Tag: conservare

  • Vulturul pleşuv din vecini

    Aşa se face că în suburbii ale unor localităţi din California au cuibărit un număr mare de vulturi pleşuvi care nu par deranjaţi de prezenţa oamenilor şi s-au instalat în apropiere de case sau în copaci din curtea unor şcoli. Motivul pentru care aceste păsări au prins curaj îl constituie, consideră ornitologii, interacţiunea cu omul pe parcursul a decenii de eforturi de conservare a speciei, precum şi varietatea surselor de hrană din vecinătatea zonelor urbane. 

  • Care sunt fiinţele declarate cele mai importante de pe glob şi cum ar putea dispariţia lor să distrugă toată planeta

    Într-o dezbatere recentă susţinută de Societatea Geografică Regală a Londrei şi de Institutul Earthwatcht, albinele au fost declarate cele mai importante fiinţe vii de pe pământ. Fără îndoială, toate speciile sunt de nepreţuit pentru planetă, dar dezbaterea a fost creată pentru a sensibiliza oamenii cu privire la conservare, solicitând publicului să voteze o specie care ar primi un cec fictiv de un trilion de lire sterline, sumă care să fie cheltuită pentru conservarea acesteia. Audienţa a votat salvarea albinelor, scrie thinkinghumanity.com.

    Votul iniţial l-a plasat pe prima poziţie pe profesorul Dr. David Thomas, care susţinea planctonul, urmat de Dr. George McGavin, reprezentând albinele. După ce li s-au acordat însă 5 minute în plus, pentru a-şi sprijini cauza, clasamentul s-a schimbat. Profesorul Thomas a venit cu un rezumat interesant, însă câştigătorul, Dr. McGavin, a reuşit aducând argumente persuasive, explicând modul în care un sfert de milion de specii de plante cu flori depind de albine, o multitudine din acestea având o importanţă crucială pentru agricultură, şi că fără acestea am pierde atât plantele cu flori cât şi numeroase fructe şi legume.

    Printre cauzele principale ale scăderii numărului de albine se numără pierderea şi fragmentarea habitatului, creşterea utilizării insecticidelor, dar şi bolile. 70% din aprovizionarea noastră cu alimente se bazează pe albine, iar polenizarea pe care o fac permite reproducerea plantelor, care sunt, la rândul lor, hrană pentru milioane de animale.

    Aproximativ 250.000 de specii de plante cu flori depind de albine pentru polenizare, oricare dintre ele fiind vitală pentru agricultura mondială. Albinele cresc producţiile a circa 90 de culturi, inclusiv mere, afine şi castraveţi cu până la 30 la sută, astfel încât într-o lume fără albine, numeroase fructe şi legume ar deveni rare şi extrem de scumpe. În plus, o mulţime de medicamente, atât tratamente obişnuite cât şi remedii la boli mai grave, provin din plante cu flori. Chiar şi pentru producţia de bumbac polenizarea este esenţială.

    Pe de altă parte, multe păsări şi mici mamifere se hrănesc cu fructe de pădure şi seminţe care se bazează pe polenizarea albinelor; prin urmare, dacă mor de foame, toate animalele care le urmează în lanţul alimentar vor muri la rândul lor de foame.

    Printre alţi factori care contribuie la scăderea dramatică a numărului de albine, aproape 90%  dispărând în ultimii ani, se numără defrişarea masivă, lipsa florilor, lipsa locurilor sigure pentru stupuri, utilizarea necontrolată a pesticidelor şi a erbicidelor şi schimbările în sol. Oamenii au început recent să realizeze importanţa albinelor şi numeroase grupuri care susţin drepturile animalelor încearcă tot ce le stă în putinţă pentru conservarea speciei; multe vedete s-au alăturat la rândul lor cauzei. 

  • Cum să faci zeci de mii de euro cu lucruri invăţate de la părinţi şi bunici

     Aşa s-a născut Madame Delice, o afacere prin care vinde dulceţuri, zacuscă, sosuri şi conserve produse în atelierul propriu din Bacău. 

    Delia Burcă a investit alături de soţul ei 20.000 de euro într-un business concentrat pe producţia de dulceţuri, zacuscă, sosuri şi conserve, iar anul trecut a obţinut afaceri de 176.000 de lei (circa 38.000 de euro). „Afacerea a crescut organic, investiţia iniţială a fost de aproximativ 20.000 de euro în amenajare şi utilaje.

    Am beneficiat de faptul că spaţiul în care ne desfăşurăm acum activitatea îl aveam deja, aşa că doar i-am schimbat destinaţia şi am făcut amenajările necesare. De când am pornit activitatea, tot profitul a fost reinvestit în dezvoltarea numelui nostru”, spune Delia Burcă, cea care a pus pe piaţă brandul Madame Delice.

    Ideea i-a venit de la propriile obiceiuri din gospodărie, aşa că, în 2016, a trecut de la mica producţie din bucătăria proprie la o producţie controlată, într-un spaţiu dotat corespunzător, cu toate avizele şi autorizaţiile necesare. Practic, garajul familiei a fost transformat pentru a deveni un spaţiu adecvat producţiei artizanale. Primul sezon de produse a fost cel din primăvara anului 2017.

    „Am început cu un produs reprezentativ pentru noi – condimente din legume deshidratate Delice, în două amestecuri – pentru supe, ciorbe şi fripturi. Este o alternativă sănătoasă ca bază de mâncare, fiind 100% produs din legume uscate de noi.”

    Din portofoliul Madame Delice fac parte astăzi circa 60 de produse distincte, de la dulceţuri şi siropuri la zacuscă în şase sortimente, conserve pentru toamnă, sosuri şi sucuri naturale. Businessul i-a adus Deliei Burcă vânzări de 176.000 de lei anul trecut, mai mult decât dublu faţă de anul anterior, când abia demarase producţia. Până la sfârşitul lunii iunie 2019, rezultatul de anul trecut fusese deja depăşit, atât ca urmare a creşterii volumului de produse, cât şi datorită deschiderii unei băcănii proprii, în luna martie a acestui an, sub numele Madame Delice Gourmet. Businessul are patru salariaţi.

    „Am căutat să ne dezvoltăm o reţea de producători de fructe şi legume crescute cât mai naturale, încurajăm producătorii locali să cultive ceea ce avem noi nevoie în producţie. O parte din fructele procesate sunt din grădina noastră, avem şi o cultură de zmeură în care nu folosim niciun fel de substanţe chimice”, spune Delia Burcă.

    În familie, sarcinile sunt împărţite între ea şi soţul ei, astfel că, dacă Delia Burcă se implică în producţie, reţete, selecţia ingredientelor şi promovare, soţul său este responsabil de partea de logistică, distribuţie şi etichetare. În paralel cu Madame Delice, Delia Burcă este expert contabil şi practician în insolvenţă.

    Vânzarea produselor Madame Delice se face direct prin magazinul online, prin cel fizic – băcănia deschisă în Bacău – dar şi prin alte câteva băcănii partenere.

    „Avem în plan mărirea numărului de băcănii partenere, deja am încheiat noi contracte de colaborare şi sperăm ca relaţiile noastre să fie pe termen lung. În momentul de faţă, ne găsiţi pe rafturile unor băcănii din Bucureşti, Iaşi, Suceava şi Constanţa.”

    Cu experienţa a două sezoane de producţie, Delia Burcă se gândeşte să eficientizeze planul de business, eliminând unele produse care nu sunt rentabile şi mărind numărul de unităţi produse din alte categorii.

    „Noi depindem foarte mult şi de factori variabili, precum vremea, calitatea fructelor, cât de lung este sezonul de recoltare din fauna spontană.”
    Pe site-ul Madame Delice, un borcan de 100 de grame de condimente costă 20 de lei, un borcan de dulceaţă de ardei iuţi de 200 de grame este tot 20 de lei, iar unul de zacuscă de 300 de grame porneşte de la 14 lei.


    Poemi – producţie de obiecte din ceramică (Sibiu)
    Fondator: Florin Popescu
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 180.000 de lei (peste 39.000 de euro)
    Distribuţie: HoReCa, online sau vânzări direct din atelier


    Ilustraţie de carte pentru copii (Bucureşti)
    Autor: Irina Motroc
    Cărţi ilustrate: Domnul Papuzek, Pârşul Moni devine celebru (în lucru)


    Manieres – cursuri de bune maniere (Bucureşti)
    Fondator: Ştefana Mireţ
    Cifră de afaceri în 2018: câteva zeci de mii de euro
    Prezenţă: în şcolile şi grădiniţele de stat din Bucureşti, pentru copiii de minimum 4 ani


    Boutique d’Emotion – atelier de aranjamente florale şi cadouri (Corbeanca)
    Proprietar: Amalia Şeremet
    Investiţie iniţială: 7.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 55.000 de euro
    Prezenţă: Corbeanca


    Power Yoga – studio unde se predau cursuri de yoga (Bucureşti)
    Fondator: Adriana şi Adrian Gheorghiu
    Investiţie iniţială: 200.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 40.000 de euro
    Prezenţă: Pipera


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

  • Agricultură cu accente exotice: kiwi, banana nordului, goji, yaconul sau magnolia au prins rădăcini în solul românesc

    Originare din America sau Asia, plantele exotice au prins rădăcini în pământurile româneşti, iar acum România se poate „lăuda“ cu yacon sau bame de Buzău, goji de Braşov, kiwi sau banana nordului de Ilfov, magnolia de Timiş, cătină de Arad, smochini de Mehedinţi, migdali de Prahova  sau şofran de Caraş-Severin.
     
    Fermierii români, dintr-un capăt în altul al ţării, şi-au diversificat portofoliul de culturi, îndreptându-se spre plantele exotice, care le aduc venituri chiar şi de zece ori mai mari decât cele tradiţionale. Totuşi vorbim de culturi mici, încă nesemnificative pentru a fi luate în considerare în calculele statistice.
     
  • Turiştii care aleg să muncească în vacanţă

    Pe aceştia din urmă mizează o organizaţie italiană, Messors, care pune turiştii dornici de voluntariat la restaurat opere de artă, scrie Washington Post.

    Înfiinţată de un specialist în conservarea obiectelor de patrimoniu, Toni Creanza, şi soţia sa, Messors organizează sejururi în zona Apulia, turiştii participând la cursuri de istoria artei, iconografie şi analiză tehnică a lucrărilor ce au nevoie de restaurare, în special biserici rupestre din zonă, după care trec la partea practică, sub îndrumarea instructorilor. 

  • 5 sate superbe din România, unde poţi petrece o vacanţă rurală de vis

    Iata, în galeria de mai jos ,unde ai putea să poposeşti, pentru o experienţă rurală deosebită!

    01. Ciocanesti, judetul Suceava Localitatea are statutul de comuna muzeu, fiind atestata documentar inca de pe vremea primilor domnitori ai Moldovei, in 1400. Numele i se datoreaza mesterilor “ciocanari de arme”, de pe vremea lui Stefan cel Mare. Anual, in comuna Ciocanesti au loc manifestari culturale dedicate pastrarii si conservarii patrimoniului cultural. Tot aici vei putea vizita Muzeul Oualor Incondeiate.

     


    02. Jurilovca, judetul Tulcea Localitatea de pe malul lacului Razelm a fost intemeiata la inceputul secolului al XIX-lea, de comunitatea de lipoveni pescari care popula aceasta zona a tarii. Frumusetea salbatica a comunei Jurilovca atrage anual sute de turisti. Totodata, Jurilovca este punctul de pornire catre statiunea Gura Portitei, o limba de pamant care desparte Lacul Razelm de Marea Neagra.


    03. Magura, judetul Brasov Intr-un cadru idilic, cei 400 oamenii din Magura inca mai duc un stil de viata pastoral. In mijlocul naturii, la Magura cuvantul de ordine este relaxarea si conectarea cu natura. Comuna Magura este legata de satul Pestera de un traseu tematic cu o distanta de 10 kilometri.


    Vezi continuarea pe www.one.ro

  • Este OFICIAL!! Un nou brand puternic a intrat în România. Ce veţi găsi de acum în magazine

    „Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, această creştere fiind determinată de un mix de factori precum creşterea preţurilor de vânzare operată în a doua parte a anului 2017, creşterea organică din vânzarea conservelor pe bază de carne, creşterea canalului de export, dar şi a noilor categorii deschise: conserve de peşte, conserve de legume şi fructe“, a spus managerul.

    Scandia Food a avut anul trecut afaceri de 59 mil. euro, iar compania estima anterior că grupul va ajunge la afaceri de 100 mil. euro în acest an odată cu achiziţia producătorului spaniol de produse din peşte Thenaisie Provote. Aceasta este prima achiziţie făcută de producătorul român în afara ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poze amuzante din lumea animalelor (II) – GALERIE FOTO – VIDEO

    În spatele zâmbetelor există însă şi un mesaj serios, postat pe website-ul deţinut de fondatorii ceremoniei: “Nu uitaţi că natura trebuie conservată!”

  • Conserve contra artă

    Pentru a convinge oamenii să doneze, acesta le-a propus să le dea la schimb o lucrare de-a sa pentru fiecare conservă oferită unei organizaţii care adună mâncare pentru cei fără posibilităţi materiale în oraşul său natal Sheffield, scrie BBC.

    Ca să-şi ţină promisiunea, artistul a pregătit lucrări de-ale lui aplicate pe cutii de conserve goale şi, spre surprinderea sa, publicul a stat la coadă să doneze, venind pregătit cu un număr mare de conserve ca să primească la schimb cât mai multe imagini realizate de artist. Ideea de a-şi prezenta lucrările în acest mod nu este ceva neobişnuit, el evitând galeriile de artă, după ce a fost refuzat pe când căuta un loc pentru prima sa expoziţie, pe care a organizat-o într-un pub, alegând apoi să expună în vechi fabrici. 

  • Poze amuzante din lumea animalelor (I) – GALERIE FOTO – VIDEO

    În spatele zâmbetelor există însă şi un mesaj serios, postat pe website-ul deţinut de fondatorii ceremoniei: “Nu uitaţi că natura trebuie conservată!”