BusinessMagazin

Tag: Cristian Mungiu

  • Pippidi, mesaj pentru Diaspora: Adevăr dureros sau jignire?

    “Principalul factor al migraţiei este factorul economic. Lumea pleacă şi va continua să plece, cât timp va exista o diferenţă de salariu între noi şi Europa de Vest (…) Oamenii care pleacă sunt de două feluri: care îşi vor găsi loc de muncă, care vor fi competitivi şi alţii care vor trage mâţa de coadă (…)

    Noi considerăm că e o soluţie să trimitem săracii, dar este şi un reflux. Am trimis în Occident oameni care nu prea au ce face acolo, nu trăiesc bine. Noi nu am avut niciun plan niciodată, în afară de o clientelizare a diasporei pe plan electoral. Dai 50.000 de euro la oameni, sumă care nu este exact ce le lipseşte oamenilor să se întoarcă să îşi facă o afacere. La ce servesc banii ăştia? Doar să votezi cu Guvernul care ţi-i dă?”, a spus Pippidi la B1TV.

  • Atacul la românii din Diaspora continuă. Politologul Mungiu-Pippidi despre mitingul din 10 august: „Această mahala nu reprezintă diaspora”

    Organizarea, vehicularea şi discuţiile persoanelor din diaspora în legătură cu această manifestaţie sunt definite de politologul român ca fiind „de mahala”, unde un mercenar PSD-ist îi îndeamnă pe oameni să salveze ţara cu sloganul „Muie PSD”, informează ziarulromaneasc.net

    Ce spune Mungiu-Pippidi despre diaspora:

    «Îşi face viaţa pe Facebook colportând orice, plăteşte zero taxe în ţară şi minime dincolo, dar vara dă peste cap orarul la ghişee prelungindu-şi permisele de conducere sau paşapoartele, înainte de a pleca cu portbagajele pline de zacuscă la muncă în Occident.

    Ceva mai norocoasă, nu e totuşi mai bine educată, nu ca număr de ani de şcoală, ci ca bun simţ elementar- destul să vezi cum arată o coadă de români la un low cost pe orice aeroport din Europa, ca să devii brusc culturalist – arată precum coada de turci sau ruşi, nu ca elveţienii sau olandezii, orice am face. î

    Eşecul e al familiei, al celor şapte ani de acasă, a unei culturi a îndreptăţirii care a prins cu libertatea căpătată în 1989, fără a fi însoţită de o cultură a datoriei, a autocontrolului, a ceea ce face civilizaţia. Ca atare, am transferat în străinătate o considerabilă parte din mahalaua noastră, aceea din „De ce trag clopotele, Mitică ?” a lui Lucian Pintilie, cea a cărei atitudine faţă de restul lumii este, invariabil, „De proşti”.»

    «Pînă nu lămurim ce trebuie de fapt reparat şi de către cine, şi e greu să o lămurim la un loc cu mercenarii infractori care urlă „Jos penalii” de te asurzesc, în vreme ce dacă le întorci buzunarele pe dos vezi că le cade mărunţişul încasat de la industria de petrol sau aur, plus diurnele de la succesorii lui Ghiţă în zona media a serviciilor, sau cu infiltraţi de servicii pe post de alternativă politică, hai să facem măcar pasul la o parte.

    Cine crede că libertatea de opinie este de nivelul „M..e PSD” nu ne reprezintă pe cei care au luptat decenii să civilizăm PSD şi să construim alternativa la el, şi nici pe noi, cei care suntem în diaspora egalii occidentalilor, sau mai buni când putem, nu adunăm resturile de la masa lor ca să ne grozăvim în ţară cu maşini la mîna a doua cu numere teribiliste. Vreţi să fiţi cu ăştia? Atunci o să muriţi proşti cu ei. Asta e tot ce vă mai aşteaptă la nivelul actual», conchide politologul român în editoria

  • Alina Mungiu Pippidi: “Liviu Dragnea a fost demonizat şi hărţuit de presa din România”

    Alina Mungiu Pippidi a declarat la Realitatea TV că “presa a cam exagerat să se ocupe 90% de domnul Dragnea, ca şi cum “el e ăla care ne-a cheamat minerii şi ne-a făcut toate nenorocirile”.

    Totodată, politologul şi-a arătat părerea, pe care susţine că o are de ani întregi, despre cine ar trebui să fie şeful partidului. “În acest moment mie mi se pare că situaţia este deschisă, lumea dă cu bulgări de zăpadă cât vrea în liderii aştia, nu că ei se sinchisesc prea mult, dar au şi ei partea lor bună. Şi Dragnea, şi Tăriceanu. De ce schimbările ar aduce neaparat bine? Mie mi se pare o mişcare raţională faptul că doamna Dăncilă, prim-ministru, va avea o poziţie mai puternică în pardid, dacă o va alege partidul, fiindcă ştiţi părerea mea, pe care o spun de ani de zile: şeful partidului trebuie să fie şi şeful guvernului”, a spus Pippidi.

    Mai mult decât atât, Pippidi consideră că presa din România l-a transformat pe Liviu Dragnea într-o victimă.

    „PSD a reuşit un lucru cu totul extraordinar, au reuşit să costruiască cea mai mare organizaţie din ţară. Pentru că Dragnea a fost atât de demonizat şi de hărţuit, el personal, de presă. Toată agitaţia de a-l da jos pe Dragnea mi se pare inutilă, a devenit o victimă, nu? Asta e urmarea unei strategii a presei opuse PSD, care a fost greşită.”

  • De pe covorul roşu, la cinema Elvira Popescu

    ”Care este cea mai mare provocare în conducerea unui muzeu?“ întreabă jurnalista Anne, personaj interpretat de Elisabeth Moss, în deschiderea trailerului pentru filmul The Square. Filmul, în regia suedezului Ruben Östlund, a câştigat anul acesta premiul Palme D’Or, acordat la festivalul de la Cannes, şi este, totodată, unul dintre capetele de afiş din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (anul acesta, festivalul se desfăşoară între 13 şi 22 octombrie).

    În cadrul acestuia, de opt ani, producţiile elitiste de pe covorul roşu sunt aduse şi în cinematografe bucureştene precum Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, dar şi în săli de cinema din alte şapte oraşe din ţară. Răspunsul la întrebarea jurnalistei vine din partea directorului muzeului şi este unul complex, cu referire la situaţia artei contemporane, pe care, în mod comic, Anne nu o înţelege, după cum reiese din reacţia ei: ”OK“.

    L-am întrebat acelaşi lucru pe regizorul Cristian Mungiu, referindu-mă la provocările organizării festivalului de film, precum şi la cele pe care le are ca regizor în România. ”Când organizez festivalul, cea mai mare provocare este, în primul rând, finanţarea. Este destul de complicat, iar anvergura acestuia este dată de capacitatea de a-l finanţa cât mai bine“ – vine răspunsul.

    Regizorul nu menţionează cifra exactă referitoare la dimensiunea bugetului necesar organizării festivalului, însă precizează că aceasta ”este de ordinul sutelor de mii de euro, în vreme ce festivaluri de anvergură similară din alte părţi ale lumii au bugete de peste 1-3 milioane de euro“. Oferă o comparaţie şi cu celelalte festivaluri de pe piaţa locală: este un buget de aproape şapte ori mai mic decât al celui mai mare buget de festival de film din România – Transilvania International Film Festival (TIFF), iar acesta are, la rândul lui, un buget de câteva ori mai mic decât al Festivalului Naţional de Teatru şi de zeci de ori mai mic decât al festivalului George Enescu. ”Avem toată stima pentru aceste manifestări dinspre alte arte, dar, nu ştiu de ce, cinematografia, care are mari cheltuieli ca să organizeze un festival, trebuie să fie întotdeauna la coada listei. Există nişte liste de acestea de festivaluri zise «naţionale», la minister, care primesc întotdeauna sprijin; or pe ele nu este niciun festival de film. Sperăm şi noi într-o bună zi la ideea că se poate face o listă adiacentă şi pentru festivalul de film.“ Mungiu spune că nu a purtat discuţii cu autorităţile în acest sens, însă speră la o astfel de iniţiativă care să sosească din partea lor.

    Dimensiunea bugetului pentru organizarea unui festival de acest tip este, de altfel, reprezentativă pentru întreaga piaţă locală a filmului: în Franţa, de pildă, se fac 200-300 de filme anual, din diferite categorii, deopotrivă cu bugete reduse, care variază între 500.000 şi 1 milion de euro, dar şi cu valori de peste 5 milioane de euro, ajungând chiar şi la 30 de milioane de euro. ”Noi facem 10-12 filme pe an, iar bugetele filmelor noastre sunt, pentru majoritatea, de sub un milion de euro, variind între 300.000 şi 1 milion de euro. Cred că bugetele cele mai mari ale filmelor româneşti sunt până în 1,5-2,5 milioane de euro; mai mult nu“, descrie regizorul situaţia de pe piaţă.

    Problema sesizată de el nu este însă legată de bugetele de producţie, pe care le descrie ”rezonabile“, ci de modul în care autorităţile privesc domeniul şi finanţarea acestuia. ”Sunt foarte îngrijorat că la un moment dat s-au exprimat nişte voci din Parlament care considerau că şi banii pe care îi avem, undeva la 10-12 milioane de euro pe an, sunt prea mulţi, deşi toată această sumă, tot bugetul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru tot cinemaul românesc, este mai mic decât al unui film francez de succes, cu buget mediu.“ în aceste condiţii, reuşitele înregistrate de filmele româneşti sunt semnificative.

    ”Ne descurcăm colosal de bine la nivelul bugetului pe care îl avem, dar aceste bugete explică de ce nu putem face filme cu urmăriri de maşini, cu cai, de război etc. Oamenii se întreabă de ce facem filme în apartamente în care cineva e filmat cum îşi bea ciorba. Noi facem un anume gen de cinema care reflectă realitatea din jurul nostru şi aceasta este marca principală pentru care noi suntem foarte stimaţi – o anume revalorificare a realismului în cinema. Dar este o revalorificare foarte personală care în momentul de faţă constituie o tendinţă importantă din cinemaul mondial. Noi (reprezentanţii breslei, n.red.) credem că facem un anume gen de cinema, care este mai modern decât timpurile pe care le trăim aici, cultural şi, în special, cinematografic.“ Or, educaţia în acest sens nu a fost susţinută nici de dispariţia de pe piaţă, de pildă, a revistelor de cinema – ”ca atare nu mai are cine să comenteze, din cale afară, filmele acestea în absolută cunoştinţă de cauză şi să le plaseze unde le-ar fi locul“.

    Acesta este de altfel şi scopul festivalurilor de tipul lui Les Films de Cannes à Bucarest, potrivit lui Mungiu. ”Au rolul de a obişnui oamenii cu un anume fel de radicalism; atunci când nu percepi acest ritm, ţine şi de tine, nu doar de producătorii de film. Dacă stai şi te uiţi numai la desene animate Disney de la doi ani până la 18 ani şi apoi la seriale TV şi filme americane, sigur că este greu să percepi şi un alt ritm, dar vina nu este numai a noastră, este şi a ta, în calitate de consumator, că nu te-ai educat destul.“

    Cristian Mungiu spune că nu există un profil sociologic al tipului de public care vine la festivalul pe care îl coordonează, însă punctează: ”Chiar dacă îi uneşte dorinţa de a vedea aceste filme, sunt oameni de toate vârstele, poate puţin mai educaţi decât media, sunt oameni care au avut probabil o expunere şi un interes pentru cinema, pentru literatură, sunt deschişi, ies din casă. Trăim într-o societate foarte sedentară; majoritatea părinţilor noştri nu mai ies din casă, stau şi se uită la televizor şi se prostesc văzând anumite canale de televiziune încontinuu. Festivalul este pentru oameni care încă au interesul şi capacitatea să poată discuta.

    “ Publicul de acest tip a crescut în cei opt ani de istorie a festivalului pe piaţa locală de la 3-4.000 de oameni la 25.000 anul trecut. ”Cel mai important este nu numai că a crescut numeric, fiindcă a crescut şi pe baza numărului de proiecţii, dar şi că a crescut ca indivizi, ca unici, care vin să descopere filmele acestea. Lucru pe care ne dorim să îl facem şi de acum înainte: să fie cât mai mulţi cei care descoperă plăcerea unui dialog în sala de cinema.“ Cât din costurile organizării festivalului sunt acoperite de vânzarea biletelor? ”Vânzarea biletelor cred că nu acoperă nici a douăzecea parte din acest buget – exploatarea de cinema în România nu aduce beneficii comerciale de luat în seamă, nu ai cum să faci acest lucru, fiindcă drepturile de difuzare a filmelor costă colosal de mult. Este nevoie să implici resurse private astfel încât filmele acestea să ajungă la spectatori – de regulă, dintr-un bilet de cinema de 15 lei, cred că înapoi la organizator ajung undeva la 25-30%.“

    Regizorul spune că îşi doreşte ca festivalul să câştige notorietatea prin care publicul să fie informat de existenţa festivalului, iar cei care vin să îşi facă o hartă personală de proiecţii, după ce consultă site-ul evenimentului; ”să nu mă întâlnesc eu cu cineva pe stradă într-o lună de aici încolo să zică aoleu, nu am ştiut că a fost festivalul că aş fi venit. Acesta este obiectivul principal“. Apoi, i-ar plăcea ca oamenii să descopere cât mai multe filme, să înţeleagă că acestea sunt importante nu doar pentru conţinutul lor, ci că trebuie să stea şi în sală la discuţii cu regizorul ca să înţeleagă mai bine şi mai multe despre acestea. Regizorul consideră că participarea publicului românesc la festival ar fi şi o dovadă de respect faţă de invitaţii acestuia, cineaşti de calibru mondial, care fac un efort să fie prezenţi. ”Ei ar putea fi în această perioadă la o grămadă de alte festivaluri reputate din toată lumea şi totuşi aleg să vină aici să îşi prezinte filmul. Mi-aş dori foarte mult să existe curiozitate în rândul publicului, chiar dacă noi avem de regulă un public timid“, descrie el comportamentul celor prezenţi la ediţiile anterioare ale festivalului.

    De altfel, următoarea provocare în organizarea festivalului se leagă de aducerea oaspeţilor de un calibru care să participe la eveniment. Potrivit lui, sunt peste 4.000 de festivaluri de film în toată lumea, iar la toate acestea este nevoie de nume importante, care atrag atenţie. La ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, de pildă, vin cineaşti precum Béla Tarr, regizorul maghiar cunoscut pentru filme precum The Turin Horse şi Sátántangó, cineastul francez Laurent Cantet, câştigătorul premiului Palme D’Or în 2008 cu drama Entre les murs, regizorul şi scenaristul italian Antonio Piazza, regizorul dramei Sicilian Ghost Story, prezentată în festival, jurnalistul şi criticul de film francez Jean-Michel Frodon, care a scris pentru publicaţii precum Le Point, Le Monde, şi a fost redactorul-şef al revistei Cahiers du cinema. ”Este un festival mic, dar în care avem o particularitate şi anume faptul că eu îi invit pe acei oameni pe care i-am cunoscut la un moment dat eu însumi într-un alt festival, într-un anumit context şi, ca atare, ne putem permite să aducem oaspeţi cu mult mai importanţi decât anvergura acestui festival. Ei vin la festival dintr-un fel de amiciţie pentru mine şi dintr-un fel de stimă pentru cinematografia română şi pentru publicul de aici“, spune regizorul.

    O altă provocare se leagă de aducerea de proiecţii de anvergură în avanpremieră. ”Putem face acest lucru de regulă datorită unei relaţii speciale pe care o am eu cu festivalul de la Cannes şi a unei anume reputaţii pe care încerc să o exploatez. Reuşim mai mult decât majoritatea festivalurilor din lume să avem cele mai multe premiere care au fost în mai la Cannes în acelaşi festival. Cred că avem mai multe decât sunt în New York Film Festival, Toronto sau alte festivaluri cu bugete de 100 de ori mai mari.“ Regizorul spune că ”dacă e să înceapă undeva aceste filme în România, atunci încep la acest festival“, coorganizat cu Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière şi al Cannes Film Festival.

    Legat de provocările sale ca regizor în România, acestea constau în găsirea de timp pentru propriile proiecte. ”M-am lansat în foarte multe iniţiative, mi-ar plăcea ca multe lucruri să se întâmple în România legate de aceste festivaluri pe care le organizez, legate de restaurarea lanţului de cinematografe de care avem noi nevoie, legate de rescrierea legislaţiei de cinema de care avem nevoie şi am încercat, pe cât posibil, în ultimii 10 ani să mă implic în toate lucrurile acestea. Am ajuns însă la o vârstă la care cred că nu mai pot să continuu pe toate fronturile acestea şi sper ca aceia care sunt mai tineri să aibă energia şi echilibrul necesare şi limpezimea la cap ca să poată să continue toate aceste lucruri. Iar eu să pot să îmi văd de misiunea mea principală: filmul.“

    Ieşeanul Cristian Mungiu şi-a câştigat reputaţia internaţională datorită filmelor despre societatea românească, în diferite etape ale acesteia: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur sau Occident, După dealuri, Bacalaureat. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, a lucrat pentru câţiva ani ca profesor şi ca jurnalist; ulterior, s-a înscris la Universitatea de Film din Bucureşti, unde a studiat regia de film. Evoluţia lui este strâns legată de Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a făcut remarcat încă de la debutul său, din 2002: atunci a ajuns la Quinzaine de realisateurs, o secţiune a festivalului dedicată regizorilor independenţi, cu primul său film – Occident. în 2007 a scris şi regizat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a câştigat marele premiu Palme d’Or al festivalului. Filmul lui din 2012, După dealuri, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul festivalului din 2012, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele acestuia, au primit premiul pentru cea mai bună actriţă.

    Regizorul Cristian Mungiu nu oferă detalii despre următoarele sale proiecte: ”Sunt atâtea etape preliminare în viaţa unui filmmaker până se hotărăşte ce are de făcut – nu îmi place să vorbesc nici până când e încheiată filmarea; după aceea e ceva de povestit“.

    în ceea ce priveşte industria românescă a filmului, punctează: ”Sigur că mi-ar plăcea să crească până într-acolo încât să îşi merite acest mare nume de «industrie». Deocamdată este o manufactură, dar ce îmi doresc este să reuşesc să ne menţinem la nivelul acesta de interes pe care îl avem pentru filmele româneşti din ultimii 10 ani vreme de măcar încă 10 ani de acum încolo şi atunci va fi OK“. Spune, de asemenea, că nu îi place să dea sfaturi tinerilor regizori, aşa cum ”nici mie nu îmi plăcea să ascult sfaturi la vremea respectivă. Trebuie doar să îşi urmeze talentul, instinctul, să se instruiască şi să nu creadă că s-au născut artişti fiindcă viaţa este complexă. Trebuie să facă tot ce cred ei mai bine să-şi împlinească vocaţia“.

  • Cristian Mungiu este elogiat „la scenă deschisă” de revista Paris Match

    Realizatorului de film român îi este dedicată o cronică entuziastă, pentru „Bacalaureat”, la secţiunea Cinema a site-ului prestigioasei reviste franceze.

    „După ce a obţinut Palme dʼOr în 2007 pentru «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», cineastul român Cristian Mungiu revine cu un thriller despre corupţie: «Bacalaureat» – premiul pentru regie la Cannes, 2016.”

    La data obţinerii premiului, criticul de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, a spus despre filmul lui Mungiu că este „un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate” şi i-a acordat 5 stele din 5.

    În evaluarea recentă (6 decembrie), Paris Match acordă 4 stele din 5 aceluiaşi film, dar concluzia articolului este cât se poate de fermă şi de flatantă: „Cristian Mungiu este un mare cineast, iar «Bacalaureat» este un film mare.”

  • CANNES 2016. Filmul “I, Daniel Blake”, de Ken Loach, a câştigat trofeul Palme d’Or. Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru regie

    Regizorul Ken Loach a câştigat marele trofeu Palme d’Or, pentru lungmetrajul “I, Daniel Blake”, la gala celei de-a 69-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care a avut loc duminică seară.

    Cristian Mungiu a a câştigat premiul pentru regie, pentru lungmetrajul “Bacalaureat”. Premiul l-a împărţit cu Olivier Assayas, pentru lungmetrajul “Personal Shopper”, o raritate în această categorie.

    Celebrul critic de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, numeşte filmul lui Mungiu “un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate”. Britanicul a acordat 5 stele din 5 filmului “Bacalaureat. “În film, vedem un război în subsidiar între generaţia cinică şi epuizată a oamenilor de vârstă medie şi cea a copiilor, furioşi, sălbăticiţi. Scenele dintre medicul de provincie şi fiica lui sunt extrem de tragice: nu e timp de pierdut, medicul trebuie să o insereze pe fata lui în lumea ruşinii – iată preţul supravieţuirii. Filmul regizorului român este măiestrit, complex, e un studiu psihologic ca o pildă morală, despre alegerile meschine pe care oamenii le fac pentru a-şi face drum cu coatele în viaţă. Oameni constrânşi de o loialitate pe care le-o datorează altora, care, la rândul lor, i-au ajutat în treburi josnice, se folosesc de corupţia generală pentru un alibi personal, ce-i justifică. Ce se va întâmpla cu odraslele acestor oameni, acele conştiinţe inocente pentru care toate mişmaşurile meschine s-au făcut? Trebuie ei să-şi ia examenele într-o lume infestată, lumea compromisului şi ruşinii absconse?”, scrie Bradshaw.

    Xavier Dolan a primit premiul “Grand Prix”, al doilea ca importanţă, pentru filmul “It’s Just the End of the World”.  Filmul iranian Forushange (Vânzătorul) regizat de Asghar Farhadi a fost distins cu două premii: cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor (Shahab Hosseini).

     

     

  • Trei cineaşti români la Festivalul de Film de la Cannes 2016. Două filme în selecţia oficială

    Steven Spielberg, Woody Allen sau Jodie Foster sunt câteva dintre numele mari de la Hollywood ce o să fie prezente pe Croazetă în mai, însă şi trei cineaşti români au fost selectaţi.

    Cristi Puiu cu filmul “Sierra Nevada” şi Cristian Mungiu cu pelicula “Baccalaureat” participă în competiţia oficială, iar Bogdan Mirică cu filmul “Câini” în secţiunea Un Certain Regard!

    În deschiderea festivalului va rula filmul veteranului Woody Allen, “Cafe Society”, cu Kristen Stewart, Bruce Willis şi Jesse Eisenberg în rolurile principale.

    În competiţia pentru marele premiu intră:

    Acquarius – Kleber Mendoca Filho

    American Honey – Andrea Arnold

    Baccalaureat – Cristian Mungiu

    Elle – Paul Verhoeven

    From the Land of the Moon – Nicole Garcia

    The Handmaiden – Park Chan Wook

    I, Daniel Blake – Ken Loach

    Its Only the End of the WOrld – Xavier Dolan

    Julieta – Pedro Almodovar

    The Last Face – Sean Penn

    Loving – Jeff Nichols

    MaRosa  – Briliante Mendoza

    The Neon Demon – Nicolas Winding Refn

    Paterson – Jim Jarmush

    Personal Shopper – Olivier Assayas

    Sierra-Nevada – Cristi Puiu

    Slack Bay – Bruno Dumont

    Staying Vertical – Alain Guiraudie

    Toni Erdmann – Maren Ade

    The Unknown Girl- Jean-Pierre and Luc Dardenne

    În afara competiţiei vor rula filme precum “The BFG” de Steven Spielberg, “Money Monster” de Jodie Foster, cu George Clooney în rolul principal sau “Nice Guys” regizat de Shane Black cu Ryan Gosling şi Rusell Crowe în rolurile principale.

    Festivalul de Film de la Cannes va avea loc între 11 şi 22 mai, pe Croazetă. În 2015, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes a fost câştigat de pelicula „Dheepan”, a regizorului francez Jacques Audiard.

  • 2016 în FILMUL ROMÂNESC: Poveşti de familie, adaptări cinematografice şi comedii negre

    Regizorul şi scenaristul Nae Caranfil pregăteşte al şaptelea lungmetraj al său, “6,9 pe scara Richter/ 6,9 on the Richter Scale”. După ce filmările s-au desfăşurat în toamna lui 2015, cineastul a declarat pentru MEDIAFAX că filmul va fi lansat “cel mai probabil” în toamna lui 2016. “Acum lucrăm la montaj şi editare şi cel mai probabil în toamna viitoare (2016, n.r.) o să fie lansat”, a spus acesta.

    Lungmetrajul româno-bulgar, care va fi produs de Mobra Films şi Jelfilm, este o comedie parţial realistă, care conţine elemente de musical, a mai spus Caranfil. “Nu l-aş considera un musical, pentru că ştiu foarte bine cum să definesc genul şi nu se încadrează în această definiţie. Este o comedie pe care încerc să o compun din ingrediente aparent paradoxale. Adică ce să caute depresia, cutremurul şi musicalul în aceeaşi tigaie? Să văd ce îmi iese”, declara Nae Caranfil, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

    Pe de altă parte, “Fotografii de familie” va fi primul film semnat de Cristian Mungiu de la “După dealuri/ Beyond the Hills”, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2012. În plus, va fi pentru prima dată când o peliculă a regizorului premiat cu Palme d’Or va avea ca personaj principal un bărbat. O coproducţie România-Franţa-Belgia, pelicula vorbeşte despre responsabilităţile vieţii de părinte, iar filmările au avut loc în vara lui 2015.

    Şi Radu Mihăileanu va prezenta în 2016 prima sa peliculă în limba engleză, “The History of Love”, o parte din filmări având loc, în 2015, în Canada şi în România, la Cluj-Napoca, iar Mihai Călin şi Ovidiu Cuncea se numără printre actorii români din distribuţie, a declarat pentru MEDIAFAX producătorul peliculei, Tudor Giurgiu.

    O adaptare după bestsellerul scriitoarei americane Nicole Krauss, apărut în 2005, filmul este o poveste intercalată, care urmăreşte viaţa lui Léo Gursky, interpretat de Derek Jacobi – cunoscut din filme ca “Discursul regelui/ King’s speech” (2010), de Tom Hooper, şi “Gladiatorul/ Gladiator” (2000), de Ridley Scott – din vremea Holocaustului până în modernul New York. Acesta va fi primul lungmetraj al lui Radu Mihăileanu de la “Concertul/ Le concert”, lansat în 2009.

    Regizoarea docudramei animate de succes “Muntele magic”, Anca Damian, va reveni în 2016 pe marile ecrane româneşti cu filmul “Perfect sănătos”, care îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov şi Anghel Damian, pentru care rolurile au fost scrise special. Pelicula, care va fi gata în primăvara acestui an, după cum a declarat regizoarea pentru MEDIAFAX, se bazează pe o poveste reală de familie, cu multe elemente de ficţiune, cu secvenţe de violenţă, dar şi de dragoste.

    O comedie neagră pregăteşte Igor Cobileanski. Filmările la “Afacerea Est”, cu Ion Sapdaru şi Constantin Puşcaşu în rolurile principale, au fost finalizate în luna august, iar coproducţia româno-lituaniană este programată să ajungă pe marile ecrane în iunie 2016. “Afacerea Est” este un road movie plin de situaţii absurde, ce spune povestea unei prietenii aparent nepotrivite între Petro şi Marian, care, confruntaţi cu sărăcia şi cu lipsa de perspective, devin parteneri de afaceri şi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, încercând să-şi îndeplinească visul.

    Regizorul şi producătorul Dan Chişu a filmat al şaptelea lungmetraj al său, “Aniversarea”. Drama de familie îl are ca protagonist pe Mircea Albulescu, din distribuţie făcând parte şi Rodica Lazăr, Simona Bondoc, Răzvan Vasilescu, Emilia Dobrin, Lucian Ifrim şi Rodica Lazăr. Chişu a declarat pentru MEDIAFAX că pelicula va fi lansată, cel mai probabil, în primăvara acestui an.

    Iulia Rugină propune pentru anul 2016 “Breaking News”, cu Andi Vasluianu în rolul principal. “Este un reporter de ştiri care, în timpul unui live, îşi pierde colegul operator şi trebuie apoi să facă un material in memoriam”, a declarat pentru MEDIAFAX regizoarea peliculei. Filmul se află încă în producţie, etapă care va fi finalizată în luna februarie. În ceea ce priveşte o dată de lansare, regizoarea a afirmat că totul depinde de ritmul în care va decurge postproducţia.

    Regizoarea Cristina Iacob a anunţat că, în 2016, va lansa continuarea comediei de succes “#Selfie”, intitulată “#Selfie69” şi avându-le în rolurile principale pe Crina Semciuc, Olimpia Melinte şi Flavia Hojda. De această dată, personajele Roxi, Yasmine şi Ana se reunesc într-un pariu care le va schimba vieţile: care dintre ele se mărită prima în decurs de trei zile? Filmările pentru “#Selfie69” au început în aprilie 2015. Din distribuţia noului film fac parte şi nume noi, precum Maia Morgenstern, Alex Bogdan, Adela Popescu, Loredana Groza, Tolea Ciumac şi Antonia.

    Bobby Păunescu pregăteşte două proiecte cinematografice pentru 2016. El este producătorul documentarului “The Sight of Music”, regizat de Giuseppe Tornatore, despre viaţa compozitorului Ennio Morricone. “«The Sight of Music» este un docu-fiction şi sperăm să fie gata în luna aprilie”, a declarat Bobby Păunescu pentru MEDIAFAX. Filmul are un buget de 2,7 milioane de euro şi este coprodus de Piano B Produzioni, compania lui Tornatore, alături de Mandragora Group, cea a lui Bobby Păunescu. În acelaşi timp, Păunescu pregăteşte din postura de regizor filmul “The Girl Who Knew Too Much”, un thriller care se axează pe povestea de dragoste dintre un proprietar al unei cunoscute mărci de modă şi un model de renume internaţional.

    Cătălin Mitulescu se pregăteşte să lanseze pe marele ecran pelicula “Rumeno”. Filmul spune povestea lui Radu, un tânăr plecat să muncească în Italia, care revine acasă după un an. O găseşte pe Monica, soţia lui, total schimbată, iar copilul lor, Luca, a crescut mai mult decât se aştepta. Cuplul petrece o noapte în care încearcă să se regăsească. Timpul petrecut separat a creat neîncredere şi confuzie între cei doi, dar le dă şi posibilitatea unui nou început. Lungmetrajul îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi Alexandru Potocean şi a fost filmat în vara lui 2014.

    Cel mai nou proiect cinematografic al lui Adrian Sitaru este “Fixeur/ The Fixer”, al cărui scenariu este semnat de Adrian şi Claudia Silişteanu, iar Tudor Istodor şi Mehdi Nebbou fac parte din distribuţie. Povestea filmului “Fixeur” este bazată pe un caz real, având în centru un tânăr jurnalist care pleacă în Transilvania împreună cu o echipă TV franceză, pentru a investiga cazul unei tinere prostituate repatriate din Franţa. Filmul este produs de 4Proof Film, iar filmările au avut loc în 2015, la Bucureşti şi Bistriţa.

    Cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crişan, “Orizont”, va fi lansat în România în prima jumătate a anului. Filmul a avut premiera mondială în cadrul competiţiei oficiale a celei de-a 19-a ediţii a Black Nights Film Festival de la Tallinn, în luna noiembrie. Pelicula, o adaptare liberă după nuvela “Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, spune povestea lui Lucian, interpretat de András Hatházi, şi a Andrei, rol jucat de Rodica Lazăr, soţ şi soţie, care, încercând să îşi găsească “norocul”, preiau în adminstrare o cabană pierdută undeva în Munţii Apuseni.

    Regizorul Cristi Puiu pregăteşte de aproximativ trei ani filmul “La Conac”, o adaptare după “Povestire despre Antichrist”, de Vladimir Soloviov. Pelicula, pentru care cineastul a semnat şi scenariul, ar putea fi lansată anul acesta.

  • Regizorul Cristian Mungiu, celebrat la Festivalul de Film de la Valladolid

    Institutul Cultural Român de la Madrid colaborează cu Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid (SEMINCI, ediţia 60), ce se desfăşoară în perioada 24-31 octombrie, pentru difuzarea filmului “Occident”, realizat de Cristian Mungiu, în cadrul secţiunii “Inéditos. Talentos del siglo XXI”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    În această secţiune au fost selectate zece pelicule de debut, care nu au fost distribuite comercial în Spania, ale unora dintre cei mai apreciaţi regizori la nivel internaţional. De origini şi cu stiluri foarte diferite, aceşti realizatori s-au convertit prin creaţiile lor în nume de referinţă ale cinematografiei actuale. Pe lângă filmul lui Cristian Mungiu, vor mai fi prezentate creaţii ale altor nouă regizori, printre care îi amintim pe Paolo Sorrentino (Italia), Thomas Vinterberg (Danemarca) şi Asghar Farhadi (Iran).

    Totodată, la ediţia din acest an, organizatorii au selecţionat două pelicule româneşti în secţiuni competitive. Filmul “De ce eu?” (2015), realizat de Tudor Giurgiu, concurează în competiţia oficială pentru premiul Espiga de Oro. Regizorul a mai obţinut, în anul 2012, premiul pentru cel mai bun lungmetraj în secţiunea Punto de Encuentro, pentru pelicula “Despre oameni şi melci”. În secţiunea Tiempo de Historia, regizorul Claudiu Mitcu concurează anul acesta cu mediumetrajul documentar “Reţeaua” (2015).

    Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid include, pe lângă competiţia oficială la care sunt selectate lungmetraje de ficţiune, alte 10 secţiuni şi cicluri paralele dedicate operelor de debut, documentarelor internaţionale şi spaniole, lungmetrajelor şi scurtmetrajelor realizate de regizori originari din Castilla y Léon.

    Cel mai recent eveniment cinematografic românesc în Spania a fost retrospectiva dedicată lui Corneliu Pourmboiu la Festivalul Internaţional de Film de la Madrid.

    În perioada 19-23 octombrie, Institutul Cultural Român de la Madrid şi Platfoma Noilor Realizatori au proiectat şase dintre filmele regizorului, de la scurtmetraje din anii studenţiei la cel mai recent lungmetraj, în cadrul secţiunii Premio Mirada Internacional, în care an de an este onorat un regizor important al cinematografiei contemporane.

    Corneliu Porumboiu a fost prezent la deschiderea retrospectivei pe 19 octombrie, în sala plină a Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, răspunzând întrebărilor publicului. Pe perioada şederii în Madrid, realizatorul a acordat o serie de interviuri presei de specialitate, dintre care se numără interviul cu jurnalişti de la Caimán. Cuadernos de cine, cea mai importantă publicaţie de cultură cinematografică din Spania, şi cu Javier Tolentino, realizatorul emisiunii de largă audienţă El séptimo vicio, ce se difuzează pe canalul public Radio 3. La proiecţiile ce s-au desfăşurat de-a lungul săptămânii au participat peste 500 de cinefili.

    Seria succeselor filmului românesc în Peninsulă a fost deschisă în luna septembrie cu prezentarea filmelor “Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, şi “Muntele magic”, în regia Ancăi Damian, în secţiunea “Zabaltegi” a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian.

    În luna noiembrie, alte două festivaluri proiectează pelicule româneşti. Astfel, în cadrul Festivalului de Film European de la Sevilla, ce se derulează în perioada 6-14 noiembrie, filmul “Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, regizat de Adrian Sitaru, va fi difuzat alături de pelicule ale unor nume mari ale cinematografiei internaţionale, precum Amos Gitai, Peter Greenway, Mario Bellocchio şi Nanni Moretti.

    Festivalul de Film Documentar şi de Scurtmetraj de la Bilbao, ce se desfăşoară în perioada 13-20 noiembrie, a selectat în competiţia oficală scurtmetrajul Ramona, de Andrei Creţulescu, recompensat cu premiul Canal + în competiţia oficială a secţiunii Semaine de la Critique a Festivalului de Film de la Cannes 2015.

    ICR Madrid pregăteşte pentru luna decembrie Zilele Filmului Românesc, cel mai amplu festival dedicat creaţiei cinematografice româneşti şi cineaştilor români ce se organizează pentru a şasea oară în Madrid.

  • INTERVIU – Cristian Mungiu: Românii consumă filme de artă de pe torenţi. Ar trebui educaţi să meargă la cinema

    Regizorul Cristian Mungiu a precizat că festivalul pe care l-a iniţiat în 2010 “a crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat”, devenind un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. “A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d’Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche”, a mai spus Mungiu.

    În acest context, Mungiu a spus că, faţă de prima ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce publicului retrospective, mai multe filme de acelaşi autor, evenimentul insistând “tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli”.

    Potrivit regizorului, ediţia din acest an va avea o componentă “cumva socială”. “Există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro «Fiecare copil în grădiniţă» şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă”, a mai spus Mungiu.

    Întrebat cum ar putea fi publicul educat pentru a aprecia mai mult filmele de artă, Mungiu a precizat că trebuie creat un “sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei”. “Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis – chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie”, a mai spus Mungiu.

    El a mai afirmat că “ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere”. “Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următor”, a mai spus regizorul.

    De asemenea, Cristian Mungiu a precizat că “un oraş este pus pe hartă de evenimentele lui culturale”. “Însă până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul «proudly supporting the Sarajevo Film Festival…», mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate”.

    Întrebat cum va evolua festivalul în anii următori, Mungiu a spus că, anul acesta, a fost inclus în programul evenimentului cinematografic secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest, unde vor fi prezentate filme studenţeşti şi scurtmetraje “ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună”.

    Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de regizorul Cristian Mungiu:

    Reporter: Festivalurile de film reprezintă un segment extins în industria cinematografică din România. Există un gen de film care nu este tratat în această piaţă festivalieră?

    Cristian Mungiu: Cred că “industrie” este, în general, un cuvânt foarte mare în raport cu cinematografia română de astăzi, însă este adevărat că sunt mult mai multe festivaluri acum decât erau cu 10 sau 20 de ani în urmă. Asta se întâmplă, din păcate, şi din pricină că cinematografia într-o ţară mică nu mai poate fi o industrie. În condiţiile piratajului galopant şi generalizat de astăzi şi ale concurenţei imposibile cu filmele americane de tip mainstream – produse adresate unei pieţe globale, cu resurse şi mecanisme de promovare corespunzătoare -, filme din genul celor prezentate, de regulă, în festivaluri nu mai au cum să ajungă la public altfel decât în asemenea manifestări, ecranele multiplexurilor fiind rezervate filmelor mainstream.

    Cred că festivalurile acoperă cam toate genurile de filme, poate punând ceva mai mult accent pe aşa-zisele “filme de autor” (cu imprecizia aferentă înţelegerii acestui gen incert), ceea ce mă face să cred că ar fi loc pe piaţă şi pentru un festival care să promoveze în special filmele “cele mai de public” dintre cele de festival – şi chiar avem în plan să creăm în curând un asemenea eveniment.

    Reporter: Les Films de Cannes à Bucarest este la cea de-a cincea ediţie. Cum s-a schimbat acest festival în cei cinci ani?

    Cristian Mungiu: A crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat, a devenit un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d’Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche. Sunt la fiecare nouă ediţie mai multe filme, mai mulţi invitaţi, mai multe săli. Dar, în acelaşi timp, nu vreau ca festivalul să crească prea iute şi prea mult – de la început mi-am dorit să fie mai degrabă un fel de showcase în care, dacă vrei, încă să poţi vedea majoritatea filmelor din program, dacă nu pe toate. Programarea e făcută în acest sens.

    Nu cred foarte tare în festivalurile care se măresc de dragul măririi. Trebuie să ţii pasul cu publicul, iar noi încercăm să mărim numărul de filme şi proiecţii în fiecare an, în raport cu interesul pe care l-a manifestat publicul în anul precedent. Nu vrem să aducem filme care să ruleze cu sala pe trei sferturi goală, mai bine investim încă o vreme în proiecte educative, până când generăm acest gust al publicului în mod natural. Faţă de prima ediţie, organizăm retrospective, aducem mai multe filme de acelaşi autor, încercăm să punem lucrurile cumva într-o perspectivă, insistăm tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli, insistăm ca fiecare film să fie precedat de o mică introducere critică.

    În mod deosebit, ediţia din acest an va avea o componentă cumva socială, dacă vreţi: există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro, “Fiecare copil în grădiniţă”, şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă.

    Reporter: Spuneaţi că publicul din România trebuie să poată creşte odată cu festivalul. Cum a “crescut” publicul de la prima ediţie, din 2010, până anul acesta? A crescut cu mult numărul spectatorilor?

    Cristian Mungiu: Cred că la prima ediţie au fost vreo patru mii şi ceva de oameni, iar anul trecut vreo 11.000 – însă nu doar creşterea cantitativă e importantă. Pentru noi, e poate mai important să crească gustul şi înţelegerea publicului pentru filmele tranşante, mai dificile, mai personale – chiar dacă poate acelea nu sunt cele mai premiate sau cele mai notorii.

    Reporter: Este relevant pentru dumneavoastră numărul spectatorilor?

    Cristian Mungiu: Contează, bineînţeles. Eu sunt unul dintre aceia care consideră că numărul spectatorilor contează şi în cazul oricărui film, cu atât mai mult în cazul unui festival. Numărul spectatorilor ar trebui să fie un indicator al creşterii pe care poţi să ţi-o permiţi cu evenimentul. E neetic, într-un domeniu cu resurse limitate ca cel al cinema-ului românesc, să aloci resurse disproporţionate cu rezultatele evenimentului.

    Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, Les Films de Cannes à Bucarest atrage doar publicul pasionat de filmul de artă şi mai puţin comercial sau a ajuns şi la un public mai larg? Vin şi “spectatorii de mall” la acest eveniment cinematografic? Sau în gaşca, pentru că este “la modă”?

    Cristian Mungiu: Eu cred că multe filme de festival sunt, de fapt, cel puţin la fel de antrenante şi interesante pentru spectator ca filmele de multiplex – doar că nu beneficiază de acelaşi buzz. Nu ştiu foarte precis care e profilul spectatorului Les Films de Cannes à Bucarest, dar, ţinând cont de creşterea pe care o avem, e de presupus că unii spectatori de film de mall vin să vadă filme şi în festival. Acum, dacă vin din curiozitate sau că e la modă, e mai puţin important – ce sper eu e că vor înţelege că cinematograful e minunat şi pentru că e divers şi că vor căpăta gust pentru a experimenta şi genuri de film cu care sunt poate mai puţin obişnuiţi în prima instanţă.

    Reporter: Publicul român nu este un consumator de filme de artă, ci mai degrabă unul al blockbusterurilor. Cum ar putea fi educat publicul să aprecieze acest gen?

    Cristian Mungiu: Cum spuneţi – prin educaţie, prin crearea unui sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei. Însă publicul român este mai consumator de asemenea filme decât credeţi, după cum puteţi constata cercetând statisticile cu privire la filmele descărcate de pe site-urile de torenţi. Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis – chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie.

    Reporter: Cine ar trebui să se ocupe de educarea publicului? Ar trebui să existe programe realizate de instituţiile statului, de realizatorii de film?

    Cristian Mungiu: Într-o măsură, toţi cei care organizează festivaluri de film contribuie un pic la această educaţie – iar festivalurile se fac toate cu bani de la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.) şi/ sau alte instituţii pentru cultură ale statului, ca MCC (Ministerul Culturii, n.r) sau ICR (Institutul Cultural Român, n.r.). Deci, implicit, statul are o contribuţie. Dar e adevărat că ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere. Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următori. Dar, într-o ţară cu atât de puţine resurse pentru cultură şi educaţie şi cu atât de multă stimă pentru materiile principale din şcoală, nu e uşor. Noi sprijinim însă toate iniţiativele educative pro-cinema din liceele bucureştene şi sunt multe proiecţii, anul acesta, la care intrarea copiilor şi liceenilor este gratuită.

    Reporter: Pe cine aţi dorit să aduceţi la festival, dar nu aţi reuşit?

    Cristian Mungiu: Am luat legătura cu câştigătorul Palme d’Or-ului, Nuri Bilge Ceylan, faţă de care am o mare admiraţie, însă avea programată în aceeaşi perioadă o retrospectivă la MoMA în New York, poate una dintre cele mai respectabile aprecieri pe care le poate primi un cineast. A fost amabil, ne-a transmis că altădată vine cu plăcere, aşa că, deocamdată, ne rămâne să vedem de unii singuri formidabilul lui film. Eu l-am văzut de două ori deja, pe ecran mic, şi abia aştept să-l văd şi în proiecţie în cinematograf.

    Reporter: Îmi puteţi indica un festival de film la care aţi participat şi v-aţi îndrăgostit de atmosfera de acolo? În afară de cel de la Cannes, desigur.

    Cristian Mungiu: Sunt multe. La Karlovy Vary, în anii 2000, am rămas mască atunci când am văzut că studenţii veneau cu cortul special pentru festival şi campau pe peluza din faţa sălii de bilete ca să fie primii la coadă, la ora 8.00, căci după 11.00 cu greu mai găseai bilete la vreun film. La Salonic, au un sistem care afişează în timp real, la intrarea în fiecare sală, câte locuri mai sunt la vânzare, iar când am fost, acum doi ani, pentru retrospectiva filmelor mele acolo, am avut surpriza să constat că toate erau sold out, în ciuda aşa-zisei crize din Grecia. Acolo l-am întâlnit pe Aki Kaurismäki, care m-a invitat la festivalul iniţiat de el la Sodankylä, în Finlanda, cu cuvintele: “Come and you won’t regret, people will fist-fight for a ticket for one of your films/ Vino şi nu vei regreta, oamenii se vor bate pentru un bilet la un film de-al tău”, şi vorbim de un festival organizat special într-un sătuc finlandez, dincolo de cercul polar, unde vii doar dacă vrei să vezi filme, altceva nu se întâmplă. Şi era plin la festival, tinerii dormeau pe saltele în sala de sport a liceului. La Lyon e un alt concept care-mi place mult: se dau doar filme vechi, de cinematecă, iar cineaştii de astăzi vin şi introduc publicului nu filmele lor, ci pe cele ale înaintaşilor.

    Reporter: Cât de greu este de realizat din punct de vedere financiar un festival care aduce cele mai bune şi mai noi filme de la Cannes?

    Cristian Mungiu: Uşor nu este, însă anul acesta nu e cazul să ne plângem – majoritatea partenerilor privaţi importanţi au rămas alături de noi, ni s-au alăturat şi alţii şi, pentru prima dată, suntem sprijiniţi de toate instituţiile statului cărora le-am cerut sprijinul, CNC, MCC, Primăria sector 1 şi ICR. Însă, până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul “proudly supporting the Sarajevo Film Festival…”, mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate.

    Problema noastră e că primim întotdeauna foarte târziu confirmările referitoare la finanţări; dacă am şti pe ce ne bazăm încă din mai, când are loc Festivalul de la Cannes, am putea face un eveniment şi mai complex.

    Reporter: Cum vedeţi că va evolua festivalul în viitor? Vă gândiţi să îl diversificaţi?

    Cristian Mungiu: Deja, de anul acesta, includem în festival şi secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest – prezentând filme studenţeşti şi scurtmetraje ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună. Apoi, sunt mai multe proiecţii pentru şcolari şi tineri cu intrare liberă, în linia acelei educaţii de care pomeneam. Avem deja cel puţin o confirmare a unui mare cineast că ne va vizita la anul – vom continua să facem retrospective sau integrale ale unor mari autori prea puţin cunoscuţi în România, cum am făcut anul trecut cu Maurice Pialat şi cum facem anul acesta cu Bertrand Tavernier. Îmi doresc de câţiva ani deja să putem organiza Ziua de Aur – în care spectatorii să poată vedea unul după altul Ursul, Palmierul şi Leul de Aur şi să compare ei înşişi. Încercăm să înmulţim şi să diversificăm conferinţele, inclusiv despre acele componente ale industriei despre care în România se ştiu foarte puţine lucruri, cum ar fi agenţii – de vânzări sau de talents. Anul acesta o să fie deja un open-talk referitor la distribuţie şi sales agents. O altă direcţie pe care o dezvoltăm e prezentarea de filme care nu au o legătură directă cu Cannes-ul – cred că identitatea festivalului este deja destul de puternică încât să putem trece la etapa asta.

    Reporter: Ce filme ar trebui să vadă publicul român neapărat la ediţia din acest an a festivalului?

    Cristian Mungiu: Prezentarea filmelor e pe www.filmedefestival.ro şi fiecare e poftit să vadă filmele pe care le aştepta cel mai mult, însă, când stau în cumpănă, de exemplu, între două filme programate la aceeaşi oră, eu le recomand spectatorilor să aleagă mai degrabă filme care au proiecţie exclusivă în cadrul festivalului, pentru că pe acelea nu vor mai avea ocazia să le vadă altădată pe ecran în Bucureşti. Însă, ideea de bază a festivalului este să redea, pe cât posibil, un pic din atmosfera Cannes-ului mare, ceea ce presupune că spectatorii au acces la toate filmele importante în acelaşi interval de timp, iar spectatorul se poate pune în locul juriului de la Cannes şi îşi poate face la sfârşit propriul lui palmares.

    Reporter: Ce recomandări puteţi face în privinţa invitaţilor? Cine nu ar trebui “ratat” la acest eveniment?

    Cristian Mungiu: Ne bucurăm de prezenţa lui Radu Jude în calitate de unic selecţionat al nostru la Cannes cu film în 2014. Apoi, întrucât există în România obsesia Oscarului, anul acesta, deşi e un festival având Cannes-ul în titulatura, avem doi invitaţi de onoare a căror faimă mondială (post-premieră la Cannes) e dată de câştigarea premiului Oscar. Aşa că, cine are curiozitatea să întâlnească pe cineva care a ridicat statueta în mâini, să vină să-i asculte pe Michel Hazanavicius şi pe Bérénice Bejo.

    Foarte importante pentru mine sunt masterclass-ul de la UNATC şi proiecţiile cu Q&A ale lui Bertrand Tavernier, care se întoarce în România pentru premiera filmului său “Capitaine Conan”, turnat aici acum aproape douăzeci de ani şi care nu a avut până acum o proiecţie de gală bucureşteană în prezenţa echipei. E o ocazie rară de a-l vedea pe Radu Duda în calitate de actor de film, înainte să fi devenit principele Radu de România. Speciale sunt şi proiecţiile “Maidan”, un film tulburător despre ce se întâmplă în Ucraina, film recent câştigător al marelui premiu la Astra, în prezenţa regizorului Sergei Losznita, sau filmul despre caricaturişti ca luptători pentru democraţie produs de Radu Mihăileanu, care va introduce proiecţia.

    Invitat special la proiecţie va fi şi caricaturistul Mihai Stănescu, spectatorii putând admira, pe toată perioada festivalului, o expoziţie de desene şi caricaturi ale lui şi ale lui Mardale, la Cinema Studio. E de amintit şi proiecţia de vineri noapte, de la Elvira Popescu, cu “Welcome to New York”, în prezenţa actriţei Jacqueline Bisset, care joacă rolul soţiei lui Dominique Strauss-Kahn. Şi, nu în ultimul rând, e proiecţia cu “White God” – un film pentru oameni şi câini – la care, pe lângă regizorul Kornél Mundruczó, l-am invitat şi pe primarul general Sorin Oprescu, care are ingrata sarcină de a rezolva problema maidanezilor din postura complexă de primar iubitor de animale, dar care are nevoie şi de voturile cetăţenilor. Ca să vă faceţi o idee – filmul este inspirat de o iniţiativă a unui partid din Ungaria, care prevedea o taxă dublă pentru posesorii de maidanezi, faţă de posesorii de câini de rasă, în vreme ce stăpânii de câini de rase maghiare erau scutiţi de taxe.

    Reporter: Care este diferenţa între a “regiza” un festival şi a regiza un film?

    Cristian Mungiu: Mie, pentru ce facem noi, mi se pare mai potrivit cuvântul francez de “réalisateur” – până la urmă, realizatorul e cel care inventează ceva acolo unde mai înainte nu exista acel ceva, şi asta încerc să fac din ambele posturi, de regizor şi organizator de festival. Însă, fără îndoială, să faci un film presupune mult mai multe lucuri, în vreme ce festivalul e mai mult un exerciţiu de organizare în care, ideal, trebuie să ai şi un pic de viziune, un sens, un concept.

    Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010, de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes Thierry Frémaux, care a deschis prima ediţie şi a revenit constant la Bucureşti în anii următori. În fiecare an, festivalul aduce filmele câştigătoare ale celor mai importante trofee la Cannes, în premieră în România.

    La ediţiile trecute, Les Films de Cannes à Bucarest i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Abdellatif Kechiche, regizorul premiat cu Palme d’Or pentru “La vie d’Adele”, actriţa Sandrine Bonnaire, regizorii Gaspar Noé, Elia Suleiman, Amat Escalante, Matteo Garrone, Kornél Mundruczó şi Sergei Loznitsa.

    Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a câştigat trofeul Palme d’Or de la Cannes în 2007, cu filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre. Cineastul român a revenit pe Croazetă în 2009, cu antologia de scurtmetraje “Amintiri din Epoca de Aur”, care a rulat în secţiunea Un Certain Regard. Anul trecut, filmul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obţinut de Mungiu, şi premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

    Cristian Mungiu a fost distins, în 2008, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler de către Guvernul francez.