BusinessMagazin

Tag: curaj

  • Plagiatul lui Ponta – Ministrul Educaţiei: Universitatea Bucureşti nu m-a contactat. Rector: Trimitem o nouă solicitare, deşi există una la minister

    “Nu m-a contactat Universitatea Bucureşti. Cu siguranţă, după ce voi termina bugetul, voi lua şi voi discuta toate priorităţile”, a spus noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, întrebat dacă va lua o decizie privind retragerea titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003.

    Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că va trimite şi ministrului Adrian Curaj solicitarea, pe care a mai trimis-o la Ministerul Educaţiei, prin care se solicită retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce Comisia de Etică din UB a stabilit că fostul premier a plagiat în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată.

    La rândul său, şeful Comisie de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul se află la Ministerul Educaţiei încă din septembrie 2012.

    “Comisia de Etică şi-a făcut atunci treaba. Sigur că Universitatea Bucureşti ar putea să-i facă din nou o solicitare, dar dacă se schimbă din nou ministrul, ce facem?”, a spus Marian Popescu.

    Şeful Comisiei de Etică a venit şi cu o propunere pentru noul ministru al Educaţiei: “Trebuie reactivat acest dosar. Ministrul ar trebui să demită Consiliul Naţional de Etică, care a dat în 2012 verdictul că Victor Ponta nu a plagiat, ar trebui format un nou consiliu, care să reanalizeze dosarul”.

    În decembrie 2014, Universitatea din Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care solicita dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier.

    Victor Ponta, care atunci ocupa funcţia de premier, arăta, într-un mesaj postat pe Facebook, că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii din Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. El menţiona că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, “respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”.

    În 2003, fostul premier Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în drept la Universitatea din Bucureşti cu teza “Curtea Penală Internaţională”, coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcţie. În 2012, săptămânalul britanic de ştiinţă “Nature” a publicat în ediţia online ştirea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Materialul din “Nature” despre plagiat a fost preluat de presa românească şi internaţională. Ponta a respins acuzaţiile şi a declarat că este vorba de un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul şi preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.

    Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

    Pe 19 iulie 2012, Consiliul Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică a anunţat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

    Pe 20 iulie 2012, şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată, “prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.

    Premierul Victor Ponta declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept “comisie ad-hoc” special pentru el, este “politică” şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică.

    În august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru au făcut un denunţ la Parchetul instanţei supreme în acest caz, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.

  • Opinie Dragoş Damian: Investiţi în România!

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    Pur si simplu, ca om de executie intr-o zona oarecum de nisa, nu as fi putut sa vorbesc despre strategia investitionala a Romaniei la fel de eficient precum o fac analisti specializati in acest domeniu.

    Totusi, ma incumet sa vorbesc despre viitorul investitiilor in Romania si despre sansa exceptionala pe care o avem sa trezim interesul capitalului strain ca o reactie la un fapt oarecum serios: la un summit la care am participat recent, intr-un panel de discutii, s-a afirmat ca Romania nu este atractiva pentru investitii. Coarda patriotica a rezonat atunci suficient de puternic incurajandu-ma sa notez astazi de ce cred ca o investitie in Romania are ratiuni economice strategice dar si politice, geografice si sociale.

    Fara indoiala ca ciclul economic nu este prielnic, si ca ai nevoie fie sa fii convins de o evolutie sectoriala aparte sau de o piata hiperemergenta, fie sa ai o viziune nemaiintalnita sau un curaj aproape irational pentru a mai face o investitie strategica oriunde, cu atat mai putin poate intr-o tara precum Romania. In conditiile astea, de ce ai face un pas asa de important, aducand sa spunem 100 de milioane de euro in tara?

    In primul rand, pentru ca orice investitie va continua in urmatorii cinci ani sa coste doar jumatate. Restul il aduc programele operationale sectoriale finantate din fonduri europene sau ajutorul de stat pe care-l pune la bataie Ministerul Finantelor Publice. Nu, nu este usor sa accesezi bani din cele doua surse, insa procesul este suficient de standardizat si transparent pentru ca, urmarind metodologia de lucru prestabilita si avand un proiect competitiv, sa devii eligibil pentru o co-finantare prin fonduri europene sau de stat. Si, aviz amatorilor care doresc sa starteze centre de dezvoltare si cercetare, exista facilitati fiscale care prevad reducerea impozitului pe veniturile rezultate din aceste operatiuni.

    In al doilea rand, si asta capatand semnificatii in urmatorii patru ani mai mult decat oricand, pentru ca Romania este vecina cu tarile din estul european extrem dar si cu cele din Asia Centrala, Orientul Mijlociu si Nordul Africii – asezata fiind pe niste coridoare decente si sigure de infrastructura, care pot doar se evolueze si sa se modernizeze. Este clar ca investitiile directe in tarile din zonele mentionate comporta riscuri mult mai ridicate decat orice alte obstacole s-ar putea ivi in tara noastra. Si atunci, de ce n-ai aseza o platforma de productie in Romania, care in timp poate deveni o placa turnanta pentru o populatie regionala de circa 500-600 de milioane de consumatori?

    In al treilea rand, daca ne uitam la politicile fiscale si monetare din prezent si la prognozele din viitor, putem anticipa un trend de stabilitate, chiar evolutie. Exista vointa politica pentru aderarea la zona Euro, cota ramane unica si la nivelul de 16%, dobanda de referinta este “respirabila” iar introducerea normelor europene IFRS a creat comparabilitatea si armonizarea necesare. Este clar ca bancile ar trebui sa isi reporneasca motoarele creditarii in urmatorii trei ani, influentate in bine de aceste politici.

    Si nu in ultimul rand, mai mult ca sigur ca triumviratul creditorilor Romaniei, designerul disciplinei macroeconomice din ultimii trei ani, va fi interesat sa directioneze investitii catre noi. Avem de returnat sume importante catre FMI, Consiliul European si Banca Mondiala, iar aceste entitati vor vrea sa se asigure ca exista un PIB care sa faca fata sarcinilor angajate.

    Sunt cu siguranta si alte ratiuni, poate mai pragmatice, care sa apropie un investitor de Romania. Cele patru mentionate sunt cele care astazi mie mi s-au parut a fi cele plauzibile pentru a trage linie si a sustine ca Romania este atractiva strategic pentru investitii. O investitie insemnand a avea la baza un plan de afaceri curajos pe termen mediu si contextul furnizarii de bunuri pentru acoperirea unor nevoi regionale.

    Atuuri? Efectul de baza, subdezvoltarea, traditia industriala insuficient fructificata, austeritatea supravietuita, resursele accesibile, pozitia geo-strategica, siguranta si securitatea, infrastructura in curs de modernizare, repatrierea capitalului uman competent si calificat (si de ce sa nu admitem, ieftin). Nu sunt clisee de discurs politic, sunt mai mult ca sigur punctele tari care fac din Romania a sasea cea mai atractiva tara pentru investitii din Europa pentru urmatorii trei ani, conform studiului lui Ernst & Young 2012 European Attractiveness Survey.

    O sa las la acest punct comentatorii de specialitate sa atraga atentia asupra punctelor slabe ale Romaniei in ceea ce priveste atragerea de investitii. Capat de lista in topul actiunilor necesare pentru a reaprinde apetitul pentru investitii in Romania ramane insa mult asteptata recredibilizare politica de dupa alegerile din decembrie 2012. Recredibilizare care ar fi sprijinita probabil si de numirea unui grup de tehnocrati valorosi care sa lucreze la elaborarea de politici economice sectoriale de atragere de investitii pana in 2020.

  • Opinie Dragoş Damian: Sistemul sanitar – între curaj tactic şi viziune strategică

    Transparentizarea şi controlul cheltuielilor, standardizarea achiziţiilor în spitale, reţeta şi cardul electronic, coplata experimentată în zone pilot, continuarea reducerii numărului paturilor de spital, sunt măsuri tactice care trebuie implementate în fiecare zi – mai bine zis trebuiau implementate în fiecare zi din ultimii trei ani.

    Sunt extrem de necesare schimbări tactice curajoase imediate, care servesc într-un fel şi la o creştere a acceptării reformei sanitare în rândul publicului, când anesteziat cu propaganda politică “sănătate pe gratis”, când trezit la realitate atunci când chiar are nevoie de servicii medicale. Altfel, pe termen mai lung, va escalada neîncrederea reciprocă dintre legiuitori, beneficiari şi furnizorii de sănătate. Evoluţia “naturală” a celor din urmă va fi marcată de dispariţia competitivităţii, de scăderea dramatică a interesului de a contracta, şi deci de a oferi soluţii decente pentru sănătatea românilor, în timp ce beneficiarii vor manifesta un refuz în a accepta orice idee constructivă şi o resemnare în a-şi cere şi primi dreptul fundamental la sănătate, apelând reflex la ceea ce este mai scump în speranţa că este şi mai bun.

    Nu este lipsit de importanţă să amintim din nou cele două analize care radiografiază starea de sănătate a României şi care rămân, din păcate, referinţe sumbre ale situaţiei din prezent:
    – raportul Comisiei Prezidenţiale (2008), relevă că starea de sănătate s-a degradat în asemenea măsură în România, încât mor anual, din cauza disfuncţionalităţilor sistemului sanitar, circa 60.000 de români, o populaţie echivalentă unui oraş mediu;
    – analiza Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române (2012), face o corelaţie funcţională între degradarea stării de sănătate în România şi consecinţele economice, folosind ca instrument de măsură indicatorul DALY (disability adjusted life-year), numărul de ani de viaţă pierduţi prin dizabilitate pe caz de boală, care este cu 50% mai mare în România decât media europeană. Economia românească pierde aproximativ 18,6 miliarde euro (15% din PIB din 2010) în termeni de PIB pe termen mediu şi lung, ca urmare a stării de sănătate precare a populaţiei, măsurată prin DALY. Dacă starea de sănătate a populaţiei ar fi la nivelul mediu din UE, ar exista un surplus în producţia economică de 6,7 miliarde euro (6% din PIB din 2010), rezultat din creşterea participării forţei de muncă şi a productivităţii.

    Este nevoie de curaj şi determinare în execuţia foii de parcurs pe care trebuie să ne-o asumăm. Şi, pentru că tot ni se spune, deseori, ca alibi, că FMI, BM şi CE semnează foaia de parcurs, adaug în cele ce urmează cele două pasaje care se referă la sistemul sanitar din declaraţia ultimei misiuni FMI, publicată în 14 august, şi care, în opinia mea, subliniază nevoia de echilibru între curajul tactic şi vizunea strategică:

    – ” pentru a reduce arieratele în sănătate trebuie întărite măsurile de contenţionare a costurilor, inclusiv prin audituri mai frecvente, aplicarea unor liste negative de servicii şi medicamente, îmbunătăţirea procurement-ului şi raţionalizarea numărului de paturi din spitale”.

    – “în sistemul sanitar, dezbaterea publică referitoare la proiectul noii legislaţii a constituit un prim pas binevenit în pregătirea revizuirii pachetului de beneficii şi mecanismelor de finanţare. Proiectul de lege prevede introducerea asigurărilor private cu scopul suplimentării asigurărilor obligatorii. Dar, înainte de ducerea acestui proiect mai departe, trebuie întreprinsă o analiză de impact care să asigure sustenabilitatea financiară a reformei planificate. În lumina nivelului redus de cheltuieli pentru sănătatea publică din România, există o nevoie puternică de a mobiliza o finanţare adecvată pentru a îmbunătăţi livrarea de servicii. Este la fel de important a se contenţiona mai bine costurile prin reducerea ineficienţelor structurale din sistem”.

    Atunci când discută despre sănătate, reprezentanţii mediului de afaceri vorbesc în calitate de contribuabili, de creditori, de furnizori de servicii, de finanţatori ai acesteia – ca atare, ei nu critică situaţia din prezent strict din “interese comerciale” aşa cum încearcă oficialii să discrediteze – blocând astfel accesul oamenilor competenţi din mediul privat în treburile publice, şi respingând astfel o şansă în plus pentru vindecarea sănătăţii. Oricare va fi guvernul următorilor patru ani, el va fi înţelept şi pragmatic dacă va coopta într-un parteneriat transparent pe cei care au creat cu mult curaj, pornind de la zero, modele de servicii medicale în România. În felul acesta poate se va construi un sistem sustenabil şi durabil de sănătate publică în România, până în 2030.