Tag: convocari

  • Călin Popescu Tăriceanu a convocat, marţi, şedinţă de urgenţă la ALDE

    Totodată, Biroul Politic Central al ALDE se va reuni, marţi la Parlament, de la ora 14.00, potrivit unui anunţ de presă al formaţiunii.

    Grupul senatorilor PSD a decis, luni, să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului. Premierul şi liderul PSD Viorica Dăncilă a explicat că locul a aparţinut ALDE, iar PSD vrea să fie corect şi să respecte acest lucru.

    Cu toate acestea, plenul Senatului nu a votat încă propunerile pentru şefia Senatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALEGERI parlamentare anticipate în Grecia: Un scrutin a fost convocat de Alexis Tsipras în urma rezultatelor slabe la europarlamentare

    Partidele principale în cadrul alegerilor de duminică vor fi formaţiunea Noua Democraţie (centru-dreapta), condus de Kyriakos Mitsotakis şi formaţiunea Syriza (stânga), condusă de prim-ministrul grec Alexis Tsipras.
     
    Premierul Alexis Tsipras a convocat alegeri parlamentare anticipate după ce formaţiunea Noua Democraţie a câştigat cu un avans de 10% scrutinul europarlamentar din mai.
     
    Conform celui mai recent sondaj, realizat de Pulse, Partidul Noua Democraţie este creditat cu 36% dintre voturi, cu opt procente mai mult decât formaţiunea condusă de Tsipras, care ar urma să obţină 28% dintre voturi, relatează publicaţia Ekathimerini.
     
  • ALERTĂ Miniştrii PSD-ALDE, convocaţi la Palatul Victoria

    ”Premierul i-a convocat pe miniştrii din cabinetul său pentru discuţie, probabil despre continuarea guvernării. Nu este o şedinţă”, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică seara că nu trebuie să îşi dea demisia din Guvern, deoarece alegerile au fost pentru europarlamentare, nu pentru parlamentare şi că, dacă cineva doreşte să cadă guvernul, trebuie depusă moţiune de cenzură.

    „Cei care au cerut (demisia,n,.r), probabil nu cunosc legea sau sunt rău intenţionaţi. E vorba despre votul românilor, dar vă reamintesc, căderea unui guvern se face prin moţiune de cenzură. Nu am de ce (să işi dea demisia, n.r.). Am în spatele meu atâţia români care şi-au pus încrederea în noi, acest guvern. Categoric au incredere în noi. S-a votat pentru europarlamentare, nu s-a votat pentru parlamentare. Dacă se vrea demiterea Guvernului, se depune moţiune de cenzură”, a declarat premierul Dăncilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sadiq Khan cere amânarea Brexit şi convocarea unui nou referendum

    “Este clar că nu putem ajunge la un acord semnificativ aprobat de Parlament înainte de 29 martie”, a declarat Sadiq Khan pentru Agenţia France-Presse.

    “Sper că premierul va asculta argumentele”, a precizat Khan, cerând amânarea sau anularea Brexit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi probleme la orizont în PSD: Filialele judeţene din Transilvania ale partidului îi solicită lui Dragnea convocarea rapidă a unui CExN

    „Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcţia în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt şi mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privinţe şi am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des şi vom avea poziţii unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD şi preşedinte PSD Maramureş.

    Potrivit acestuia, organizaţiile judeţene PSD din Ardeal susţin „fără rezerve” Guvernul.
     
  • Un clujean SANCŢIONAT de jandarmi după ce a convocat pe Facebook un protest

    Cornel Vîlcu a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în timpul protestului nu a venit la el niciun jandarm să îl întrebe despre manifestare, procesul verbal de amendă fiind redactat a doua zi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Cluj.

    ”Am fost amendat de Jandarmeria clujeană pentru convocarea pe Facebook, cu postarea intitulată <<Strada e a noastră>>, a unei adunări publice nedeclarate la organele competente în data de 21 octombrie în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Amenda am primit-o pentru că am participat şi organizat. Mă irită faptul că nu a venit la mine niciun jandarm în timpul protestului să mă întrebe ceva, procesul verbal fiind redactat a doua zi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Cluj pe baza event-ului meu de pe Facebook şi a bazei lor de date în care, se pare, că au toate datele mele, deşi nu am fost amendat sau avertizat niciodată până acum. Am primit amenda acasă, în poştă. Am vorbit cu un avocat şi o voi contesta în instanţă pentru că eu am specificat foarte clar în descrierea pe Facebook că a fost un gest individual de protest”, a spus Vîlcu.

    Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că amenda aplicată a fost în cuantum de 1.200 de lei şi că la sediul unităţii nu a fost înregistrată chitanţa privind efectuarea plăţii.

    ”Singura persoană sancţionată contravenţional în data de 21 octombrie a fost domnul Vîlcu Dumitru Cornel căruia i s-a aplicat o amendă în cuantum de 1.200 de lei ca urmare a încălcării prevederilor art. 26, alin 1, lit. a, din Legea nr. 60/ 1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, au spus sursele citate.

    Pentru 21 octombrie, clujeanul a anunţat pe pagina sa de Facebook că este cetăţean european şi nu va fi redus la tăcere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorii clipului viral „Copiii referendumului” au fost convocaţi la poliţie, după ce 13 parlamentari au depus plângere

    Convocarea semnată de un comisar-şef de poliţie îl invită pe publicitar să clarifice elementele legate de o sesizare semnată de parlamentarii nemulţumiţi de efectul clipului.
    Mai mult, numele lui Tiderle este scris greşit în nota poliţiei. “Vă invităm să vă prezentaţi în data de 06.11.2018, orele 08.30, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale”, scrie în nota care poartă siglele Ministerului Afacerilor Interne şi a Centenarului, cu tot cu sloganul “Sărbătorim împreună”.

    La începutul lunii octombrie, vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosgasnian, cerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie să înceapă o anchetă în cazul clipului, în care au fost folosiţi copii, şi care îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei. Mai mult, deputatul cataloga clipul drept o înscenare “cu iz satanic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Al treilea semnatar explică PUBLIC de ce se dezice de Liviu Dragnea: A sosit timpul

    “Mi-am asumat această declaraţie, alături de dna Firea şi dl Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor”, spune Paul Stănescu.

    “Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul va adopta rectificarea bugetară fără avizul CSAT. În ziua convocării la Cotroceni, premierul Dăncilă se întâlneşte cu Regele Spaniei

    Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o anterior pe Viorica Dăncilă la consultări, la Palatul Cotroceni, joi, de la ora 11:30, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018.
     
    ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, la această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort.

    ”Rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului – Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă, însă, are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern er să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare. Ne-am îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere, ne îndeplinim responsabilitatea de a asigura continuitatea în finanţare”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvern: Blocarea adoptării primei rectificări bugetare afectează negativ economia

    ”Guvernul României îşi înţelege pe deplin responsabilităţile pe care le are pentru asigurarea bunei guvernări şi va lua toate măsurile necesare pentru plata integrală şi la timp a pensiilor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor pentru copii, salariilor bugetarilor, asigurarea serviciilor medicale şi a siguranţei cetăţenilor, buna funcţionare a instituţiilor statului, în pofida încercărilor preşedintelui României Klaus Iohannis de blocare a adoptării primei rectificări bugetare din acest an. Refuzul preşedintelui României de a convoca de urgenţă CSAT pentru avizarea proiectului rectificării bugetare poate periclita nu doar veniturile categoriilor cele mai vulnerabile, adică pensionarii, mamele şi copiii, ci şi accesul pacienţilor la serviciile medicale”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro