Tag: csid

  • Acestea sunt cele mai ciudate zece fobii

    Cu toate că unele fobii sunt destul de frecvente (agorafobia, fotofobia, claustrofobia etc.) există o serie de astfel de manifestări cel puţin neobişnuite. Noi îţi facem o listă cu 10 dintre ele.

    Tafofobia este frica de a fi îngropat de viu. Cercetările sugerează că a apărut (şi probabil a atins apogeul) în timpul anilor 1700, într-un moment în care ciuma a fost agresivă, iar oamenii se temeau că medicii ar declara în mod eronat pacienţii că sunt morţi. Tafofobia a reprezentat un fenomen atât de serios, încât cadavrele erau adesea stocate pentru perioade lungi de timp înainte de înmormântare pentru a se asigura că nu se vor trezi.

    Eisoptofobia este frica de oglinzi sau, mai precis, de a-ţi vedea reflexia într-o oglindă. Privitul într-o oglindă poate provoca ruşine sau stres din cauza eizoprofobiei şi poate duce la depresie, potrivit mai multor studii.

    Citiţi mai multe pe CSID

  • Care sunt sfaturile psihoterapeuţilor pentru părinţii care au copii la şcoală. Ce (nu) trebuie să facă aceştia

    În general, un părinte trebuie să lase deoparte propriile traume sau visuri nerealizate şi să caute alături de propriul copil drumul acestuia. Să ţină cont de abilităţile lui native, să nu îşi pună visele neîmplinte în sarcina acestuia.
     
    De obicei, atunci când părinţii se implică în educaţia propiilor copiii, aceştia fac faţă mai bine cerinţelor profesorilor. Cu toate astea, totul are o limită. 
     
    1. În primul rând. nu faceţi comparaţii între copilul dumneavoastră şi cei ai altui coleg, prieten, cunscut. Fiecare copil este unic, diferit, cu propiul stil de învăţare şi acumulare. Copilul începe să creadă că alţii sunt mai buni decât el şi că el este incapabil să se descurce bine sau să trăiască la aşteptările părinţilor. Acest sentiment poate dăuna creşterii lui.
     
    Dacă îi spui micuţului tău că ar trebui să fie ca ”X” înseamnă că nu-ţi place aşa cum este. Ai prefera să fie ca şi altcineva, ceea ce nu este în concordanţă cu dragostea necondiţionată pe care ar trebui să o oferiţi. Ţineţi minte că nu sunteţi copilul dumneavoastră, iar visele şi aspiraţiile lui ar pot  fi complet diferite de ale voastre. Aprecieză-l pe copilul tău pentru cine este, nu pentru ceea ce doreşti să fie el.
     
    2. Nu impuneţi copilului propria nevoie de reuşită. Părinţii care le cer copiilor să se implice foarte mult încearcă să-şi revanşeze propriile vise care au eşuat şi să-şi rezolve propriile sentimente de regret şi dezamăgire. Unii părinţi îşi văd copiii ca pe nişte extensii ale lor, nu ca nişte oameni de sine stătători, cu propriile lor nevoi, dorinţe, speranţe şi vise.
     
    Alţi părinţi îşi doresc şi le impun copiilor să urmeze aceeaşi carieră , în ciuda faptului că aceştia nu îşi doresc sau nu au înclinaţii spre acel domeniu. E de preferat  să îi lăsaţi să îşi găseasca singuri drumul pentru a deveni adulţi, cu o stimă de sine ridicată şi un bun nivel de satisfacţie profesională.
     
  • Exerciţiul simplu care te scapă de durerile de spate în doar 2 minute – VIDEO

    Statul pe scaun un timp îndelungat poate duce la dureri de spate şi diverse leziuni ale coloanei vertebrale.

    Din fericire, putem preveni aceste probleme dacă facem mai mult sport. O tehnică anume de yoga este foarte eficientă pentru eliminare durerilor de spate, iar partea bună este că durează doar 2 minute.

    Citiţi continuarea pe CSID.ro

  • Consumul de fructe proaspete poate reduce riscul bolilor de inimă

    În cel mai mare studiu de acest fel, cercetătorii au analizat obiceiurile alimentare a peste jumătate de milion de adulţi din China pentru a afla dacă dieta pe care o urmează poate fi asociată cu sănătatea inimii. Subiecţii au fost selectaţi tocmai pentru că un număr semnificativ de chinezi de vârsta a doua nu consumă deloc fructe proaspete, astfel că oamenii de ştiinţă au putut să discearnă mai uşor impactul decât în cazul statelor occidentale.

    În urma cercetătorilor, aceştia au arătat că inclusiv consumul unui singur fruct în fiecare zi a scăzut riscul de a suferi un atac vascular cerebral sau un infarct miocardic cu o treime, pe o perioadă de şapte ani, cât timp s-a desfăşurat studiul, comparativ cu persoanele care nu mâncau fructe niciodată sau foarte rar.

    Statinele au redus de asemenea riscul atacurilor de cord cu o treime, dar multe persoane se plâng de reacţiile adverse ale medicamentelor, precum durerile musculare şi oboseala, potrivit CSID.

    Mai multe pe www.zf.ro

  • Sfaturi utile pentru post în numărul de aprilie “Ce se întâmplă, doctore?”

    “Eu îmi încep mereu ziua cu sucuri proaspăt stoarse de morcovi, sfeclă şi măr. Au toate vitaminele, mineralele şi enzimele de care un organism în creştere sau unul harnic în câmpul muncii are nevoie. Trebuie să simţi energia pe care ţi-o dă un fresh de rădăcinoase ca să înţelegi ce transfuzie de putere face! Se digeră repede şi bine fructele la micul dejun. Aşa că dacă simt că mi-e foame încă, mănânc un măr din piaţă, mic, cu coaja bătută, poate cu urme de viermi, dar parfumat, zemos şi dulce, cum nu e nici unul adus de-afară. Poate părea puţin, dar senzaţia de saţietate apare curând atunci când înveţi să mesteci bine. Doar cei ce înfulecă fără să sufle, ca lupul din poveste, se plâng de insaţietate mereu. La prânz, merge bine o salată de frunze verzi, cu nuci, seminţe de in, lămâie, puţin ulei”, a declarat Olivia Steer în numărul de aprilie al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”.

    Consumul de vegetale în această perioadă are multiple beneficii, subliniate şi de Oana Cuzino în cea mai citită revistă de sănătate şi frumuseţe din România. “Putem spune că nu greşim niciodată consumând produsele vegetale, mai ales legume şi rădăcinoase, care aduc în dietă, pe lângă o cantitate crescută de enzime, vitamine şi minerale, o cantitate suficientă de fibre. Deşi din punct de vedere biochimic, fibrele sunt considerate inerte, prezenţa lor sărăcăcioasă în dietă se asociază cu un risc crescut de apariţie a bolilor cardiovasculare, prin creşterea colesterolului, dar şi a diverselor boli digestive, favorizate de constipaţie, precum şi al unor afecţiuni grave, cum ar fi cancerul, în special digestiv”, este de părere Oana Cuzino.

    Un model de viaţă sănătoasă este şi designerul Mirela Stelea, soţia fostului fotbalist Bogdan Stelea. Ea face mult sport, dovadă şi forma maximă pe care o afişează în numărul de aprilie “Ce se întâmplă, doctore?”, deşi nu a ţinut niciodată cure de slăbire. “Sportul face parte din viaţa mea. Fac mişcare de cinci ori pe săptămână, de trei ori la sala de sport, unde merg la spinning sau funcţional training şi de două ori fac dansuri de societate (vals, tango, tango argentinian). Toate înseamnă efort cardio”, a mărturisit Mirela Stelea în “Ce se întâmplă, doctore?”.

    Sportul este ideal încă de la vârste fragede, iar pentru mişcare în familie pledează Anca Serea, protagonista unui pictorial, alături de cei trei copii ai săi. “Mi-am reluat activitatea fizică constantă la două luni după ce am născut. Acum merg regulat la sală asistată de antrenor şi de trei ori pe săptămână fac masaj acasă. În weekend mergem cu cei mici la piscină şi ne bălăcim. Sau în parc unde încercăm să ţinem pasul cu ei”, spune prezentatoarea de la Prima Tv.

    Tot în numărul de aprilie cititoarele vor vedea câteva machiaje fresh de sezon, vor descoperi secretele unui ten luminos, vor afla care sunt pastele cu adevărat bune, cum se prepară tonul cu ajutorul câtorva reţete delicioase şi care sunt culorile care se poartă în materie de decoraţiuni.