Tag: Credit Europe

  • Turcii de la Credit Europe vor să vândă bonduri de 250 mil. lei

    Credit Europe, subsidiara locală a grupului financiar controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin, pregăteşte o emisiune de obligaţiuni corporative de cel puţin 250 mil. lei pentru piaţa locală, cu maturitate de 3 ani, planul fiind aprobat în cadrul unei adunări generale a acţionarilor de la sfârşitul lunii iunie.

    Mişcarea vine în contextul unei coagulări a pieţei de obligaţiuni corporative şi al interesului băncilor de a-şi asigura surse de finan­ţare în lei pe termene mai lungi.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Mirela Bordea îl înlocuieşte temporar pe Omer Tetik la şefia Credit Europe Bank

    Tetik a fost desemnat director general al Băncii Transilvania, cu începere de la 1 iunie, având mandat până în decembrie 2016.

    “Închei această etapă profesională cu satisfacţia că am participat la construirea unei organizaţii flexibile, dinamice, cu o bună perspectivă pe piaţa bancară locală. Am dezvoltat în această perioadă proiecte care sunt acum o referinţă, alături de colegi ale căror viziune, competenţă şi entuziasm m-au inspirat. Aceste lucruri mă determină să cred că organizaţia are capacitatea de a răspunde cu succes oricăror provocări viitoare”, a declarat Omer Tetik.

    El a făcut parte din conducerea executivă a Credit Europe Bank începând din 2000 si a condus de-a lungul timpului diviziile Trezorerie, Instituţii financiare, Retail banking si Carduri. În 2009 a fost promovat vicepreşedinte, iar în 2010 preşedinte al băncii şi al CA.

    Banca “doreşte să mulţumească d-lui Omer Tetik pentru contribuţiile importante la succesul băncii, aduse de-a lungul celor 13 ani petrecuţi în cadrul companiei”, a declarat Bogdan Pleşuvescu, vicepreşedinte şi coordonator al activităţii de PR din Credit Europe Bank.

    Mirela Bordea a lucrat din 1992 în Banca de Credit Industrial şi Comercial, instituţie care după preluarea de către grupul turc Fiba în 2000 avea să se transforme în Finansbank, iar din 2007 în Credit Europe Bank.

    Credit Europe Bank România este deţinută de conglomeratul Fiba Group, controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin. La finele anului trecut, Credit Europe ocupa locul 15 în sistemul bancar românesc, cu active de 1,16 mld. euro şi o cotă de piaţă de 1,4%. din România. Banca a încheiat anul trecut cu o pierdere de aproape 32 mil. euro.

  • Credit Europe caută clienţi printre executorii judecătoreşti cu un cont fără comisioane

    Credit Europe Bank, subsidiara locală a grupului turc cu acelaşi nume, vrea să atragă clienţi din rândul executorilor judecătoreşti cu un cont de consemnare, prin care pot fi tranzitate sumele depuse drept garanţie pentru clienţii interesaţi să achiziţioneze bunuri scoase la licitaţie şi sumele încasate în cadrul procedurilor execuţionale. Sumele din cont nu sunt bonificate de către bancă, dar clientul nu plăteşte comisioane de deschidere sau administrare. Clienţii pot ataşa contului un card de debit fără comision de emitere sau administrare. Totodată, sumele retrase de pe carduri la bancomatele băncii sau cheltuite la POS nu sunt comisionate. Tot mai multe bănci caută să atragă clienţi de nişă, în special din rândul profesiilor liberale.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Credit Europe Bank triplează valoarea bonusului pentru călătoriile posesoriilor de carduri premium

    Programul CardAvantaj Bon Voyage se derulează în parteneriat cu agenţia de turism Perfect Tour. Detaliile călătoriei sunt stabilite împreună cu un agent al Departamentului VIP de la Perfect Tour prin intermediul liniei telefonice dedicate Bon Voyage – Luxury Line. Plata se face din bonusul asociat contului de card, fondurile disponibile de acest tip fiind triplate de către bancă. Dacă valoarea majorată a bonusului nu acoperă în întregime cheltuielile planificate, suma suplimentară va fi dedusă din limita de credit, care va fi returnată în 3 rate cu dobândă zero.

    “Programul Bon Voyage îi sprijină pe toţi clienţii noştri care îşi planifică vacanţele, simplificând procesul şi oferindu-le resurse financiare suplimentare. Dorim să continuăm şirul inovaţiilor, iar CardAvantaj Bon Voyage este un exemplu de beneficiu unic în România”, spune Bianca Ioniţă, Head of Cards Product Management la Credit Europe Bank.

    Programul CardAvantaj Bon Voyage poate fi folosit doar pentru pachetele de călătorie (cazare şi transport sau numai cazare), nu şi pentru biletele de avion achiziţionate separat. Rezervările în cadrul Programului CardAvantaj Bon Voyage se pot face şi în weekend, urmând ca tranzacţiile să se efectueze doar în timpul săptămânii, în timpul programului de lucru al băncii.

    Credit Europe Bank (România) SA, membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, are aproape 500.000 de clienţi persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 77 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de internet banking şi phone banking.

  • Credit Europe Bank şi Aviva lansează o poliţă de asigurare cu componentă de investiţii

    În primul an, clienţii pot achita valoarea anuală a primelor de asigurare în 12 rate, prin CardAvantaj. În acest mod clienţii beneficiază de randamentul investiţiei pentru întreaga sumă plătită. Începând cu al doilea an plata primelor va fi realizată lunar, prin debit direct.

    Există trei niveluri de prime lunare: 100 de lei, 125 de lei sau 150 de lei. Durata planului de economisire este de minim 15 ani, până la împlinirea de către asigurat a vârstei de 65 de ani. După primii 15 ani de contract clienţii au opţiunea de a efectua retrageri parţiale sau totale fără niciun cost adiţional.

    Programul include şi o componentă de asigurare în caz de deces din orice cauză, acordată fără examinare medicală la momentul încheierii asigurării. Beneficiarul va primi o sumă reprezentând maximul dintre valoarea primelor plătite şi 105% din valoarea contului. Tuturor acestor beneficii li se adaugă un bonus iniţial de 1% din valoarea primelor plătite, iar la fiecare 5 ani un bonus de fidelitate suplimentar de 1%. Invesţiiile vor fi realizate în instrumente financiare cu un grad ridicat de siguranţă, precum depozite, obligaţiuni sau fonduri mutuale.

    “Cred că perioada de criză din ultimii doi ani este unul dintre cei mai puternici factori care i-a determinat pe români să-şi schimbe perspectiva asupra economisirii şi i-a facut să înţeleagă că nimeni nu le va asigura protecţia financiară celor dragi sau un venit mai mare la pensie decât ei înşişi”, a comentat Mihai Popescu, CEO Aviva România.

    “Contul Flexibil de Economii Credit Europe” va fi fi disponibil in sucursalele Credit Europe Bank.

  • MasterCard şi Credit Europe Bank au adus în România primele carduri cu afişaj (VIDEO)

    Credit Europe Bank este prima instituţie bancară ce oferă cardul cu display consumatorilor români, prin emiterea a 10.000 de carduri de debit Display MasterCard. Cardurile permit obţinerea datelor de autentificare pentru efectuarea de tranzacţii online într-un mod simplu şi integrează funcţiile de plată ale unui card convenţional. Fiecare card prezintă un mic ecran şi unul sau mai multe butoane sensibile la atingere, pe care utilizatorul le poate folosi pentru a genera informaţie (numere şi/sau text) pe afişaj.

    Posesorii de carduri Credit Europe Bank pot genera o parolă prin apăsarea unui buton de pe card. Parola, afişată o singură dată, este apoi utilizată pentru a adăuga un nivel de securitate suplimentar procedurii de autentificare pentru tranzacţii online. Având în vedere faptul că parola se schimbă la fiecare utilizare, aceasta nu poate fi interceptată sau reutilizată, protejând astfel sistemul de atacuri de tip phishing sau de altă natură.

    “Această nouă tehnologie oferă un nivel complet nou de interactivitate între utilizator şi emitent, aducând beneficii semnificative amândurora”, a declarat Fikret Ates, Head of Added Value Solutions la MasterCard Europe. “MasterCard şi Credit Europe Bank au reuşit să aducă unul dintre primele programe de carduri cu display din lume în România, ca o premieră naţională”, spune Denisa Mateescu, general manager România şi Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe.

    Cardul Credit Europe Bank se numeşte Credit Europe Net şi va avea funcţiile unui card de debit, precum şi ale unui dispozitiv clasic de generare a parolei pentru autentificare în contul de internet banking. Această lansare reprezintă o primă etapă dintr-o serie de produse ale băncii care încorporează tehnologia cu display pentru autentificarea necesară tranzacţiilor electronice.

    “Cardul permite posesorului să acceseze serviciul de internet banking fără un dispozitiv dedicat, ceea ce asigură un nivel ridicat de securitate a serviciilor fără costuri suplimentare. Cardul este totodată mult mai practic în condiţiile în care utilizatorii vor folosi un singur dispozitiv, în loc de două, cum era necesar anterior”, a declarat Etem Birinci, Vicepreşedinte Credit Europe Bank.

    MasterCard cercetează de doi ani funcţionalitatea cardurilor cu afişaj şi consideră că această tehnologie a ajuns la un grad de maturitate potrivit pentru a fi folosită. Mai multe produse ale NagraID Security au trecut procesul de aprobare CSI (Card Security and Integrity), demonstrând astfel nivelurile cerute de durabilitate şi siguranţă, în conformitate cu standardele ISO cerute pentru comercializarea şi folosirea sub regulile şi standardele MasterCard. Linia de produse MasterCard cu display este disponibilă prin partenerii NagraID Security – în cazul Credit Europe Bank fiind vorba despre producătorul turc E-Kart.

    Un avantaj al cardului cu display este opţiunea autentificării de la distanţă. Cardurile cu display oferă clienţilor o soluţie adiţională de autentificare ce facilitează tranzacţiile pe bază de SecureCod (cod de securitate) şi pot înlocui sau funcţiona în paralel cu cititoarele CAP (cip de autentificare) oferite de bănci posesorilor de carduri în Europa. Cardul cu display este o importantă completare a soluţiilor existente de autentificare MasterCard (cititorul CAP, CAP mobil, SMS CAP).

    O altă trăsătură este posibilitatea de a afişa soldul contului pentru cardurile de debit şi preplătite. Conform cercetărilor de piaţă, 57% dintre cei care au un card de debit ar folosi mai des un card cu funcţia de afişare a soldului. Există potenţial şi pentru economisire: studiile în Statele Unite au arătat că 70% dintre apelurile la call-centere sunt efectuate de la telefoane mobile şi 50% sunt solicitări simple, cum ar fi valoarea soldului.

    Conform MasterCard, viitoarele carduri cu display vor susţine o serie de funcţii utile, precum generarea parolei dinamice, afişarea soldului, totalul punctelor de loialitate, lista tranzacţiilor recente, actualizarea limitei de credit/cheltuială şi suma tranzacţiei curente, informaţii de transit ticketing, mesaje de marketing transmise de emiţător etc.

    Credit Europe Bank România, membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, are aproape 500.000 de clienţi persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, pe care îi deserveşte printr-o reţea de 77 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie – ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking.

    MasterCard, companie globală de plăţi şi tehnologie, operează cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume, cu clienţi în peste 210 de ţări şi teritorii.

  • Credit Europe Bank reduce comisioanele pentru tranzacţiile prin internet şi telefon mobil

    Totodată, şi utilizatorii serviciului de Phone Banking – derulat prin CEBLine – vor beneficia de comisioane mai mici.

    În cazul serviciului Internet Banking sunt incluse în categoria operaţiunilor cu comision zero transferurile intra- si interbancare în valoare de până la 9.999 de lei inclusiv, transferul între conturile proprii şi schimbul valutar. De asemenea, toate celelalte comisioane aplicabile operaţiunilor efectuate prin Internet Banking şi Phone Banking au cunoscut ajustări semnificative. De exemplu, pentru plăţile interbancare de până la 2.500 de euro inclusiv, comisionul scade de la 15 la 3 euro.

    Comisionul maxim pentru plăţile prin internet va fi de 5 lei, pentru tranzacţiile de peste 49.900 de lei, iar pentru plăţile prin telefonul mobil, comisionul maxim va fi de 7,5 lei pentru tranzacţiile de peste 10.000 de lei.

    Token-ul (dispozitivul de logare pentru Internet Banking) poate fi trimis clientului prin curier, însoţit de un scurt ghid de utilizare. De asemenea, pentru eliberarea unui dispozitiv suplimentar se va percepe o taxă redusă, de 10 euro.

    Dezvoltarea canalelor bancare alternative este una dintre priorităţile Credit Europe Bank pentru acest an, fiind menită să sporească atât eficienţa, cât şi uşurinţa în utilizare a serviciilor bancare.

    Credit Europe Bank este filiala locală a Credit Europe Group, controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin. În România, banca avea la sfârşitul anului trecut active de 5,77 miliarde de lei (4,14 miliarde de euro). Credit Europe a fost cea care a lansat pe piaţa românească modelul de rate fără dobândă pentru cumpărăturile cu cardul, model preluat apoi inclusiv de cele mai mari bănci din sistem.

  • Până unde merg tentaţiile băncilor pentru clienţi: excursii la Paris pentru cumpărătorii cu cardul

    Campania se adresează atât clienţilor noi care îşi procură şi folosesc CardAvantaj MasterCard în perioada campaniei, cât şi clienţilor deja existenţi ce vor efectua tranzacţii. Prin tragere la sorţi, aceştia beneficiază de una dintre cele 30 de excursii pentru două persoane la Disneyland Paris. Cheltuielile sunt suportate de bancă, de la cazare până la transport cu avionul şi acces în Disneyland Park şi Walt Disney Studios Park.

    În paralel, banca îi premiază pe clienţi cu jucării Disney pentru tranzacţiile efectuate la comercianţii parteneri din mallurile participante la campanie – Plaza România, Bucureşti Mall, Afi Palace Cotroceni, Iulius Mall Iaşi, Cluj şi Timişoara, City Park Constanţa, Unirea Shopping Center Braşov şi Atrium Arad.

    Credit Europe Bank este filiala locală a Credit Europe Group, controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin. În România, banca avea la sfârşitul anului trecut active de 5,77 miliarde de lei (4,14 miliarde de euro). Credit Europe a fost cea care a lansat pe piaţa românească modelul de rate fără dobândă pentru cumpărăturile cu cardul, model preluat apoi inclusiv de cele mai mari bănci din sistem.

  • Omer Tetik il va inlocui pe Murat Sabaz la sefia Credit Europe Bank Romania

    Tetik, pana in prezent prim-vicepresedinte al bancii, face parte
    din conducerea executiva din 2000 si a condus de-a lungul timpului
    diviziile Treasury, Financial institutions, Retail Banking si
    Carduri.

    Presedintele in exercitiu, Murat Sabaz, isi va continua mandatul in
    Consiliul de Administratie si va gestiona activitatea investionala
    a tututor entitatilor detinute de catre grup in Romania, incluzand
    Credit Europe Leasing SA, Credit Europe Ipotecar SA si Credit
    Europe Asigurari SA.

    Actionarii au decis si alegerea lui Murat Basbay, noul CEO al
    Credit Europe Group, in functia de membru al Consiliului de
    Administratie al Credit Europe Bank Romania. Schimbarile aprobate
    de catre AGA in sedinta de marti vor fi supuse aprobarii BNR.

    Credit Europe Bank este filiala locala a Credit Europe Group,
    controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin. Grupul, cu sediul in
    Olanda, reuneste toate afacerile din afara Turciei ale Finansbank,
    banca fondata de Ozyegin in anii ’80. Conform editiei din martie a
    topului Forbes, Ozyegin (65 de ani) avea o avere estimata la 3
    miliarde de dolari, din afaceri financiare, in comert si
    hotelarie.

    In Romania, banca are 1.300 de angajati si 90 de sucursale,
    incheind anul 2009 cu pierderi de 14,64 milioane de lei (3,45
    milioane de euro), conform standardelor contabile internationale
    IFRS. Activele erau la sfarsitul anului trecut de 5,77 miliarde de
    lei (4,14 miliarde de euro). Expunerea de credit pe Romania
    reprezenta 19% din expunerea totala a grupului, de 10,18 miliarde
    de euro, mai mult decat expunerea pe Turcia (17%), dar in scadere
    de la 22% in 2008. Punctul forte al afacerilor Credit Europe in
    Romania il reprezinta cardurile de credit CardAvantaj, cu un
    portofoliu de 320.000 de carduri si o crestere a volumului de
    tranzactii de peste 15% pe parcursul lui 2009.

    “Scopul nostru este sa ne consolidam pozitia in retail banking in
    anumite piete, ca Rusia, Romania si Ucraina. Desi perspectivele de
    crestere pe termen scurt ar putea fi limitate in unele din aceste
    piete, suntem increzatori ca pe termen lung perspectiva este
    pozitiva”, precizeaza raportul anual al bancii pe 2009.

  • Credit Europe intra pe segmentul platilor in magazine online

    Platforma dezvoltata si implementata de Credit Europe Bank le
    permite clientilor care folosesc carduri Visa sau Mastercard sa
    plateasca online produsele achizitionate de pe site-urile de comert
    din Romania.

    Practic, platforma ofera un sistem de plata online usor de
    utilizat, atat pentru comercianti, cat si pentru consumatori,
    precum si un mediu securizat 3D de tranzactionare, conform
    oficialilor companiei. Platile online pot fi realizate atat cu
    cardurile emise de Credit Europe Bank – CardAvantaj Mastercard sau
    Visa, precum si cu orice card national sau international emis sub
    siglele Visa sau Mastercard.

    Totodata, platforma permite clientilor CardAvantaj sa cumpere
    produsele in rate, fara dobanda pentru o anumita perioada de timp,
    consitiile cardului aplicandu-se si pentru magazine online. Primul
    site care a implementat platforma Credit Europe Bank este magazinul
    IT bongos.ro, urmand ca in perioada urmatoare sa fie incheiate
    contracte cu mai multi comercianti deja parteneri ai institutiei de
    credit, care au deja magazin online, a declarat Sinan Okmus,
    vicepresedintele adjunct al Credit Europe Bank.