Tag: COD SILVIC

  • Ponta întrebat dacă Lucia Varga este parlamentarul care a promovat interesele Schweighofer: Exact!

    Lucia Varga a fost secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieşirea PNL de la guvernare.

    Întrebat, duminică seara, la România TV, dacă Lucia Varga este persoana la care s-a referit ca fiind parlamentarul care, pe baza unei calităţi publice anterioare, ar fi promovat în Parlament interesele Schweighofer, Ponta a răspuns: “Exact !”.

    El a precizat că nu întâlnirile unui parlamentar cu reprezentanţii unei firme sunt anormale, ci faptul că acel politician promovează pe urmă cu obstinaţie anumite prevederi legale care favorizează firma respectivă.

    Ponta a apreciat totodată că preşedintele Klaus Iohannis nu văzuse exact care au fost declaraţiile sale pe această temă, înainte să se pronunţe, şi că nu are sentimentul că buna sa colaborare de până în prezent cu şeful statului se apropie de final, apreciind că va colabora în contnuare foarte bine cu acesta chiar dacă “presa băsistă” este nemulţumită că preşedintele şi prim-ministrul nu se ceartă.

    Sâmbătă, Ponta a declarat că îşi menţine acuzaţiile la adresa “unei doamne deputat, fost ministru, de la PNL” care s-a întâlnit cu firma austriacă Schweighofer pentru Codul Silvic şi promovează în Parlament interesele unei firme private, precizând din nou că are date în acest sens.

    El a susţinut totodată că nu există un conflict între el şi preşedintele Klaus Iohannis pe această temă.

    Ponta a afirmat şi vineri că acuzaţiile sale legate de un sprijin politic pentru firma austriacă Holzindustrie Schweighofer pentru Codul Silvic au vizat doar “o doamnă deputat PNL, fost ministru” şi alţi deputaţi PNL şi nu s-au referit la persoane din jurul preşedintelui Iohannis.

    Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, joi dimineaţă, directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia premierul Ponta, despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn, arătând că declaraţiile sunt foarte grave şi, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, trebuie să răspundă.

    Şeful statului a reacţionat, la Aeroportul Otopeni, la afirmaţia premierului Ponta de miercuri, seara, dintr-o emisiune TV, când a spus că ”lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis” şi că ”are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.

    ”Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano.

    El a adăugat că acest lucru este ”surprinzător şi fals”.

    ”Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti şi nici măcar cu foşti colegi din PNL, pe această temă”, a mai spus preşedintele.

    El a continuat: ”Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.

    Klaus Iohannis a anunţat că nu am vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

    Preşedintele a mai menţionat că, atunci când a retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care s-au bazat. ”Este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România, există riscul să nu fie conformă legea cu legislaţia europeană”, a explicat şeful statului.

    El a adăugat că ”i s-a părut un lucru foarte serios”.

    ”Vreau să supliniez, în acest context, că nu numai preşedintele ci şi primul-ministru are datoria să vegheze ca legislaţia românească să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine, oricum, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a ţinut să mai transmită şeful statului.

    Lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis, a afirmat, miercuri seară, la B1, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

    ”Impresia mea e că preşedintele a trimis legea către parlament din partea unor binevoitori, în ghilimele, în special nişte liberali cu anumite interese strict private. Din PNL îi vedeţi zilele astea pe cei care se luptă cu toate puterile pe care le au în parlament pentru Holzindustrie. Evident că au nişte interese care sunt strict private”, a declarat Victor Ponta în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV.

    El a precizat că are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie.

    Ponta nu a divulgat numele acelor liberali nici când a fost întrebat dacă este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieşirea PNL de la guvernare.

    Întrebat dacă este vorba în acest caz de trafic de influenţă, Ponta a răspuns în primă fază “100%”, după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.

    Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

    “Este anormal. Este un mijloc de presiune, dar nu e nici prima, nici ultima firmă care-l foloseşte”, a spus Ponta.

    El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.

    La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: “Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer ?”.

    El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.

    Miercuri seara, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.

    Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

    Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

    Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.

    Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

    Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.

    La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

  • Consiliul Concurenţei cere opinia Comisiei Europene privind proiectul de modificare a codului silvic

    Consiliul Concurenţei a decis să se consulte cu Comisia Europeană în contextul în care menţinerea unei limitări la achiziţia de masă lemnoasă ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor, care poate avea ca posibilă consecinţă declanşarea procedurii de infringement împotriva României.

    “Nu ne opunem acestei legi şi nici măsurilor de limitare a tăierilor ilegale. Noi avem obiecţii referitoare la unele măsuri punctuale, care, deşi introduse cu bune intenţii, riscă să încalce legislaţia europeană şi pot atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Consiliul Concurenţei şi-a exprimat, încă din iunie 2014, punctul de vedere privind toate proiectele de modificare a Codului Silvic transmiţând obiecţiile sale atât Guvernului (Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură), cât şi Parlamentului (Comisiei parlamentare pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara şi servicii specific, Comisiei pentru mediu si echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor).

    “Având în vedere că a fost trimisă spre promulgare o formă a legii ce conţine prevederi care pot încălca legislaţia comunitară în domeniul concurenţei, inclusiv al ajutorului de stat, conform atribuţiilor noastre, am transmis Preşedintelui României o informare, atragând atentia aasupra acestui aspect”, a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Legislaţia în domeniul concurenţei, similară celei de la nivelul Uniunii Europene, conţine instrumente pentru depistarea şi sancţionarea abuzului unei companii aflate în pozitie dominantă. De altfel, Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Kronospan, activă pe piaţa prelucrării lemnului, cu 3,5 milioane lei pentru abuz de poziţie dominantă. Sancţiunea a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    De asemenea, în perioada următoare autoritatea de concurenţă va finaliza analiza derulată pe piata lemnului şi va face recomandări pentru îmbunătăţirea regulilor care guverneaza sectorul şi funcţionarea Romsilva.

    Bogdan Chiriţoiu a declarat, luni, că atunci când statul vinde ceva ar trebui să fie organizate licitaţii obligatorii, astfel încât să nu piardă bani, considerând “straniu” faptul că Romsilva vinde lemn fără licitaţie sau la licitaţii cu un singur cumpărător.

    Întrebat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, dacă instituţia pe care o conduce a formulat propuneri la reexaminarea în Parlament a Codului Silvic, Bogdan Chiriţoiu a spus că a constatat o problemă de principiu, şi anume că Romsilva este şi agent economic, dar are şi atribuţii de autoritate publică, ceea ce creează un conflict între cele două obiective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Avem o problemă de principiu, faptul că Romsilva e şi agent economic şi are şi atribuţii de autoritate publică, ceea ce creează o anumită tensiune, un conflict între cele două obiective. E straniu cum se comercializează lemnul şi am fost surprinşi cum se poate vinde fără licitaţie. Statul cumpără, şi avem o legislaţie privind achiziţiile publice, care spune că nu se poate cumpăra fără licitaţie, dar când statul vinde ceva, nu avem o legislaţie. Logic ar fi să fie acelaşi principiu, să fie licitaţie pentru ca statul să nu piardă bani, să nu vândă prea ieftin. Ne-a surprins că se poate vinde lemnul fără licitaţie, prin contract direct, şi vedem şi licitaţii când există un singur cumpărător, ceea ce este straniu”, a spus Chiriţoiu.

    Întrebat dacă ar trebui organizate licitaţii obligatorii în momentul în care Romsilva vinde lemn, Chiriţoiu a răspuns afirmativ.

    “Când firma statului vinde lemn, este obligată să facă licitaţie ca să ne asigurăm că se obţine cel mai bun preţ posibil pentru proprietarul ei, statul. Sunt unele licitaţii în care se prezintă un singur participant şi asta te face să te întrebi de ce se întâmplă aşa ceva. E un lucru pe care nu îl înţelegem complet, putem să suspectăm anumite cauze şi merită să fie analizate”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Bogdan Chiriţoiu a subliniat că instituţia pe care o conduce pregăteşte o analiză asupra pieţei lemnului care va fi făcută publică în perioada următoare.

    Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. Senatul a respins, la finalul lunii aprilie, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

    Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, nemulţumite de defrişările ilegale, dar şi de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Codul Silvic.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urma protestelor din ţară împotriva defrişărilor ilegale, desfăşurate sâmbătă, că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, arătând că protestul de sâmbătă faţă de despăduririle abuzive este unul perfect legitim.

    “Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi”, a scris Iohannis pe Facebook.

  • Ponta: Codul Silvic, repins de Iohannis, intră marţi în dezbaterea comisiei. PSD îşi menţine poziţia

    “Am vorbit cu Moldovan, preşedinta comisiei de mediu din Camera Deputaţilor, şi marţi va fi din nou Codul Silvic în dezbatere, iar noi rămânem pe poziţia pe care am fost, aceea de a adopta un Cod -la care, culmea, am lucrat şi cu liberalii, cu Lucia Varga, atunci, acum s-au mai răzgândit – prin care prevenim, combatem şi sancţionăm defrişările ilegale şi monopolul pe piaţă al oricărei companii”, a spus Ponta.

    Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis.

    Senatul a respins, săptămâna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

    Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, la Suceava, că asupra preşedintelui României Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

    Vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.