BusinessMagazin

Tag: corporatisti

  • Petre şi Marius le dau corporatiştilor ce nu găsesc la muncă: „Am cunoscut un sensei care trosnea gâtul oamenilor, iar ei ziceau că se simt mult mai bine”

    Atunci când ajungi să stai multe ore la birou, viaţa ta îşi pierde echilibrul. Ajungi să fii mai stresat, mai nervos, ai mai puţină grijă de tine şi de sănătatea ta, iar efectele nu vor întârzia să apară.

    „Trainingul se întinde pe o perioadă de şase luni. În prima fază, managerul trece printr-o fază de scanare. „Vedem unde există dezechilibre, după care îl ajutăm să se redescopere. Înainte de a-l ajuta cu businessul, cu problemele cu oamenii, trebuie să văd dacă omul respectiv crede în ceva şi dacă este conştient de valorile lui ca om, de punctele lui forte, de factorii lui de succes, de ce îl ajută să funcţioneze. De regulă, astea sunt transmise din generaţie în generaţie. Părinţii ne bat la cap, dar contează să se prindă, să avem un sistem de ghidare a vieţii personale. De câte ori cădem, dacă suntem suntem conştienţi de credinţele noastre, de valorile noastre, de diferenţele dintre noi, putem să revenim la starea de echilibru. Altfel, e un dezastru total”, spune business coach-ul Petre Nicolae.

    Citeşte mai multe despre modul în care reuşesc Petre şi Marius să le dea corporatiştilor ce nu găsesc la muncă

  • Tinerii din multinaţionale îşi deschid propriile afaceri în paralel cu jobul de la nouă la şase

    Unde se află graniţa între taskurile corporatistului şi strategia antreprenorului în cazul persoanelor care le fac pe amândouă?

    Sorana Baciu a fost director de strategie pentru OMV Petrom în ultimii şapte ani, însă de aproximativ patru luni a decis să lase poziţia de top deţinută în cadrul celei mai valoroase companii din România pentru a îşi deschide propriul business – Acgenio, o firmă de consultanţă de business, axată în principal pe afacerile mici şi mijlocii. Decizia Soranei Baciu este reprezentativă pentru generaţia de manageri aflaţi la maturitate, după mai bine de un deceniu de carieră la cel mai înalt nivel, care aleg să pornească pe cont propriu fără să mai lucreze pentru un angajator într-un mediu clar reglementat şi cu program fix. În pielea Soranei Baciu s-au aflat în ultimii ani sute sau mii de manageri, deveniţi peste noapte antreprenori în domenii conexe celor în care au lucrat. În paralel, în aceleaşi multinaţionale, s-a dezvoltat o serie de angajaţi cu preocupări antreprenoriale, decişi să îşi pună pe picioare un business fără să renunţe la job. Sunt antreprenorii care au ales să îşi păstreze în paralel slujba cu program fix.

    Unul dintre ei este Laurian Şandru, 29 de ani, un tânăr cu un program ceva mai diferit faţă de alţii de vârsta lui. De la 9 la 6 îşi petrece timpul într-una din clădirile de birouri din Piaţa Operei din Bucureşti, ca business analyst la ING. După şase seara, vinde scaune, saltele şi echipamente de securitate. Şi vinde de un milion de euro. A mers încă de la început cu ambele joburi, de angajat şi de antreprenor, şi şi-a organizat programul astfel încât să îşi separe clar vieţile. Spune că munceşte opt ore pe zi la corporaţie şi câte două ore la propriile afaceri, unde a şi delegat angajaţi care să se ocupe de gestionarea stocurilor şi de alte aspecte administrative. „Îmi place viaţa de multinaţională. Asta de fapt m-a făcut să mă dezvolt atât de bine şi e şi motivul pen-tru care m-am simţit pregătit în 2010 să încep pe cont propriu. Din multinaţională am învăţat ce înseamnă un business mare. Nu mi-am tratat jobul ca un simplu angajat care trebuie să facă ceva îngrădit de nişte reguli. Am încercat să înţeleg cum funcţionează businessul cu totul“, spune antreprenorul. În poziţia deţinută în prezent, Şandru răspunde de impactul tehnologiei în business, respectiv înţelegerea afacerii şi transpunerea acesteia în IT – „adică exact ce fac eu şi în afacerile mele“.

    Expertscaune.ro şi expertsaltele.ro îi aduc venituri anuale de 800.000 de euro, cu o marjă a profitului net de 2-3%, iar în segmentul de saltele vândute online spune că afacerea sa este lider de piaţă. Vânzarea de mobilă este o afacere de familie, a tatălui său, care a funcţionat doar în Bucureşti, într-un magazin fizic, ajuns în perioada de vârf la 200.000 de euro. După ce intrat pe mâna fiului, afacerea a crescut de patru ori. Din toamna anului 2014, Şandru a deschis un alt business, tot online, prin care vinde sisteme de supraveghere mai ales pentru clienţi casnici – „aveam un prieten cu o afacere de import şi distribuţie de asemenea echipamente şi am decis să-l mutăm online“ – cu care vrea să obţină un rulaj de măcar 2-300.000 de euro până la finele anului. Antreprenorul spune că afacerile sale nu ar creşte mai rapid dacă ar renunţa definitiv la corporaţie pentru că „de acolo îmi trag puterea, acolo învăţ business adevărat“. Din multinaţionale a învăţat să structureze o afacere în departamente şi cu responsabili pentru fiecare sector, să aibă un mod de raportare simplu şi eficient, să îşi controleze apetitul de risc şi să aibă aşteptări realiste.

    Tocmai de aceea nu vrea să se dedice în totalitate antreprenoriatului: „M-au întrebat recent chiar la serviciu unde vreau să ajung peste cinci ani. Nu îmi doresc să ies din multinaţională, vreau să stau şi să performez cât mai mult. Dacă va fi să promovez, pasul următor ar fi o poziţie de management, de decizie“. Despre cele trei afaceri mărturiseşte că a avut câteva oferte de achiziţie care nu s-au concretizat, aşa că urmăreşte dezvoltarea pentru a se pregăti de exit la momentul potrivit. Învaţă cum să le dezvolte de la Amazon, dar şi de la eMAG, evoMag şi F64, de unde „fură“ tehnici de marketing online şi alte mecanisme de promovare.

  • Corporatiştii descoperă că există viaţă după birou

    La 73 de ani, fondatorul companiei de îmbrăcăminte outdoor Patagonia, Yvon Chouinard, arată ca de 60. Este slab şi bronzat după orele de surfing, pe care îl practică în fiecare zi în care valurile sunt “decente”. În autobiografia sa, intitulată sugestiv “Let My People Go Surfing” (Lăsaţi-mi oamenii să meargă la surfing) scrie că nu i-au plăcut niciodată corporatiştii cu feţe palide pe care îi vedea în revistele din avion şi că, dacă va fi să ajungă vreodată un om de afaceri, o va face în felul său. Chouinard a ajuns la un business de mai bine de 400 de milioane de dolari, după ce a implementat un sistem de leadership bazat pe MBA. Nu e vorba nicidecum de MBA-ul clasic, ci de management by absence, un concept care se potriveşte de minune când îşi cheamă colegii de serviciu la reşedinţa sa din Ventura, California, pentru a se căţăra pe munţi sau pentru a se bucura de valuri. De fapt, rolul oficial al weekendurilor sportive este acela de a “testa” noile modele din gamă, în timp ce se caţără sau pescuiesc. Potrivit Wall Street Journal Magazine, puţinele momente în care Chouinard se luminează nu au nici cea mai mică legătură cu activitatea de la birou, ci cu “zăritul turturelelor lângă pontonul casei sale, noile încălţări cu crampoane din aluminiu pe care le-a desenat sau cel mai frumos val pe care l-a prins vreodată, în insula Moreea din sudul Pacificului.”

    Chouinard şi Andrei, un tânăr care lucrează de cinci ani într-o corporaţie din domeniul telecom, au în comun pasiunea pentru munte. Doar că, pentru Andrei, hobbyul, trecut în planul doi după ce s-a angajat, a prins contur din nou la serviciu. “Am găsit oameni cu care să pot face sportul pe care mi-l doream de mult. Suntem un grup de cel mult zece oameni care am face orice pentru munte”, spune Andrei. Până să intre în echipa de zece colegi, se bucura doar de plimbări pe munte, fără să treacă la “next level”, după cum spune chiar el în limbajul specific clădirilor din sticlă. Dincolo de faptul că în timpul petrecut împreună în afara serviciului oamenii se împrietenesc cu uşurinţă, sportul scoate la iveală şi adevăratul caracter. Andrei povesteşte: “Ne căţăram în Piatra Craiului, acum vreo doi-trei ani, când a început să plouă foarte, foarte tare, iar un membru al grupului a renunţat să mai stea cu noi doar pentru a-şi salva pielea şi ca să scape din situaţia respectivă”. Asta arată cum gândeşte de fapt el, deşi până atunci nu erau prea multe indicii legate de egoismul său”. Cele nouă ore petrecute zilnic la birou arată doar o faţă a individului, iar rolul sportului este şi acela de a da jos măşti, după cum explică tânărul. El remarcă faptul că tot mai mulţi din colegii săi au început să cocheteze cu mişcarea în timpul liber, ca urmare a kilogramelor în plus acumulate după multe ore peste progamul de la serviciu, dar şi din dorinţa de a reînvia o pasiune din copilărie. Facile sunt ciclismul sau alergatul, iar corporaţiile întreprind tot mai multe acţiuni în care să implice cât mai mulţi angajaţii. “Faptul că lucrezi într-o corporaţie îţi dă şi posibilitatea să te îndrepţi spre sporturi inedite, dat fiind că venitul e peste medie şi există şi oameni care să-ţi alimenteze dorinţa de a investi în pasiunea ta”, spune Andrei, care a cheltuit sute bune de euro pentru a-şi cumpăra hamuri, cârlige, carabiniere şi scăriţe, indispensabile pentru a sta atârnat pe o stâncă la 20 de metri înălţime.

    Sportul influenţează performanţa zilnică de la serviciu, susţin reprezentanţii Orange România, care remarcă faptul că persoanele cu un astfel de stil de viaţă sunt pozitive, mai pline de energie, mai implicate şi axate pe rezultate. În cazul companiei Glaxosmithkline, de exemplu, 40% dintre angajaţii grupului participă la evenimentele sportive susţinute de companie. Skoda Velo Challenge şi Prima Evadare au fost două dintre competiţiile de mountain biking la care a participat şi Andrei, alături de sute de corporatişti dornici să participe la concursul de ciclism pe teren accidentat. Olimpiada Corporaţiilor e un alt concurs internaţional pus la cale de companii fără ca angajaţii să plătească tocmai pentru a-i face să se apropie de sport. Conduita e aceeaşi şi la nivel de top management, dacă e să nu uităm spusele lui Pascal Prigent, CEO al GSK România: “La semimaratonul Bucureştiului, am reuşit să termin anul trecut într-o oră şi 29 de minute, clasându-mă astfel pe locul al treilea la categoria mea de vârstă.”

    Andrei e de acord că pasiunea pentru sport într-o corporaţie e şi o chestiune de imagine. Aşa se face că grupul celor care fac rafting, cum se întâmplă în cazul celor de la Nestlé, sau se caţără la 2.000 de metri altitudine, cum se întâmplă în cadrul operatorului telecom unde lucrează Andrei, sunt priviţi altfel, iar tânărul nu ocoleşte cuvântul “snobism”. Snobismul e oricum mai bine văzut comparativ cu cei care refuză să ia contact cu orice fel de sport alături de colegi, iar outsiderii cu traseu zilnic între birou şi pat se integrează mult mai greu în echipa în care lucrează. Sau, după cum spunea chiar Yvon Chouinard, e mai bine să ieşi din uniformitatea pe care o induc corporaţiile angajaţilor, iar sportul e cea mai sănătoasă cale pentru a te diferenţia: “În 1980, escaladam Marele Zid Chinezesc, în 2004 făceam surf în Pacific, în timpul liber fabricam echipamente de alpinism în atelierul din curte. Cu aceste amintiri rămâi tot restul vieţii, nu cu cele din faţa calculatorului”.

  • Boala corporatiştilor: stresul

    Stresul angajaţilor din corporaţiile locale va creşte mult sau foarte mult în următorii cinci ani, potrivit unui sondaj efectuat anul acesta pentru Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (EU-OSHA). Ce este de făcut?

    “A avut loc o şedinţă cu cei cinci supervisori care coordonau echipa pentru clienţii din Marea Britanie, iar doi dintre ei au spus că sunt nevoiţi să părăsească compania până la finalul lunii. În afară de anunţul intern dat companiei la nivel global, nu ni s-a mai spus nimic, astfel că toată lumea şopteşte pe la colţuri şi mulţi ne depunem CV-urile la alte companii. N-am fost niciodată mai stresată ca acum la job”, spune o angajată de 25 de ani care lucrează la centrul de servicii al multinaţionalei din IT.

    Concedierile, schimbările de management, situaţia financiară personală, volumul prea mare de muncă şi termenele scurte, precum şi salariile nemotivante sunt doar câţiva dintre principalii factori de stres ai angajaţilor din companiile locale. Situaţia s-a schimbat mult faţă de acum 10- 20 de ani, atunci când multinaţionalele erau la început de drum pe piaţa locală, iar stresul angajaţilor venea din faptul că toată lumea îşi dorea să lucreze în aceste companii, cu motivaţia de a acumula experienţă în astfel de organizaţii.

    “Atunci am putea spune că stresul era, poate, cauzat de noutatea proiectelor în care angajaţii erau implicaţi sau implementarea de noi proceduri şi sisteme, însă în momentul de faţă stresul de cele mai mult ori este cauzat de instabilitatea economică, reduceri de salarii, disponibilizări sau program de lucru prelungit”, este de părere Beatrice Gălăţanu, consultant în cadrul firmei AIMS Executive Search & Consulting.

    Instabilitatea economică a companiei, conflictele cu şefii sau cu colegii de muncă, volumul mare de muncă sau munca repetitivă sunt doar câteva din cauzele stresului resimţit de angajaţii români în ultimii ani. Psihoterapeutul Bogdana Bursuc spune că unul dintre principalii factori de stres ai angajaţilor din multinaţionale îl reprezintă presiunea autoimpusă – tendinţa oamenilor de a cere foarte mult de la ei, de a fi nemulţumiţi de rezultate, de a simţi că nu muncesc suficient şi de a trăi teama de eşec, precum şi senzaţia de a fi într-o permanentă competiţie.

    “Presiunea autoimpusă este deseori încurajată sau chiar cultivată ca metodă de management, în speranţa că rezultatele angajaţilor vor creşte şi că aceştia vor avea performanţe mai bune. Din păcate însă, nu face decât să ofere confort emoţional celui care o aplică (are sentimentul că face ceva, că oamenii muncesc), însă, în realitate, pe termen lung duce la epuizare, la teama de eşec sau de evaluare negativă , care scad drastic rezultatele în muncă şi randamentul oamenilor”, explică Bogdana Bursuc, care lucrează în cadrul MindInstitute. Ea susţine că, ulterior, pentru ca angajaţii să evite o evaluare negativă în competiţia creată, încep să muncească foarte mult, iar cererile şi sarcinile devin mai multe, pe principiul “Vedeţi că se poate?”. Rezultatul însă nu va întârzia să apară: epuizare, angoasă, anxietate, lipsa somnului, atacurile de panică spontane care în final duc la scăderea performanţei.

    “Un alt factor de stres des întâlnit este critica şi ameninţarea directă sau indirectă, practicată uneori ca mijloc de motivare a angajaţilor”, mai spune Bogdana Bursuc. De la stresul provocat de schimbarea şefului până la stresul cauzat de colegul care pare să nu aibă altă treabă decât să te verifice dacă “bifezi” cele 8 ore de muncă, cauzele stresului nu fac altceva decât să conducă la o proastă organizare a timpului de muncă, rezultând un ritm care nu respectă alternarea perioadelor de efort maxim cu perioade de relaxare.