BusinessMagazin

Tag: consiliere

  • BNR a lansat FinTech Innovation Hub, o platformă pe care firmele pot primi consiliere pentru proiectele lor, iar oficialii Băncii Centrale pot să identifice măsurile de reglementare necesare în domeniu

    Totodată, Banca Naţională vrea să identifice măsurile de reglementare şi  supraveghere necesare pentru a atenua orice risc asociat produselor şi/sau serviciilor inovatoare în domeniul serviciilor de plată şi fără a bloca dezvoltarea unor astfel de soluţii/produse inovatoare.
     
    Platforma vizează susţinerea dezvoltării pieţei în domeniul serviciilor de plată şi financiare, precum şi alinierea la tendinţele europene în domeniul monitorizării inovaţiei în acest sector, în scopul asigurării securităţii şi siguranţei acestora.
     
    FinTech Innovation Hub vrea să sprijine inovaţia în domeniul plăţilor şi instrumentelor de plată, în mod controlat şi în avantajul consumatorilor şi întreprinderilor, urmărind în acelaşi timp identificarea potenţialelor riscuri implicate, precum şi propunerea de măsuri de gestionare a acestora. 
     

  • Opinie Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant – Coachingul transformaţional sau „varianta 4D” a coachingului

    Mă aflam la începutul drumului managerial când am luat contact prima dată cu noţiunea de „coaching” – un termen devenit deja uzual în lumea de business. Mi-a căzut bine recunoaşterea efortului îndelung depus prin numirea într-o funcţie de conducere. După ce am depăşit însă răsfăţul egoului, am căzut epuizată şi tristă cu capul între palme. Ce mă fac acum? De unde şi de ce am eu de astăzi alte drepturi? Şi cum să mă despart de bunele relaţii colegiale, chiar prieteneşti, pe care le aveam deja cu cei cu care făcusem până ieri, cot la cot, atâtea lucruri? Nu-mi stă în fire să stau prea mult în faza premergătoare depresiei, aşa că m-am dus la cel căruia îi datoram atât recunoaşterea, dar mai ales starea în care mă aflam. I-am spus exact ce simt, ce gândesc şi i-am cerut ajutorul. Mi-a zâmbit, mi-a spus că ştie şi înţelege prin ce trec, dar că el nu ştie cum să mă ajute. Dar poate să-mi recomande un proces de dezvoltare care să se desfăşoare pe mai multe luni şi în care să fiu însoţită de un coach.

    Au trecut peste 15 ani de atunci. Termenul s-a banalizat. Toată lumea ştie acum ce este şi cum se consumă coachingul. Şi oferta de servicii s-a rafinat pe măsură ce tot mai multe persoane au înţeles procesul şi s-au specializat, certificat sau nu, în a profesa. Termenul netraductibil, integrat în limbajul corporatist universal, prin care înţelegem antrenarea unui nou mod de a gândi şi acţiona, a unor comportamente până atunci inexistente sau ineficiente pe care coach-ul, beneficiarul, le doreşte. Unii îl consideră la modă, alţii îl văd ca pe un instrument care îi ajută să evolueze profesional şi personal.

    Odată cu dezvoltarea mediului de business, persoanele care activează în zona de middle şi top management, cât şi antreprenorii români au început să apeleze la coaching. Primul nivel de dezvoltare al coachingului este cel tranzacţional – cel care te ajută să îţi stabileşti cu claritate obiectivele pentru care lucrezi, să îţi construieşti un plan de acţiuni adecvat dorinţelor şi resurselor tale, dar mai ales să obţii rezultate măsurabile. Aşadar, coachingul tranzacţional se concentrează pe acţiune. Însă pentru a gestiona eficient toate acestea este nevoie ca tu, cel care conduci o echipă sau ai o afacere, să rămâi în armonie cu viaţa ta profesională şi personală.

    Şi iată-ne într-o altă paradigmă a creşterii, la următorul nivel al procesului de coaching – coachingul transformaţional. În anii de lucru susţinut cu diverse persoane pe care le-am însoţit în procesul de dezvoltare prin executive coaching, am ajuns deseori aici. Am identificat şi readus la viaţă, în viaţa beneficiarului, roluri uitate, abandonate, ale persoanei în cauză. Niciodată nu am renunţat însă.

    A pune întrebări cu sens, care ating suprafeţe ascunse privirilor, este instrumentul de lucru al coach-ului. Soţ(ie), fiu/fiică, frate/soră, prieten(ă), sportiv(ă), şef(ă), coleg(ă), iubit(ă), orice altă pasiune, plăcere care te ţine viu(e), sunt perspective din care funcţionezi scoţând la iveală abilităţile tale, cel care vrei să fii din nou însufleţit de ceea ce faci, energic şi cu privirea luminoasă. Între timp, cu siguranţă nefiind singura care a ajuns în această paradigmă de lucru, programele de certificare au evoluat pe măsură. Până în acest moment, coachingul transformaţional este cea mai completă şi complexă metodă de dezvoltare personală şi profesională, „varianta 4D a coachingului”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, toate demersurile de dezvoltare sunt dedicate individului în totalitatea sa, fără a face separarea între viaţa personală şi cea profesională.

    Procesul de coaching transformaţional face trecerea la nivelul superior de dezvoltare, antrenând individul pentru modelul de leadership transformaţional. Dar pentru că nu este atât de simplu pe cât de frumos sună, nu oricine, sau oricând, este pregătit să parcurgă acest nivel. Faţă de coachingul tranzacţional, cel transformaţional aduce sub aceeaşi umbrelă toate rolurile pe care le ai, conştient sau inconştient, în viaţa ta. Nu este un exerciţiu uşor. Dar ştim deja că numai în afara zonei de confort creştem. Acest tip de coaching activează resursele individului în ansamblul său, fapt ce antrenează diferite forme de inteligenţă (raţională, emoţională sau spirituală) ale persoanei implicate în proces.

    Nu este terapie, nu este mentorat, nu este consiliere! Este exact ceea ce îţi este greu să faci singur – un suport în analizarea şi conştientizarea perspectivelor vieţii tale şi a acţiunilor pe care le întreprinzi din această perspectivă. Rezultatele acestui demers vin, aşa cum era firesc, ca efect al acţiunilor din viaţa noastră de zi cu zi. Mai concret, dacă eu îmi antrenez empatia, ingredientul vital al eficienţei inteligenţei emoţionale, voi vedea efectele (primind chiar feedback de la cei din preajma mea) atât în rolul de manager de la birou, cât şi în cel de părinte, prieten, soţ etc.
    Cum măsor eficienţa procesului de coaching transformaţional? Prin eficienţa cu care acţionez, claritatea cu care îmi stabilesc obiectivele, dar mai ales obiectivitatea şi înţelegerea corectă a contextului în care funcţionez.

    Una dintre experienţele în care coachingul transformaţional şi-a dovedit eficienţa îmi trezeşte amintiri foarte frumoase. Am lucrat cu o persoană care avea rolul de CEO de multinaţională. O femeie frumoasă, inteligentă, rafinată, care lucra într-o industrie ce i se potrivea mănuşă. Intenţia acesteia, din perspectivă profesională, a fost aceea de a-şi clarifica şi eficientiza relaţiile cu echipa de board şi oamenii cheie din echipă. Am lucrat la acest aspect prin mai multe demersuri până am ajuns la un proces individual de dezvoltare.

    Am trecut pragul coachingului tranzacţional către cel transformaţional pas cu pas, printr-un exerciţiu îndelungat de introspecţie care a generat schimbări majore în viaţa sa per ansamblu. Ca să fiu succintă, şi-a schimbat cu totul modul de a funcţiona, a făcut alegeri definitorii plecând de la un rol profesional care au generat repoziţionarea sa în viaţă – modul în care dezvoltarea sa a impactat organizaţia s-a tradus în creşterea cifrei de afaceri, prin relaţii mai armonioase cu echipa şi partenerii de business, dar şi în viaţa personală. La un moment dat, o altă clientă îmi mărturisea convingerea ei că şeful companiei în care lucra (CEO-ul multinaţionalei) are, la rândul său, un coach, având în vedere provocările prin care treceau la nivel organizaţional. Aşadar, a avea un însoţitor de drum atunci când modul de a acţiona nu pare a fi cel mai eficient, dar nici în armonie cu tine, devine un standard de igienă personală şi profesională, aşa cum îţi verifici anual starea sănătăţii.

  • Persoanele cu dizabilităţi motorii din Capitală vor beneficia de transport gratuit în regim de taxi

    Consilierii genrali au aprobat cu 47 de voturi pentru, nicio aţinere şi niciun vor împotrivă, proiectul pentru acordarea transportului gratuit personalelor cu dizabilităţi motorii.

    “Abilitaxi” cum este numit proiectul pilot iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti va funcţiona cu patru maşini speciale amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi motorii. Persoanele care vor beneficia de acest mijloc de transport vor fi nevoite să facă programare cu cel puţin 48 de ore înainte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În ce tranzacţii au fost implicaţi jucătorii din BIG 4 în 2017. PwC a consiliat circa 30 de achiziţii şi fuziuni din care cel puţin cinci de peste 100 mil. euro

    PwC a lucrat anul trecut la circa 30 de achiziţii şi fuziuni din care cel puţin cinci de peste 100 mil. euro, potrivit datelor ZF. Au existat însă şi mutări de zeci de mi­lioane de euro, dar şi altele mai mici, do­me­niile fiind şi ele variate, de la sectorul ban­car, la FMCG şi de la farma la imobiliare.

    Valorile tranzacţiilor nu au fost comu­nicate de compania de audit şi consultanţă PwC, ci au fost estimate de ZF acolo unde nu existau date publice.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Elena Udrea, exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai

    Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Vasile Stanciu, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială toţi ceilalţi 16 foşti colegi ai Elenei Udrea continuă studiile.

    “D-na Elena Udrea a fost exmatriculată anul trecut în luna octombrie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru că nu s-a prezentat la niciun examen la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială la care era înscrisă, iar conform procedurii s-a luat această decizie. Pentru că nu s-a prezentat la niciun exemen, mă îndoiesc că a fost şi la cursuri. La masterul respectiv, restul de 16 masteranzi înscrişi continuă studiile, cu excepţia d-nei Udrea”, a spus Stanciu.

    Elena Udrea a participat în 7 octombrie 2016 la primul curs de master la Facultatea de Teologie a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, dezvăluind că a avut emoţii şi că s-a simţit ca în anii de facultate, ca o studentă oarecare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campanie Facebook privind gestionarea datelor personale

    Oficiali ai reţelei de socializare, frecvent criticată pentru modul în care foloseşte datele personale ale utilizatorilor săi, au declarat pentru AFP că au pus la punct o echipă importantă de experţi, designeri web şi jurişti pentru a se pregăti pentru această lege, la sediul său social european din Dublin.
     
    Regulamentul general privind protecţia datelor personale, o lege europeană care va fi aplicată din 25 mai, se bazează pe dreptul fundamental al oricărei persoane care se află pe teritoriu european de a beneficia de protecţia vieţii private şi a informaţiilor personale.
     
    Legea împiedică administraţiile, companiile, asociaţiile, partidele politice şi terţii să colecteze date personale altele decât cele necesare Aceste informaţii nu pot fi păstrate mai mult timp decât este necesar, iar cei care le colectează trebuie să se asigure de consimţământul clar al persoanelor interesate.
     
    În cadrul acestei campanii, Facebook invită toţi utilizatorii săi europeni să verifice opţiunile lor privind protecţia vieţii private din contul de pe reţeaua de socializare. Platforma online va şi centraliza anul acesta toate reglementările privind protecţia vieţii private pe o pagină accesibilă tuturor utilizatorilor săi.
     

  • Abonament pentru sănătate psihică

    “Până anul acesta, clinica s-a dedicat exclusiv clientului ca persoană fizică, dar în 2017 am început să ne adresăm şi companiilor. Tot clienţii, antreprenorii care vin la noi în clinică, ne-au semnalat această nevoie. Şi-au dat seama, în urma interacţiunii directe cu psihologul, care sunt beneficiile acestor servicii şi ne-au solicitat intervenţia sau serviciile şi în cadrul propriilor companii“, explică Sorin Nicolau, managerul Clinicii Oana Nicolau.

    Abonamentele vor avea o perioadă de 6, 9 sau 12 luni, în care prima lună e una de analiză a dinamicii între departamente, între membrii echipei. Ulterior, vor fi propuse workshopuri, seminarii, consiliere individuală sau evaluări pentru noii angajaţi, astfel încât aceştia să fie asociaţi direct pe posturile pe care le are nevoie angajatorul şi gradul acesta de retenţie să fie cât mai mare. ”Să fie plasat fiecare om la locul potrivit“, explică Oana Nicolau, care a fondat clinica împreună cu soţul său. Preţurile abonamentelor vor fi personalizate în funcţie de nevoile din companie, de numărul de angajaţi, respectiv de implicarea şi numărul de specialişti din echipa dedicată companiei, iar consultaţiile vor avea loc atât la sediul firmei, cât şi al clinicii.

    ”Ne-am gândit la un abonament de sănătate emoţională, pe care angajatorii să îl achiziţioneze pentru angajat şi familia lui, în care să beneficieze de aceste evaluări de prevenţie, de consiliere, de coaching etc. Ceea ce ne dorim noi, de fapt, e să creăm un echilibru între sănătatea fizică – de care avem toţi grijă – şi cea emoţională, căreia trebuie să îi acordăm o mai mare atenţie“, explică psihoterapeutul Oana Nicolau. Cele mai multe solicitări de astfel de servicii au venit din partea unor firme cu activitate în domeniul medical, precum clinici stomatologice, dar şi din partea antreprenorilor, de pildă care deţin fabrici sau au afaceri în alimentaţie publică etc; primul contract va fi semnat luna viitoare cu o firmă cu activităţi în IT, spune Sorin Nicolau. ”Ne bucurăm că antreprenorii români sunt din ce în ce mai interesaţi de sănătatea emoţională a angajaţilor. OK, îi dai omului un salariu, îi dai şi bonusuri, îl motivezi în diverse forme, dar şi motivaţia interioară e foarte importantă. Să-şi dorească că lucreze acolo, să vadă că există dezvoltare personală, că angajatorul se ocupă de el şi de evoluţia lui, nu doar îl pune la muncă“, ţine să precizeze antreprenorul.

    Pe lângă acest aspect, una dintre principalele investiţii ale clinicii este un proiect de prevenţie în domeniul sănătăţii emoţionale, ce va fi disponibil începând de luna viitoare; astfel, ”clienţii vor primi o imagine clară şi măsurabilă a nivelului de sănătate emoţională“, spune Oana Nicolau. Aşadar, clienţii vor şti care e gradul de depresie, de anxietate şi vor primi recomandări clare şi instrumente pentru a preîntâmpina o situaţie de blocaj emoţional, ”să nu ajungă, de exemplu, la starea de burnout, cu care corporatiştii se confruntă de foarte multe ori“, adaugă antreprenorul. În cadrul şedinţei, care costă 300 de lei, oamenii au o interacţiune de 90 de minute cu specialiştii, în care vor susţine un test-interviu conceput de echipa de clinicieni. În urma acestuia, vor primi recomandările specifice, despre cum să gestioneze situaţia şi ce instrumente să folosească. ”Omul vine la noi când arde, când ceva e foarte grav, şi sigur că procesul terapeutic se derulează într-un ritm corespunzător stării pe care o are. Însă, dacă oamenii vor înţelege că pot preveni ajungerea în astfel de situaţii, viaţa lor per total se va îmbunătăţi“, spune Oana Nicolau.

    Clinica Oana Nicolau şi-a început activitatea în urmă cu 10 ani, într‑un sediu din Cotroceni, cu patru terapeuţi, iar dezvoltarea companiei a fost organică. În urmă cu patru ani, datorită nevoii de extindere, s-a mutat într-un spaţiu mai mare din zona Unirii şi a ajuns la o echipă de 32 de specialişti. ”Dorinţa noastră a fost să creăm un loc în care să existe specialişti din domeniile psihologiei, astfel încât să ne putem adresa unei palete cât mai largi de nevoi în rândul populaţiei. În plus, oamenii pe care i-am adus în clinică au fost aleşi foarte atent“, ţine să precizeze Oana Nicolau. Clinica ce îi poartă numele este formată din 12 cabinete plus două săli de seminarii şi workshopuri şi oferă servicii de psihologie, psihoterapie, psihiatrie, logopedie, nutriţie şi coaching.

    Şedinţa de terapie individuală costă 180 de lei, cea de cuplu sau familie de 220 de lei, consilierea şi evaluarea psihiatrică sunt, de asemenea, 180 de lei, iar evaluările psihologice, în funcţie de gradul de dificultate se încadrează între 150 şi 200 de lei. Iar dacă şedinţele de psihoterapie sunt solicitate în limba engleză sau franceză, preţul este de 240 de lei. ”Dacă ar fi să facem un clasament, activitatea principală este psihoterapia, iar psihiatria este pe locul doi. Aceste două specializări, chiar dacă una vine din zona medicală şi cealaltă din zona emoţională, sunt foarte bine integrate la noi în clinică“, spune Sorin Nicolau.

    În prezent, în cadrul clinicii se efectuează, în medie, 1.300 – 1.400 de terapii pe lună, având în jur de 600 de pacienţi; dintre aceştia, 150 sunt noi. Anul trecut, echipa realizat circa 12.000 de terapii. În general, o persoană face circa 10 şedinţe, efectuate pe parcursul unui an, însă ”sunt clienţi care stau în terapie şi doi ani de zile, dar şi 2-3 luni, în funcţie de situaţia cu care se confruntă şi de ritmul în care evoluează“, spune Oana Nicoalu. ”Sunt nişte paşi mici. Din păcate, mulţi doresc să rezolve o situaţie atunci când apare. Vin în procesul terapeutic, rezolvă problema în două, trei, şase luni, cât are el nevoie. Dar după aceea doresc să rămână cu alte situaţii, la nivel de a preveni un blocaj asemănător celui anterior. Şi atunci rămân, cum o numim noi, în dezvoltare personală“, adaugă şi Sorin Nicolau.

    Anul trecut, firma sub care operează clinica a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei, iar pentru 2017 fondatorii afacerii se aşteaptă la o creştere de circa 40%, pusă pe seama faptului că pe perioada verii peste 70% din echipă a fost disponibilă tot timpul, fapt ce a adus clienţii altor psihologi aflaţi în vacanţă sau unii care nu aveau la cine să meargă. ”La noi nu pleacă niciodată toată echipa în vacanţă, spre deosebire de un psihoterapeut care lucrează singur, într-un cabinet“, explică Oana Nicolau. Antreprenoarea îşi propune şi să extindă activitatea, atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe din ţară.

  • Tânăra de 29 de ani care îi ajută pe oameni să descopere ce profesie li se potriveşte

    Profesia este singurul factor motivator intrinsec, ceea ce înseamnă că o persoană care desfăşoară o activitate potrivită va avea capacitatea de a se automotiva şi implicit de a evolua din punct de vedere profesional“, declară Ana Zafiu, fondatoarea Career Invest. Prin prisma experienţei de psiholog organizaţional în resurse umane şi prin interacţiunea cu diverse persoane cu profiluri profesionale diverse, tânăra a constatat un fenomen din ce în ce mai aprig de nemulţumire din punct de vedere profesional, iar cauzele sunt, în mare parte, cauzate de faptul că angajaţii nu găsesc satisfacţie în activitatea pe care o desfăşoară. ”Întâlnind din ce în ce mai multe astfel de cazuri, mi-am dat seama cât de important ar fi ajutorul specializat pentru aceste persoane care au nevoie de orientare în carieră“, spune tânăra. Iar din momentul în care a constatat faptul că există o ”reală nevoie de îndrumare“ pe segmentul educaţional / profesional şi până în momentul în care a început să ofere acest tip de serviciu a durat aproximativ un an, firma fiind fondată în mai anul trecut.

    Fiind o nişă de servicii mai puţin cunoscute în România, un prim pas în dezvoltarea acesteia a fost un proiect pilot prin care a oferit servicii gratuite unui număr de 14 elevi şi studenţi pentru a obţine un feedback real activităţii pe care o desfăşoară. Recunoaşte, de asemenea, că o scurtă perioadă de timp şi-a desfăşurat activitatea de consiliere în carieră în paralel cu jobul de psiholog organizaţional, ceea ce a ajutat-o să-şi asigure resursele financiare de care a avut nevoie pentru a demara afacerea. Career Invest s-a lansat pe două segmente de servicii, pe care le oferă şi în prezent: consiliere în carieră – pentru studenţi, masteranzi, absolvenţi de studii superioare şi angajaţi – şi resurse umane, unde se axează pe recrutare şi selecţie, integrarea angajaţilor noi, coaching organizaţionall, evaluarea angajaţilor şi outplacement. ”Practic, ne poziţionăm ca o punte de legătură între oameni şi mediul educaţional, respectiv organizaţionall“, precizează tânăra.

    Serviciile de consiliere în carieră presupun un pachet standard de cinci şedinţe, însă, în funcţie de obiectivele specifice ale fiecărui client, se pot agrea întâlniri suplimentare. ”Procesul de consiliere este unul de scurtă durată, iar preţurile practicate sunt în concordanţă cu piaţa de profil şi am încercat să le menţin cât mai accesibile, ştiind, spre exemplu, că majoritatea studenţilor şi elevilor nu au un venit constant“, spune antreprenoarea. Astfel, şedinţa de consiliere costă 120 de lei, pe când tariful aferent consultaţiei în construirea CV-ului variază în intervalul 120-360 de lei, în funcţie de gradul de complexitate. În ceea ce priveşte serviciile de resurse umane, ofertele de preţ sunt personalizate în funcţie de proiect deoarece ”ne raportăm la nevoile fiecărui client ca fiind unice şi ne adaptăm serviciile obiectivelor pe care acesta şi le propune“, precizează antreprenoarea.

    Dacă pentru serviciul de recrutare şi selecţie preţul variază în funcţe de complexitatea poziţiei, în cazul serviciilor de evaluare, integrarea noului angajat, coaching organizaţional şi outplacement acesta variază în funcţie de numarul de angajaţi, cu preţul de cca. 60 de euro/angajat.  În zona de servicii de consiliere în carieră Ana Zafiu este singura persoană care lucrează cu clienţii ce apelează la Career Invest, însă îşi propune ca în următorii ani unul dintre obiective să fie construirea unei echipe de specialişti. Pe de altă parte, pe segmentul resurselor umane colaborează deocamdată cu alţi doi profesionişti. Career Invest a înregistrat profit încă din primul an, spune fondatoarea, iar până la finele lui 2017 estimează o cifră de afaceri de aproximativ 10.000 de euro şi un profit de 8.000 de euro, o creştere de aproape 6 ori faţă de 2016.

  • Cum a ajuns Uber vârf de lance în lupta start-up-urilor cu limitările impuse de autorităţi

    Pe Garrett Camp şi Travis Kalanick i-a ajutat să vină la festivitatea de inaugurare a preşedintelui Barack Obama un prieten din comisia inaugurală, investitorul Chris Sacca. Kalanick, originar din Los Angeles, îşi vânduse recent firma de file-sharing companiei de infrastructură de internet Akamai, aşa că avea ceva bani. A făcut o donaţie 25.000 de dolari comisiei inaugurale şi a împărţit cheltuielile cu Camp. Aveau amândoi în jur de 30 de ani şi, în pofida dezastrului din economia mondială erau plini de optimism cu privire la efectele revoluţionare ale tehnologiei. Niciunul nu era prea încântat de politică, dar nu au vrut să rateze un moment istoric sau o petrecere importantă.

    Au venit la Washington complet nepregătiţi. În noaptea de dinaintea inaugurării s-au trezit blocaţi în mulţime în afara Newseum, încercând să intre la o petrecere găzduită de Huffington Post. Era înnorat şi bătea vântul, şi doar unul dintre ei avea o căciulă călduroasă, de lână. Ajunseseră să o poarte cu schimbul, câte 10 minute fiecare, în timp ce trimiteau frenetic mesaje gazdei prin care-i cereau să intervină pentru a fi lăsaţi înăuntru.

    În ziua cea mare, Camp şi Kalanick s-au trezit târziu. Kalanick închiriase o vilă aproape de Logan Circle pe site-ul de inchirieri pentru vacanţă VRBO, dar erau la câteva mile distanţă de locul în care ar fi trebuit să ajungă; niciun taxi nu era disponibil. În cele din urmă, au alergat în jos pe bulevard până în oraş. Când au ajuns la locurile lor, cocoţaţi, alături de Sacca şi de prietenii săi de mare calibru din Silicon Valley, deasupra platformei inaugurale, transpiraţia de pe ei s-a răcit, dându‑le o senzaţie de disconfort. „Până la sfârşitul zilei am intrat cu siguranţă într-un fel de stare de pre-hipotermie”, povesteşte Kalanick. „Toată lumea întreba: «Este ceva în neregulă cu tine?»”. La acea vreme, Camp încerca să-l impresioneze pe Kalanick cu o idee de afaceri pe care o dezvolta, care ar permite oricui are un smartphone să cheme printr-o simplă apăsare de de buton o maşină elegantă cu şofer. Kalanick era interesat, dar nu deosebit de entuziasmat, admiţând că este o idee bună, doar că nu una măreaţă. El avea propriile idei de start-up, printre care una pe care a numit-o Pad Pass, o reţea de apartamente de lux, mobilate.

    Cu toate acestea, acolo, la Washington, era clar că era nevoie de un serviciu în genul ideii lui Camp. O maşină care ar putea fi chemată, urmărită şi evaluată prin intermediul unui smartphone ar fi o mană cerească pentru deplasarea prin oraşele mari, mai ales în timpul evenimentelor importante cum sunt inaugurările.

    „Vezi?” i-a zis Kalanick lui Camp în timp ce mulţimea scanda „O-bam-a! O-bam-a!”, iar lumea aştepta ca Prima Familie a ţării să intre pe scenă. „Chiar avem nevoie de asta.” Camp găsise deja şi un nume pentru serviciul său de închirieri de maşini: Uber.

    Aşa era în urmă cu opt ani. De atunci multe s-au schimbat – de pildă preşedintele şi întreprinzătorii. Acum Uber se numără printre cele mai mari servicii de transport cu maşina de lume, dar nu are ca angajaţi şoferi auto profesionişti şi nici nu deţine autovehicule (cu excepţia unei mici flote experimentale de automobile care se conduc singure). Uber este evaluată la 69 miliarde dolari, mai mult decât oricare alt start-up de tehnologie privat. Kalanick şi Camp au averi nete estimate la aproximativ 6 miliarde dolari fiecare. Nu le-a fost uşor să ajungă aici, iar în drumul lor spre succes au stârnit nenumărate controverse; în unele cazuri au creat probleme atât de mari încât guverne din state puternice s-au văzut nevoite să croiască legi care să le interzică afacerea.

    Totul a început cu un tweet. Pe 11 ianuarie 2012, la aproape trei ani după ce Camp şi Kalanick au discutat, în timp ce îngheţau la inaugurarea lui Obama, despre ideea unei aplicaţii pentru smartphone sau tabletă care să pemită comandarea unei limuzine cu şofer, un mesaj al unei organizaţii care protejează drepturile călătorilor îi anunţa pe cei doi că vin necazuri. „Preşedinte Linton: @uber DC funcţionează ilegal.” Linton era reprezentantul taximetriştilor din capitala Americii. La acea vreme, Uber funcţiona în doar şase oraşe din Statele Unite şi se mişca cu prudenţă. Cu toate că Kalanick şi colegii săi ajunseseră să nu aibă încredere în reglementările privind activităţile de taximetrie, considerându-le doar modalităţi de a proteja firmele de profil şi serviciile slabe ale acestora de concurenţă nouă, ei examinau legile locale cu atenţie şi erau flexibili atunci când era necesar. Uber era mai degrabă un supus legii şi nu un răzvrătit. Dar aceasta avea să se schimbe. Mesajul de pe Tweeter fusese trimis din interiorul mohorâtului şi prăfuitului sediu al D.C. Taxicab Commission din Anacostia.

    Şoferii de taxi din oraş au aglomerat o audiere care în mod normal ar fi fost plictisitoare pentru a-şi face vocea auzită. Şoferii de la Uber, spuneau ei, îşi desfăşurau ilegal activitatea în ultimele două luni. Ron Linton, numit cu numai şase luni în urmă de primarul Vincent Gray la conducerea comisiei pentru taxiuri, tindea să-i credă pe taximetrişti. Linton, care avea în jur de 80 de ani, era un bun planificator şi de mult timp ofiţer în rezervă în departamentul de poliţie al oraşului. El însuşi s-a transformat într-un agent al schimbării şi era hotărât să modernizeze taxiurile demodate ale capitalei, care nu ajungeau niciodată în cartierele mici şi nici nu acceptau carduri de credit. Pe atunci, taxiurile nici măcar nu aveau semne luminoase specifice sau o culoare uniformă care să le distingă de alte maşini. Linton era hotărât să transforme industria din interior păstrând în acelaşi timp locurile de muncă ale celor 8.500 de şoferi licenţiaţi din regiune. Uber „funcţionează ilegal şi intenţionăm să luăm măsuri împotriva lor”, i-a asigurat Linton pe şoferii nervoşi de la şedinţă. Promisiunea a fost postată pe Twitter de D.C. Taxi Watch.

  • Care este legătura dintre profitul companiei şi stresul angajaţilor

    IT-iştii par răsfăţaţii momentului: au zone de relaxare, spaţii de muncă în care creativitatea să fie potenţată, iar în campusurile din Silicon Valley se poartă o adevărată bătălie pe tărâmul creativităţii în ce priveşte metodele prin care angajaţii pot fi motivaţi. Ecuaţia este cât se poate de simplă: companiile au remarcat că angajaţii sănătoşi şi mulţumiţi muncesc mai mult şi mai bine. Prin urmare, conceptul de well-being, care înglobează starea de bine deopotrivă fizică şi psihică, îşi face tot mai mult loc şi în strategiile pe care departamentele de resurse umane le definesc pentru loializarea angajaţilor. Astfel de programe reprezintă unul dintre principalii factori nonfinanciari care îi motivează pe angajaţi, demonstrându-le interesul companiei pentru echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Iar fenomenul se defineşte clar şi în România, devreme ce creşte cererea de programe well-being pentru angajaţi. La nivel european tendinţa a evoluat încet pe parcursul ultimilor ani, poate şi pentru că în vreme de criză cele mai multe companii au fost preocupate mai mult de reducerea costurilor decât de relaţia dintre profitabilitate şi starea de bine a angajaţilor; în Statele Unite însă, aceste programe se derulează de peste 15 ani. Companiile româneşti care accesează cel mai des programele de well-being au activităţi în domenii precum financiar-bancar, telecom, IT, FMCG sau industrie farmaceutică.

    Anul trecut, 20% dintre companii au investit peste 100.000 de euro în programele destinate relaxării şi motivării angajaţilor, atât la birou, cât şi în afara locului de muncă, arată un studiu publicat recent de Centrul Fericirii cu scopul de a identifica principalele companii şi persoane publice care au contribuit la starea de bine a românilor. La studiu au participat 45 de companii medii, mari şi foarte mari, care şi-au dorit ca angajaţii lor să se bucure de mai multe momente de sport şi relaxare, precum şi de oportunităţi de dezvoltare personală şi implicare activă în comunitate. Jumătate dintre organizaţiile participante la studiu au peste 500 de angajaţi, 20% au între 101 şi 499 de angajaţi, iar 30% mai puţin de 100 de angajaţi. 20% dintre companii au alocat sume între 10.000 şi 50.000 de euro în acest scop, iar 60% au investit sub 10.000 de euro în programele destinate angajaţilor. Între principalele servicii oferite de companii angajaţilor se numără evenimente şi workshopuri de dezvoltare personală, programe de coaching, servicii de nutriţie şi masaj sau terapii alternative.

    Un astfel de proiect a fost creat de UPC România şi poartă numele de All for Kilimanjaro. După cum arată şi numele, ţelul proiectului a fost cucerirea muntelui Kilimanjaro, cel mai înalt din Africa, de o echipă de 15 angajaţi ai companiei UPC, care luna aceasta au fost însoţiţi în călătorie de CEO-ul companiei, Robert Redeleanu. Finaliştii au trecut printr-o serie de provocări ce se găsesc online pe o platformă special creată pentru proiect şi au fost evaluaţi la final de un juriu specializat, care a ghidat întreaga echipă pe tot parcursul proiectului. „Proiectul All for Kilimanjaro este o reprezentare puternică a modului în care noi acţionăm şi ne stabilim obiectivele. Şi cum altfel să transpunem aceste valori dacă nu prin decizia de a propune echipei noastre o provocare ambiţioasă precum aceea de a-şi seta propriul Kilimanjaro şi de a urca pe cel mai înalt vârf din Africa?“, spun reprezentanţii companiei. Proiectul a debutat anul trecut, la scurt timp după ce au fost stabilite obiectivele, întregul program desfăşurându-se pe o perioadă de circa un an şi jumătate. Călătoria propriu-zisă pe Kilimanjaro, încheiată pe 27 august, a durat 12 zile, însă proiectul, împreună cu toate etapele acestuia, este gândit pe termen lung. Înainte de a escalada muntele, au fost stabilite obiective personale pe care toţi angajaţii au fost invitaţi să le îndeplineasă; în plus, au fost implicaţi în activităţi care să le stimuleze dorinţa de a se autodepăşi. În rândul provocărilor de pe platforma proiectului se numără cele prin care angajaţii UPC au fost încurajaţi să mizeze pe o alimentaţie sănătoasă, să facă sport sau să se implice în acţiuni de voluntariat şi ecologizare. În etapele finale au existat şi criterii eliminatorii, de pildă testarea rezistenţei fizice, realizată cu ajutorul ambasadorilor proiectului – Alex Găvan, Alin Popescu, Paul Dicu – care au realizat şi jurizarea. Reprezentanţii companiei nu au indicat câţi dintre cei 1.100 de angajaţi şi sute de colaboratori din întreaga ţară s-au implicat în proiect, dar au precizat că este vorba de „un număr mare“. Pe lângă proiectul vedetă, strategia companiei de a-şi motiva angajaţii include diferite competiţii sportive, ca maratoane, competiţii de ciclism, campionate de fotbal, darts, bowling. „Pentru noi este foarte importantă creşterea nivelului de implicare a angajaţilor. Vrem să construim împreună, să avem o echipă unită, care să-şi susţină colegii, să fie creativă şi mereu deschisă la provocări“, adaugă reprezentanţii UPC.

    În cazul operatorului de telefonie mobilă Orange România, care are circa 3.000 de angajaţi, între metodele prin care sunt motivaţi angajaţii se numără activităţile desfăşurate după orele de program; acestea se axează pe trei direcţii: sănătate emoţională, sănatate fizică şi dezvoltare personală. În 2012, având ca model strategia grupului- mamă, Orange România a investigat şi oportunitatea creării unui program care să ofere angajaţilor posibilitatea de a învăţa cum să îşi gestioneze stresul, iar compania le oferă programe de consiliere psihologică. „Totul a început din dorinţa de a ajuta angajaţii să înţeleagă ce este stresul, că acesta afectează atât viaţa personală cât şi în cea profesională, indiferent de originea lui“, spune Irina Calomir, coordonator pentru dezvoltare organizaţională la Orange. Astfel, operatorul telecom a pus la punct un program intern de well-being prin care oferă angajaţilor acces rapid şi facil la descoperirea sau punerea în practică a hobby-urilor acestora, axându-se pe cursuri între care se numără cele despre nutriţie, parenting, viaţă în cuplu, fashion, educaţie financiară, pictură, yoga, chi kung. „Ne-am dorit ca prin intermediul acestui program să ne ajutăm colegii să conştientizeze nevoia de echilibru între viaţa privată şi cea profesională şi să poată alege dintre instrumentele oferite de companie pe acelea care sunt relevante pentru viaţa lor în acel moment“, adaugă Irina Calomir. Tot ea mai spune că programele şi instrumentele oferite s-au schimbat de-a lungul timpului, în funcţie de preferinţele angajaţilor: „Dacă ar fi să ne gândim la câteva exemple de programe foarte dorite, putem menţiona programele de parenting sau de gestionare a vieţii de cuplu într-un mod conştient, de ateliere, de hobby‑uri sau educaţie maternală“. Atelierele din cadrul programului de well-being sunt destinate tuturor angajaţilor, peste 60% dintre aceştia accesând cel puţin un atelier. „Credem cu tărie că o persoană fericită, care duce o viaţă echilibrată, este un angajat valoros şi productiv. Acesta va lua decizii mai bune, se va putea concentra pe rezolvarea sarcinilor şi va putea transmite o stare de bine şi oamenilor cu care intră în contact, indiferent că vorbim de colegi de muncă, parteneri sau clienţi“, spune Irina Calomir.

    În România tendinţa generală pe această piaţă este de creştere, conform Alecsandrei Ioniţă, CEO şi well-being specialist la SmartExperience, furnizor de programe tip well-being pentru segmentul corporate. „Portofoliul nostru de clienţi se măreşte de la lună la lună. Pentru anul 2016 ne aşteptăm la dublarea cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent“, declară ea, în contextul în care anul trecut firma a înregistrat o cifră de afaceri de 150.000 euro. Spre deosebire de anii trecuţi, ea a observat o cerere din ce în ce mai mare şi din partea companiilor cu origine românească. Ca urmare, SmartExperience lucrează la personalizarea atelierelor pentru companii cu un număr mic de angajaţi. „În ceea ce priveşte atelierele (re)creative pentru angajaţii firmelor româneşti, există în mod evident o creştere a solicitărilor. Companiile au observat că aceste programe au efect, drept urmare doresc să diversifice portofoliul“, adaugă reprezentanta SmartExperience. Ea este încredinţată că este esenţial ca „angajaţii să primească sprijin în a învăţa să îşi gestioneze starea de bine. Ei trebuie să îşi cunoască nevoile şi priorităţile pentru a putea alege în mod conştient lucrurile de care au nevoie şi pe care compania le oferă“.

    Wellbeing by SmartExperience oferă companiilor ateliere la locul de muncă din patru categorii: hobby, sănătate, echilibru personal şi dezvoltare personală. Pe lângă atelierele prestabilite, compania primeşte deseori briefuri de la clienţi, personalizând programele creative în funcţie de dorinţelor participanţilor. „Cu cei mai vechi dintre clienţii noştri desfăşurăm câte un atelier pe săptămână, conform planului de well-being stabilit pe o perioadă mai lungă de timp – de la câteva luni până la un an. Clienţii vin cu noi solicitări în prejma sărbătorilor sau zilelor importante din an, orientându‑se şi spre alte activităţi decât cele prestabilite“, spune Alecsandra Ioniţă. Dintre cele 20 de companii cu care lucrează SmartExperience, pentru o parte organizează lunar câte un atelier, dar sunt şi cazuri în care clienţii au solicitări o dată pe trimestru.

    În esenţă, companiile sunt tot mai atente la starea de bine a angajaţilor, iar fenomenul iniţiat pe meleaguri străine a prins în horă şi companiile locale, deopotrivă reprezentanţele multinaţionalelor dar şi companiile dezvoltate de antreprenori. Pentru că pentru orice firmă contează, până la urmă, profitul.