Paragraful este extras din raportul pe 2014 realizat de compania de transport al gazului din Ungaria, FGSZ, şi arată cum o ţară lipsită aproape în totalitate de resurse şi-a construit încă de acum cinci ani rolul de hub regional. Ungaria dovedeşte prin strategia paşilor mici că nu este important la cine e resursa, ci cum poţi să creezi bogăţie locală prin resursa altora.
Platforma Regională de Contractare a gazului este în linii mari o aplicaţie destinată tranzacţiilor transfrontaliere cu gaze naturale prin care participanţii la licitaţii pot rezerva capacitate pe anumite direcţii.
O necunoscută până de curând, această platformă a intrat în atenţia publicului la jumătatea lunii martie când Transgaz, compania naţională de transport al gazului, a scos la licitaţie câteva capacităţi de rezervare pe direcţia Bulgaria. Interesant a fost că pentru a realiza această rezervare de capacitate, cei interesaţi a trebuit să-i notifice în prealabil şi pe cei de la FGSZ, transportatorul de gaze ungar, despre intenţiilor lor. Dacă respectiva capacitate era între România şi Bulgaria, de ce tebuia să fie informată şi partea ungară?
Reprezentanţii Transgaz au explicat la acel moment că, potrivit unor reglementări europene, procesul de alocare de capacitate în punctele de interconectare dintre sistemele de transport gaze naturale din România şi ţările vecine, membre ale Uniunii Europene, se derulează în baza Regulamentului (UE) 2017/459 al Comisiei, din 16 martie 2017, de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 984/2013.
Ce înseamnă acest lucru de fapt?
”Printre aceste prevederi se numără şi cele referitoare la obligativitatea alocării prin licitaţie a capacităţii în punctele de interconectare şi obligativitatea utilizării unei platforme comune de tranzacţionare a capacităţii. |n scopul respectării prevederilor legale menţionate mai sus, operatorii de transport şi de sistem din sud-estul Europei (Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Croaţia, Grecia) utilizează Platforma Regională de Rezervare de Capacitate (RBP – Regional Booking Platform), denumită în continuare RBP, pentru alocarea prin licitaţie a capacităţii disponibile în punctele de interconectare“, a explicat Transgaz.
Cine este operatorul acestei platforme? FGSZ, partea ungară. De ce este FGSZ operatorul platformei? Pentru că aceasta este compania care a făcut aplicaţia.
Niciuna dintre ţările care folosesc platforma realizată de FGSZ nu are rezerve importante de gaze, cu excepţia României.
De ce nu este România, respectiv Transgaz, operatorul platormei? Aici răspunsurile oficiale se opresc.
”Obiectivul nostru final este ca Ungaria să devină unul dintre centrele de distribuţie cu importanţă regională a gazului în anii următori“, se mai arată în raportul din 2014 al FGSZ. Realizarea Platformei Regionale de Contractare este însă doar un pas.
|n perioada 15.11.2017 – 19.12.2017 a avut loc prima rundă de licitaţii în cadrul procesului de rezervare de capacitate pe conducta BRUA, gazoduct menit să colecteze mai multe surse de gaze pe traseul Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
Deşi oficial livrările ar trebui să se bazeze pe gazul caspic, cel mai probabil BRUA va duce peste graniţe gaz românesc din Marea Neagră înainte de toate.
În total, proiectul BRUA ar urma să aibă o lungime de 1.318 kilometri, din care 478 de kilometri reprezintă lungimea conductei pe teritoriul românesc.
Prima fază a proiectului include construirea unei conducte de 478 km între nodul tehnologic Podişor, lângă Bucureşti, şi cel din Recaş, aflat la aproximativ 30 km distanţă de Timişoara, în vestul ţării, precum şi instalarea sistemelor de supraveghere hardware şi software, a tehnologiilor de comunicaţii şi a trei staţii de compresoare de gaz, care vor fi plasate de-a lungul traseului.
Pentru acest segment al conductei, Transgaz a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare de 179 de milioane de euro. În contextul în care valoarea totală a proiectului este de 479 de milioane de euro, diferenţa va fi acoperită de consumatorii români prin majorarea tarifelor.
BRUA II, care va lega gazul din Marea Neagră la BRUA printr-o conductă de 308 kilometri de la Tuzla la Podişor, are costuri de 298 de milioane de euro. Tot din tarifele plătite de consumatorii români va fi realizată şi această conductă.
Potrivit manualului de procedură prin care s-a organizat licitaţia de la finalul anului trecut privind rezervarea de capacitate pe conducta BRUA, pe direcţia România-Ungaria, atât numele participanţilor, cât şi al câştigătorilor este secret.
Sursele din piaţă spun însă că rezervarea de capacitate a fost realizată de grupul MET, entitate specializată în tradingul de energie şi de gaze naturale controlată de grupul petrolier ungar MOL, şi de MFGT, companie specializată în stocarea gazeor naturale, parte a grupului energetic integrat MVM. Atât MOL, cât şi MVM sunt controlate de statul maghiar. Datele nu sunt confirmate la nivel oficial, singura informaţie confirmată oficial de Transgaz fiind numărul câştigătorilor, respectiv două companii.
Cu sediul în Elveţia, MET este activ în 15 state europene, având mai bine de 500 de angajaţi, printre ţările în care grupul este prezent numărându-se şi România. Potrivit informaţiilor de pe site-ul MET, 40% din acţiunile grupului sunt deţinute de grupul petrolier MOL, al cărui cel mai important acţionar rămâne statul maghiar, cu o participaţie de 25,2% din acţiuni. Potrivit celor mai recente informaţii disponbile, MET ar fi la nivel de grup un business de peste 4 miliarde de euro.
”Vrem să declarăm că înţelegem importanţa transparenţei în probleme legate de energie. Dincolo de acest lucru însă, ca o entitate de business profesionistă, nu putem comenta pe aspecte specifice care ţin de dezvoltarea afacerii“, au declarat reprezentanţii grupului MET.
Cealaltă companie care ar fi rezervat capacitate de export pe conducta BRUA ar fi MFGT, compania de înmagazinare a gazului din Ungaria, care administrează depozite de 4,4 miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, capacitatea totală a depozitelor de înmagazinare a gazului din România este de circa 3 miliarde de metri cubi. Potrivit informaţiilor disponibile, MFGT este parte din grupul energetic integrat MVM, un business de peste 1,5 mld. euro în 2016, care are atât partea de transport a energiei, cât şi partea de producţie, entitatea fiind sub controlul statului maghiar. MFGT nu a comentat informaţiile venite pe surse.
Rezervarea de capacitate pe direcţia România – Ungaria s-a făcut pe o perioadă de 15 ani, pornind din 2022. Pentru primii cinci ani, rata de rezervare a fost de şase ori mai mare faţă de capacitatea nominală. Primele gaze din Marea Neagră ar putea fi produse în 2019.
Mai departe, cele două companii maghiare care au rezervat capacitate pe direcţia România-Ungaria au două lucruri de făcut: să identifice vânzătorii de gaze şi să aibă la capătul ţevii cumpărătorii de gaze, misiune deloc uşoară.
Tot sursele din piaţă arată că la licitaţia de rezervare de capacitate ar mai fi participat ExxonMobil, dar şi OMV Petrom, care de altfel a spus oficial că a încercat să obţină capacităţi de export, dar că nu a reuşit.
Dar ce ar putea face Ungaria cu gazele importate din România? Planurile sunt făcute pentru exportul în regiune, către vecinii săi, dar există şi o logică locală în utilizarea gazului de care ţara este atât de dependentă.
Potrivit Biroului Central de Statistică din Ungaria, în perioada 2008-2016 producţia de produse chimice a crescut cu peste 34% în valoare, depăşind pragul de 2,2 miliarde de euro.
Producţia de medicamente, un alt sector care are un consum semnificativ de gaze, a crescut şi ea în valoare cu 23%.
Fabricile de cauciuc şi de mase plastice au mers şi ele mai bine, astfel că valoarea producţiei a crescut cu aproape 16% în perioada analizată.
”Grupul MOL şi JSR Corporation anunţă inaugurarea fabricii de cauciuc sintetic (S-SBR). Combinatul utilizează tehnologie de ultimă oră şi va produce anual 60.000 de tone de cauciuc sintetic, creând peste 100 de noi locuri de muncă“, au anunţat recent reprezentanţii celor două companii.
De altfel, grupul maghiar MOL şi-a construit strategia de dezvoltare pe termen lung în jurul dezvoltării de produse chimice semifabricate şi produse chimice de specialitate, compania având în dezvoltare un proiect de un miliard de dolari într-un combinat petrochimic.
”MOL a continuat să îşi dezvolte lanţul valoric în domeniul petrochimiei prin fabricarea unuia dintre cele mai inovatoare produse din lume. Suntem mândri de faptul că în fiecare an MOL reuşeşte să vină cu produse noi specializate şi profitabile. Mai avem mult de lucru, dar ne aflăm pe drumul cel bun în ceea ce priveşte realizarea obiectivului strategic de a deveni prima companie producătoare de produse chimice din Europa Centrală şi de Est până în 2030“, a afirmat Zsolt Hernádi, preşedintele şi directorul general al grupului MOL, cu ocazia finalizării proiectului fabricii de cauciuc. Unul dintre pilonii de bază ai strategiei grupul MOL 2030 se referă la extinderea lanţului valoric pe produsele petrochimice şi la fabricarea mai multor produse de valoare utilizate în industria automobilelor, dar şi în sectoarele ambalajelor, al construcţiilor şi al electronicelor. Prin urmare, compania intenţionează să investească aproximativ 4,5 miliarde de dolari până la finalul următorilor 10 ani în proiecte ce vizează dezvoltarea industriei petrochimice şi a substanţelor chimice, au mai precizat reprezentanţii MOL.
Revenind în România, datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oglindesc dezastrul din industria chimică locală.
Dacă la nivelul anului 2008 consumul industrial chimic era de 3 miliarde de metri cubi, în 2016 acesta ajunsese la numai 1,2 miliarde de metri cubi. Populaţia a ajuns să consume mai multe gaze decât chimia, chiar şi în contextul în care doar una din trei case este conectată la reţeaua de gaze, restul încălzindu-se cu vreascuri.
În consecinţă, în perioada 2008-2016, consumul intern de gaze al României a scăzut cu aproape 23%.
Petrochimia a ajuns la rândul ei o specie industrială pe cale de dispariţie în România, după închiderea Doljchim şi a Arpechim, ambele active fiind în portofoliul Petrom. OMV însă, acţionarul majoritar al Petrom, spune la rândul său că va aloca un miliard de euro pentru investiţii în petrochimie, dar cea mai mare parte a fondurilor se vor duce cel mai probabil în unităţile din Austria şi Germania.
Alarmantă nu este însă doar situaţia înregistrată la nivel industrial.
Potrivit Biroului de Statistică Central al Ungariei, la finalul anului 2016 circa 73% din numărul total de gospodării erau legate la sistemul de distribuţie a gazului natural, în total circa 3,2 milioane de consumatori casnici.
Ritmul cu care Ungaria şi-a mărit sistemul de distribuţie a gazului natural ar trebui să fie o lecţie pentru România, în contextul în care vecinii au pornit cu 22.500 de kilometri de conductă în 1990 şi doar 1,6 milioane de case legate de această infrastructură şi au ajuns la aproape 84.000 de kilometri de conducte, de peste două ori mai mult decât România.
Ungaria consuma în 2013 circa 9,2 miliarde de metri cubi de gaze, pentru ca în 2016 consumul intern să ajungă la 9,6 miliarde de metri cubi de gaze.
În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, doar una din trei locuinţe fiind conectată la reţeaua de gaze, iar consumul de gaze a ajuns la circa 11 miliarde de metri cubi după scăderile înregistrate în anii de criză.
Mai mult, în timp ce Ungaria îşi conturează rolul de hub regional cu gazul altora, România se chinuie să scoată statistici pentru a explica faptul că ea de fapt nici măcar nu are nevoie de gazul din Marea Neagră.
La nivelul anului 2027, Transgaz, compania naţională de transport al gazului natural, estimează că va transporta prin conductele sale circa 19,37 miliarde de metri cubi, cu 54% mai mult faţă de cantităţile estimate pentru anul acesta, o bună parte din creştere urmând să fie generată de cantităţile extrase din Marea Neagră.
Consumul intern de gaze naturale ar urma însă să crească doar cu 5% în perioada analizată. Deşi producţia de energie a fost indicată ca o posibilă modalitate de a utiliza gazul din Marea Neagră pe plan local, strategiile statului gândite pe termen lung spun cu totul altceva. ”Pentru anul 2030, draftul Strategiei Energetice a României 2016-2030 arată o scădere a gazului natural în mixul energiei primare la 26% (de la 29% în prezent), o scădere a consumului de ţiţei la 25% (de la 26%) şi o scădere a contribuţiei cărbunelui la 10%. |n schimb, se dublează contribuţia energiei nucleare şi creşte cea a energiei provenite din biomasă„, se arată în Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2018-2027 publicat de Transgaz.
|n absenţa oricărei politici pentru susţinerea producţiei de energie pe bază de gaze, a petrochimiei, industriei de îngrăşăminte, industriei farma şi implicit a conectării consumatorilor casnici la reţele, producţia suplimentară de gaze din Marea Neagră pare acum mai degrabă o problemă pentru România decât o oportunitate, aşa că exportul este o soluţie.
Astfel, comparaţia dintre cele două state vecine oglindeşte incapacitatea României de a folosi local avantajele naturale şi abilitatea Ungariei (ţară care importă 90% din gazul necesar) în a-şi crea bogăţie internă pe resursele altora.
Cu paşi mici.
