Cristina Bălan face parte din generaţia inginerilor români care au decis să plece din România pentru a urma o carieră, în condiţiile în care în anii de atunci, începutul anilor 2000, abia se puneau bazele industriei auto în România – Renault abia revenise la Mioveni, unde se producea SupeRNova şi ulterior Solenza, iar Logan încă era în stadiul de proiect, la Craiova Daewoo aducea maşini doar pentru a le asambla, iar ARO se pregătea să-şi dea ultima suflare, în lipsa unor investitori strategici.
„Am decis să emigrez după cel de-al treilea an de facultate. Atunci am realizat cât de mult îmi doream să contez în inginerie şi să particip într-un proiect care să schimbe lumea, în special în industria auto. Din păcate nu aveam prea multe alternative în România, deci unde puteam emigra decât în Statele Unite sau Canada? Aveam câţiva prieteni aici (în America de Nord – n.red.) şi mi-a plăcut foarte mult mentalitatea deschisă şi oportunităţile pe care le aveam. Am plecat din România la mai puţin de o lună de la absolvirea facultăţii“, a spus Cristina Bălan.
După ce a ajuns în Canada şi-a echivalat studiile. În condiţiile în care în România a urmat cursurile de inginer timp de cinci ani, acestea s-au echivalat la o licenţă de inginer plus un an de master. „Dacă aş avea timp, aş putea să mai urmez cursurile timp de un an pentru a termina masterul, dar jobul meu şi circumstanţele nu au permis până acum“, a spus Cristina Bălan.
„Am fost plăcut surprinsă de faptul că am primit multe mesaje de la studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Transilvania, care îmi spuneau cât de mândri sunt după ce au citit articolele din presă.“
În România nu a avut ocazia să lucreze deloc, iar primul loc de muncă din cariera sa a fost în Canada, dar nu ca inginer, ci în IT, ca specialist de reţea şi relaţii cu clienţii pentru HP, timp de câteva luni. Primul job ca inginer în Canada l-a obţinut la Honeywell, care produducea filtre de aer.
„La Honeywell am întânit un foarte experimentat inginer român, care fusese profesor universitar în Timişoara. El a devenit mentorul meu. Puterea pe care mi-a insuflat-o m-a determinat să mă străduiesc să ofer ce era mai bun pentru fiecare job pe care l-am avut, inclusiv la Tesla. Numele lui este Liviu Rădulescu şi este acum profesor universitar în Canada.“
Cristina Bălan povesteşte cum pentru primul job ca inginer trebuia să conducă pe un drum de o oră şi jumătate pe vreme bună, iar iarna, când zăpezile blocau autostrăzile, petrecea şi până la opt ore în maşină. „Mulţi spuneau că nu sunt în toate minţile de conduc atât de departe spre nord pentru un job, însă din jobul acela am învăţat foarte mult, iar acea experienţă m-a ajutat enorm pe parcurs.“
Primul loc de muncă în Statele Unite l-a obţinut la Boeing, unde a lucrat ca inginer designer în cadrul echipei care a proiectat interiorul celebrului 787 Dreamliner, cel mai avansat avion de pasageri din lume şi singurul care utilizează materiale compozite în fuselaj pentru a-i reduce greutatea şi pentru a consuma mai puţin combustibil.
„Unul dintre principalele motive pentru care am obţinut jobul la Boeing este faptul că aveam certificare Catia (software de proiectare 3D pentru ingineri – n.red.). După două luni am devenit reprezentantul Boeing pentru implementarea noilor cerinţe pentru furnizorul de scaune de pasageri. Am călătorit atunci mult în Franţa, pentru scaunele de la clasa întâi“, povesteşte Cristina Bălan. Singurul minus de care îşi aminteşte este că nu a avut ocazia de a lucra cu o femeie inginer în companiile automotive.
„La Boeing am lucrat cu mulţi ingineri din România care aveau foarte multă experienţă în ingineria aerospaţială.“
În industria auto s-a întâlnit cu numai trei ingineri români de-a lungul unei cariere de 14 ani, însă nu acelaşi lucru este valabil pentru industria aeronautică, unde ea spune că a lucrat cu mulţi ingineri români experimentaţi.
Printre proiectele la care a mai lucrat Cristina Bălan se numără unele realizate pentru Nissan, Chrysler sau chiar Hammer.
„Un alt exemplu este compania Meridian, unde am fost unul din cei trei ingineri selectaţi pentru a merge în Japonia pentru a ajuta divizia de cercetare şi dezvoltare a Honda. Trebuia iniţial să stau două săptămâni, dar am stat ulterior câteva luni pentru suport. Aceea a fost o experienţă pe care nu o voi uita.“
Compania Meridian este specializată în aliaje metalice cu greutate redusă, foarte importante într-o industrie auto care doreşte să scadă greutatea cu orice preţ.
Acum Cristina Bălan este şi cetăţean canadian, iar în curând are în plan să dobânească şi cetăţenia americană. În ianuarie 2015 şi-a fondat propria companie, la insistenţele mai multor executivi din industria auto, Tesseract Motors, care realizează proiecte de inginerie pentru industria auto. În condiţiile în care această industrie este una dintre cele mai „discrete“ când vine vorba de proiecte viitoare, cercetare şi dezvoltare, ea spune doar că „zboară, momentan, sub radar“, în condiţiile în care lucrează cu tehnologiile viitorului.
CV-ul Cristinei Bălan, inginerul care a făcut parte din echipa-cheie a Tesla pentru Model S
Ianuarie 2015 – prezent
Proprietar şi designer-şef la Tesseract Motors, SUA
Iulie 2013 – aprilie 2014
Inginer CAD, Sisteme de interior, Tesla Motors, SUA
August 2010 – februarie 2013
Inginer CAD, Echipa responsabilă de sistemul de baterii, Tesla Motors, SUA
Mai 2007 – aprilie 2010
Inginer designer pentru compartimentul cargo, Boeing, SUA
A făcut parte din echipa de ingineri care a proiectat compartimentul cargo al Boeing 787 Dreamliner
Ianuarie 2005 – februarie 2007
Inginer designer, Meridian Lightweight Technologies, Germania
A proiectat componente din magneziu şi aluminiu pentru Nissan şi Honda
Iulie 2003 – ianuarie 2005
Specialist Catia, Honeywell Process Solutions, Canada
A proiectat filtre de aer şi combustibil pentru Honda şi alte branduri
Este adevărat faptul că ai fost concediată de Elon Musk?
Nu pot răspunde acestei întrebări şi nici unei întrebări cu privire la Tesla, în afară de ce am declarat pentru Wall Street Journal.
Ce este însă mai important este că toţi de la Tesla ştiu că am fost o parte esenţială a proiectului ce a dus la crearea automobilului şi am realizat multe îmbunătăţiri ce au fost implementate inclusiv la viitoarele maşini.
Ce pot spune însă este că mediul de lucru este unul foarte încordat în Statele Unite şi Canada şi este foarte diferit de cel din Europa.
De la primul meu job nu-mi amintesc să fi avut o săptămână de lucru de numai 40 de ore. (8 ore de lucru pe zi – n.red.).
Am avut luni la Boeing în care lucram cel puţin 60-70 de ore pe săptămână pentru a respecta termenul de livrare şi acest lucru nu este ceva neobişnuit pentru inginerii care lucrează în R&D.
În Japonia, spre exemplu, pentru a respecta termenul am lucrat două luni fără zile libere, iar ziua de lucru era de 14-16 ore. Dar am realizat proiectul, iar sentimentul de la final a meritat efortul depus.
În Statele Unite mediul de lucru este unul foarte competitiv, iar dacă nu eşti pregătit să accepţi să stai peste programul obişnuit, atunci ei vor găsi pe altcineva.
Nu mai amintesc de faptul că în America de Nord se ia numai o săptămână de vacanţă pe an, iar dacă ai noroc, poate după 15 ani ai ocazia de a avea trei săptămâni de vacanţă.
Când şi de ce ai fondat compania Tesseract Motors?
Am pornit compania în ianuarie 2015. Am realizat că este nevoie de aptitudinile mele după Tesla. Automobilele electrice reprezintă viitorul, iar în următorii şase-opt ani majoritatea maşinilor vor fi electrice, dacă nu chiar mai devreme. După ce am ţinut în mână pentru prima dată premiul acordat de cei de la Motor Trend echipei Tesla din care am făcut parte, visul meu a fost să pun bazele unei case proprii de design şi mulţi CEO m-au îndemnat în acest sens.
Ce face mai exact Tesseract Motors?
Proiectează automobile, însă nu numai atât. Am livrat multe tehnologii de top şi de ultimă oră pentru care există cerere mare în acest moment. Din păcate nu pot spune mai multe deoarece ajut alte câteva start-up-uri care încă sunt în „stealth mode” şi vor să rămână aşa.