Tag: crescători

  • Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna şi Mangaliţa, prelungit

    În şedinţa de Guvern de joi a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.315/2024 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024.

    Astfel, se prelungeşte termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024, având în vedere obiectivul privind creşterea efectivelor de porci din aceste rase, precum şi facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbţiei fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat.

    De asemenea, se introduce definiţia pentru scrofiţă, respectiv „scrofiţă din rasele Bazna sau Mangaliţa – o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secţiunea principală, care are înregistrată cel puţin o montă sau o însămânţare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.

    Actul normativ vizează susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, în vederea creşterii numărului de animale de reproducţie deţinute şi a produşilor valorificaţi de la acestea, şi, implicit, a creşterii efectivelor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa la nivel naţional, conform Ministerului Agriculturii.

    Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv producătorii agricoli PFA, II şi IF, producătorii agricoli societăţi agricole şi producătorii agricoli persoane juridice.

    Prin HG privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2024, ce a fost adoptată de Guvernul României în data de 4 aprilie 2024, valoarea sprijinului a crescut faţă de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an.

    Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente.

  • Schemă de ajutor de peste 16 milioane de euro pentru români. Cine sunt pesoanele care primesc bani

    Ministerul Agriculturii a lansat vineri în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bivoliţelor, în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina.

    Potrivit unui comunicat al ministerului, valoarea estimată a schemei de ajutor este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, iar numărul estimativ al potenţialilor beneficiari este de 6.000.

    Estimarea s-a realizat raportat la un efectiv de circa 150.000 capete bovine de carne şi unul de circa 11.000 bivoliţe.

    Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este de 100 euro/cap bovină carne/bivoliţă.

    Astfel, se va institui o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bivoliţelor din perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 30 iunie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, combustibil şi alte costuri.

    Beneficiari ai schemei pot fi: crescători de animale – persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum şi societăţi agricole, care au în posesie permanentă bovine de carne şi/sau bivoliţe, înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie.