoretici, ci si in exemple
    relevante. Grupul de comedie Monty Python si-a creat un canal pe
    YouTube cu cele mai populare scheciuri iar vanzarile DVD-urilor cu
    filmele si emisiunile lor de televiziune au explodat pe Amazon,
    ceea ce vine inca odata sa sublinieze cat de importanta a devenit
    “captarea atentiei”. Modelul insa nu se aplica atunci cand
    subiectul sau produsul este deja in centrul atentiei si poate fi
    monetizat dupa modelul clasic (model descris de “coada cea
    lunga”).

    Pana la urma, este vorba de a misca banii de la un produs la altul,
    de la un personaj la altul, de la ceva ce atrage atentie (si care
    este furnizat gratuit) spre ceva ce atrage bani. Publicitatea este
    avida dupa atentie si genereaza vanzari si bani care finanteaza
    serviciile gratuite, ilustrand modelul Google. Dar exista si alte
    variante, ilustrate de Flickr sau LiveJournal, in care plata
    serviciului de catre o parte a utilizatorilor (interesati de
    facilitati suplimentare) finanteaza accesul gratuit al celor mai
    multi utilizatori.
    Interesant este ca Anderson insusi pune in practica modelele pe
    care le descrie. De pilda, publicul poate sa citeasca online
    continutul cartii sale sau sa descarce varianta audio (e drept,
    doar o perioada de timp), insa conferintele si consultanta pe care
    o acorda companiilor care vor sa valorifice magia gratuitatii sunt
    pe bani. Pretul zero deschide usile si atrage clienti noi, iar o
    parte din ei vor plati.