Tag: competitor

  • Cel mai mare competitor al McDonald’s sparge în doar 7 zile recordurile de vânzare din Europa Centrală şi de Est. Ce vânzări a bifat compania

    Noul restaurant Burger King în România, operat de către AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, a servit în primele şapte zile în România peste 15.000 de clienţi, inclusiv în zilele de weekend, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Toate acestea au condus la înregistrarea unui record de vânzări în regiunea Europei Centrale şi de Est, unde Burger King are restaurante operate de către AmRest în Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi, începând de anul acesta, România.

    „Am început în forţă deschiderea primului restaurant Burger King în România. Suntem bucuroşi să anunţăm că am înregistrat vânzări record în regiunea Europei Centrale şi de Est, iar cei 45 de colegi din restaurant au servit peste 15.000 de clienţi. Este o mare realizare pentru noi şi un început extraordinar. De asemenea, ne dorim să mergem mai departe cu planurile noastre de expansiune, marcând alte două noi deschideri de restaurante până la sfârşitul acestui an, unul dintre acestea în zona de restaurante a unui mall, iar cel de al doilea într-o zonă centrală din Bucureşti”, a declarat Alan Laughlin, Preşedinte Burger King AmRest.

    În 7 zile, Burger King a servit 15.000 de clienţi, a vândut peste 1.600 kg de cartofi prăjiţi şi peste 18.000 de burgeri, iar grătarul a funcţionat peste 100 de ore în cele şapte zile, de la 09:00 la 23:00.

    AmRest şi Burger King continuă campania de recrutare în Bucureşti, cu o ofertă salarială ce porneşte de la 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru lucrătorii din restaurante (Crew Members), iar pentru manageri un salariu ce variază între 2.500-3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut). Toţi angajaţii Burger King vor primi numeroase beneficii, printre care tichete de masă, servicii medicale şi bonusuri.

    AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB, precum şi pentru brandul online Pokai. AmRest operează 40 de restaurante Burger King în Polonia, 19 în Cehia, două în Slovacia, unul în Bulgaria şi acum unul în România, unde compania operează şi lanţul de cafenele Starbucks.

     

  • Oraşul din România care este principalul competitor al Capitalei prin standardele de viaţă ridicate pe care le oferă

    EY a realizat o analiză comparativă a două dintre cele mai mari oraşe ale ţării, Bucureşti şi Cluj-Napoca. Analiza îşi propune să identifice principalele diferenţe şi ritmul de dezvoltare al fiecăruia din punct de vedere demografic, educaţional, economic, cultural şi turistic. În acelaşi timp, să ofere o perspectivă utilă atât locuitorilor, cât şi celor care intenţionează să deschidă o afacere într-unul dintre oraşele menţionate.
     
    Bucureştiul este oraşul cu cel mai mare număr de locuitori, cel mai important centru industrial şi comercial din ţară. Conform Oxford Economics, în 2017, a fost unul dintre cele mai performante oraşe, cu o creştere economică mai mare decât media europeană. Acest lucru se datorează în mare măsură sectorului de servicii care este tot mai important pentru capitală, cu o pondere de 23% din PIB în 2017.
     
    Cluj-Napoca este însă pe locul 29 într-un clasament care măsoară calitatea vieţii în 72 de oraşe din Europa, situându-se cu 26 de locuri mai sus decât Bucureştiul. Clujul punctează mai bine decât capitala nu numai în privinţa calităţii vieţii, ci şi a siguranţei, facilităţilor medicale, a serviciilor de transport şi a gestionării ambuteiajelor în trafic, potrivit datelor de la centrul Numbeo. Costul chiriilor în raport cu veniturile ridică o problemă în oraşul transilvănean, fiind cu aproape două puncte mai mare decât în Bucureşti (12,6 vs.11).
     
  • La doar 23 de ani a fondat o companie care a devenit principalul competitor al Uber

    John Zimmer s-a născut pe 14 martie 1984 în San Francisco, SUA. El a crescut în Greenwich, Connecticut, şi a urmat cursurile Şcolii de Administrarea Hotelurilor din cadrul Universităţii Cornell, pe care le-a terminat în 2006. După absolvire, Zimmer a lucrat ca analist în domeniul finanţelor imobiliare la compania Lehman Brothers din New York.

    În 2007, în timp ce încă lucra la Lehman Brothers, lui Zimmer i-a atras atenţia un anunţ publicat pe Facebook de Logan Green, cu detalii despre noua sa companie de ridesharing, Zimride. Interesat el însuşi de acest subiect încă din perioada studenţiei, Zimmer a luat legătura cu Green prin intermediul unui prieten comun, pentru a îi propune o colaborare. O săptămână mai târziu, Green a zburat la New York pentru a se întâlni cu Zimmer. Cei doi au lansat prima versiune a programului Zimride pe 22 mai 2007, în campusul Universităţii Cornell, şi, în doar şase luni, serviciul a atras 20% din corpul studenţesc. Câteva luni mai târziu, Zimride a fost extins şi în campusul Universităţii din California. Cu trei luni înainte ca Lehman Brothers să declare falimentul, Zimmer şi-a părăsit slujba de la companie pentru a lucra la Zimride cu normă întreagă, mutându-se în Silicon Valley cu Logan Green.

    Pe 9 iunie 2012, cei doi au lansat Lyft, ca serviciu adiţional al Zimride; în mai 2013, Zimmer şi Green au schimbat oficial numele companiei în Lyft. În primii trei ani de funcţionare a companiei Lyft, antreprenorii au lucrat din apartamentul pe care îl împărţeau. Similară cu Zimride, aplicaţia a fost concepută pentru a conecta şoferii cu locuri libere cu pasagerii care aveau nevoie de transport, dar, spre deosebire de Zimride – destinată călătoriilor în interiorul campusurilor – Lyft a fost concepută pentru a facilita călătorii scurte în interiorul oraşelor.

    Până în aprilie 2012, Lyft a atras finanţări de 7,5 milioane de dolari şi a funcţionat în peste 125 de universităţi. În iulie 2013, Lyft a vândut Zimride companiei Enterprise Holdings, societatea-mamă a Enterprise Rent-A-Car, decizie care a permis companiei să se concentreze exclusiv asupra creşterii Lyft. În august 2014, Lyft a introdus linia Lyft Line, un produs de transport pe distanţe lungi; pentru a stimula călătoriile, Lyft Line oferă costuri reduse pentru pasageri, această caracteristică fiind obiectivul iniţial al celor doi pentru Zimride.

    În 2009, Zimmer şi Logan Green au fost aleşi finalişti în lista celor mai buni tineri antreprenori americani din Business Week. În 2014, Zimmer a fost ales în lista „30 Under 30: Technology“ a Forbes, iar în 2017 Zimmer a primit premiul Cornell Hospitality Innovator din partea Universităţii Cornell. 

    În decembrie 2017, Lyft s-a extins în Canada, iar în prezent serviciul este disponibil pentru 95% din populaţia din Statele Unite şi din Toronto. Compania operează în circa 300 de oraşe din SUA şi are venituri anuale de peste 1 miliard de dolari. 

  • Conduce un imperiu de un miliard de dolari fără să aibă măcar un birou

    Automattic este o compania cu 400 de angajaţi şi operaţiuni în 43 de ţări; cu toate acestea, majoritatea celor care lucrează o fac de acasă, nefiind necesară prezenţa lor fizică într-un birou. Compania lui Mulenweg a fost recent evaluată la 1 miliard de euro.

    “Unul dintre lucrurile pe care le caut atunci când angajez un om este tehnica în scris; mi se pare că modul în care compui un text arată foarte multe despre gândirea ta”, explică tânărul antreprenor.

    Sistemul WordPress stă la baza a aproximativ 25% din toate site-urile existente pe internet – dar această performanţă incredibillă nu pare a fi suficientă pentru Mulenweg.

    “Ne gândim zilnic cum putem ataca şi celelalte 75% din site-uri, care au decis să se bazeze pe un sistem diferit”, a declarat el celor de la Inc.com. Chiar dacă următorul competitor are doar 3% din piaţă, Matt Mulenweg crede că WordPress îşi poate îmbunătăţi în mod considerabil poziţia.

  • Iordache, despre banii confiscaţi din campanie: Partidul nu poate plăti o sumă pe care nu a avut-o

    “În condiţiile în care un competitor, fie că discutăm de un primar, un consilier local sau un parlamentar, depune o sumă mai mare decât cea care este prevăzută de lege, în actuala prevedere banii respectivi nu îi mai sunt returnaţi, primeşte amendă, dar se confiscă şi suma de la partid. Prin acest amendament, încercăm să precizăm că partidul nu poate plăti o sumă pe care nu a avut-o. Ce să confisc de la partid, în condiţiile în care această sumă nu a fost depusă la partid? Am retrimis acest raport în comisie ca, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), să reglementăm mai bine această situaţie apărută în practică, adică, dacă un competitor depăşeşte suma maximă admisă, fără nicio îndoială să nu o primească înapoi, să şi primească şi amendă, dar nu ai de unde confisca de la partid pentru că acei bani nu au fost depuşi în contul partidului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românul care vrea să facă maşina autonomă de 4.000$. E din oraşul hacker-ilor şi Intel a pus ochii pe el

    Un proiect în care s-au investit zeci de milioane de dolari şi minţile multor cercetători, în timp ce Ionuţ Budişteanu a reuşit cu, evident, mult mai puţine resurse să gândească un soft care ar putea face mult mai accesibilă maşina autonomă. Tânărul român a conceput un soft mult mai ieftin decât sistemul folosit de cei de la Google. Softul lui Ionuţ procesează cu o foarte mare acurateţe imaginile de la o cameră webcam şi informaţiile de la un mini-radar.

    IATĂ AICI ÎN CE STADIU E MAŞINA DE 4.000 $ PENTRU CARE IONUŢ A PRIMIT BANI DE LA INTEL

  • Tibi Useriu a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai greu maraton din lume

    “6633 Arctic Ultra” ajuns la a noua ediţie, este cel mai greu maraton de pe planetă şi a reunit la 23 de alergători din întreaga lume, unul dintre aceştia renunţând înainte de începerea cursei.

    Alături de Tibi Uşeriu, reprezentând Romania, în cursă au mai fost înscrişi încă 17 concurenţi din Scoţia, Japonia, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Spania şi Franţa.

  • Tibi Useriu a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai greu maraton din lume

    “6633 Arctic Ultra” ajuns la a noua ediţie, este cel mai greu maraton de pe planetă şi a reunit la 23 de alergători din întreaga lume, unul dintre aceştia renunţând înainte de începerea cursei.

    Alături de Tibi Uşeriu, reprezentând Romania, în cursă au mai fost înscrişi încă 17 concurenţi din Scoţia, Japonia, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Spania şi Franţa.

  • Conduce un imperiu de un miliard de dolari fără să aibă măcar un birou

    Matt Mulenweg este creatorul WordPress şi CEO al Automattic, o companie ce oferă numeroase servicii utilizatorilor de WordPress.

    Automattic este o compania cu 400 de angajaţi şi operaţiuni în 43 de ţări; cu toate acestea, majoritatea celor care lucrează o fac de acasă, nefiind necesară prezenţa lor fizică într-un birou. Compania lui Mulenweg a fost recent evaluată la 1 miliard de euro.

    “Unul dintre lucrurile pe care le caut atunci când angajez un om este tehnica în scris; mi se pare că modul în care compui un text arată foarte multe despre gândirea ta”, explică tânărul antreprenor.

    Sistemul WordPress stă la baza a aproximativ 25% din toate site-urile existente pe internet – dar această performanţă incredibillă nu pare a fi suficientă pentru Mulenweg.

    “Ne gândim zilnic cum putem ataca şi celelalte 75% din site-uri, care au decis să se bazeze pe un sistem diferit”, a declarat el celor de la Inc.com. Chiar dacă următorul competitor are doar 3% din piaţă, Matt Mulenweg crede că WordPress îşi poate îmbunătăţi în mod considerabil poziţia.

  • Uber vinde operaţiunile din China către Didi Chuxing

    Uber va vinde operaţiunile din China către Didi Chuxing, competitorul direct al gigantului American din piaţa chineză, mişcare ce va pune capăt unei bătălii care le-a costat miliarde de dolari pe ambele companii, potrivit Bloomberg.

    În urma tranzacţiei, Uber va primi 5,89% din noua companie creată. Cele două business-uri combinate au fost evaluate la 35 de miliarde de dolari, potrivit unor surse din piaţă citate de Bloomberg.
    ”Ca antreprenor, am învăţat că succesul înseamnă să ştii să gândeşti cu capul în aceeaşi măsură în care înseamnă să-ţi urmezi inima”, a spus Travis Kalanick, CEO al Uber. ”Nu am niciun dubiu că Uber China şi Didi Chuxing vor fi mai puternice împreună”, a adăugat el.

    Anul trecut, companiile chineze Didi şi Kuaidi şi-au unit forţele, ceea ce a dus la apariţia unui gigant pe piaţa de ride-sharing şi raid-hailing în China. Compania Didi Chuxing a reuşit să atragă susţinători şi finanţatori puternici, precum Alibaba şi Tencent Holding, cele mai valoroase afaceri din online din China. Anul acesta Apple a făcut o investiţie de un miliard de dolari în Didi, ceea ce a dus evaluarea companiei la 28 de miliarde de dolari.