Tag: Coca-Cola România

  • Coca-Cola anunţă un nou director de marketing pentru operaţiunile locale după ce Iuliana Nedelcu a fost promovată într-o poziţie regională

    Coca-Cola România, filiala The Coca-Cola Company pe plan local, anunţă că Iuliana Nedelcu, care a deţinut până în prezent poziţia de marketing director pentru operaţiunile din România, a preluat rolul de Senior Director of Marketing Frontline Activation pentru Europa de Sud-Est, începând cu luna iulie.  

    În acest context, poziţia de director de marketing pentru operaţiunile locale a fost preluată de Adrian Man, care s-a alăturat echipei din România după ce a condus echipele de marketing responsabile pentru operaţiunile Coca-Cola din Ucraina, Moldova şi Belarus.

    Anterior, Adrian Man a lucrat  timp de 12 ani în cadrul companiei FrieslandCampina pe diferite poziţii, inclusiv în afara ţării, ca International Marketing Manager, timp de 3 ani, şi pentru Beiersdorf Company.

    Iuliana Nedelcu are peste 20 de ani de experienţă în marketing, dintre care peste 14 ani petrecuţi în cadrul Coca-Cola, perioadă în care a lucrat îndeaproape cu toate brandurile din portofoliul companiei,înainte de a prelua mandatul de director în 2021, poziţie din care a coordonat întreaga strategie de marketing pe plan local.

    Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare, a înre­gistrat în primul trimestru o scădere a volumelor cu peste 10% (low-double digits), declin condus de categoriile de băuturi carbonatate şi de cele necarbonatate, se arată în ultimul raport al grupului.

    Grupul Coca-Cola HBC activează în aproape 30 de ţări şi este controlat de Kar-Tess Holding (23% din acţiuni), şi The Coca-Cola Company (21% din acţiuni),  iar restul sunt acţiuni free floating.

    Grupul are în portofoliu sucuri acidulate precum Coca-Cola, Fanta şi Sprite, dar şi sucuri fără acid (Cappy Pulpy, Cappy Nectar), apă minerală (Dorna), ceaiuri reci (Fuzetea), băuturi energizante, cafea (Costa) dar şi băuturi pe bază de plante, precum AdeZ, dar şi băuturi alcoolice.

     

  • 100 Tineri manageri de top. Bosko Popeskov, Coca-Cola România

    Business Operations Manager, Coca-Cola România, 39 de ani


    Cifră de afaceri (2022)*: >68,4 mil. lei

    Profit net*: >19,7 mil. lei

    Număr mediu de angajaţi*: 36


    Bosko Popeskov s-a alăturat echipei Coca-Cola România în 2019, în calitate de commercial strategy manager. În 2021 a preluat poziţia de business operations manager, lucrând pentru identificarea de noi oportunităţi pentru dezvoltarea constantă a businessului. Anterior colaborării cu Coca-Cola, el a lucrat în Procter & Gamble, având peste 10 ani de experienţă în zona de strategie şi insights.

     

    O VIZIUNE PENTRU VIITOR

    „Pe măsură ce IA devine tot mai prezentă, e din ce în ce mai important să ne arătăm natura umană. Avem nevoie de curiozitate pentru a învăţa continuu despre tehnologie, potenţialul şi limitările ei. Avem nevoie de adaptabilitate pentru a încorpora IA în modurile de lucru şi cultură ale organizaţiei. Sunt necesare consideraţii etice pentru a gestiona lipsa de transparenţă şi prejudecăţile în IA, dar si multă empatie pentru a asigura «alinierea IA»la valorile umane şi pentru a atenua teama şi perturbările negative. (…) Pe măsură ce companiile şi persoanele fizice se concentrează din ce în ce mai mult pe IA, inteligenţa emoţională şi abilităţile soft sunt cele care ar putea fi subestimate, de aceea este nevoie de o contrabalansare aici, astfel încât să putem păstra un echilibru între cele două lumi.”

  • 100 Cele mai puternice femei din business: Iuliana Nedelcu, marketing director, Coca-Cola România

    Cifră de afaceri (2021): 71,9 mil. lei / Număr de angajaţi: 34


    Cu o experienţă de peste 20 ani în marketing, Iuliana Nedelcu face parte din echipa Coca-Cola din anul 2009, când s-a alăturat în rolul de brand manager waters pentru România şi Malta. Din 2021 este marketing director pentru Coca-Cola România, iar de la începutul acestui an a preluat şi coordonarea operaţiunilor de marketing din Bulgaria. 

    „Sunt de părere că învăţarea nu trebuie să se oprească niciodată. Mă ghidez după acest principiu şi este extraordinar, pentru că mă ţine conectată, îmi oferă noi provocări. Iar Coca-Cola este o academie de marketing.”