Tag: Complice.ro

  • FLEXIBOX: Complice.ro

    Flexibox include cadouri-experienţă la alegere, în funcţie de buget şi de preferinţe. Prin crearea pachetelor flexibile, Complice.ro şi-a extins adresabilitatea către o categorie nouă de clienţi. Abordarea a făcut portofoliul existent mai accesibil, într-o perioadă de precauţie marcată de pandemie, oferind în acelaşi timp o perspectivă nouă asupra cadourilor.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Pachetele Flexibox reprezintă un cadou diferit pe piaţa din România din punctul de vedere al flexibilităţii (de a alege varianta preferată din mai multe opţiuni), cât şi a conţinutului (opţiunile făcând parte din categorii diferite de experienţe). Astfel, acestea pun la dispoziţie o serie de cadouri-experienţă online şi offline, la alegere, de la produse generatoare de adrenalină şi până la relaxare, gourmet, romance etc. Practic, cel ce oferă cadoul alege unul dintre cele cinci pachete Flexibox disponibile în funcţie de buget, între 100 şi 1.000 de lei. Fiecare pachet conţine între şapte şi 22 de experienţe, iar destinatarul îşi poate alege cadoul dorit, online sau offline, fie că este din categoria adrenalină & driving, relaxare, gourmet, beauty & fashion, gaming sau chiar cadouri ce includ o experienţă alături de o celebritate. Persoana implicată în dezvoltarea, implementarea proiectului şi elaborarea strategiei de marketing este Oana Pascu, fondator, Complice.ro.

     

    Elementul de noutate:

    Soluţia prezentată de Complice.ro este una unică pe piaţa locală din punct de vedere al flexibilităţii cadoului şi conţinutului divers ca şi categorii de experienţe, cred reprezentanţii companiei. Clientul Complice.ro decide doar bugetul, iar destinatarul are la dispoziţie nu doar un portofoliu extins de experienţe la alegere, ci şi un interval de 12 luni pentru a se bucura de cadou. Mai mult, unele dintre experienţele puse la dispoziţie prin pachetele Flexibox pot fi accesate inclusiv online, din orice colţ al lumii, astfel încât devin o variantă perfectă chiar şi pentru segmentul B2B, unde echipele lucrează remote.

     

    Efectele inovaţiei:

    Contextul pandemic a influenţat negativ decizia de achiziţie a cadourilor – experienţă, inclusiv pe fondul restricţiilor care au făcut imposibilă accesarea anumitor experienţe offline. Astfel, după o scădere de 20% în comenzile de pe segmentul B2C, Flexibox a dus la o revitalizare a achiziţiilor de pe acest segment nu doar prin soluţia inovatoare, ci şi prin faptul că a oferit posibilitatea oferirii de experienţe personalizate. La un an de la lansarea acestor pachete (august 2020), rata de adopţie este de 27% din totalul comezilor pe segmentul rezidenţial. De asemenea, Flexibox a devenit o soluţie preferată şi pentru segmentul corporate, îndeosebi în programele de reward&recognition dedicate angajaţilor. Impactul dezvoltării pe această direcţie de business este estimat la 25% din cifra de afaceri la nivel de an 2021, mai ales pe fondul lansării de noi pachete FlexiBox, în luna decembrie a acestui an, pentru a putea fi incluse şi în oferta corporate de Crăciun. Pentru 2022, Complice.ro îşi propune extinderea partenerilor şi experienţelor ce pot fi integrate în pachetele FlexiBox astfel încât acestea să genereze 30% din cifra de afaceri.

  • FLEXIBOX: Complice.ro

    Flexibox include cadouri-experienţă la alegere, în funcţie de buget şi de preferinţe. Prin crearea pachetelor flexibile, Complice.ro şi-a extins adresabilitatea către o categorie nouă de clienţi. Abordarea a făcut portofoliul existent mai accesibil, într-o perioadă de precauţie marcată de pandemie, oferind în acelaşi timp o perspectivă nouă asupra cadourilor.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Pachetele Flexibox reprezintă un cadou diferit pe piaţa din România din punctul de vedere al flexibilităţii (de a alege varianta preferată din mai multe opţiuni), cât şi a conţinutului (opţiunile făcând parte din categorii diferite de experienţe). Astfel, acestea pun la dispoziţie o serie de cadouri-experienţă online şi offline, la alegere, de la produse generatoare de adrenalină şi până la relaxare, gourmet, romance etc. Practic, cel ce oferă cadoul alege unul dintre cele cinci pachete Flexibox disponibile în funcţie de buget, între 100 şi 1.000 de lei. Fiecare pachet conţine între şapte şi 22 de experienţe, iar destinatarul îşi poate alege cadoul dorit, online sau offline, fie că este din categoria adrenalină & driving, relaxare, gourmet, beauty & fashion, gaming sau chiar cadouri ce includ o experienţă alături de o celebritate. Persoana implicată în dezvoltarea, implementarea proiectului şi elaborarea strategiei de marketing este Oana Pascu, fondator, Complice.ro.

     

    Elementul de noutate:

    Soluţia prezentată de Complice.ro este una unică pe piaţa locală din punct de vedere al flexibilităţii cadoului şi conţinutului divers ca şi categorii de experienţe, cred reprezentanţii companiei. Clientul Complice.ro decide doar bugetul, iar destinatarul are la dispoziţie nu doar un portofoliu extins de experienţe la alegere, ci şi un interval de 12 luni pentru a se bucura de cadou. Mai mult, unele dintre experienţele puse la dispoziţie prin pachetele Flexibox pot fi accesate inclusiv online, din orice colţ al lumii, astfel încât devin o variantă perfectă chiar şi pentru segmentul B2B, unde echipele lucrează remote.

     

    Efectele inovaţiei:

    Contextul pandemic a influenţat negativ decizia de achiziţie a cadourilor – experienţă, inclusiv pe fondul restricţiilor care au făcut imposibilă accesarea anumitor experienţe offline. Astfel, după o scădere de 20% în comenzile de pe segmentul B2C, Flexibox a dus la o revitalizare a achiziţiilor de pe acest segment nu doar prin soluţia inovatoare, ci şi prin faptul că a oferit posibilitatea oferirii de experienţe personalizate. La un an de la lansarea acestor pachete (august 2020), rata de adopţie este de 27% din totalul comezilor pe segmentul rezidenţial. De asemenea, Flexibox a devenit o soluţie preferată şi pentru segmentul corporate, îndeosebi în programele de reward&recognition dedicate angajaţilor. Impactul dezvoltării pe această direcţie de business este estimat la 25% din cifra de afaceri la nivel de an 2021, mai ales pe fondul lansării de noi pachete FlexiBox, în luna decembrie a acestui an, pentru a putea fi incluse şi în oferta corporate de Crăciun. Pentru 2022, Complice.ro îşi propune extinderea partenerilor şi experienţelor ce pot fi integrate în pachetele FlexiBox astfel încât acestea să genereze 30% din cifra de afaceri.

  • Povestea tinerei care a facut afacere din nevoia oamenilor de a gasi cadoul perfect pentru cei iubiti si cum vrea sa revina la afacerile de dinainte de pandemie

    Cum plănuieşte Complice.ro, un magazin de cadouri bazate pe experienţe, să revină la rezultatele prepandemie, după un an în care evenimentele din offline au fost nevoite să se confrunte cu o serie fără precedent de provocări?

    Oana Pascu, fondatoarea Complice.ro, a avut ideea de a crea o companie care să ofere cadouri memorabile cu mult înainte de a crede că va exista cu adevărat un astfel de business, mai exact în anii de facultate, când colegii se plângeau că nu ştiu ce cadou să ofere partenerului, prietenilor sau părinţilor. „Pe vremea aceea era însă o iluzie dezvoltarea acelei idei, având în vedere că, fără puterea de azi a internetului, ar fi fost mult mai dificil să existe Complice.ro.

    De-a lungul anilor care au trecut, ideea a revenit aş putea spune chiar obsesiv, de data aceasta în rândul colegilor de serviciu, partenerilor de business, persoane care nu dispuneau de multe ori nici de timpul necesar căutării cadoului perfect, nici de inspiraţia potrivită. Aşa că, după 15 ani de activitate în mediul corporate, am decis să fac acest pas. Un pas la care mă gândeam de mult timp şi care s-a conturat tot mai puternic în toţi aceşti ani”, spune Oana Pascu.

    Complice.ro a început puternic primul an al pandemiei, cu un prim trimestru la 60% peste nivelurile aceleiaşi perioade din 2019. Însă creşterile s-au oprit odată cu perioada de carantină, firma neputând să livreze nimic timp de câteva săptămâni, de vreme ce experienţele din cadrul platformei se întâmplă în special în mediul offline.

    Cifrele aveau să se redreseze odată cu reorientarea businessului către online, pe măsură ce clienţii din segmentele B2C şi B2B au reuşit să se plieze pe noua realitate. Desigur, evoluţia nu putea să rămână pe un trend ascendent, însă cifra de afaceri a ajuns la 122.000 de euro, peste estimările din prima lună a lockdown-ului. „Perspectivele pentru anul acesta sunt bune, cu toţii am învăţat să trăim cu provocările apărute odată cu contextul pandemic. Numărul comenzilor a crescut faţă de perioada similară din 2020, iar premisele arată că acest an va fi unul al revenirii, astfel încât estimăm o cifră de afaceri la nivelul celei din 2019, adică 140.000 de euro”, a adăugat fondatoarea
    Complice.ro.

    La un an de la declararea pandemiei, românii îşi manifestă tot mai mult dorinţa de a-şi relua stilul de viaţă, care include – în multe cazuri – călătorii şi experienţe conexe. Astfel, în topul preferinţelor pentru perioada martie 2020 – martie 2021 s-au aflat experienţele de zbor virtuale, completate de zborurile cu parapanta şi cursele din circuitele de carting, tendinţa de revenire remarcându-se şi din numărul comenzilor din cadrul Complice.ro, care este în creştere cu 10% faţă de perioada precedentă.

    De asemenea, nevoia interacţiunii informale la nivel de echipă a devenit tot mai clară odată cu tranziţia către munca în regim remote, astfel încât firma înregistrează tot mai multe solicitări de virtual breakfast sau brunch (o combinaţie între micul dejun şi prânz), la care se adaugă workshop-urile de gătit, degustările de vin şi atelierele olfactive, ce conţin kituri personale de creare a unui parfum unic, dar şi ateliere care explorează în profunzime latura creativă, precum cele de desen, grafică şi storytelling.

    În plus, telemunca a alimentat experienţele accesate de mediul corporate pentru angajaţi şi partenerii de business, companiile accesând în acest sens pachete ce vizează ateliere de coaching, stress relief sau creşterea calităţii somnului, dar şi workshopuri de parenting, prin care se urmăreşte atingerea unui punct de echilibru în viaţa angajaţilor care lucrează de acasă. Din punctul de vedere al segmentului corporate, care reprezintă 50% din cifra de afaceri a magazinului, continuă să se resimtă lipsa evenimentelor din offline, cele din online fiind reduse ca număr şi amploare.

    „Această perioadă, în care s-a călătorit mai puţin în afara ţării, a făcut ca mulţi dintre noi să căutăm alternative de petrecere a timpului liber. Astfel, românii caută experienţe inedite, aşa că apelează la Complice.ro pentru un weekend în care să înveţe, de exemplu, cum să-şi prepare cocktailuri spectaculoase, la un atelier privat. Sau poate propria lor bere. Am avut solicitări chiar şi de la oameni aflaţi în carantină, care nu au presupus deplasarea sau contactul cu alte persoane, cum ar fi Escape Room în propria sufragerie. Pe de altă parte, având în vedere contextul încă imprevizibil, se simte o tendinţă de creştere pe segmentul experienţelor cu adrenalină, şi un interes crescut pentru cele care permit distanţarea, cum ar fi călătoriile cu autorulota sau mini-camperul”, a declarat Oana Pascu pentru BM.

    În plus, pachetele de experienţe orientate către segmentul de business oferă un portofoliu extins de instrumente alternative de recunoaştere şi stimulare pentru angajaţii, clienţii şi partenerii de afaceri, dar şi soluţii creative pentru evenimentele corporate.

    În prezent, Complice.ro are doar şase angajaţi şi colaboratori, însă lucrează cu peste 150 de parteneri din ţară şi din străinătate. Iniţial, investiţia în business a fost de 5.000 de euro, magazinul urmând să investească în mod constant, atât în promovarea brandului, cât şi în eficientizarea sau dezvoltarea interfeţei de comunicare cu utilizatorul. Per total, investiţiile ajung la circa 20.000 de euro, iar valoarea medie a comenzii pe segmentul corporate a crescut în 2020 cu 33% faţă de 2019, ajungând la 1.700 de euro. În urmă cu cinci ani, pe când a apărut Complice.ro, piaţa darurilor bazate pe experienţe abia începea să prindă contur, puţini ştiind că pot ieşi din tiparul cadourilor-obiect. Între timp, compania a comunicat în permanenţă cu clienţii şi a personalizat experienţele prin intermediul feedbackului primit, fapt ce se regăseşte într-o rată de recurenţă de 34%.

    Totuşi, firma a fost nevoită să îşi schimbe peste noapte strategia de business şi se readapteze la piaţă în decurs de câteva zile. „Am schimbat priorităţile în ceea ce priveşte direcţiile de dezvoltare şi investiţiile, am accelerat anumite direcţii, realizând sondaje printre clienţi pentru a identifica nevoile lor într-o perioadă în care datele problemei se schimbau de la o zi la alta, pentru a veni în întâmpinarea lor cu produsele de care aveau nevoie. Am lucrat cot la cot cu partenerii pentru a-i ajuta să livreze experienţe digitale, deşi mulţi dintre ei nici nu luaseră în considerare acest lucru înainte de pandemie.”

    Oana Pascu este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale şi are o experienţă de 15 ani în mediul corporate. Angajându-se din timpul facultăţii la grupul telecom Connex, devenit între timp Vodafone, a ocupat ulterior poziţii din care a condus echipe, atât de specialişti în vânzări, cât şi de marketing. Calea antreprenoriatului a fost inaugurată oficial la 35 de ani, când a decis să dea curs ideii apărute în anii de studenţie, de a crea un business de cadouri bazate pe experienţe.

  • Ce cadouri oferă companiile în pandemie, când majoritatea angajaţilor lucrează de acasă

    Munca de acasă şi distanţarea fizică şi socială impusă pentru combaterea pandemiei de COVID-19 redesenează modul în care companiile sărbătoresc Crăciunul anul acesta, cele mai multe îndreptându-se către cadouri atât pentru angajaţi, cât şi parteneri, în condiţiile în care nu pot organiza petreceri de sfârşit de an, team-buildinguri sau alte activităţi de socializare.

    Pentru o bună parte dintre angajaţi primirea salariului întreg este cel mai bun cadou, dar sunt şi salariaţi care speră să primească un cadou inedit de la angajator, potrivit unui sondaj realizat de Complice.ro – magazin de cadouri bazate pe experienţe.

    „Finalul de an înseamnă pentru companii petreceri de Crăciun, team-buildinguri, cadouri. Sau însemna, pentru că 2020 nu este deloc un an obişnuit. Aproape 40% dintre angajaţi nu au aşteptări de la angajatori în ceea ce priveşte cadoul de Crăciun de anul acesta, sperând să primească salariul întreg, având în vedere contextul pandemic care se schimbă de la o zi la alta. Mai optimişti sunt însă 32% care se află la polul opus şi îşi doresc să primească de la angajator un cadou inedit, care să-i surprindă. Mai mult decât atât, deşi majoritatea îşi doreşte o petrecere de Crăciun cu colegii, cei mai mulţi consideră că ar trebui făcută online”, spune Oana Pascu, fondator Complice.ro, legat de rezultatele sondajului realizat de magazinul online toamna aceasta.

    Înainte de declanşarea pandemiei, portofoliul Complice.ro cuprindea peste 150 de experienţe offline, însă acum acesta se apropie de 200 de pachete cadou, în care experienţele online au căpătat o importanţă semnificativă, magazinul fiind nevoit să îşi reorienteze businessul şi mai mult către online anul acesta.

    În contextul actual, angajatorii sunt preocupaţi să menţină angajaţii care lucrează remote productivi şi conectaţi, astfel că apelează la cadouri inedite care să ţină cont de noile reguli impuse împotriva răspândirii coronavirusului.

    „În această perioadă, de multe ori când au dorit să îşi recompenseze angajaţii şi/sau partenerii, companiile au apelat la cadouri corporate de tip concept, mizând pe abordări creative care să crească engagementul. Aceeaşi tendinţă se observă şi pentru finalul anului, când sunt preferate cadourile concept (individuale sau de tip cadouri în cascadă / seriale) care înlocuiesc astfel întâlnirile clasice de business – de exemplu virtual lunch/dinner, degustări online, cocktail masterclassuri etc.”, a precizat Oana Pascu, adăugând că pentru a marca parteneriatele constante de business au fost alese, de exemplu, cadouri pentru fiecare zi a săptămânii ori survival kituri.

    „În general, s-a încercat o abordare creativă pentru a face din finalul de an un moment memorabil într-un context care impune distanţare, după jumătate de an marcat de aceleaşi restricţii.”

    Solicitările primite pentru finalul acestui an de Complice.ro de la clienţii corporate se împart pe trei categorii – cadouri corporate de Crăciun pentru angajaţi, clienţi sau parteneri de business, premii de recognition la sfârşit de an sau de trimestru (pentru loialitate, pentru vânzări, pentru anumite proiecte implementate cu succes etc.) şi activităţi de echipă, online, ca alternativă la activităţile clasice de team building sau Xmas Party din anii trecuţi.

    „De asemenea, un accent deosebit este pus în această perioadă pe experienţele care vizează starea de bine a angajaţilor, cu sesiuni de coaching individuale sau de echipă, ateliere creative şi de relaxare (inclusiv decoraţiuni de Crăciun pentru perioada următoare), dar şi experienţele orientate către părinţi, cum ar fi workshopuri cu specialişti în parenting”, a subliniat fondatoarea Complice.ro. Anul acesta, petrecerile de final de an au fost înlocuite cu ateliere virtuale de gătit, cocktail party-uri, cine festive remote, concursuri cu tematici muzicale, ateliere de decoraţiuni pentru Crăciun, şi altele, a completat ea. „Feedbackul angajatorilor şi angajaţilor este foarte bun, cu toţii simt nevoia de ceva inedit. Petrecerile de final de an pe segmentul corporate erau petreceri în care căutam tematici aparte, în locaţii inedite, cu experienţe care completau aceste petreceri. Acum însă, dincolo de contextul care nu permite astfel de întâlniri, se simte o diferenţă în abordare, se urmăreşte mai mult decât oricând starea de wellbeing a angajaţilor. Este de menţionat şi faptul că bugetele sunt acordate cu mai multă precauţie şi sunt mai reduse faţă de anii anteriori. Cu siguranţă evoluţia contextului economic din 2020 şi-a pus amprenta destul de vizibil.”

    Valoarea medie a comenzilor B2B înregistrate pe Complice.ro în primele nouă luni ale acestui an s-a dublat faţă de perioada similară din 2019, în condiţiile în care angajatorii caută soluţii tot mai creative pentru conectarea echipelor care funcţionează remote şi pentru menţinerea legăturilor cu partenerii de afaceri.

    „Vânzările pe acest segment au crescut cu peste 20% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând să reprezinte 65% din vânzările totale faţă de 57% în 2019. Totuşi, este improbabil că trendul se va menţine în ultimul trimestru al anului, având în vedere că finalul de an în 2019 a fost marcat de numeroase evenimente corporate offline. Acestea au fost înlocuite, într-adevăr, cu cele online, însă într-o măsură mult mai mică”, a menţionat Oana Pascu.  

    La începutul lunii octombrie, Complice.ro a lansat o categorie nouă de produse, sub denumirea Flexibox  – pachete cu mai multe variante de experienţe dintre care destinatarul final o poate alege pe cea dorită şi potrivită fie ea online sau offline, cu adrenalină sau cu acţiune, gourmet sau de relaxare etc. Acestea sunt împărţite pe trei zone de preţ, pornind de la 250 de lei.

    „Conceptul de experienţe la alegere era implementat deja în oferta Complice.ro pe segmentul corporate, unde s-a pliat foarte bine pe tipicul clienţilor-companii, care nu puteau cunoaşte în detaliu preferinţele fiecărui angajat sau nu aveau date despre cine va câştiga un anumit premiu. Am decis să le introducem în portofoliu ca un produs de sine stătător, tocmai pentru a facilita procesul de achiziţie şi a veni în întâmpinarea companiilor în această perioadă aglomerată”, a spus ea.

    Cele trei pachete din categoria Flexibox sunt disponibile şi pentru segmentul B2C unde, la mai puţin de trei luni de la lansare s-a înregistrat o rată de adopţie foarte bună, datorată flexibilităţii şi facilităţii alegerii cadoului. Practic, clientul trebuie să decidă doar bugetul, iar destinatarul va decide singur experienţa care i se potriveşte. Pentru finalul acestui an, fondatoarea Complice.ro estimează că va menţine businessul la o cifră de afaceri de peste 100.000 euro, iar pentru anul viitor se aşteaptă să revină cel puţin la nivelul anului 2019.

    „Impactul negativ resimţit în trimestrele II şi III urmează să fie compensat prin creşterea din primul trimestru şi prin creşterea potenţială din sezonul de cadouri (trimestrul IV). În ceea ce priveşte anul 2021 este foarte greu de estimat cum va evolua situaţia medicală, dar şi cea economică şi care va fi atitudinea oamenilor vizavi de anumite activităţi. Desigur că noi sperăm ca totul să se stabilizeze. Credem că majoritatea companiilor vor începe să adopte soluţiile online pentru valoarea pe care o pot aduce, fără a le considera «doar un rău necesar». Ne dorim ca partenerii noştri să îşi poată desfaşura activitatea fără întreruperi şi în condiţii de maximă siguranţă”, a conchis ea.