Tag: contractor

  • Hackeri ruşi ar fi sustras secrete cibernetice ale SUA de la NSA

    The Wall Street Journal a raportat, citând surse anonime, că furtul a inclus informaţii despre modul de pătrundere pe reţeaua unui computer străin şi protejarea împotriva atacurilor cibernetice, aceasta putând fi considerată una dintre scurgerile de informaţii cele mai mari din domeniul securităţii.

    Washington Post a transmis că angajatul în cauză lucrase pentru unitatea de Operaţiuni de acces personalizate pentru hackeri de elită a NSA-ului, înainte de a fi concediat în 2015.

    NSA a refuzat să comenteze informaţiile presei, citând politica agenţiei : ”Nu comentăm niciodată despre afiliaţii noştri sau despre chestiuni interne”.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cele mai căutate zone rezidenţiale din Capitală

    Nordul şi centrul capitalei sunt în prezent cele mai căutate zone rezidenţiale, potrivit unui sondaj realizat de către dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor. Sondajul a fost desfăşurat în cadrul Târgului Naţional Imobiliar, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, pe un eşantion de 760 de respondenţi, cu scopul de a prezenta tendinţele cumpărătorilor bucureşteni în materie de achiziţionare de locuinţe.

    Întrebaţi în ce zona a capitalei sunt interesaţi să-şi achiziţioneze viitoare locuinţa, 25% dintre respondenţi au ales zona de nord, aceştia fiind atraşi de beneficii precum proximitatea faţă de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera – Aviaţiei şi faţă de centre de învăţământ prestigioase din capitală. Pe al doilea loc în topul preferinţelor se află zona centrală, aleasă de circa 22% dintre respondenţi, datorită avantajelor precum locaţia centrală şi accesibilitatea mijloacelor de transport, în timp ce următoarele locuri sunt ocupate de zona de sud şi cea de vest, cu un procent de respondenţi  de 15% fiecare şi zona de est, aleasă de un procent de 14%. Restul de 10% dintre persoanele chestionate nu au răspuns la această întrebare. Potrivit datelor sondajului, 80% dintre participanţii intervievaţi intenţionează să se mute în mai puţin de un an.

    În ceea ce priveşte tipul locuinţei dorite, marea majoritate a potenţialilor cumpărători (43%) au optat pentru un apartament cu două camere, în timp ce mai puţin de o treime (24%) vor un apartament cu 3 camere. Procentul celor ce preferă locuinţele mai spaţioase precum apartamentele cu 4 camere sau casele este de circa 23%.

    Calitatea construcţiei este de asemenea un factor foarte important în luarea deciziei de a achiziţiona o locuinţă, iar sondajul efectuat arată faptul că marea majoritatea a cumpărătorilor sunt dispuşi să investească mai mulţi bani în achiziţionarea unui apartament de o calitate superioară. Spre exemplu, pentru un apartament cu 2 camere în nordul capitalei, peste jumătate dintre cumpărători sunt dispuşi să aloce un buget de peste 65.000 euro, în timp ce pentru un apartament cu 3 camere în aceeaşi zonă, aproximativ 57% ar cheltui un buget de peste 85.000 euro. În cazul apartamentelor cu 4 camere, circa o treime din cumpărători ar aloca o sumă de peste 100.000 euro.

    “Nordul capitalei este o piaţă rezidenţială aflată la mare căutare, fiind foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidenţiale şi al facilităţilor. Cele mai căutate tipuri de apartamente în această zonă sunt apartamentele cu 2 camere, cu un procent de 43%, urmate de cele cu 3 camere – circa 19%, în timp ce locuinţele mai spaţioase, precum casele sau apartamentele cu 4 camere sunt preferate de aproximativ o treime dintre respondenţi. Dinamismul vânzărilor în nordul capitalei se resimte şi în cadrul proiectului nostru – GREENFIELD, din Băneasa, care a ajuns în prezent la peste 3.000 rezidenţi, fiind cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1”, a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO IMPACT.

    Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România; printre proiectele companiei se află cartierul Greenfields – Ansamblul Platanilor. Anul acesta, compania a investit peste 44 milioane euro în lansarea celei de-a treia faze de dezvoltare a cartierului Greenfield. Acesta va ocupa o suprafaţă de 10 ha şi va cuprinde 39 de blocuri cu 888 de apartamente şi Parcul Platanilor, amenajat pe o suprafaţă de 6.000 mp, care va dispune de facilităţi pentru întreagă familie, precum locuri de joacă, teren de sport multifuncţional, zonă de fitness şi zonă de recreere.

  • BOG’ART, contractor general pentru construcţia turnului Bucharest One

     BOG’ART este una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, responsabilă, între altele, de construcţia Tower Center International, Charles de Gaulle Plaza şi City Gate.

    Globalworth a finalizat achiziţia Bucharest One în decembrie 2013 şi anticipează că proiectul va fi finalizat în trimestrul al treilea al anului 2015.

    Globalworth Real Estate Investments este un fond de investiţii fondat de investitorul şi dezvoltatorul Ioannis Papalekas, pentru a valorifica oportunităţile din România şi alte ţări din sudul, estul şi centrul Europei.

    Fondul deţine şapte proiecte imobiliare din Bucureşti, fiind listat pe piaţa secundară de la Londra, de unde a reuşit să atragă 53 de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China vrea să ancheteze Oracle şi IBM, în uma scandalului de spionaj declanşat de Edward Snowden

     Companiile vor fi investigate de Ministerul Siguranţei Publice şi un centru de cercetare al executivului chinez, potrivit presei locale, preluate de New York Times.

    Informaţia referitoare la anchetă vine după ce Snowden a dezvăluit programul masiv de spionaj al NSA atât în SUA cât şi în străinătate, inclusiv accesarea fără permisiune a unor reţele informatice importante ale universităţilor din China şi Hong Kong.

    Documentele furnizate presei de Snowden arată că NSA a avut acces la volume mari de date, precum emailuri sau înregistrări video ale companiilor mari din IT, inclusiv Facebook şi Google, în cadrul unui program guvernamental numit Prism.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro