Tag: covrigi

  • Covrigi gratis pentru cei care merg la serviciu pe biciclete, într-un land din Germania

    Guvernul landului Baden-Württemberg a încercat din nou anul acesta să atragă oamenii pe biciclete şi să facă traficul mai prietenos cu clima.

    Gustos pentru biciclişti, dar nu complet gratuit pentru contribuabili. Potrivit Ministerului Transporturilor, brutăriile participante au primit un sprijin financiar de 45 de cenţi pe covrig plus costurile pentru personal şi materiale publicitare.

    În final, au fost efectuate cheltuieli de 58.882,50 de euro, potrivit unui răspuns al ministerului către grupul parlamentar AfD.

    Cu toate acestea, ospăţul dinaintea pedalatului a fost foarte popular: aproximativ 130.850 de covrigi au fost împărţiţi. Bilanţul nu este încă definitiv, notează dpa.

    În primele zile ale lunii iunie, aproximativ 660 de brutării au participat la campania “Covrig pentru navetişti”.

    Pentru a primi un covrig, bicicliştii au fost nevoiţi să prezinte ca dovadă casca de biciclist în brutărie sau bicicleta în faţa magazinului.

  • România, ţara covrigilor: numărul de simigerii, covrigării şi gogoşerii a crescut de şase ori într-un deceniu

    Numărul de simigerii, covrigării şi gogoşerii din România a crescut de peste şase ori din 2009 până în prezent, ajungând la aproape 3.800 de astfel de unităţi, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Auto­ri­ta­tea Naţională Sa­ni­tar-Vete­ri­na­ră şi pen­tru Si­gu­ran­ţa Ali­men­telor (ANSVSA).

    Afacerile cu covrigi sau produse de patiserie sunt unele dintre cele mai re­zistente în perioade de criză. Avantajul lor este că produsele se vând tot timpul anului, amplasarea locaţiei într-un loc cât de cât circulat înlocuieşte inves­tiţiile în marketing şi publicitate, iar preţul lor foarte mic atrage şi un nu­măr ma­re de clienţi, vânzările de co­vrigi, cel puţin, fiind în număr de câteva mii de bu­căţi pe zi, spun specialiştii din domeniu.

    Cele mai multe simigerii, covri­gării, gogoşerii se află în Bucureşti, în număr de 722, apoi în Argeş (306), urmate de jude­ţul Arad (277). În Capitală, anul tre­cut şi în acest an au fost deschise peste 70 de u­nităţi noi, ju­mă­tate des­chi­zân­du-şi feres­tre­le în 2020, în po­fida pandemiei de COVID-19.

    În primele zece judeţe din ţară sunt 2.657 de simigerii, covrigării, gogoşerii, adică 70% din numărul total de unităţi din ţară.

    Astfel, datele arată că cei mai „flămânzi“ oameni se află în Bucureşti, în Muntenia, în Banat şi în centrul ţării, cele mai puţine fiind în zona Moldovei, în judeţe ca Galaţi, Botoşani sau Iaşi.

  • Doi prieteni au furat o idee din SUA şi vor să le-o vândă corporatiştilor din Pipera

    Ionuţ Rusu, 24 de ani, şi Alexandru Petrescu, 25 de ani, doi tineri din Râmnicu Vâlcea cu studii de comunicare în Danemarca au pus o picioare o afacere inedită. Cei doi vând covrigi corporatiştilor dintr-o rulotă amplasată, cu precizie, într-o zonă din Pipera. Brandul Sunday Bagels and Coffee este inspirat de micii comercianţi din New York, capitala covrigului, aşa cum o numesc cei doi. “Timp de o săptămână am mâncat la toate covrigăriile premiate din Manhattan, de două-trei ori pe zi mergeam şi le gustam. Cred că nici unul dintre noi nu a mai mâncat atât de multă pâine niciodată.”

    “Noi suntem colegi şi prieteni de multă vreme, mulţi ar spune că nu e reţeta succesului însă cred că depinde de la o persoană la alta”, povesteste Ionuţ Rusu. “Totul a fost luat din aproape în aproape, în sensul că am vrut mai întâi să vedem unde ne putem afirma antreprenorial cu capacităţile de care dispunem, pe de-o parte, asta implicând şi sfera financiară. Şi, ca un alt aspect, am vrut să ne pliem bine şi pe modul de business din România şi să mergem către o industrie care să ne primească pentru cine suntem şi ceea ce putem noi să dăm şi în care să nu fie nici costurile de intrare foarte mari.”

    Firma a început activitatea în urmă cu două luni, iar cei doi antreprenori spun ca au ales aceasta zonă de retail pentru că le permitea să îşi creeze propriul brand. “Am mers şi noi pe valul “hai să mă afirm prin food” şi am început să explorăm tipuri de produse pe care am putea să le lansăm în România, precum şi tipuri de clienţi la care am putea să ne adresăm.” Alex adaugă că “primul lucru pe care l-am făcut a fost să cercetăm zonele în care am putea intra, şi ne-am dat seama că panificaţia este una dintre industriile care nu au scăzut pe timp de criză, ba din contră. Aşa ne-am dat seama că e un sector bun.”

    Niciunul dintre cei doi nu are vreun fel de pregătire în domeniul produselor de panificaţie sau cursuri de gătit, motiv pentru care au ales un produs “simplu şi memorabil”, aşa cum îl numesc cei doi. “Noi aşa l-am văzut de la început: un  produs în jurul căruia putem construi un brand. E destul de popular în afară, deci e dovedit ca un produs de succes şi de aceea l-am ales. Se vede şi la noi, e destul de simplu ce facem; nu avem nevoie să gătim cu uleiuri, noi avem un cuptor şi cremele noastre de brânză; e destul de simplu modelul acesta de business.”

    Provocarea, povesteşte Ionuţ, a venit din zona antreprenorială. “La noi provocarea a fost alta, pentru că suntem amândoi oameni de comunicare. Noi nu suntem  bucătari care să se afirme prin businessul lor, noi suntem oameni de comunicare care crează un brand în jurul unui produs. Iar produsul a fost ales din zona de food tocmai pentru a fi siguri că putem transmite o parte din ceea ce ne place nouă să facem.”

    După experienţa din Statele Unite, cei doi s-au întors în ţară cu gânduri mari, însă s-au lovit imediat de mai multe probleme. “Când am ajuns în România am făcut o serie de teste, am lucrat cu ingineri tehnologi. E fascinant ce se poate ascunde în pâine. Apoi ne-am lovit de o problemă, am aflat cât de mult diferă calitatea grâului de la o şarjă la alta. În Franţa şi în alte ţări din vest, grâul se cultivă cu anumiţi parametri la bob, pe când la noi el poate să difere radical. Producătorii trebuie să umble apoi la făină şi să garanteze aceeaşi calitate. Următorul pas a fost să găsim un producător de încredere, pentru că noi suntem la început şi e uşor pentru cineva să ne păcăleascş. Am vrut să fim siguri că nu se pune nimic în grâu, că nu pun chimicale ca să îl crească pentru că şi acolo e o întreagă discuţie.”

    Au ales să pornească o firmă de tipul SRL-D, formulă ce le permite ca, la un anumit moment dat, să acceseze fonduri din partea statului. Nu au folosit însă banii statului pentru începerea businessului. Speră însă să îşi recupereze investiţia mai repede decât perioada prevăzută în business plan. “Investiţia iniţială a fost de 23.000 de euro, totul de la existenţa rulotei, brand, materiale, absolut tot. La cum arată lucrurile în momentul ăsta, undeva în doi ani, doi ani şi jumătate ar trebui să ne recuperăm investiţia. Poate chiar mai repede”, adaugă Ionuţ.

    Targetul lor de vânzări este unul rezonabil, iar cei doi antreprenori susţin că sunt aproape, după doar două luni, să îl atingă. “Pe noi ne interesează să vindem o sută de produse pe zi. Orice ar fi, trebuie să vindem o sută de produse pe zi. Şi după o perioadă foarte scurtă de activitate, ne apropiem foarte repede de asta. Potenţialul locaţiei e însă mai mare, poate să servească uşor 150 de oameni pe zi.” Cât despre încasări, cei doi tineri consideră că folosirea unei rulote este cheia care îi va duce spre profit. “Avantajul nostru faţă de alte afaceri, de genul celor deschise la parterul unei clădiri de afaceri, este că noi suntem mulţumiti dacă încasăm 300 de lei pe zi. Pentru ei e un dezastru, pentru că au de plătit chiria.”

    Ambii sunt de acord că au învăţat multe lucruri în ultimul an şi că investiţia ar fi mult mai mică dacă ar deschide un nou business. Costurile, spun ei, ar fi mult mai mici, motiv pentru care au un singur sfat pentru alţi tineri antreprenori: “Trebuie să vorbeşti cu oamenii. Trebuie să faci research şi de fiecare dată când vrei să afli ceva, cel mai bine este să mergi şi să îi întrebi pe alţii care fac asta deja.”

  • Un tânăr de 28 de ani vinde anual 130.000 de covrigi în Bucureşti

    Stelian Iuruc este un tânăr de 28 de ani care vinde covrigi încă din perioada adolescenţei. Businessul l-a pornit tatăl său în urmă cu 24 de ani, atunci când românii de-abia învăţau conceptul de capitalism. “Businessul a început în anul 1991. A mers foarte bine o lungă perioadă de timp, magazinul era în aceeaşi zonă ca astăzi, dar câteva case mai încolo. Acolo am fost primii 20 de ani.”

    În urmă cu câţiva ani, Stelian Iuruc a preluat afacerea de la tatăl său, iar una dintre primele decizii a fost să schimbe locaţia. “Am rămas să mă ocup doar eu de business, ai mei s-au retras. După un an de zile am închis şi am găsit spaţiul acesta, unde este bine. Tatăl meu mi-a dat utilajele şi mi-a spus “încearcă tu mai departe, că eu m-am săturat”. Chiar astea au fost cuvintele lui.”

    Investiţia în noua locaţie nu a fost foarte mare, pentru că multe utilaje existau ceva. Foarte important a fost şi know-how-ul dobândit în toţi anii de lucru. “In spatiu, in amenajarea spatiului am investit in jur de 8.000 de euro. Am inceput putin cam prost, pentru ca am avut niste probleme cu autorizatiile.

    Criza nu a simţit-o, însă Stelian Iuruc pare îngrijorat de numărul tot mai mare de covrigării care se deschid. Concurenţa, spune el, este mult mai periculoasă în această afacere decât condiţia economică. “Sincer, în domeniul acesta nu s-a simţit în niciun fel criza, pentru că omul a dat întotdeauna un leu pentru covrig. Românul mereu o să-şi cumpere un covrig sau o merdenea. Fluctuatiile mari în vânzări nu au fost din cauza crizei, ci din cauza concurenţei.”

    Stelian Iuruc spune că cel mai important aspect, din punctul de vedere al clientului, este calitatea. Multe simigerii folosesc covrigi semipreparaţi, lucru care în timp va duce la scăderea vânzărilor. “Noi nu mergem pe nimic congelat, totul este proaspăt, producţia se realizează aici zi de zi. Marfa se cumpără în fiecare dimineaţă, dar nu producem în cantităţi extraordinar de mari pentru că nu se vând şi încercăm să nu rămânem cu produse pe ziua următoare.”

    Consumul de covrigi este relativ constant, însă sunt anumite perioade din an în care el scade. Primăvara şi toamna, spune tânărul antreprenor, sunt cele mai bune anotimpuri din punctul de vedere al vânzărilor. “Perioada de vară clar merge prost, acum vindem doar 200-250 de covrigi pe zi pentru că majoritatea sunt plecaţi. Perioada sărbătorilor de iarnă este din nou o perioada foarte proastă, mai ales între 20 decembrie şi 15 ianuarie; cea mai bună perioadă din an este cea din postul Paştelui.”

    Cifra de afaceri este de 130.000 de euro pe an, iar profitul lunar, după ce se achită chiria, salariile şi marfa ajunge la 1.500 de euro pe lună. Marja de profit a Simigeriei Iuruc este de 20-25%. “Îmi ajung banii pentru a mă susţine şi pentru a achita tot ce am de plătit: rate la casă, cheltuieli, benzină şi altele. Nu este un profit extraordinar, dar banii ajung cât să poţi trăi fără să fii angajat la alţii.”