Saptamana trecuta am survolat un raport al Forumului Economic
Mondial cu privire la situatia globala a tehnologiilor informatiei,
cu accent pe pregatirea statelor lumii pentru economia
interconectata a viitorului (“Networked Readiness”). Clasamentul
intocmit pe baza a 71 de indicatori ne-a plasat intr-o pozitie
destul de jenanta (locul 65) si in succintele note privind diversi
indicatori am constatat ca, in ciuda unei infrastructuri relativ
onorabile, (mai cu seama in privinta conexiunilor broadband si a
telefoniei mobile), performantele generale slabe par sa provina din
zona guvernamentala, unde capitolul “Government readiness” ne
plaseaza pe un rusinos loc 119. Mai stam rau si la sistemul legal,
la sistemul educational, la taxe si diverse alte capitole, insa
toate par sa derive din performanta slaba la nivelul guvernamental
si legislativ. Pentru comparatii m-am folosit mai ales de Estonia
si Tunisia, ambele situate cu mult inaintea noastra, mai cu seama
la nivel guvernamental. Altfel spus, se pare ca ni se trage in mare
masura de la e-Guvernare.
Desigur, toate aceste clasamente trebuie primite cu o anumita
retinere, iar indexul WEF este criticat in mai multe lucrari pentru
o abordare oarecum functionala, care nu pune in evidenta aspecte
mai subtile, precum nivelul democratiei in raport cu mijloacele
informationale. De exemplu, multe studii prefera sa utilizeze doi
termeni diferiti: e-Government se refera in special la sfera
functionala (cu accent pe serviciile informatice furnizate
cetatenilor), in vreme ce e-Governance se refera mai degraba la
posibilitatile de implicare pe care mijloacele IT&C le ofera
cetatenilor.
De exemplu, posibilitatea de a urmari si participa la procesul
legislativ sau votul electronic intra sub incidenta celui de-al
doilea termen, prea putin evidentiat de indexul WEF. Acesta este
motivul pentru care comparatia cu Tunisia s-ar putea sa nu fie
tocmai potrivita. In schimb Estonia este un etalon valabil, pentru
ca numeroase alte evaluari (The Economist, Natiunile Unite, ITU)
mai nuantate, o plaseaza pe pozitii fruntase, ceea ce a generat
multe lucrari care analizeaza in detaliu performantele acestei mici
tari baltice (1,4 milioane de locuitori). De altfel unele rapoarte
n-o mai incadreaza la fostele tari comuniste (avansul pare prea
mare), ci la tarile Europei Occidentale.
Cum se explica aceasta poveste de succes? Poate si prin faptul
ca tinerii scriu mai nou “eStonia” (e un motiv de mandrie
nationala, factor nu lipsit de importanta), dar mai importante mi
se par cateva considerente economice. In economia “parcelata” a
fostei Uniuni Sovietice, tarilor baltice le-a fost rezervat
sectorul tehnologic, ceea ce a influentat semnificativ orientarea
invatamantului si a creat o oarecare traditie (primul computer
pentru uzul scolilor din URSS a fost realizat in Estonia). Pe acest
fond s-au nascut dupa 1990 mai multe initiative guvernamentale care
au inceput prin a conecta populatia la internet, plasand un mare
numar de puncte de acces public si gratuit in biblioteci, oficii
postale sau chiar in magazinele satesti, rezultatul final fiind ca
astazi sunt peste 700 de puncte de acces public (51 la 100.000 de
locuitori) si aproape 60% din populatia intre 7 si 74 de ani
utilizeaza regulat internetul. Toate scolile au fost conectate la
internet, iar programul “Tiger Leap” a reformat intregul sistem
educational pentru a forma utilizatori competenti ai mijloacelor
IT&C. Guvernul a fost un pionier al noilor tehnologii, fiind
primul in lume (anul 2000) care a renuntat la utilizarea hartiilor
in intalnirile cabinetului, la care ministrii pot participa astazi
de la distanta. Aproape 90% dintre votanti dispun de carduri de
identitate, iar Estonia a fost prima tara din lume care a introdus
la nivel national votul electronic.
De notat ca Estonia a abordat sectorul e-Government intr-o
maniera incrementala, incepand cu un prim portal numit “Estonian
State Web Centre” deschis in 1998. Cardurile digitale de identitate
au facilitat dezvoltarea unui mare numar de servicii (de la plata
taxelor pana la consultarea online a bibliotecilor), au impulsionat
servicii comerciale (e-banking) si au permis sisteme de plati
mobile (bilete de autobuz, parcare etc.).
Sigur ca putem sa explicam “miracolul” prin asocierea Estoniei
cu statele scandinave sau prin dimensiunile reduse (desi aceasta
implica piata redusa). Dar avansul fata de colegele Letonia si
Lituania sugereaza ca politicile nationale inteligente au avut un
rol esential. Ceea ce ne dorim si noi.