Dupa o lunga perioada de ambiguitate, Guvernul pare sa isi fi clarificat pozitia in ceea ce priveste politica fiscala. A fost nevoie de schimbarea ministrului de finante, critici din partea mediului de afaceri si declaratii in contradictoriu intre partidele de guvenamant, dar rezultatul este unul spectaculos.
In locul masurilor clasice agreate de FMI si uzate in ultimii 15 ani marirea taxelor, impozitelor si accizelor guvernul a anuntat ca vine cu o relaxare fiscala prin scaderea contributiilor la CAS, fara a se atinge de TVA sau de cota unica
Desigur, suna imbietor si suficient de populist, dar cat este de sustenabil in practica?
Scaderea CAS a fost ceruta cu insistenta de oamenii de afaceri, ca o masura necesara pentru impulsionarea economiei, cresterea atractivitatii Romaniei ca tinta pentru investitiile straine directe si o modalitate eficienta de aducere la suprafata a economiei subterane. Pare a fi un raspuns in fata incetinirii cresterii economice din ultima perioada, o masura care ar trebui sa aiba efecte pozitive pe termen lung; totusi, pe termen scurt vom avea venituri bugetare mai mici. Pe deasupra, exista dubiul privind existenta unui studiu de impact al anuntatei schimbari de politica fiscala. Intr-adevar, indiferent daca vor guvernantii sa recunoasca sau nu, nivelul ales pentru cota unica de impozitare a fost calculat pe genunchi, punand in pericol insuti conceptul (corect de altfel!) al cotei unice.
O idee imbratisata de tot mai multe tari, care simplifica si face tot mai transparent procesul de impozitare, a fost ruinata de incoerente de tot felul in conceperea si adoptarea cotei unice. Procentul de 16%, desi prezentat initial ca bazat s-a dovedit a fi un simplu numar ales din caciula, cata vreme dupa numai jumatate de an se vorbea deja de necesitatea majorarii lui, probabil la 19%. In acest context, este important ca orice noua schimbare a politicii fiscale sa fie rodul unui studiu macroeconomic, si nu al negocierilor politice. Dar sa presupunem ca acest studiu exista si, in consecinta, pe termen lung rezultatele reducerii CAS vor fi pozitive.
Ce facem insa pe termen scurt? In ce masura va reusi guvernul sa convinga FMI ca a gresit in ultimii 15 ani favorizand masuri economice restrictive in Romania, si sa permita deficite mai largi pentru anul acesta si 2006? Caci tocmai acum economia tarii noastre da semne de oboseala (sau mai degraba de sufocare din cauza ritmului prea rapid de crestere din trecut) iar conditiile internationale sunt pesimiste (UE nu isi regaseste ritmul de crestere, economia SUA ar putea fi afectata de uragan, si, oricum, pretul petrolului pune presiune pe costuri si limiteaza consumul peste tot in lume). Chiar daca Romania a fost trecuta in randul tarilor cu “investment grade” de o a doua agentie de rating, este uzual ca in perioadele de semi-criza economica, tarile emergente sa devina in ochii investitorilor si analistilor, mai riscante. Daca FMI va avea aceleasi temeri, este improbabil ca guvernul sa poata negocia o relaxare a conditiilor de performanta impuse pana acum
Si atunci vom reveni la dilema ultimelor saptamani: cresterea TVA sau a cotei unice?
Intre timp, trebuie remarcata o noutate in peisajul romanesc: pentru prima data, guvernul si banca centrala par a avea pozitii coordonate in ceea ce priveste perspectivele economice. BNR nu a asteptat negocierile politice din sanul guvernului. Si-a redefinit politica monetara adoptand masuri energice pentru a opri deraierea agregatelor macroeconomice, cu riscul de a deranja sistemul bancar si de a frana puternic activitatea din sectorul de retail.
Dupa ce banca centrala a “lasat din brate” in mod oficial orice alta tinta in afara de inflatie, a ramas de datoria guvernului sa gestioneze mersul economiei in asa fel incat sa nu introduca volatilitate in sistem. Altfel spus, guvernul impulsioneaza economia prin metode fiscale, atunci cand sunt semne de incetinire, sau genereaza venituri bugetare mai mari, cand cresterea este robusta. Acum, reducerea CAS are rolul de a stimula oferta si a reface expansiunea economica.
Pe de alta parte, BNR urmareste stoparea consumului, iar efectul conjugat al celor doua masuri (daca se realizeaza conform planului) ar fi reducerea deficitului comercial si de cont curent, in conditiile unei depasiri in urmatoarea perioada a deficitului bugetar. In cazul cel mai nefericit, reducerea CAS ar putea sa nu duca, totusi, la cresterea economica, in timp ce masurile de prudentialitate ale BNR sa diminueze si mai mult si sa scumpeasca oferta de credite, deci pana la urma performanta economica a sistemului corporatist. Oricum, o conditie esentiala este ca FMI sa inchida din nou ochii fata de nerespectarea conditiilor si din acest (probabil) ultim acord. Slabe sperante, cred eu.