Ambiţiile Columbiei de a deveni cel de-al doilea mare producător de cacao din America Latină după Brazilia şi de a-şi reduce cota de piaţă în domeniul ingredientelor pentru cocaină par dejucate, cel puţin pentru moment, de dilema pe care europenii încearcă de trei ani să o rezolve, fără prea mult succes.
AURUL PORTUGHEZ, LA AMANET
Între timp, în Portugalia, una dintre vechile puteri coloniale europene, comercianţii de bijuterii şi aur au trecut printr-un an mai puţin obişnuit. Pe de o parte, măsurile de austeritate şi recesiunea formează o spirală de toată frumuseţea care a redus veniturile populaţiei în ultimul an şi jumătate, de la startul programului convenit cu UE şi FMI. Pe de altă parte, preţul aurului a urcat anul trecut la noi recorduri, apropiindu-se în septembrie de pragul psihologic de 2.000 dolari pe uncie. Astfel, portughezii şi-au vândut bijuteriile. Buticurile care cumpără aur s-au înmulţit puternic anul trecut pentru a absorbi oferta din piaţă, iar exporturile de aur ale Portugaliei au crescut de la 100 milioane euro în 2009 la 520 milioane euro anul trecut. “Nu mai avem aur să ne salveze, luna viitoare vom fi daţi afară de proprietar. Toţi cunoscuţii mei au probleme, chiar şi magazinele de aur au probleme pentru că nimeni nu mai are bijuterii de vânzare”, comentează pentru Bloomberg Paulo Oliveira, locuitor al Lisabonei care şi-a pierdut în această vară locul de muncă la o firmă de construcţii, plătit cu 800 euro pe lună.
Într-adevăr, în prima parte a acestui an, magazinele interesate de verighete au început să se închidă, nemaiavând ce cumpăra. O bună parte din populaţie şi-a epuizat deja zestrea, iar cei care mai au bijuterii nu vor să vândă la preţurile actuale, de sub 1.600 dolari pe uncie, cu peste 20% mai mici decât anul trecut.
“Afacerile au trecut de la grozav la îngrozitor în numai câteva luni. Tristul adevăr este că majoritatea clienţilor mei şi-au vândut deja inelele din aur”, spune Luis Almeida, proprietarul unui magazin de bijuterii din centrul capitalei portugheze.
Economia zonei euro este din nou în pragul recesiunii (tehnice), adică două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut faţă de trimestrul respectiv anterior. De fapt, condiţiile recesiunii sunt deja îndeplinite: şomaj la cote record, încrederea la pământ, inflaţie în scădere, investiţii absente în sectorul privat, scăderea veniturilor populaţiei şi a consumului. Europa nu şi-a revenit după recesiunea din 2009. Creşterea economică reuşită în 2010 şi 2011 poate fi calificată ca anemică, cu mult sub potenţial, iar şomajul nu a dat niciodată, în ultimii trei ani, semne că s-ar îndrepta către nivelul anterior crizei financiare mondiale.
MERSUL ÎN DOUA VITEZE ŞI MAŞINILE GERMANE
În acelaşi timp, economia europeană merge în două viteze – statele de la “periferie”, aflate în dificultate, se mişcă mai încet, în timp ce economiile stabile, performante din nordul continentului îşi văd de treabă. Teoria este valabilă în cazul Suediei şi Finlandei, poate şi al Olandei. Belgia a fost descrisă în repetate rânduri în presa internaţională drept un candidat la criză din cauza gradului ridicat de îndatorare a statului. Germania, economia-mamut a Europei, aparent imună la efectele crizei din jurul ei, face parte fără îndoială din “elita economică” a continentului, dar începe să dea semne de disconfort.
Neplăcerile din sudul zonei euro încep să se facă simţite în viaţa de zi cu zi din Germania. Dealerii auto, obişnuiţi să vândă cu uşurinţă automobile de lux la preţuri de listă, se plâng că potenţialii clienţi vin puşi pe târguială, fluturând oferte găsite pe internet cu maşini de ultimă generaţie din Italia sau Grecia disponibile la preţuri cu peste 20% sub cele din showroom. Pentru a răspunde cererii, producătorii auto recurg la “preînmatriculare” – înmatricularea unui autoturism pe dealer şi vânzarea maşinii la mâna a doua, la un preţ mai mic, deşi are zero kilometri parcurşi.
“În fiecare zi, clienţii vin la noi în showroom cu oferte de la alte mărci sau alţi dealeri BMW. A devenit parte din rutina zilnică. Profiturile merg în jos, iar discounturile erodează marjele”, se plânge Werner Entenmann, administratorul unui dealership BMW din Stuttgart. Situaţia inedită de pe piaţa auto germană este departe de a reprezenta un semnal de alarmă sau un indiciu al revărsării efectelor crizei către cea mai mare economie europeană, însă arată că, într-un orizont de timp suficient de extins, braţul lung al crizei îi poate altoi chiar şi pe cei mai puternici.
