Tag: Coran

  • Un nou cutremur politic se anunţă în Europa. „Toate moscheile vor fi închise iar Coranul va fi interzis”

    Masura care  ar putea genera un scandal fără precedent în istoria modernă a Europei. Partidul Libertăţii din Olanda, formaţiune de extremă dreapta condusă de Geert Wilders şi aflată pe primul loc în sondaje, promite închiderea tuturor moscheilor din ţară şi interzicerea Coranului.

    „Toate moscheile şi şcolile islamice vor fi închise, Coranul va fi interzis”, se arată în manifestul partidului olandez, care dă liniile directoare pentru programul electoral al formaţiunii, înainte de alegerile parlamentare din martie 2017, potrivit france24.com.

    Partidul Libertăţii (PVV) susţine că va stopa „islamizarea” ţării cu o serie de măsuri care includ inchiderea graniţelor, închiderea centrelor care găzduiesc refugiaţi, interzicerea migranţilor din ţările islamice şi interzicerea hainelor cu specific islamic.

    Pe fondul crizei migranţilor, în ultimele luni, sondajele de opinie din Olanda cotează PVV pe primul loc, peste coaliţia formată din Partidul Muncii şi Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie al premierului Mark Rutte.

    Criza imigranţilor a polarizat Olanda, o naţiune de 17 milioane de locuitori, ceea ce a dus la dezbateri aprinse şi câteva atacuri asupra unor centre de refugiaţi.

    Geert Wilders, considerat responsabil şi pentru poziţia Olandei prin care s-a împiedicat acceptarea României în spaţiul Schengen, este judecat în prezent pentru incitare la ură rasială. Acesta a promis şi că va depune eforturi pentru organizarea unui referendum cu privire la ieşirea Olandei din UE. Olandezul a fost prezent la Sinaia, în luna aprilie, la conferinţa “Europa noastră – Europa Naţiunilor”, alături de Marine Le Pen.

  • Atentatul din Afganistan contra misiunii ONU: 12 morti, intre care un roman. Cine era romanul ucis

    Sapte angajati ai ONU si cinci demonstranti afgani si-au pierdut
    viata, vineri, in atacul comis de manifestanti impotriva birourilor
    ONU din Mazar-i-Sharif, oras situat in nordul Afganistanului.
    Manifestatia a fost organizata pentru a protesta fata de
    incendierea recenta a unui exemplar din Coran de catre un pastor
    integrist american, Terry Jones. Din randul personalului ONU au
    fost ucisi trei functionari din Romania, Suedia si Norvegia, precum
    si patru nepalezi.

    Contrar unor relatari anterioare, niciunul dintre cei ucisi nu a
    fost decapitat.

    Filaret Motco ocupa la momentul atacului pozitia de loctiitor al
    sefului biroului regional al UNAMA de la Mazar-i-Sharif si era
    expertul politic cu rangul cel mai inalt din cadrul biroului.
    Inaintea mandatului din Mazar-i-Sharif, Filaret Motco lucrase si in
    cadrul biroului regional sudic al UNAMA din Kandahar.

    Pe parcursul a peste 11 ani de cariera, Filaret Motco a acumulat o
    experienta impresionanta in serviciul organizatiilor
    internationale. Activitatea sa in organizatiile internationale a
    inclus misiuni de teren in Kirgizstan, Federatia Rusa – nordul
    Caucazului (Cecenia) si Tadjikistan, in cadrul OSCE, in Federatia
    Rusa (Cecenia si Ingusetia), in cadrul Inaltului Comisariat al ONU
    pentru Refugiati (UNHCR) si la Centrului regional de combatere a
    criminalitatii transfrontaliere al Initiativei de Cooperare din
    Europa de Sud Est de la Bucuresti.

    Nascut la Campulung Moldovenesc, Filaret Motco era specialist in
    stiinte politice, drept international si relatii internationale, cu
    o pregatire solida in domeniul alertelor timpurii, prevenirii si
    managementului conflictelor, al reabilitarii post-conflict si al
    urgentelor civile.

    MAE “cere autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare pentru
    ca autorii acestor crime oribile sa fie adusi in fata justitiei si
    condamnati pentru faptele lor. MAE solicita totodata autoritatilor
    afgane si fortelor de securitate prezente in Afganistan sa
    intreprinda toate masurile care se impun pentru asigurarea
    securitatii personalului ONU si al altor organizatii
    internationale”, se arata in comunicatul ministerului.

    MAE a transmis condoleante familiei lui Filaret Motco si familiilor
    celorlalte victime, precum si autoritatilor ONU.

    Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a transmis si el un mesaj de
    condoleante familiei lui Filaret Motco.

    “In acelasi timp, exprim solidaritatea poporului roman fata de
    celelalte state ai caror cetateni au cazut victime acestei tragedii
    si reiterez pozitia ferma a Romaniei de condamnare a actelor
    inumane generate de intoleranta si extremism”, se arata in
    comunicatul Presedintiei. “Solicitam autoritatilor afgane sa ia
    toate masurile necesare pentru ca autorii acestor crime oribile sa
    fie adusi in fata justitiei si condamnati pentru faptele
    lor.”

    Atacul de vineri a fost cel mai violent din 2009 incoace, cand 11
    oameni au fost ucisi intr-un imobil din Kabul de atentatori
    sinucigasi talibani.