Tag: Constantin Niţă

  • Constantin Niţă candidează împotriva lui Valeriu Zgonea la funcţia de preşedinte executiv al PSD

    Candidatura lui Niţă vine după ce, potrivit aceloraşi surse, acesta şi-ar fi dorit să se înscrie în cursa pentru un post de prim-vicepreşedinte, fiind susţinut de organizaţia PSD Braşov.

    În urma discuţiilor din Comitetul Executiv Naţional, cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte avansate în PSD nu au mai fost înfiinţate, astfel încât Niţă ţinteşte acum a doua poziţie din partid.

    În cursă s-a mai înscris şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta şi-a depus candidatura joi, fiind susţinut de 35 de filiale PSD pentru funcţia de preşedinte executiv.

     

  • Oferte pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

    În cadrul aceluiaşi eveniment, Niţă a declarat că proiectul de transport al gazelor AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector) stagnează în această perioadă din cauza partenerului din Azerbaidjan. Investiţia în proiectul AGRI este estimată între 1,2 miliarde euro şi 4,5 miliarde euro, în funcţie de capacitatea de transport.

    Reprezentanţii Enel au declarat că Guvernul trebuie să ia în acest an o decizie privind continuarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, grupul italian urmând să hotărască ulterior dacă rămâne implicat în proiect sau nu. “Proiectul este cu semnul întrebării. (…) Le-am spus oamenilor noştri că, în condiţiile în care cel mai mare acţionar vrea să vândă jumătate din proiect, jumătate de participaţie, şi nu a găsit deocamdată cumpărător, nu este clar dacă proiectul va continua. Dacă nu continuă, vom pleca”, a declarat Luca D’Agnese, CEO al Enel România. El a adăugat că Guvernul va trebui să decidă în acest an dacă păstrează proiectul sau nu, grupul italian de utilităţi urmând să decidă ulterior dacă rămâne implicat.

    Reprezentantul Enel afirmă că în prezent există un risc semnificativ ca proiectul să nu găsească investitori. Proiectul, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect au făcut parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian). “Noi am fost hotărîţi să rămânem, în acest timp Guvernul nu a găsit înlocuitori pentru investitorii care au plecat.”

  • Raport guvernamental despre nereguli la unităţile miniere şi energetice din Oltenia

    Neregulile constate de Curtea de Conturi la unităţile miniere şi energetice din Oltenia se regăsesc şi într-un raport întocmit de Corpul de Control al Guvernului, ministrul energiei Constantin Niţă declarând că se va consulta cu juriştii din subordinea sa pentru a vedea ce face cu el mai departe. Constantin Niţă a afirmat ieri într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu că multe dintre neregulile constate de inspectorii Curţii de Conturi se regăsesc şi în raportul Corpului de Control al Guvernului, inspectorii de la ultima instituţie descoperind şi alte nereguli la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia şi fostele complexe energetice de la Turceni şi Rovinari. “Sunt unele, de la fotbal la închirieri de macarale la preţuri de sute de ori faţă de preţul pieţei, la basculante, la tot felul de consumuri de motorină, la închirieri (de utilaje – n.r.). Ele sunt înlănţuite şi se regăsesc şi în raportul Curţii de Conturi”, a spus Niţă. Ministrul energiei a menţionat că în cazul în care prejudiciile constate de instituţiile de control nu se vor recupera nu va avea “nicio reţinere” în a sesiza Parchetul. Curtea de Conturi a constatat în raportul pe anul 2011 că la Turceni fostul director general a primit o primă de 21.000 de lei pentru că a participat la negocierile cu sindicatele.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     
     
  • Constantin Niţă: Ministerul de Finanţe trebuie să fie al partidului care dă premierul

    Întrebat dacă ar fi de acord ca Ministerul de Finanţe să fie al PNL, Constantin Niţă a răspuns: “Nu, pentru că, după opinia mea, Ministerul de Finanţe reprezintă mâna dreaptă a oricărui premier. Ministerul de Finanţe trebuie să fie de regulă al celui care reprezintă partidul de guvernământ sau cel care are primul-ministru. Asta este o chestiune la care eu ţin foarte mult”.

    Niţă precizează că “primul-ministru trebuie să-şi implementeze un anumit program şi, de regulă, el trebuie să aibă întotdeauna, zi şi noapte, un ministru de Finanţe care să-i dea soluţiile necesare de implementare a unor proiecte şi programe”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro