Tag: CRP

  • Clubul Român de Presă, de 3 mai: Presa are nevoie de obiective comune de relansare

    “Mass-media din România sunt confruntate şi în acest an cu agravarea problemelor interne şi cu efectele existenţei într-un mediu economic ostil, contextul arătând că nu sunt premise ale unei redresări în 2015. În aceste condiţii, este necesară o conjugare a eforturilor în direcţia unor obiective comune şi a unei strategii unitare de relansare a industriei mass-media. Identificarea obiectivelor şi conturarea strategiei de relansare trebuie să fie rezultatul inspiraţiei şi solidarităţii în interiorul profesiei”, se spune în declaraţia Clubului Român de Presă (CRP).

    CRP susţine că “solidaritatea şi obiectivele comune de redresare pot face presa un partener puternic şi valabil într-un dialog cu autorităţile, care să ducă la rezultate reciproc avantajoase”, întrucât “mass-media solide şi profesioniste sunt de domeniul interesului general”.

    “Dincolo de problemele economice, liderii editoriali trebuie să reflecteze la soluţii pentru rezolvarea crizei de identitate pe care o traversează majoritatea redacţiilor. Una dintre aceste soluţii este redescoperirea şi susţinerea fără rezerve a jurnalismului de calitate, creativ şi de substanţă”, se mai spune în comunicatul acestei asociaţii profesionale.

    Clubul Român de Presă reafirmă că “nu există libertate reală a presei fără valoare editorială, susţinută prin putere financiară proprie”.

    La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai ca Zi mondială a libertăţii presei. Inţiativa a venit de la Conferinţa Generală UNESCO, care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

  • Crasnea, CRP: Aparitia stenogramelor Vintu este stanjenitoare pentru orice jurnalist onorabil

    “Din pacate, demonstreaza ca sunt printre ai nostri persoane
    care accepta si participa la un rau facut cu mana proprie. Se pare
    ca nu este indeajuns ca ei sa fie sanctionati prin recomandari,
    pentru ca atunci cand bunul-simt si trasul civilizat de maneca nu
    sunt suficiente in aplicarea eticii profesionale, trebuie sa
    intervina sanctiuni ferme. Consiliul de Onoare al Clubului va
    discuta despre consecintele aparitiei acestor stenograme si va
    decide asupra oportunitatii declararii ca obligatorie a
    Recomandarii privind autoreglementarea relatiilor profesionale
    dintre patronii din mass-media, editori si jurnalisti (adoptata in
    2006 si modificata in 2007)”, a declarat Indira Crasnea intr-un
    comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRP, PPR: Vom face toate demersurile pentru modificarea regimului de taxare a drepturilor de autor

    Intr-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX, Clubul Roman de Presa
    (CRP) si Patronatul Presei Romane (PPR) subliniaza faptul ca
    introducerea CAS-urilor pe drepturi de autor “inseamna concedieri
    si reduceri de venituri”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro