Tag: DaedalusMillwardBrown

  • Cand termini Dreptul si conduci o sucursala de banca

    Nici pentru candidati, care au ajuns sa se multumeasca aproape
    cu orice le aduce un venit lunar, nici pentru angajatori, care vor,
    mai intai de toate, oameni in stare sa se adapteze usor.

    Am terminat o facultate si am ajuns sa raspund la telefoane”,
    auzeam deunazi o conversatie in care un tanar se plangea amicului
    sau ca nu reuseste sa-si gaseasca un loc de munca pe masura
    pregatirii sale. Intelegator, prietenul a replicat: “Si ce ai vrea
    sa faci?”. “Pana la urma, orice”, raspunde resemnat primul. “Nu
    trebuie sa fiu specialist in marketing, chiar daca am o diploma,
    dar macar sa fac ceva mai interesant.”

    Sa fie interesant, sa aduca bani si oportunitati de dezvoltare
    in cariera. Cam asta isi doresc toti absolventii care, iesiti de pe
    bancile scolii, sunt nevoiti sa-si caute un loc de munca. Pentru
    prea putini mai conteaza daca asta inseamna sa invete sa faca ceva
    radical diferit fata de ce au invatat trei, patru sau cinci ani in
    facultate. Cifrele arata ca doar aproape jumatate dintre angajati
    au pregatire academica pentru postul respectiv. Restul s-au
    reprofilat dupa terminarea facultatii si s-au specializat la locul
    de munca.

    Cei mai multi o fac din motive financiare – sunt dispusi sa
    renunte repede la domeniul pe care il stapanesc pentru unul nou,
    unde se plateste mai bine. Sunt si absolventi, dupa cum spun
    reprezentantii Ministerului Educatiei, mai ales din cadrul unor
    facultati cu profil tehnic de nisa, cum ar fi Ingineria Electrica,
    Energetica sau Mecatronica, care nici nu mai au nicio intentie de a
    ramane in domeniu dupa terminarea studiilor si se gandesc din start
    la o reprofilare.

    Asa ca nu e deloc surprinzator ca in departamente de resurse
    umane vedem ingineri, ca in marketing lucreaza ziaristi ori ca
    agentii bancare ajung sa fie conduse de medici. “Am lucrat intr-un
    office al uneia dintre cele mai mari banci din piata. Eram cinci
    oameni in birou, iar eu eram singurul economist. Seful meu era
    medic”, spune Flaviu B., care, intre timp, a ajuns sa faca parte
    din echipa de achizitii a unui lant de hipermarketuri.