Tag: craciunescu

  • Adam Crăciunescu a demisionat de la conducerea Romsilva

    Adam Crăciunescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a demisionat de la conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi că a anunţat Consiliul de Administraţie că renunţă la mandat din 21 martie, din motive personale.

    Directorul general al Romsilva avea mandat până în 2017, dar a precizat că a decis să-l încheie mai devreme din motive personale, precizând că este vorba şi de “încărcătura” din ultima perioadă.

    Adam Crăciunescu a fost revocat miercuri din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, însă o decizie privind demiterea acestuia de la conducerea Romsilva putea fi luată doar de către Consiliul de Administraţie. Tot miercuri, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), Nicolae Ţucunel, a declarat că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva “omoară” industria mobilei din România, după ce a decis majorarea cu până la 300% a preţului masei lemnoase.

    Adam Crăciunescu este din mai 2012 director general al Romsilva şi din ianuarie 2014 era membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor.

     

     

  • Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

     Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Grigore Crăciunescu pentru conflict de interese, dosarul urmând să se judece la instanţa supremă.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, “realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”. Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.

    Anchetatorii au stabilit că unul dintre cele nouă acte juridice a vizat concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, situat vizavi de Primăria Paşcani, la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât cel stabilit într-un proiect iniţial, pentru construirea unei parcări care deservea laboratorul de analize medicale ce aparţinea familiei lui Crăciunescu

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro