Tag: complici

  • După 15 ani într-o multinaţională o tânără din România a decis că nu mai vrea să muncească pentru alţii şi a pornit o afacere. Acum câstigă zeci de mii de euro

    După o carieră de peste 15 ani într-o multinaţională, Oana Pascu a pornit businessul Complice.ro, în baza unei idei pe care a avut-o încă din facultate: să fie „complice” la experienţe care să surprindă destinatarul şi să câştige totodată bani făcând astfel de surprize.

    „Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc cadouri şi am căutat ca ele să fie inedite, surprinzătoare şi să creeze amintiri de durată, să îmbogăţească viaţa şi sufletul destinatarului. Ideea de a fi consultant pentru alţii în alegerea cadourilor o aveam încă din anii facultăţii, însă pe vremea aceea, acum aproape 20 de ani, mi se părea o iluzie. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era într-adevăr o iluzie, publicul nu era pregătit, iar implementarea fără puterea actuală a internetului cred că ar fi fost aproape de imposibil”, povesteşte Oana Pascu, de profesie economist şi totodată absolventă de Ştiinţe Politice. 

    După ce s-a angajat încă din facultate în cadrul companiei telecom Connex, care ulterior a devenit Vodafone, unde şi-a creat o carieră timp de 15 ani, ocupând diferite poziţii din care a condus echipe, atât de specialişti, de vânzări prin telefon, cât şi de marketing, ea a simţit nevoia de o schimbare radicală şi a pornit astfel pe drumul antreprenoriatului.

    „La 35 de ani am simţit nevoia de a face o schimbare radicală în viaţa mea şi deşi am avut două propuneri să plec din ţară în alte companii multinaţionale, am decis să rămân aici şi să construiesc ceva care să mă reprezinte, care să mă încarce pozitiv şi care să îmi aducă satisfacţiile dorite. Am avut două idei de business, dintre care una în domeniul home & deco şi aceasta, cu cadouri experienţiale. Am ales-o pe aceasta din considerente de pasiune, înclinaţie şi business plan”, povesteşte ea, precizând că ideea de a fi „complice” pentru surprize făcute altor persoane o urmărea încă din facultate.

    Investiţia iniţială pentru demararea businessului Complice.ro s-a ridicat la 5.000 de euro, sumă în care sunt incluse cheltuielile de dinainte de lansare – dezvoltarea site-ului, identitatea vizuală şi echiparea biroului. „Ulterior însă am investit în mod constant mai ales în promovarea businessului (principala provocare fiind cum să afle de noi clientul final), dar şi în continua eficientizare sau dezvoltare a site-ului. Cred că suma totală adusă de acasă a ajuns astfel la aproximativ 20.000 de euro.”

    Magazinul online Complice.ro oferă o serie de cadouri inedite bazate în principal pe experienţe cum ar fi experienţe în doi (de explorare şi ieşire din rutină, escapade şi provocări exclusiviste în compania unor celebrităţi), daruri care cresc pulsul şi stimulează adrenalina (salt cu paraşuta sau parapanta, survol cu elicopterul, zbor cu balonul ş.a.m.d.), provocări olfactive şi vizuale (ateliere pentru crearea de parfumuri, florale sau gastronomice), experienţe de răsfăţ personal (spa, masaj, tratamente corporale) sau experienţe japoneze – degustare de ceai, îmbrăcarea khimonoului.

    „În străinătate există acest concept de gift shopper, sunt câteva modele de business care funcţionează, însă conceptul Complice.ro duce complicitatea dincolo de alegerea unui cadou, către alegerea unui cadou experienţial, ceva cu totul şi cu totul special, care să fie memorabil şi surprinzător.” Complice.ro a pornit adresându-se clienţilor individuali – „oameni ocupaţi, cu multe responsabilităţi, cu puţin timp liber, care muncesc mult, caută echilibrul între business şi viaţa personală, dar îşi doresc foarte mult să dăruiască ceva inedit, să se diferenţieze atunci când oferă un cadou personal sau de business, astfel că apelează la un complice pentru inspiraţie sau pentru organizarea şi implementarea unei surprize, majoritatea fiind antreprenori sau oameni cu poziţii importante în companii multinaţionale, cu venituri peste medie, cu vârste între 30 şi 45 de ani, un procent mai mare bărbaţi, jumătate deja părinţi”.

    Din 2017, Complice4JOY, compania care administrează magazinul online Complice.ro, a început să dezvolte colaborări şi pe segmentul corporate, unde brandurile caută cadouri speciale pentru fidelizarea angajaţilor, pentru clienţi sau diverşi colaboratori. Astfel, magazinul online oferă şi servicii personalizate  pentru angajaţi, cum ar fi high potential programs, reward & recognition, give-away team building, zile de naştere ş.a.m.d., pentru parteneri şi clienţi, spre exemplu cadouri speciale, personalizate, unicat, pentru Crăciun/Paşte şi pentru evenimente speciale – cadouri/experienţe personalizate sau la cheie, sub umbrela out of office events (wellbeing workshops, management meetings, teambuildings, lansări etc.).
    Segmentul corporate a prins însă mai mult contur anul trecut, când a generat aproape jumătate din veniturile Complice4JOY – 92.000 euro, de patru ori mai mari comparativ cu 2017.

    „În mediul corporate, clienţii noştri sunt branduri inovatoare, care vor să se diferenţieze şi care au o preocupare constantă să recunoască meritele celor din jur. Vorbim de companii medii şi mari, din domenii creative sau în plină dezvoltare (IT etc.). Cel mai frecvent se oferă cadouri clienţilor şi partenerilor de Crăciun, 1-8 Martie şi de Paşte (câteva firme oferă partenerilor cadouri chiar şi cu ocazia zilelor de naştere). Pentru angajaţi, în afară de evenimentele menţionate, se oferă cadouri cu ocazia zilelor de naştere sau premii şi recompense în
    diferite programe de incentive, reward & recognition”, a precizat Oana Pascu.

    Ea a adăugat că o zonă importantă pentru Complice.ro o reprezintă şi activităţile de echipă, pe care le numeşte „activităţi creative corporate”. „Sunt activităţi pe care un manager alege să le facă alaturi de echipa sa pentru a se cunoaşte, a colabora mai bine şi a trăi experienţe comune. Similar, ne extindem din ce în ce mai mult în zona de evenimente corporate unde ne dorim să venim cu soluţii inedite şi cu experienţe care să consolideze poziţia acelui brand în mintea participanţilor.”

    Valoarea medie a unei comenzi primite de Complice.ro anul trecut pe segmentul corporate s-a situat la 1.200 euro, în timp ce media pe segmentul individual a fost de 207 euro. Circa 44% dintre comenzile de experienţe corporate făcute de clienţi anul trecut au fost destinate iniţiativelor interne, pentru proprii angajaţi, în timp ce restul de 56% au fost destinate partenerilor de afaceri şi colaboratorilor.

    „Aş spune că, mai mult ca în oricare altă direcţie a businessului, în zona corporate mă ajută cel mai mult experienţa anterioară din corporaţie. Pentru că pot să mă pun foarte bine în pantofii managerului care doreşte să sudeze o echipă, să o motiveze. Înţeleg foarte bine provocările cu care se confruntă, nevoia de a se încadra în buget, de a găsi soluţii inedite şi care să fie apreciate de o parte cât mai mare a echipei. Cred că şi din acest motiv am devenit un complice de nădejde pentru multe companii”, a subliniat ea.

    Creşterea vânzărilor pe segmentul corporate a dus la dublarea valorii medie a unei comenzi plasate anul trecut pe Complice.ro, aceasta ajungând la 370 euro. „Undeva la intersecţia celor două zone (individuale şi corporate) sunt cadourile făcute la birou, între colegi, de ziua de naştere sau când cineva pleacă din cadrul colectivului. Sunt acele cazuri în care toată lumea contribuie cu bani, iar experienţele încep să devină o opţiune tot mai populară.”

    Totodată, Complice4JOY şi-a mărit anul trecut şi reţeaua de parteneri, aceasta ajungând în prezent la un număr de peste 100.
    „Anul acesta am inclus deja în primul trimestru în portofoliu şi un studio de realitate virtuală, un penthouse care oferă o experienţă cu adevărat romantică, singurul tren privat din România care oferă un circuit de cunoaştere şi descoperire a zonelor pitoreşti din Transilvania, un simulator de zbor Boeing 737, un designer floral, un atelier de pictură pe porţelan şi, nu în ultimul rând, un complice care îi introduce pe clienţi în arta japoneză, indiferent că vorbim despre zona gastronomică sau de ceremonia ceaiului, îmbrăcarea kimonoului sau arta florilor presate şi origami.”


    În 2018, cele mai căutate categorii de experienţe pe Complice.ro au fost cele din zona gourmet (degustări, ateliere de gătit), experienţele romantice (cine în locaţii speciale, experienţe de cuplu), dar şi cele cu adrenalină (survol cu elicopterul, salt cu parapanta, cursă pe un circuit de raliu etc.). Cel mai scump pachet de expe­rienţe intermediat de Complice.ro anul trecut a costat 2.000 de euro şi a constat într-un city break VIP – hotel de 4-5 stele, transport, completat de o experienţă în cadrul hotelului. Acesta a fost un premiu de incentive oferit de un client corporate unui angajat cu performanţe deosebite. Majoritatea clienţilor Complice.ro sunt din Bucureşti, însă oferta magazinului online nu se limitează doar la Capitală, fiindcă multe experienţe presupun deplasarea în afara oraşului. „Am fost complice şi la iniţiative de incentivare a angajaţilor şi în Franţa, Italia sau Cehia.”
    În total, Complice.ro a intermediat peste 300 de experienţe şi cadouri inedite, dintre care 200 doar anul trecut. Pentru anul acesta, Oana Pascu are în plan să dezvolte în continuare portofoliul de experienţe ce pot fi folosite ca premii de către companii pentru angajaţii lor – „reward & recognition & incentive”, precum şi experienţe ce pot fi integrate în cadrul unor evenimente inedite – întâlniri cu echipa, team buildinguri, petreceri de amploare şi evenimente de brand.
    „Complice.ro se va extinde cu experienţe şi în alte oraşe ale ţării, începând cu Cluj. Alături de acestea, vor fi disponibile în continuare experienţele care au loc la Sibiu, Braşov, Timişoara sau la malul mării”, a punctat antreprenoarea.

  • Ne merităm soarta! Afacerile sunt ale noastre, ţara e a altora, noi doar ne folosim de ea. Suntem complici la o Românie mica

    Opinie de Dragoş Dragoteanu, General Manager  Euroest Invest

    Mai, fratilor, voi realizati cine a ajuns sa ne reprezinte tara in care noi facem afaceri, la cel mai inalt nivel? Stati cateva secunde, ganditi-va si priviti… Uitati-va pe CV-ul doamnei respective si va veti da seama cat de mica este tara in care traim si cat de neinsemnati suntem noi, cu un asa prim-ministru. Stiu, unii dintre voi o sa jubileze ca sunt mult peste pregatirea dansei, la toate capitolele, dar asta nu ajuta cu nimic, pe nimeni.

        In orice tara care se respecta, functia de prim-ministru este ocupata de cineva. Acea persoana chiar este cineva. Nu este oricine. Are studii grele. Este o personalitate, are experienta in conducere, prestanta, rezultate dovedite si sigur are pe ce se poate baza atunci cand se prezinta in fata oricui. Daca presedintele Romaniei a fost de acord cu o astfel de nominalizare, in opinia mea, fara parere de rau, nici domnia sa nu valoreaza mai mult. Faptul ca primul ministru al Japoniei a fost intampinat la aeroport de doi secretari de stat, ca sa nu zic de doi neica-nimeni, este elocvent. Aici se vede si “valoarea” ultimului prim-ministru, care a dezertat efectiv de la guvern, lasand instantaneu in urma…nimic.

    Acum, ca tot vedem unde am ajuns, e bine sa luam aminte. Avem cam ce-am avut inainte de Revolutia din 1989. Acelasi gen de cadre de partid si de stat, oameni obedienti si mediocri, care ne conduc tara.  Daca ceva nu ne convine in prezent sau in viitor, sa nu ne mai vaitam. Dupa parerea mea, nu prea mai avem dreptul sa emitem pretentii. Oricare din miile de cititori ai Ziarului Financiar ar putea ajunge prim-ministru. Aveti afaceri prospere, ati aratat ca stiti, vreti si puteti sa performati intr-un domeniu. Oamenii de afaceri nu au depins de nimeni si nimic. S-au descurcat singuri. Au demonstrat ceva, au platit taxe si impozite cat cuprinde, nu au pupat dosul nimanui si au ajuns antreprenori sau lideri de succes. Ghinionul este ca aici se opreste succesul. La nivel individual. La nivel colectiv suntem un dezastru. Dovada vie este conducerea administrativa si politica a Romaniei. Fara lideri, de niciun fel.

    Citeşte continuarea opiniei pe www.zf.ro

  • Cronică de film: Masterminds

    Masterminds este o comedie plină de suspans şi acţiune, bazată pe o întâmplare reală: spune povestea unui şofer de camion din sudul Statelor Unite care organizează unul dintre cele mai mari jafuri din istorie, reuşind să fure 17 milioane de dolari.

    Filmul este regizat de Jared Hess, iar scenariul este semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer şi Emily Spivey. Din distribuţie fac parte Zach Galifianakis, Kristen Wiig, Owen Wilson şi Jason Sudeikis.

    David Ghantt (Zach Galifianakis), paznic pe o maşină de transport de valori într-un orăşel din sudul Statelor Unite, pune la cale unul dintre cele mai mari jafuri bancare din istorie.

    Complicii săi sunt Kelly (Kristen Wiig), fostă colegă şi iubită, şi un prieten din liceu al acesteia, Steve (Owen Wilson). Filmul este inspirat dintr-un jaf celebru petrecut în realitate în oraşul Charlotte din Carolina de Nord. În toamna anului 1997, David Ghantt şi complicii săi au reuşit să fure peste 17 milioane de dolari cash dintr-un seif al companiei Loomis Fargo & Company.

    După ce îndeasă peste 17 milioane de dolari într-o camionetă, David livrează banii găştii lui Chambers şi fuge în Mexic pentru a se ascunde de ancheta FBI-ului. Chambers şi soţia lui îşi cumpără o vilă de lux şi din banii furaţi şi angajează un asasin plătit care are drept însărcinare să meargă în Mexic şi să îl ucidă pe David. Însă acesta îşi dă seama repede că e trădat şi decide să revină în Carolina de Nord pentru a-şi salva relaţia, dar şi pentru a-l expune pe Chambers.

    Regizorul Jared Hess e recunoscut pentru talentul său de a exploata personajele negative, aşa că atunci când a aflat pentru prima dată de jaful din 1997 de la compania Loomis Fargo, a fost prins de poveste şi a început să se gândească serios la o variantă de o transpune într-un film. A fost doar o chestiune de timp până când actorul Owen Wilson, cunoscut pentru roluri din comedii precum Zoolander, a fost adus în proiect. Un element esenţial în realizarea peliculei a fost găsirea acelui actor potrivit pentru a juca rolul lui David Ghantt. Cel ales în final, Zach Galifianakis, a copilărit în proximitatea locului unde a avut loc jaful şi era foarte familiarizat cu povestea. În rolul partenerei lui David, cea care de fapt îl împinge să ia banii, joacă Kristen Wiig, o prezenţă care îşi încarcă personajul cu multă empatie.

    Masterminds este o comedie care merită văzută; nu vă aşteptaţi la o desfăşurare logică a evenimentelor sau la „political correctness“ în ceea ce priveşte personajele, ci mai curând la o serie de poante care de cele mai multe ori îşi ating ţinta.

    Nota: 7/10

  • Complicii lui Stan Mustaţă, martorii cheie ai DNA în dosarul de corupţie

     Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl acuză că a cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.

    În rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul lui Stan Mustaţă, procurorii arată că martorii cheie în acest dosar sunt complicii la faptele magistratului.

    “Împrejurările de fapt, astfel cum acestea au fost prezentate în cele ce preced, au rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor Boraciu Ion, Alexandru Florian, Mustaţă Stan şi Curea Mariana, ale martorilor, cu înregistrările imaginilor şi convorbirilor telefonice şi purtate în mediul ambiental, administrate ca mijloace de probă, cu înscrisurile ataşate dosarului cauzei şi cu verificările efectuate în evidenţa ECRIS”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A doua execuţie din 2014 în SUA a avut loc în Oklahoma

     Aceasta este cea de-a doua execuţie din 2014 în Statele Unite, unde 39 de persoane au fost executate în 2013, potrivit Centrului de Informaţii privind Pedeapsa Capitală (DPIC). Utima execuţie a anului 2013 a avut loc de asemenea în Oklahoma, la 17 decembrie.

    Michael Lee Wilson, în vârstă de 38 de ani, a fost executat prin injecţie letală la penitenciarul de stat din McAlester. El a fost declarat mort joi la ora locală 18.06 (vineri 02.06, ora României), a anunţat pentru AFP Jerry Massie, un purtător de cuvânt pentru autorităţile penitenciare din Oklahoma.

    “Vreau doar să spun că iubesc pe toată lumea”, a declarat el înainte de a muri.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul de mită privind vânzarea de energie – Avocaţi: În dosarul lui Brădean sunt complici arestaţi, dar nu şi mituitorul principal acuzat

     Avocatul lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, a spus în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă recursul la decizia de arestare că Tribunalul Bucureşti a preluat “abuziv” motivele pentru care DNA a cerut arestarea preventivă a clientul său, în dosarul de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

    Acesta a arătat că până în prezent cazul prezintă o situaţie juridică “paradoxală”, în sensul că există complici la fapta de instigare de mită arestaţi, dar DNA nu a lămurit cine este mituitorul principal şi de unde proveneau banii de mită.

    Astfel, avocatul le-a cerut judecătorilor să caseze decizia Tribunalului Bucureşti şi să dispună cercetarea în libertate a lui Eugen Brădean, chiar şi cu una dintre cele două măsuri de interdicţie care ar putea fi luate faţă de acesta.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro