Tag: concerte
-
Biserica unde se ţin concerte rock şi care are 2 milioane de fani pe Instagram
În vreme ce numeroase organizaţii religioase par să îşi piardă din adepţi, un cult a găsit metoda potrivită de a ţine pasul cu timpurile.Biserica Hillsong a fost fondată în 1983 de un cuplu din Sidney, Australia, Brian şi Bobbie Houston. Astăzi, Hillsong are adepţi pe 6 continente şi biserici în 23 de oraşe. În fiecare duminică, 130.000 de oameni din jurul lumii asistă la slujbe.Printre aceştia se numără şi câteva celebrităţi: Justin Bieber şi soţia sa sau jucătorii de baschet Kevin Durant şi Kyrie Irving; actorul Chris Pratt a fost şi el menţionat, în câteva rânduri, ca fiind adept al Hillsong.Biserica se descrie ca fiind una “contemporar” creştină, având misiunea “de a vedea Regatul lui Dumnezeu stabilit pe tot Pământul”. Hillsong sponsorizează două instituţii de învăţământ superior, mai multe conferinţe anuale, un post TV şi o casa de producţie muzicală.Hillsong United, “formaţia oficială” a bisericii, este însă punctul forte: cu 2 milioane de fani pe Instagram şi 3,5 milioane de accesări săptămânal pe Spotify, formaţia este un ambasador excelent pentru biserica cu acelaşi nume.În timpul concertelor, ţinute de obicei chiar în incintele bisericeşti, membri formaţiei obişnuiesc să transmită celor prezenţi că nimic nu e întâmplător şi că Dumnezeu i-a adus pe toţi în acel loc. -
Veste bună pentru românii care merg la concerte: UPC a încheiat un parteneriat cu distribuitorul de bilete Eventim
Compania de cablu UPC, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, care urmează să intre, în câteva luni, în portofoliul subsidiarei locale a grupului britanic Vodafone, anunţă încheierea unui parteneriat cu Eventim, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de bilete pentru concerte, festivaluri şi evenimente culturale şi sportive, prin care românii pot achiziţiona bilete direct de pe site-ul operatorului.
În plus, UPC urmează să listeze şi bilete cu preţuri speciale pentru unele dintre cele mai importante concerte şi evenimente ce vor avea loc până la finalul acestui an în România, potrivit informaţiilor transmise de companie.
-
Primele concerte din lume alimentate cu energie verde, din sursă eoliană, ar putea fi din România
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, festivalul Neversea îşi propune să devină, în 2020, primul festival de muzică din lume alimentat aproape integral cu energie verde, din sursă eoliană, provenită din Parcul Eolian Fântânele-Cogealac-Grădina, situat în judeţul Constanţa. Pentru aceasta, organizatorii festivalului au anunţat, luni, semnarea unui parteneriat cu o companie din domeniul energiei.
Procesul de implementare a infrastructurii necesare este de durată, urmând a fi început în acest an şi finalizat pentru ediţia din 2020, atunci când aproape tot festivalul va fi alimentat cu energie provenită din parcul eolian.
Pentru ediţia Neversea din acest an, compania din domeniul energiei va amenaja o zonă 100 % verde, care va fi în totalitate alimentată cu energie regenerabilă. Totodată, vor fi luate măsuri pentru a preveni, reduce şi compensa orice efect advers asupra mediului: colectarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea lor, înlocuirea tacâmurilor şi veselei de plastic cu paharele de sticlă sau din carton reciclabil, eliminarea paielor de plastic, selecţia elementelor de decor care se pot reutiliza.
„Parteneriatul este un exemplu de bune practici la nivel internaţional care demonstrează că două companii din industrii total diferite pot obţine rezultate extraordinare împreună, prin punerea la comun a unor resurse care transformă în realitate idei şi iniţiative extrem de curajoase, menite să contribuie la protejarea noastră şi a mediului înconjurător pe termen mediu şi lung”, a declarat Bogdan Rădulescu, head of partnership al Neversea.
-
Imagini de la protestele din Bucureşti, folosite în actualul turneul al formaţiei rock U2
Trupa U2 a susţinut, duminică şi luni, la Ziggo Dome din Amsterdam, în Olanda, două concerte în cadrul turneului internaţional “eXPERIENCE + iNNOCENCE”, care a debutat în luna mai, în SUA.
Potrivit unor înregistrări publicate pe platforma video YouTube, pe ecranele instalate în spatele scenei s-au putut vedea imagini din timpul unui protest #rezist care a avut loc recent în Bucureşti, inclusiv oameni care agitau steagul României.
Imaginile de la aceste proteste, ca şi altele de la manifestaţii similare care au avut loc în ţări precum Grecia, Polonia, Italia şi Marea Britanie, au fost alese pentru a ilustra piesa “Pride (In the Name of Love)”.
-
Bucharest Street Food Carnival, un eveniment dedicat gurmanzilor, are loc între 6 şi 9 septembrie
La eveniment vor participa invitaţi speciali din rândul chef-ilor cunoscuţi din gastronomia mondială, precum Elena Arzak şi Edorta Lamo, şi vor avea loc demonstraţii culinare ale celor mai renumiţi bucătari români, precum Adi Hădean, Nico Lontras, Joseph Hadad, Nicolau Tand şi mulţi alţii.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât câştigă Cleopatra Stratan pentru un concert de 35 de minute. Suma este incredibilă
Cleopatra primeşte un onorariu de 4.000 de euro pentru un concert de 35 de minute, în aer liber, şi unul de 5.000 de euro pentru concertele private cu aceeaşi durată.În cazul în care concertele se desfăşoară în afara oraşului Chişinău, Cleopatra Stratan solicită decontarea transportului, două bilete de avion sau 1,7 lei pe kilometru, precum şi decontarea cazării (două camere single).La doar câţiva anişori, Cleopatra Stratan a înregistrat primul album, „La vârsta de trei ani”, şi a intrat de şase ori în Cartea Recordurilor. -
Muzica la ea acasă
Printre astfel de proprietăţi, trecute în revistă de Financial Times şi încadrate în această categorie datorită faptului că sunt potrivite pentru organizarea de audiţii muzicale sau fiindcă au legătură cu un muzician, se numără 1415 Westway Drive din Sarasota, Florida, care dispune de o cramă cu spaţiu pentru 800 de sticle de vin şi un salon în care se pot organiza recitaluri de pian şi l-a avut cândva drept locatar pe Bobby Vinton („Blue Velvet”, 1963), un apartament pe trei niveluri dintr-o clădire de pe insula veneţiană Giudecca, prevăzut cu spaţiu special amenajat pentru o acustică foarte bună care poate găzdui concerte, ori Througham Slad Manor din Cirenster, Gloucestershire (Anglia), deţinut cândva de muzicianul Mike Oldfield.
-
Jan Garbarek concertează la Bucharest Jazz Festival 2018
Festivalul, care aduce în fiecare vară la Bucureşti legende ale jazzului internaţional în concerte şi ateliere cu acces liber pentru public, îi va avea ca invitaţi anul acesta, printre alţii, pe Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Lars Danielsson Quartet, Teodora Enache and The Prophet Band şi Bucharest Jazz Orchestra feat. Bluie Noise.
Artistul nominalizat la Grammy Jan Garbarek va concerta pe scena din Piaţa George Enescu alături de percuţionistul Trilok Gurtu, unul dintre capetele de afiş ale ediţiei din 2016. Jan Garbarek Group va cânta la Bucureşti pe 7 iulie, în cadrul unui turneu european.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Trupa care vinde mai multe bilete decât marile vedete pop ca Ed Sheeran sau Bruno Mars deşi nu a avut niciodată un cântec pe primul loc în SUA
Formaţia britanicî a vândut ăeste 1,27 milioane de bilete în primele 9 luni ale anului 2017, mai mult decât vedetele popstar menţionate anterior.
În octombrie, trupa a devenit prima formaţie care a vândut complet de patru ori la rând show-urile de la Hollywood Bowl, sală de concerte în aer liber unde au cândtat nume mari precum Beatles sau Luciano Pavarotti.
Succesul formaţiei este un exemplu al puterii şi faimei trupelor rock cu vechime ale căror concerte au luat o parte mare din industria muzicală din America de Nord ce ajunge la o valoare de 7,3 miliarde de dolari în 2017.
Potrivit firmei de cercetare Pollstar, cele mai de succes concerte de anul trecut au fost susţinute de Guns N Roses şi U2, care şi-au lansat cel mai bine vândute albume în urmă cu 30 de ani.
-
Formaţia Pink Martini concertează la Bucureşti pe 1 decembrie
Mica orchestră de 12 artişti, ce cântă în nu mai puţin de 25 de limbi străine, deschide sezonul de concerte din iarnă de la Bucureşti.
O aventură muzicală în jurul lumii, ce îşi trage inspiraţia din musicalurile hollywoodiene ale anilor ’40 şi ’50 şi îmbină o varietate de genuri într-o compoziţie modernă şi eclectică – Pink Martini aduce, pe orice scenă pe care performează, un repertoriu multilingv şi un sound ce nu poate fi clasificat, dar care garantat va ridica publicul în picioare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro