Tag: COPILOT

  • Noi date despre tragedia Germanwings: Copilotul Andreas Lubitz a exersat prăbuşirea avionului în aceeaşi zi cu tragedia din Alpi

    Procurorii consideră că copilotul german Andreas Lubitz, în vârstă de 27 de ani, l-a încuiat pe comandantul de bord în afara cabinei de pilotaj şi a setat avionul pe o traiectorie descendentă, în timpul unei curse pe ruta Barcelona-Dusseldorf, la 24 martie.

    Cotidianul german Bild, care citează surse din cadrul agenţiei franceze de investigare a accidentelor aeriene BEA, a relatat marţi că BEA va publica miercuri un raport în care se precizează că Lubitz a exersat reducerea altitudinii de zbor în aceeaşi zi, pe cursa Dusseldorf-Barcelona.

    Potrivit surselor citate de Bild, raportul BEA va menţiona o “coborâre controlată care a durat câteva minute şi pentru care nu există nicio jusitifcare aeronautică”.

    Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care se deplasa de la Barcelona spre Dusseldorf, s-a prăbuşit la 24 martie în Alpii francezi, provocând moartea a 150 de persoane, între care 72 de germani şi 50 de spanioli. Potrivit primelor elemente ale anchetei, avionul a fost prăbuşit intenţionat de copilotul german Andreas Lubitz, care suferea de probleme psihice.

    Lubitz a suferit o depresie severă în trecut, iar datele de pe calculatorul său de acasă arată că a căutat pe Internet modalităţi de sinucidere, în zilele anterioare prăbuşirii avionului. Procurorii au descoperit de asemenea la domiciliul său adeverinţe medicale rupte care arătau că avea probleme de sănătate şi nu ar fi trebuit să piloteze avionul în ziua tragediei.

     

  • Tragedia Germanwings: Andreas Lubitz i-a minţit pe doctori că este în concediu medical, deşi el pilota avioane

    Citând surse din cadrul anchetei, cotidianul scrie că Andreas Lubitz, în vârstă de 27 de ani, a cerut ajutor medical pentru vindecarea unei probleme de vedere.

    Deşi Lubitz i-a informat pe doctori că este pilot şi că lucrează pentru compania Germanwings, el a ascuns intenţionat faptul că încă lucrează, precizează publicaţia.

    Bild adaugă că, potrivit documentelor obţinute de anchetatori, Lubitz a afirmat că a fost implicat într-un accident rutier la sfârşitul lui 2014. El ar fi fost rănit în momentul în care s-a deschis airbag-ul şi s-a plâns de traume şi probleme de vedere de atunci.

    Anchetatorii încearcă în continuare să stabilească motivul pentru care Lubitz a preluat controlul avionului Airbus A320, l-a încuiat pe comandant în afara cabinei de pilotaj şi a prăbuşit intenţionat aeronava în munţi, provocând moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord.

    Conform dosarelor medicale, Lubitz a afirmat că lua medicamente pentru tratarea depresiei, stărilor de anxietate şi atacurilor de panică, menţionează Bild, adăugând că medicamentele respective sunt un antidepresiv şi un calmant (Lorazepam).

    Compania Lufthansa, care deţine Germanwings, a precizat joi că atunci când Lubitz a reluat pregătirea de pilot în 2009, a oferit şcolii de pilotaj documente medicale care arătau că a trecut printr-un “episod de depresie severă”.

     

  • Cine era copilotul zborului Germanwings 9525, care a provocat prăbuşirea avionului Airbus A320

    Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, originar din oraşul Montabaur, în landul german Renania-Palatinat, a fost pasionat de zbor din adolescenţă, când a devenit membru al unui club de aviaţie.

    Lubitz  “a devenit membru al clubului de aviaţie în adolescenţă, pentru a-şi îndeplini visul de a zbura”, potrivit unei declaraţii date publicităţii pe site-ul propriu de către clubul Luftsportclub Westerwald, al cărui membru a fost copilotul.

    “Şi-a îndeplinit visul pentru care a plătit acum prea scump, cu propria sa viaţă”, mai scrie pesite-ul clubului, potrivit ediţiei online a Wall Street Journal.

    Copilotul Andreas Lubitz avea o experienţă de doar 630 de ore de zbor pe avioane de tip Airbus A320 şi s-a angajat în cadrul companiei Germanwings în septembrie 2013, după absolvirea cursurilor de pilotaj ale Şcolii de aviaţie a Lufthansa din Bremen.

    Autorităţile din oraşul Montabaur au dat publicităţii, joi, o declaraţie în care oferă condoleanţe familiei, dar oficialii nu l-au identificat formal pe copilot ca fiind Andreas Lubitz. Primăriţa din Montabaur, Gabriele Wieland, a declarat că tânărul copilot locuia cu părinţii, dar avea şi o locuinţă personală la Dusseldorf.

    Germanwings şi compania mamă Lufthansa au refuzat să facă publice numele piloţilor şi orice alte detalii, înaintea conferinţei de presă susţinute de anchetatorii francezi ai dezastrului aviatic.

    Pe de altă parte, procurorul francez care conduce ancheta privind prăbuşirea avionului Germanwings a confirmat identitatea copilotului.

    Presa germană l-a identificat pe pilotul aeronavei doar cu prenumele şi iniţiala numelui, Patrick S.

    Potrivit cotidianului germana Bild, Patrick S., tată a doi copii, a lucrat pentru Lufthansa şi Germanwings peste zece ani şi avea o experienţă de peste 6.000 de ore la manşa avioanelor de tip Airbus A320. Pilotul lucra pentru Germanwings din mai 2014, după ce fusese pilot pentru companiile Lufthansa şi Condor.

    Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul din Marsilia, citat de La Depeche în ediţia online.

     

  • Accidentul Germanwings, produs INTENŢIONAT. Copilotul a refuzat să dechidă uşa pilotului

    Copilotul este de origine germană şi nu figura în dosare ca terorist”, a afirmat joi procurorul din Marsilia Brice Robin, într-o conferinţă de presă.

    Potrivit acestuia, “se auzeau strigăte în ultimul moment”, ceea ce înseamnă că pasagerii şi-au dat seama ce se întâmplă chiar înainte de impact.

    “Cutia neagră a vorbit”, a precizat procurorul, detaliind conversaţiile care au avut loc în cabină în ultimele 30 de minute înainte de prăbuşire.

    “În primele 20 de minute, cei doi piloţi discutau normal, vesel. Nimic anormal. Comandantul de bord pregătea informarea pentru aterizarea la Dusseldorf, iar răspunsurile copilotului par laconice. Comandantul de bord îi cere copilotului să preia comanda şi se aude zgomotul unui scaun şi uşa care se închide. Probabil a mers să-şi satisfacă o necesitate naturală. Copilotul manipulează atunci sistemul de monitorizare a zborului pentru a începe coborârea în timp ce era singur la comandă”, a precizat procurorul.