Tag: combinat chimic

  • Nicolescu: Am propus KazMunayGas să construiască un combinat chimic în Dobrogea

    “Una din sugestiile statului român făcute celor de la Rompetrol pentru o posibilă investiţie, utilizînd acel miliard de dolari, vizează construirea unui combinat chimic nou în zona Dobrogea. Nu este o decizie luată încă. Pe lângă combinat, am mai propus investirea unor sume din acest fond în depozite de gaze. Ei ne-au propus achiziţionarea de benzinării deja construite, dar nu am acceptat şi nu vom accepta niciodată aşa ceva. Putem vorbi eventual de noi benzinării”, a afirmat Nicolescu, într-o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

    Potrivit unui memorandum încheiat între Guvern şi KazMunayGas, cele două părţi vor înfiinţa un fond deţinut în proporţie de 80% de companie şi 20% de statul român prin care vor fi efectuate investiţii de circa 1 miliard de dolari, pe o perioadă de şapte ani.

  • Oltchim: pierderi cu 38% mai mari, afaceri la jumătate anul trecut

    Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut pierderi de circa 75,1 mil. lei (16,9 mil. euro), astfel că pierderile la nivelul între­gului an s-au ridicat la 383,6 mil. lei (86 mil. euro), potri­vit unui document al Ministerului Economiei citat de Me­diafax. Oltchim nu a anunţat încă oficial rezultatele pre­li­mi­nare pe bursă, acestea urmând să fie raportate cel mai pro­babil la jumătatea lunii viitoare. Varujan Vosganian, ministrul economiei, a declarat re­cent că până la mijlocul acestei săptămâni va alege una dintre opţiunile pe care le are pentru rezolvarea pro­ble­melor Oltchim şi o va prezenta miercuri în faţa Guvernului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro