Desi exista un standard international privind formatele documentelor digitale destinate programelor de birotica, Microsoft a propus pentru standardizare o noua specificatie. Desi pare o chestiune tehnica, toata lumea stie ca este cu totul altceva.
O stire importanta a trecut aproape neobservata in media din Romania: ISO a respins OOXML. In forma aceasta, este evident ca enuntul este de neinteles pentru majoritatea cititorilor, asa ca se impun cateva clarificari. ISO (International Organization for Standardization) este organismul care instituie cele mai importante standarde cu aplicabilitate internationala, iar OOXML (Office Open XML) este o specificatie care descrie formatul documentelor pe care le foloseste suita de programe de birotica Microsoft Office. Desi preponderent tehnic, procesul de standardizare a implicat si importante aspecte economice si chiar politice, astfel incat comunitatea IT l-a urmarit si comentat cu mult interes, starnind adesea controverse aprinse.
Mai intai se cere schitat contextul. Dominatia programelor de birotica produse de Microsoft – in frunte cu Word, Excel si PowerPoint – este aproape totala, astfel incat formatele de fisiere folosite de acestea s-au impus ca standarde de facto. Problema este ca aceste formate sunt proprietare, deci doar Microsoft le cunoaste in toate detaliile, ceea ce aduce avantaje comerciale semnificative producatorului. Daca vrem sa trimitem cuiva un document text, o tabela de calcul sau o prezentare, vom recurge cel mai probabil la formate MS Office, pentru ca sansele ca destinatarul sa le poata vizualiza sau edita in continuare sunt maxime. Reversul este ca Microsoft poate oricand sa modifice aceste formate, ceea ce, pe de-o parte, scoate practic din cursa concurentii de pe piata software, iar pe de alta obliga utilizatorii la noi si noi actualizari. Se ajunge la o situatie ciudata: documentele (mai precis, informatia cuprinsa in ele) ne apartin, insa accesul la ele ne este conditionat de utilizarea programelor unei singure firme. Suntem clienti captivi.
In fata acestei situatii, mai multe tari – in special din Europa de Vest – au cerut dezvoltarea unor formate bazate pe un standard deschis, public si liber de alte conditionari (de exemplu brevete), astfel incat sa se incurajeze competitia pe piata software si sa se evite dependenta de un anumit producator. Mai mult, un format standardizat permite interoperabilitatea, adica posibilitatea programelor de la furnizori diferiti de a conlucra in procesarea acelorasi seturi de date. Organizatia OASIS a elaborat un draft pe baza formatelor utilizate de suita OpenOffice, deoarece acestea erau folosite in practica de mai multi ani, aveau specificatii publice si erau libere de patente. Procesul de standardizare a formatelor ODF (Open Document Format) a durat trei ani si specificatiile au fost adoptate ca standard ISO in 2006. Existenta unui standard a incurajat multe guverne sa impuna – sau macar sa recomande – utilizarea formatelor ODF in sistemele informatice ale administratiei, ceea ce a atras un interes deosebit asupra suitei OpenOffice, care nu doar ca utilizeaza aceste formate, dar este si open source (deci intregul cod este deschis). Dar mai este ceva: spre deosebire de programele Microsoft Office, a caror functionare se bazeaza pe anumite componente ale sistemului Windows, OpenOffice (ca si numeroase alte programe care utilizeaza ODF) este independent de platforma, ruland practic pe orice sistem de operare major (Linux fiind in fruntea listei). In plus, e gratis.
Este foarte clar ca Microsoft pierdea astfel exclusivitatea pe o piata extrem de importanta. Raspunsul nu a fost insa adoptarea formatelor ODF (desi a sustinut proiecte vizand dezvoltarea unor module de import), ci elaborarea unui standard alternativ, numit Office Open XML (pe scurt OOXML). Motivatia oferita de Microsoft se bazeaza pe faptul ca numerosi clienti (inclusiv din domeniul guvernamental) pastreaza un volum important de documente in formate MS Office mai vechi, iar solutia nu este deschiderea vechilor formate binare, ci elaborarea unui standard care sa ofere compatibilitate inapoi. Insa specificatia oferita pentru standardizare a fost enorma (circa 6.000 de pagini, fata de 700 pentru ODF), iar expertii au semnalat faptul ca, de fapt, doar Microsoft o poate implementa in conditiile in care cuprinde indicatii de genul se imita functionalitatea autoSpace din Word 95. Desi Microsoft si-a folosit influenta pentru a scurta procedurile (varianta fast track), procesul de standardizare este laborios si, in cele din urma, raspunsul a fost negativ. De notat ca Romania a fost singura tara care a fost de acord cu specificatia fara sa formuleze niciun comentariu.