E-mailuri sparte, conturi de Twitter false, acuzaţii mincinoase şi înţelegeri ascunse. Acestea au fost elementele ce au caracterizat cursa pentru cea mai râvnită poziţie diplomatică internaţională: secretarul general al ONU. Câştigătorul concursului are un statut aparte, de ambasador al păcii şi este vocea celor săraci şi asupriţi, dar drumul spre o astfel de poziţie înaltă este pavat cu mine de teren şi capcane.
Miercurea trecută, în a şasea rundă de vot, niciunul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU nu şi-a exprimat vetoul faţă de Antonio Guterres, favoritul clar pentru a-l urma în funcţie pe Ban Ki-moon. Antonio Guterres, fost prim-ministru portughez şi înalt comisar ONU pentru refugiaţi, a fost lider detaşat şi în ultimele trei reuniuni ale Consiliului de Securitate, iar joi, la momentul predării materialului, se aşteaptă votul formal pentru confirmarea candidatului.
Chiar dacă Guterres se află la mai puţin de un pas de funcţia mult dorită, cursa a fost una strânsă şi plină de controverse. Fiecare concurent a trebuit să prezinte un manifest personal în faţa celor 193 de ţări, în adunarea generală, iar Guterres a câştigat puncte pentru umorul, carisma şi discursul său. Dar traseul său către poziţia de secretar general ar fi putut fi totuşi blocat de un drept de veto venit de la unul dintre cei cinci membri permanenţi ai consiliului, cel mai plauzibil din partea Rusiei, care susţine că este rândul unui est-european să deţină funcţia. În urmă cu câteva săptămâni, un cont de Twitter cu numele lui Guterres a pretins că are asigurat sprijinul Moscovei, declanşând diverse speculaţii, însă contul s-a dovedit a fi un fals.
Pe locul al doilea s-a aflat ministrul de externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák, care în ultima secundă a primit o surpriză de proporţii, după ce Robert Fico, prim-ministrul ţării sale cu orientare prorusă, a vizitat Moscova cu patru zile înainte de al treilea scrutin şi a atras atenţia prin expunerea criticilor sale cu privire la sancţiunile UE asupra problematicii dintre Rusia şi Crimeea. Din acest motiv, Lajčák s-ar fi putut confrunta cu un veto de la unul sau mai mulţi dintre membrii occidentali ai consiliului permanent. Al treilea plasat a fost Vuk Jeremic, fostul ministru de externe sârb, „ce va fi aproape sigur respins“ de SUA, spuneau diplomaţii, pentru că Washingtonul nu a iertat opoziţia lui Jeremic faţă de independenţa Kosovo. Ameninţarea veto-urilor, cu toate acestea, este decisivă în turul următor, atunci când consiliul permanent votează doar cu buletine „colorate”. Orice candidat care primeşte un vot de culoare, pe lângă unul de descurajare, va şti că se află în faţa unui zid de piatră.
Speranţa că o femeie ar putea prelua cârma Naţiunilor Unite a fost slabă, ultimul sondaj de opinie arătând că primele trei locuri au fost ocupate de bărbaţi. Helen Clark, fosta prim-ministră din Noua Zeelandă şi şefa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, este una dintre cele câteva femei cu înaltă calificare în această cursă, care a ieşit mult mai rău decât se aştepta în sondaje, însă nu a dat vina pe sexism pentru asta. „Există o mulţime de alţi factori care contează. Există est-vest, este nord-sud, e stilul de abordare a acestei poziţii. Îşi doresc conducere puternică? Te doresc un om maleabil? Acestea sunt cu mult mai importante decât sexismul”, spune ea.
Natalie Samarasinghe, şefa Asociaţiei Naţiunilor Unite din Marea Britanie, care a militat pentru un proces de selecţie mai transparent în acest an, crede că discriminarea de gen a jucat un rol, chiar dacă unul secundar. „Femeile cu înaltă calificare şi cu experienţă se poziţionează mai bine decât bărbaţii”, a spus Samarasinghe. „Nu am nicio îndoială că sexismul este un factor, însă nu cel determinant. Puterea contează mai mult în politică. Ceea ce vedem este o luptă de afirmare în cadrul P5 (consiliul permanent al celor cinci membri), în care profilul candidatului contează mai puţin decât cel care merge pe aceeaşi linie cu viziunea lor”, adaugă ea. Suişurile şi coborâşurile din sondaje sunt un semn exterior a ceea ce se întâmplă în spatele uşilor închise, dar nu spun întreaga poveste. Un subiect subsidiar de unde reiese aceeaşi rivalitate pentru cursa mult dorită are loc la mii de kilometri distanţă de sediul ONU, în capitala Bulgariei, Sofia.
