BusinessMagazin

Tag: corporatie

  • Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat de unul singur în jurul lumii

    După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.

    “Mi se pare fabulos să poţi să faci asta, noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri. Nu este vorba de un director care are resurse de sute de mii de euro să facă asta, este un om obişnuit, ca noi toţi, care arată cum să te regăseşti pe tine şi să îţi regăseşti pasiunea de a trăi, după ce ai făcut zeci de închideri la o multinaţională, toate cu termene foarte strânse, şi ai nervii întinşi la maximum deşi ai doar 35 de ani.“ Spusele lui Robert, un tânăr cu aproape două decenii de experienţă în clădirile din sticlă şi oţel din Bucureşti, sunt reprezentative pentru câteva zeci de mii de specialişti educaţi de mediul corporatist să pună cariera pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la timpul liber şi să se ghideze zilnic după proceduri uneori discutabile.

    Deşi poate va fi judecat de foştii săi colegi de pluton, Alex a înţeles după 15 ani că nu acesta este scopul vieţii lui. Nici politicile de resurse umane, nici sala de sport, nici biroul ad-aptat generaţiei Y, nici cafeaua sau fructele gratis şi nici team building-urile nu l-au convins că merită să mai continue. „Primul meu salariu la KPMG a fost de cinci milioane şi am stat cu el mult timp.“

    Ca orice poveste a unui absolvent de ASE, cea a lui Alex Cristea începe în Big Four, unde şi-a făcut ucenicia, şi continuă apoi la clientul pe care îl audita. După un master în Franţa şi un an şi jumătate la IBM în Canada, s-a întors în ţară în 2008 – „am resimţit acolo un robotism acut, acut până la lacrimi, pe care eu ca latin nu puteam să îl suport“ – şi a lucrat alţi şase ani pentru Germanos ca financial controller. Ajuns la 35 de ani, Alex a privit ecusonul magnetic pe care îl purta zilnic şi poziţia sa în organigrama companiei şi şi-a spus că poate fi mai mult decât un număr.

    „Am ajuns într-o rutină. Jobul este OK, dar fac nişte rapoarte despre activitatea internă a companiei şi despre marjele de profit pe fiecare produs de care m-am plictisit până peste cap. Sunt a 3351-a bucăţică din ceva. Nimic creativ. Am simţit nevoia să scap.“ Din spatele monitorului situat în clădirea din oţel şi sticlă de la Piaţa Presei din Bucureşti, Alex Cristea s-a refugiat în poveştile ghizilor turistici, despre care spune că au meseria ideală, şi a decis să ia lumea la picior, punându-şi la bătaie toate economiile. Programul de la nouă la şapte şi sutele de fişiere Excel completate zilnic nu l-au lăsat să se bucure de cei mai frumoşi ani ai vieţii. Şi-a cumpărat biletul de avion doar dus către Manila, Filipine, şi-a depus demisia în faţa şefului şi a spus stop. Nu caută lux, nici confort prea mare şi este dispus să doarmă pe canapelele prietenilor din întreaga lume care l-au vizitat anterior.

    Prima escapadă: trei luni în Asia. Şi-a pregătit 3.000 de euro pentru traseul său şi a decis să facă şi un împrumut pentru a-şi pune în aplicare planul. A plecat în 12 februarie şi a început cu stângul. „Am vrut aventură şi am avut parte de ea. Am descoperit că de pe cardul meu bancar pe contul de euro au fost făcute tranzacţii frauduloase în valoare de câteva mii de euro. Tranzacţiile au fost făcute începând cu data când eu eram în avion între Bucureşti şi Manila. Am decis să nu mă las înfrânt de această situaţie şi să continuu aşa cum mi-am planificat iniţial. Va fi mai greu pentru că am o sumă fixă în cash. Deci aventura va fi şi mai palpitantă.“

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE –>>

  • Executiv de corporaţie, fermier de weekend

    STEFAN GHEORGHIŢĂ LUCREAZĂ DE APROAPE 15 ANI ÎN AGRIBUSINESS ÎN ROMÂNIA, a ocupat poziţii de conducere la Agricover, producătorul german de seminţe Saaten Union sau la Aaylex, proprietarul Avicola Buzău. Cu toate că a ajuns să se numere printre cei mai cunoscuţi executivi din industria agricolă românească, abia acum doi ani a decis că este momentul pentru a face pasul în lumea antreprenorilor. Şi pentru că “nu ştia să facă altceva”, a ales să devină fermier în localitatea Roşiori, la câţiva zeci de kilometri la nord de oraşul Slobozia.

    “Sunt fermier de weekend, mă duc la fermă la fiecare sfârşit de săptămână, iar în rest vorbesc cu angajaţii la telefon, nu trebuie să gestionez direct mersul lucrurilor. Am creat afacerea cu ferma şi pentru a avea un loc în care să mă simt bine alături de familie. Am început afacerea Triagro Brăila alături de alţi doi parteneri, dar acum sunt pe cont propriu. Aveam de mult timp dorinţa de a face o fermă pentru că sunt şi inginer agronom”, îşi începe povestea Ştefan Gheorghiţă.

    Deşi se învârte de ani buni printre fermieri şi ştie aproape toate secretele industriei, Ştefan Gheorghiţă nu s-a aruncat cu capul înainte într-o piaţă care în ultimii ani s-a tranformat într-un adevărat El Dorado pentru investitorii locali, dar şi pentru jucătorii străini. Fie că a fost vorba de fonduri de investiţii, bănci, companii de asigurare sau multinaţionale, toţi s-au înghesuit să muşte o parte din cele 15-16 miliarde de euro pe care agricultura românească le produce an de an.Pentru Ştefan Gheorghiţă profiturile din agricultură nu erau ceva nou, iar când pe radar a apărut şansa de a arenda teren într-o zonă bună, nu a ezitat.

    “Totul a plecat de la o oportunitate de a arenda teren în aceea zonă. Şi oricum altceva în afară de agricultură nu ştiu să fac şi, sincer să fiu, nici nu prea mai sunt dispus să învăţ altceva.”
    ATUNCI CÂND A AFLAT DE 600 DE HECTARE DE TEREN DISPONIBILE ÎN ROŞIORI, judeţul Brăila, proaspătul antreprenor nu a stat mult pe gânduri. Nu este surprinzător pentru că judeţul este unul considerat strategic pentru fermieri, având în vedere că aici se află cele mai mari suprafeţe irigate între toate judeţele din ţară. Într-o agricultură unde numai 1% din cele 8,3 milioane de hectare sunt irigate în fiecare an, accesul la apă reprezintă şi cea mai importantă “poliţă de asigurare” pentru marcarea profiturilor an de an. “Am irigaţii, apa ajunge cam târziu, dar nu mă plâng”, spune Gheorghiţă.

    Următorul pas al lui Ştefan Gheorghiţă, după ce a luat în arendă terenul agricol, a fost acela de a achiziţiona, în urma unei licitaţii, o fostă staţie unde erau stocate utilajele agricole ce deserveau înainte de Revoluţie mai multe CAP-uri (ferme de stat). Din primele profituri obţinute a “populat” ferma cu mai multe utilaje, iar în bugetul de investiţii s-au adunat rapid un milion de euro, o parte din bani fiind din conturile proprii ale antreprenorului.

    AM INVESTIT PÂNĂ ACUM UN MILION DE EURO DIN CE A PRODUS LA ÎNCEPUT FERMA ŞI DIN BANII MEI. Pentru utilaje am apelat la leasinguri”. Încurajat de profitul de aproape 200.000 de euro făcut în primul an de afaceri pe cont propriu, Ştefan Gheorghiţă a pus pe hârtie un plan ambiţios de dezvoltare.
    Astfel, el a modernizat mai multe grajduri şi a cumpărat oi, o afacere atipică pentru jucătorii din zootehnie, având în vedere că o bună parte din jucătorii cu afaceri în acest segment se concentrează pe investiţiile în vaci de lapte. “Am luat 187 de oi adulte şi fac bani din vânzarea de berbecuţi”, spune el.

  • Visul românesc trăit chiar în Londra, capitala financiară a lumii

    City of London este cartierul financiar al Marii Britanii şi printre cele mai mari centre financiare ale lumii, alături de New York şi Shanghai. Un furnicar, în permanentă mişcare, de bancheri, avocaţi, directori de investiţii şi traderi, din birourile cărora se iau decizii care pot îngenunchea sau ridica o naţiune. Pentru că Londra este capitala mondială a tranzacţiilor valutare, a împrumuturilor bancare transfrontaliere şi a tranzacţiilor cu instrumente derivate pe ratele de dobândă.

    Situat pe cheiul Tamisei, cu o suprafaţă de 2,9 kilometri pătraţi, City-ul ar putea părea neîncăpător dacă luăm în calcul faptul că aici îşi au sediul Banca Angliei şi cele mai mari bănci de investiţii – Rothschild, Lloyds sau Nomura, care rulează zilnic miliarde de lire sterline pe bursele lumii.

    În Londra lucrează peste 43.300 de bancheri, dintre care câteva sute sunt români. Ei sunt prezenţi în majoritatea instituţiilor financiare importante – Citigroup, JP Morgan, Nomura, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Barclays, HSBC, Unicredit, Deutsche Bank – unele dintre acestea având sediul în City, iar altele în Canary Wharf. Cel din urmă este mai tânărul cartier financiar care a depăşit City-ul la numărul de angajaţi, după ce în luna mai JP Morgan şi-a mutat sediul şi cei 8.000 de bancheri. Canary Wharf este un mini-oraş construit în centrul Londrei de George Iacobescu, care conduce una dintre cele mai importante firme de real estate din lume şi deţine titlul neoficial de cel mai bine plătit român din lume

    “În fiecare din băncile mari se «ascunde» măcar un român, astfel că aş estima la câteva sute numărul românilor din City”, spune Dana Denis-Simth, proprietar şi director executiv al firmei de consultanţă Obelisk Legal Suport. Ea a lucrat timp de doi ani ca avocat pentru firma globală de avocatură Linklaters, până în 2007, pentru ca să apoi să devină antreprenor şi să îşi înfiinţeze propria companie. Timp de trei ani, din 2000 până în 2003, a lucrat ca jurnalist şi analist pentru reputatul grup media The Economist. Are un master în Economie Politică la London School of Economics and Political Science, instituţie reper pentru sistemul universitar mondial, şi este licenţiată în Istorie Internaţională la aceeaşi London School of Economics.

    Citigroup în Londra are probabil cel mai numeros contingent de români din mediul financiar local, circa douăzeci, asta şi datorită prezenţei acestei instituţii în România, a programelor internaţionale de dezvoltare de carieră din cadrul băncii, cât şi educaţiei pe care mulţi dintre aceştia o au.

    Pe Angel Lane, una din străzile mereu aglomerate ale City-ului, îşi are sediul Nomura, cea mai mare firmă de brokeraj din Japonia, care în 2008 a cumpărat diviziile din Europa şi Asia ale defunctei bănci de investiţii Lehman Brothers. Pentru divizia de investment banking a Nomura lucrează câteva mii de finanţişti, iar unul dintre ei este Alexandru Moraru, analist la departamentul de equity capital markets, specializat în pieţele nordice.

    În vârstă de doar 24 ani, Alexandru lucrează pentru Nomura de doi ani şi când e întrebat ce anume l-a atras să se angajeze la banca japoneză, răspunde că falimentul Lehman Brothers. “În 2008 eram în ţară la facultate când a avut loc prăbuşirea băncii de investiţii şi citeam în ziare despre ce se întâmpla pe pieţele financiare. Atunci am început să înţeleg despre cât de mare este influenţa băncilor şi a pieţelor financiare şi mi-am dorit să lucrez pentru una din corporaţiile care au un cuvânt de spus.”

  • Scoala de antreprenori Rompetrol

    La cea mai recenta sedinta cu echipa de management din Rompetrol, Dinu Patriciu le-a desenat colaboratorilor sai o caracatita zambitoare si care facea cu ochiul. Imaginea sugereaza, in opinia omului de afaceri, unul din tipurile reprezentative de dezvoltare a unei corporatii. Pentru Rompetrol, modelul de dezvoltare a companiei petroliere a generat nu numai extinderea in 14 tari si o cifra de afaceri de peste sapte miliarde de dolari, ci si un numar de tineri antreprenori, care au acum propriile lor afaceri in cele mai diverse domenii, de la IT la avocatura.

    “Oamenii nu sunt batuti in cuie si nu raman pe veci intr-o echipa”, recunoaste presedintele grupului Rompetrol, adaugand ca le-a oferit de-a lungul timpului managerilor sai toate motivele sa ramana in companie, dar si ca i-a lasat liberi cand au vrut sa plece, fara resentimente. Cu unii dintre cei care au plecat, Patriciu este acum partener de afaceri, deoarece multi dintre managerii care au lucrat la Rompetrol s-au lansat in propriile afaceri. Sa fie ceva in “gena” Rompetrol care i-a impins spre propriul business?

    “Unii pleaca pentru ca le cresc aripile si vor sa faca ceva pe cont propriu folosind tot ce au invatat, altii pleaca pentru ca nu se pot integra sau nu sunt destul de buni. Eu am invatat acolo sa gandesc in patru dimensiuni, asa cum fac arhitectii buni (Dinu Patriciu este de profesie arhitect – n.red.), dar am mai invatat si sa gandesc in stil mare”, explica Dorin Gherman, fost director general al Rompetrol SA si fost presedinte al Consiliului de Administratie al Rompetrol, care a plecat din companie de un an si jumatate.

    “Nu pot sa spun ca anume ceva din Rompetrol m-a impins spre propria afacere, dar pot spune ca cine a lucrat in Rompetrol si a avut ceva spirit antreprenorial l-a activat acolo”, afirma la randul sau Paul Pop, unul dintre managerii care au plecat in ultimii doi ani din companie pentru a incepe propria afacere. Paul Pop a ales consultanta si a infiintat o firma de profil, Rottco Consult, care acorda consultanta companiilor petroliere.

    De ce spun Paul Pop, Dorin Gherman, Felix Enescu sau Emilia Ciucan – o parte dintre managerii Rompetrol care au parasit compania – ca spiritul antreprenorial li s-a activat in Rompetrol? “Compania asta e un fel de armata in razboi, iar pe front se cern usor lasii de curajosi”, explica Dorin Gherman, care, cand a plecat din Rompetrol, a anuntat ca se retrage de tot din management. S-a retras intr-adevar, dar a inceput impreuna cu un grup de prieteni o serie de afaceri, dintre care una a ajuns deja la o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, iar altele sunt in curs de dezvoltare, asa cum sunt cele mai multe dintre afacerile celor care au parasit in ultimii ani compania fondata de Patriciu.

    Felix Enescu, fost chief information officer la Rompetrol, acum consultant principal si partener al Gartner in Romania, cea mai mare companie de consultanta si analiza IT, face o paralela intre compania petroliera si General Electric – ambele sunt formate dintr-un nucleu in jurul caruia graviteaza mai multe companii specializate si isi produc managerii de care au nevoie. Deosebirea este ca la compania americana managerii sunt creati “pe banda”, produsi de mediul corporatist riguros, in timp ce in Rompetrol mediul dinamic si extrem de concurential genereaza fie succesul, fie intrarea in rutina sau pe o panta descendenta.

    Dorin Gherman isi aminteste ca, atunci cand a venit la Rompetrol, si-a dat 50% sanse ca va rezista. “Dupa o luna, credeam ca mai am sub 20% sanse sa rezist si abia dupa jumatate de an m-am integrat si am inceput sa ma dezvolt”, isi aminteste Dorin Gherman, care adauga ca primele sase luni sunt cruciale in echipa condusa de Dinu Patriciu, iar cel mai greu este sa demonstrezi colegilor ce ai facut: “Colegii te trag la raspundere, deoarece in Rompetrol mai toata lumea vrea sa fie lider si castiga cine aduce vanatul cel mai mare”.

    Sintagma “armata in razboi” folosita de Dorin Gherman descrie in principal diferentele dintre ceea ce ar putea fi numita o “scoala de manageri” (cum ar fi companiile multinationale gen Heineken sau Procter & Gamble) si o companie care dezvolta oameni de afaceri: “Intr-o multinationala, unde exista raspuns la orice intrebare si un precedent pentru fiecare procedura, un manager invata cum sa fie manager; in Rompetrol insa, unde ti se cere doar rezultatul, trebuie sa gasesti singur rezolvarea problemei si sa atingi acel rezultat in cel mai scurt timp, ca si cum ti-ai construi propria afacere in fiecare zi”, spune Gherman.

    Raspunsul dat de Dorin Gherman la intrebarea de ce este Rompetrol o scoala de afaceri a fost cam acelasi pe care l-au spus toti fostii manageri de acolo care au stat de vorba cu BUSINESS Magazin: in Rompetrol a trebuit pur si simplu sa se descurce sau, dupa cum spune Emilia Ciucan, “am fost aruncati in apa si am invatat sa inotam”. “Iar apa a fost mare”, adauga zambind Emilia Ciucan, referin¬du-se la faptul ca Rompetrol le-a oferit anvergura, sansa de a face afaceri la scara mare, ceea ce i-a facut mai curajosi cand a venit vorba sa intre in propriile afaceri.

  • Un masterplan mai mic

    Daca toate aceste speculatii ar fi transformate intr-un film, cea mai fidela reprezentare ar fi data de „Master Plan – About the Power of Google“, un film realizat anul acesta de catre doi studenti din Germania, Ozan Halici si Jurgen Mayer. Cei doi atrag atentia asupra puterii pe care o are acum compania inceputa de la un motor de cautare pe internet si a dependentei multora fata de serviciile oferite de Google, tradusa in informatii pe care compania le detine despre milioane de persoane, pe baza intereselor tradate de cautarile pe internet. Filmul a fost si premiat la un festival, la rubrica film de fictiune. Cert e ca cele 3 minute si 14 secunde au fost urmarite de aproximativ 300.000 de persoane, daca e sa avem in vedere doar afisarile de pe YouTube, tot unul dintre produsele Google.

    Parasind registrul SF, dar pastrand logica, planurile Google in Romania ar putea fi citite prin pasii facuti pana acum. Cel mai recent indiciu ar trebui sa fie cu siguranta vizita la Bucuresti a lui Michael Champlin, business product manager pentru Google Apps pentru regiunea EMEA, care a acordat un interviu in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin. Grosier, Google Apps este interpretarea proprie, online, a suitei Microsoft Office. Amandoua au editor de text, de tabele si prezentari si ambele ofera cate un produs de management al e-mail-urilor. Unul se numeste Outlook, iar celalalt Gmail. Google Apps e, asadar, un pachet de produse cu care Google vrea sa se impuna si in mediul corporatist, asa cum a facut-o in cel utilizatorilor obisnuiti. In lume, 44,1% dintre cautarile pe internet se fac folosind Google – aceasta e una dintre cifrele reale din imaginile filmului mai sus amintit. Iar Kyle McNabb, unul dintre expertii companiei de analiza a pietei Forrester Research, spune, citat de presa internationala, ca „angajatii se pot intreba la un moment dat, de ce nu pot primi la serviciu aceleasi servicii pe care le folosesc si acasa“.

    Chiar in ziua interviului acordat de Champlin, Google ajungea sa mai depaseasca un record la bursa americana Nasdaq, cel de 700 de dolari pentru o singura actiune, ceea ce duce valoarea corporatiei la peste 220 de miliarde de dolari. Aceasta in vreme ce veniturile inregistrate in ultimul trimestru au depasit putin 4 miliarde de dolari, majoritatea din activitatea de baza a companiei – vanzarea de publicitate pe internet.

    Mai nou, Google Apps a intrat la randu-i in activitatea de baza, alaturi de publicitate si serviciul de cautare, spune Michael Champlin. Pentru moment, veniturile din Google Apps sunt probabil minime – analistii estimeaza o cifra de 40 de milioane de dolari din totalul celor 10 miliarde venituri anuale (la nivelul anului 2006) – incat compania nici nu le-a declarat separat in rapoartele financiare. Microsoft contrasteaza puternic cu Google din acest punct de vedere: doar divizia de business a companiei, care include pachetul Office si cateva alte programe de contabilitate pentru mici companii, genereaza anual venituri de 16 miliarde de dolari, dintr-un total de 51 de miliarde.

    Dar intre cele doua oferte pentru companii, cea a Microsoft si cea a Google, exista o diferenta importanta. In vreme ce programele Microsoft sunt rezidente pe calculator – unul singur, cel pe care sunt create -, Google incearca sa impuna un nou model. Documentele Google sunt online, pot fi accesate de oriunde exista conexiune la internet pe baza de parola si modificate in acelasi timp de mai multe persoane. Documentele la care lucreaza angajatii companiilor sunt, asadar, depozitate in versiunea Google Apps nu in calculatorul propriu sau pe serverul companiei, ci in centrele de date ale Google raspandite pe tot globul. „Unul din cele mai bine pazite secrete ale noastre este amplasarea centrelor de date. Nu pot comenta despre localizarea lor in afara de faptul ca o parte din ele sunt in Europa“, spune product managerul Google.

    Vizita lui a avut ca principal obiect intalnirea cu oameni din online si furnizori de servicii de acces la internet (asa cum sunt cablistii sau retelele de cartier) pentru a le propune sa ofere clientilor acestora pachetul de servicii Google Apps. De exemplu, partea de e-mail este acelasi Gmail pe care il poate folosi oricine gratuit, diferenta fiind faptul ca aspectul poate fi personalizat cu sigla companiei, iar domeniul poate fi de forma office@companie.ro si nu cea standard, cu terminatia gmail.com. Suita Google Apps, in versiunea premium care permite aceasta personalizare, costa 15 centi per utilizator in fiecare luna, la care se adauga alti 3 centi pentru dezactivarea aparitiei reclamelor Google in aplicatii.

    Alt indiciu legat de planurile companiei in Romania l-a oferit o pancarta pe care de putina vreme studentii de la Politehnica Bucuresti au putut sa o remarce in curtea universitatii, pe care sta scris „Google is hiring“ (Google angajeaza). „Acum avem doar o singura persoana (Radu Tudorache, country manager al Google Romania, n. red.) si faptul ca nu suntem inca foarte vizibili e doar pentru ca suntem la inceput de drum. Asa s-a intamplat si in alte centre Google. Am inceput cu o persoana si la Zürich si la München si acum avem o prezenta puternica acolo“, spune Michael Champlin. Faptul ca Google a angajat la inceputul acestui an un country consultant, pe Radu Tudorache, fost manager in cadrul ANRC, este cea mai clara dovada a interesului pe care Google l-a aratat pietei romanesti. De la numirea sa in functie, Tudorache a aparut public in functia sa doar saptamana trecuta, la prezentarea lui Michael Champlin.

    Champlin lasa sa se inteleaga ca anuntul de angajare este pentru ingineri care ar putea lucra in centre europene ale Google, Romania nefiind inca o tinta pentru deschiderea unui centru tehnic. De altfel, si anunturile publicate pe serviciul online romanesc de recrutare Bestjobs precizeaza ca sunt cautati ingineri software si manageri tehnici pentru a lucra la centrul polonez din Cracovia.

    Apoi, in ultimul an, Google a adaugat noi produse la seria celor localizate (traduse) in limba romana. Pe langa motorul de cautare Google.ro, cel mai mare gigant online a adus alte trei produse importante. Ultimul lansat dintre acestea e platforma pentru scrierea de bloguri numita chiar Blogger. Platforma este utilizata de 29,94% dintre cei mai mult de 100.000 de scriitori romani de bloguri, conform singurului studiu ce are ca obiect blogging-ul, realizat de firma Timsoft. Platforma Google este a doua ca numar de utilizatori conform acestui studiu, dupa platforma open-source WordPress, cu o cota de piata de 43,66%.

    Tot anul acesta, cu o luna anterior lansarii Blogger, Google a venit cu iGoogle in limba romana, practic motorul de cautare caruia i se adauga in plus cateva casute personalizabile cu informatii sau aplicatii pur decorative. Acesta e primul contact al Google cu editorii de presa si realizatorii de aplicatii din Romania, pentru ca fiecare casuta cu informatii are la baza contracte incheiate cu acestia. La nivel mondial, au existat de-a lungul timpului frictiuni intre marile trusturi de presa si Google pe marginea subiectului drepturilor de autor si a cat de mult ar trebui sa incaseze editorii de continut din publicitatea obtinuta de Google. Reclamele sunt de departe cel mai mare generator de bani pentru Google, dupa un model relativ simplu. Paginile de internet generate de folosirea motorului de cautare si spatiile pe site-uri cu care Google lucreaza reprezinta tot atatea locuri unde Google poate pune reclame.

    Cumparatorii de publicitate pot folosi aceste spatii pentru promovare pe baza de licitatie pentru cuvinte-cheie, iar banii sunt impartiti intre Google si proprietarul site-ului. Cumparatorii de publicitate folosesc AdWords pentru a se promova pe spatiile Google, iar proprietarii de site-uri intra in reteaua Google AdSense, pentru a obtine venituri. AdWords a fost tradus in limba romana inca de anul trecut, iar AdSense in luna aprilie a acestui an. Veniturile Google de pe piata romaneasca de publicitate nu sunt publice – o singura tara, Marea Britanie, obliga compania prin prevederi legislative sa o faca -, dar oamenii care lucreaza in mediul online si sunt concurati astfel de gigantul american pe piata de publicitate spun ca s-ar afla in jurul valorii de un milion de dolari anual.

    BUSINESS Magazin: Sunteti primul manager al Google care viziteaza oficial Romania.
    Michael Champlin: Probabil da. Dar au mai fost vizite cu alte ocazii, cele pentru a sprijini eforturile noastre de recrutare in Romania. Avem un important centru pentru ingineri Google la Zürich si mai multe birouri pe tot cuprinsul Europei. Tot pentru ingineri avem centre in Norvegia, in München si Londra. Crestem foarte mult si pentru a sustine dezvoltarea suntem implicati in parteneriate cu universitati locale. Chiar ieri eram cu Radu (Radu Tudorache, country consultant al Google Romania) la Politehnica, aici in Bucuresti, unde se poate vedea un panou publicitar pe care scrie „Google is hiring“.

    BM: Microsoft, unul dintre concurenti, e foarte activ in recrutarea de talente in Romania si mai vizibil decat Google in acest proces.
    MC: E drept, dar suntem prezenti de putina vreme aici. Momentan ne construim biroul, prezenta locala. Acum avem doar o singura persoana si faptul ca nu suntem inca foarte vizibili e doar pentru ca suntem la inceput de drum. Asa s-a intamplat si in alte centre Google. Am inceput cu o persoana si la Zürich, si la München si acum avem o prezenta puternica acolo.