Tag: Costi Perricos

  • „Nu cred că va fi niciun business care să nu folosească AI în 15 ani”

    De fapt, toate persoanele din lume, nu numai businessurile, vor folosi inteligenţa artificială (AI), într-o formă sau alta, în 10-15 ani, crede Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de Artificial Intelligence & Data. Temerile, curiozităţile şi oportunităţile sunt multe, iar întrebările şi mai multe: cât de tare va afecta tendinţa AI mediul de business? Cum adopţi o tehnologie AI astfel încât să nu încalci reguli etice, moral sau chiar legislaţia în vigoare?

    În incinta hotelului Crowne Plaza din nord-estul Bucureştiului, în jurul orei 16 este o zi plină de conferinţe de business sau profesionale, ca, de altfel, în oricare altă zi de luni din sezon. Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de artificial intelligence & data, a venit la Bucureşti pentru o întâlnire cu mai mulţi CEO din România pe tema inteligenţei artificiale. Cu această ocazie, a acordat în exclusivitate un interviu pentru BUSINESS Magazin. „Sunt aici pentru a întâlni câţiva CEO. Scopul întâlnirii este să înţelegem mai bine tehnologia din spatele modelelor fundamentale şi a inteligenţei artificiale generative. Este important să clarificăm ce reprezintă această tehnologie, deoarece fiecare are o perspectivă uşor diferită şi mulţi cred că este similară cu lucruri precum ChatGPT, ceea ce nu este adevărat”, a spus Costi Perricos la începutul interviului. Grec la origini, şi-a început cariera în mediul academic în domeniul ingineriei informaţiei şi are peste 20 de ani de experienţă în livrarea de programe tehnologice în calitate de partener la Deloitte Marea Britanie. Expertiza sa include managementul informaţiilor privind inteligenţa artificială, dezvoltarea de software şi transformarea IT, conform informaţiilor de pe pagina Deloitte. În sectorul public, a lucrat atât în guvernul central, cât şi în administraţia locală şi a ajutat organizaţiile să implementeze transformări generate de tehnologia informaţiei.

    Este aproape de prisos de menţionat că una dintre cele mai fierbinţi teme pentru toată lumea, dar mai ales pentru business, este inteligenţa artificială (AI). Gradul de conştientizare în socitetate după popularizarea ChatGPT a crescut considerabil în ceea ce priveşte modurile în care poate fi folosită inteligenţa artificială. Există însă multe necunoscute, temeri, dar şi oportunităţi uriaşe pe care această tehnologie le presupune.

    „Analizăm apoi ce înseamnă acest lucru pentru afaceri, deoarece accesul angajaţilor la aceste tehnologii este foarte diferit faţă de utilizarea lor de către consumatori. Ne gândim la modul în care putem scala aceste tehnologii şi cum vor evolua în contextul afacerilor, identificând oportunităţile pe care le aduc, atât în ceea ce priveşte cazurile de utilizare individuale, cât şi în ceea ce priveşte impactul pe care îl au atunci când sunt implementate la scară largă.” Care este piaţa globală de AI în acest moment şi, mai ales, unde va ajunge în 10 ani? Va creşte exponenţial, este de părere liderul global pe AI de la Deloitte. „Există multe studii şi întotdeauna cifrele sunt imense. Asta a fost diferit, dar întotdeauna sunt imense. Deci, un studiu pe care l-am analizat a sugerat că piaţa pentru inteligenţa artificială generativă va ajunge la 7.000 miliarde de dolari până în 2030. Un alt studiu a afirmat că până în 2030, fiecare cheltuială adiţională pe PIB va fi legată de inteligenţa artificială, direct sau indirect.”

    Ce va însemna însă această creştere pentru România? Şi, mai ales, cum îşi poate juca România şi businessul românesc cât mai bine cărţile şi atuurile astfel încât să fie printre cei mai mari câtigători ai utilizării AI? Potenţialul este chiar mai mare decât în restul Europei, crede Costi Perricos. „Dacă te uiţi la cele mai multe studii, ele sugerează că în domeniul inteligenţei artificiale generative, în următorii trei până la patru ani, vei vedea o creştere de peste 300 până la 400%. Şi ştiu că în România este multă muncă în domeniul tehnologic. Ştiu că, dat fiind că sunteţi un centru cu potenţial de tehnologie şi inovaţie în Europa şi cu siguranţă în această parte a Europei, aş aştepta ca aceste cifre să fie la fel sau chiar mai mari.”

    „Cred că există oportunităţi foarte mari în România”, adaugă el, iar aici subliniază că trenduri precum adoptarea cloudului şi adoptarea inteligenţei artificiale sunt de ajutor, iar una dintre provocările este accesul la cipuri de performanţă ridicată pentru servicii de cloud. Cum poate trece însă România, dar şi Uniunea Europeană peste această provocare, având în vedere că supremaţia în materie de producţie de cipuri de putere mare aparţine Asiei şi SUA? „Cred că în Europa, din perspectiva cipurilor, este vorba despre unificare în calitate de cumpărător unic. Şi folosirea acelei influenţe ca un cumpărător unic. Pentru că uneori, în Europa, tendinţa este să lucrăm ca 27 de ţări diferite.”

    Recent, Uniunea Europeană a adoptat AI Act, prima formă de reglementare a utilizării inteligenţei artificiale în business şi administraţia publică sau siguranţă. Care sunt însă punctele forte ale regulamentelor europene şi care sunt punctele slabe? „Din perspectiva afacerilor, legislaţia privind inteligenţa artificială va trebui să fie foarte clară în legătură cu modul în care se poate folosi inteligenţa artificială pentru a înlocui munca umană şi cum nu se poate.” Din perspectiva businessului, entuziasmul de a adopta o astfel de tehnologie poate duce la greşeli, completează Perricos. Este important să îţi faci temele încă de la început, indiferent că este vorba de aspecte tehnice, etice sau de legislaţie, atrage el atenţia: „Ceea ce observăm este că multe companii au început pe calea tehnică. Şi aşa că fac un mic pilot. Şi spun, grozav, funcţionează foarte bine. Să-l lansăm către cei 10.000 de oameni ai noştri. Şi spun, da, poate cineva ar trebui să se consulte cu departamentul de resurse umane sau cu ofiţerul de conformitate. Pentru că poate sunt elemente la care nu s-au gândit. Şi dacă s-ar fi gândit la asta acum trei luni, ar putea face doar mici modificări.”

    Pe de altă parte, posibilităţile în folosirea AI în business sunt în acest moment extrem de variate, în limitele menţionate: etice şi legislative. Perricos dă câteva exemple: „Dacă primeşti un raport de 37 de pagini ca AI Act, îl poţi rezuma foarte rapid. Asta economiseşte mult timp. Am lucrat cu companii care, la sfârşitul lunii, au rapoartele financiare pe care trebuie să le scrie pentru consilii, care durează în mod normal ore şi ore. Cu AI poţi face asta în câteva minute”. Va fi vreo companie care în 10-15 ani să nu folosească inteligenţa artificială ca parte din business? Nu, răspunde Costi Perricos scurt: „Nu, nu cred. Nu cred că va fi nicio persoană pe această planetă care să nu folosească AI”. În încheierea interviului, el a transmis un mesaj mediului de business din România şi a venit cu câteva concluzii de la vizita sa anterioară în România. „Aceasta este a doua mea vizită aici şi am întâlnit atât de mulţi CEO interesanţi şi atât de multe afaceri interesante data trecută, acum un an. Am plecat cu o optimism şi speranţă în jurul oportunităţilor pe care aceasta le prezintă, pentru că, aşa cum am spus, din perspectiva tehnologică, abilităţile tehnice pe care le aveţi aici, cred că sunt foarte disproporţionate faţă de alte locuri din Europa. Aşa că cred că ar trebui să profitaţi cu adevărat de asta.”   

     

    Carte de vizită

    Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de artificial intelligence & data

    1. A absolvit Vienna International School şi are o diplomă de PhD în Ingineria Informaţiei;

    2. După o activitate academică de doi ani în cadrul University of Cambridge, ca research associate, şi-a început cariera în lumea corporate ca manager pentru EY, unde a rămas timp de alţi doi ani (1996-1998);

    3. A lucrat apoi pentru Andersen, timp de patru ani, ca manager şi senior manager;

    4. Din 2008 face parte din echipa Deloitte, fiind în prezent senior partner;

    5. Expertiza sa include gestionarea informaţiilor de inteligenţă artificială, dezvoltarea de software şi transformarea IT, şi cuprinde atât sectorul privat, cât şi cel public, pe care s-a concentrat în ultimii 15 ani. În sectorul public, a lucrat atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală, ajutând organizaţiile să livreze transformări bazate pe IT şi, mai recent, să se transforme prin utilizarea eficientă a automatizării şi inteligenţei artificiale.

    *Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei şi pe LinkedIn

  • Costi Perricos, global analytics & cognitive leader în cadrul companiei de consultanţă şi audit, Deloitte: „Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel

    Costi Perricos este global analytics & cognitive leader în cadrul companiei de consultanţă şi audit Deloitte şi a început să studieze inteligenţa artificială încă din vremuri în care conceptul nu era cunoscut, cel puţin în România, cândva pe la începutul anilor ’90. Astăzi, deşi „lucrăm” zilnic cu inteligenţa artificială, indiferent că este sub forma recunoaşterii faciale de pe telefon sau a deblocării dispozitivelor cu ajutorul amprentei, lumea pare că abia descoperă această revoluţie. Noutatea vine din partea inteligenţei artificiale generative, iar Costi Perricos este de părere că nu există un viitor fără implicarea acestei forme de tehnologie.

    Un om poate bate un computer la şah, la fel cum un computer poate bate un om la şah. Dar când un om şi un computer lucrează împreună, nimeni nu-i poate bate”, este deviza lui Costi Perricos când vine vorba de viitorul inteligenţei artificiale şi despre temerea că multe joburi existente astăzi vor dispărea. Exemplul lui este inspirat de la Gari Kasparov, campion mondial la şah, şi ilustrează modul în care ar trebui să ne raportăm la AI – numele de cod al inteligenţei artificiale. Oamenii nu vor deveni inutili, ci va fi nevoie ca ei să găsească forme de colaborare cu inteligenţa creată artificial. Cot la cot cu tehnologia, piaţa muncii va trebui, treptat, să se transforme.Costi Perricos şi-a început cariera în mediul universitar în domeniul ingineriei informaţionale, având peste 20 de ani de experienţă în livrarea de programe tehnologice complexe în calitate de partener în cadrul Deloitte Marea Britanie. Expertiza lui include managementul informaţiilor referitoare la inteligenţa artificială, dezvoltarea de software şi transformarea IT.

    A lucrat şi pentru sectorul public, şi pentru cel privat, în administraţie derulând programe la nivel central, dar şi local, şi ajutând organizaţiile să se transforme prin utilizarea eficientă a inteligenţei artificiale. „Am trecut pe la Ernst & Young, apoi am ajuns la Anderson, iar în prezent lucrez la Deloitte. Am urmat un program de doctorat în inteligenţa artificială încă de la începuturile acestui concept, în perioada 1991-1995. Dacă cineva mi-ar fi spus că, la un moment dat, o voi putea întreba pe Siri cum e vremea şi că voi primi şi un răspuns la asta, aş fi spus că e nebun”, povesteşte Costi Perricos, grec la origine, dar cu cetăţenie britanică. El a fost prezent la Bucureşti la finalul lunii iunie.

    Perricos a început aşadar să aprofundeze domeniul inteligenţei artificiale încă de la începutul anilor ’90, în vremuri în care conceptul nu era cunoscut, iar lumea nu era pregătită pentru o asemenea transformare. Astăzi, aplicaţiile inteligenţei artificiale generative (generative AI) – noua revoluţie din lumea AI – sunt valoroase pentru foarte multe domenii, medicina şi domeniul bancar fiind printre cele mai vizate. „Dacă, de exemplu, eşti bancă şi lucrezi cu instrumente vechi, din care vrei să transferi date către alte aplicaţii mai noi, inteligenţa artificială o poate face pentru tine. Tot cu ajutorul AI, pe baza unor date istorice, pot fi identificaţi potenţiali clienţi problematici.”

    Tehnologia vine şi cu riscuri, completează Costi Perricos, cele mai multe referindu-se la dificultatea de a discerne între datele reale şi cele false, însă, pe baza unor arhive bogate de informaţii, pot fi create tipare care să anticipeze comportamente şi situaţii, iar asta se traduce în eficienţă. „Businessurile tradiţionale vor putea supravieţui doar dacă acceptă schimbarea. Foarte puţine afaceri vor putea supravieţui în viitor fără să implementeze inteligenţa artificială în general şi inteligenţa artificială generativă în mod special. Va trebui să reconsiderăm inclusiv modul în care învăţăm să facem o anumită muncă, pentru un anumit job.”

    Eficienţa nu vine însă fără provocări, iar una dintre ele, mai ales pentru companiile care gestionează bănci mari de date, va fi referitoare la cum pot crea algoritmi de lucru fără să genereze „scurgeri” de informaţii, unele dintre ele confidenţiale. „Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel după inteligenţa artificială generativă, asta trebuie să înţelegem. Toate lucrurile din viaţa noastră se bazează pe date, aşa că nu putem face abstracţie de AI.” Inteligenţa artificială nu va putea totuşi să existe fără sprijinul oamenilor, vine cu asigurări Costi Perricos, într-un context în care omenirea se teme ca tehnologia să nu lase forţa de muncă umană fără joburi. „Cred că va fi dificil, în viitor, să-ţi dai seama dacă vorbeşti cu un om sau cu un robot atunci când suni în call center, de exemplu. Trebuie totuşi să ţinem cont că un robot este 100% sigur pe ceea ce spune, dar numai 70% din ce spune este adevărat”, conchide Costi Perricos.