Tag: Coasta de Azur

  • Cum a reuşit fiul unui lăutar din România să creeze unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur – GALERIE FOTO

    Henri Negresco a părăsit Bucureştiul la 15 ani, îndreptându-se spre Paris. De acolo ajunge pe Riviera Franceză, unde începe să lucreze la un restaurant. Urcă în ierarhii şi devine directorul restaurantului Helder, apoi directorul Casino Municipal de Nice şi al restaurantului Casino d’Enghien-les-Bains.

    La Casino Municipal îl va întâlni pe arhitectul Edouard Niermans, care va construi hotelul şi pe Alexandre Darracq, care va finanţa proiectul. Niermans va colabora cu Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn parizian, care va construi scheletul metalic pentru pavilionul de sticlă al Salonului Regal.

    La deschidere, hotelul a atras o clientelă cât se poate de selectă: industriaşii americani Vanderbilt şi Singer, regina Amelie a Portugaliei sau membri ai familiei Romanov.

    În timpul primului război mondial hotelul a devenit spital, iar Henry Negresco devine cavaler al Legiunii de Onoare. Dar la finele războiului Henry Negresco îşi pierde averea şi moare la Paris în 1920.

    O firmă belgiană cumpără hotelul, care cade încet-încet în uitare. Este preluat de Jean-Baptiste Mesnage, iar fiica acestuia, Jeanne Augier, soţia avocatului şi omului politic Paul Augier se va ocupa de repunerea hotelului pe linia de plutire: tablouri, statui şi multe alte opere de artă fac din Negresco un hotel – muzeu.

  • Cum a reuşit fiul unui lăutar din România să creeze unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur – GALERIE FOTO

    Henri Negresco a părăsit Bucureştiul la 15 ani, îndreptându-se spre Paris. De acolo ajunge pe Riviera Franceză, unde începe să lucreze la un restaurant. Urcă în ierarhii şi devine directorul restaurantului Helder, apoi directorul Casino Municipal de Nice şi al restaurantului Casino d’Enghien-les-Bains.

    La Casino Municipal îl va întâlni pe arhitectul Edouard Niermans, care va construi hotelul şi pe Alexandre Darracq, care va finanţa proiectul. Niermans va colabora cu Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn parizian, care va construi scheletul metalic pentru pavilionul de sticlă al Salonului Regal.

    La deschidere, hotelul a atras o clientelă cât se poate de selectă: industriaşii americani Vanderbilt şi Singer, regina Amelie a Portugaliei sau membri ai familiei Romanov.

    În timpul primului război mondial hotelul a devenit spital, iar Henry Negresco devine cavaler al Legiunii de Onoare. Dar la finele războiului Henry Negresco îşi pierde averea şi moare la Paris în 1920.

    O firmă belgiană cumpără hotelul, care cade încet-încet în uitare. Este preluat de Jean-Baptiste Mesnage, iar fiica acestuia, Jeanne Augier, soţia avocatului şi omului politic Paul Augier se va ocupa de repunerea hotelului pe linia de plutire: tablouri, statui şi multe alte opere de artă fac din Negresco un hotel – muzeu.

  • DEZASTRUL din Franţa, în IMAGINI: Cum arată zonele afectate de inundaţii – FOTO, VIDEO

    Cele mai afectate zone au fost Cannes, Cannet, Antibes, Juan les Pins şi Theule sur Mer, unde precipitaţiile abundente de sâmbătă seară au provocat pagube însemnate.

    Imaginile surprinse la faţa locului arată cum sute de vehicule au fost luate de ape şi de noroi, unele ajungând în Marea Mediterană.

    Bilanţul provizoriu al dezastrului din Franţa se ridică la 16 morţi şi trei dispăruţi. Totodată, circa 70.000 de locuinţe au fost afectate de întreruperi ale electricităţii.

    GALERIE FOTO

    Preşedintele François Hollande s-a deplasat duminică dimineaţă în zonele sinistrate, împreună cu ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve.

    “Bilanţul nu este încă definitiv. În aceste momente, trebuie să fim rapizi, eficienţi şi coordonaţi”, a declarat Francois Hollande, potrivit Le Figaro, în cadrul vizitei efectuate în zonele afectate de intemperii.

    “Exprim solidaritatea naţiunii cu familiile şi apropiaţii victimelor inundaţiilor din zona Alpes-Maritimes”, a mai transmis Hollande.

    Conform datelor furnizate de Institutul Météo-France, sâmbătă, în intervalul orar 19.00-22.00, în oraşul Cannes s-au înregistrat precipitaţii de 180 de litri pe metrul pătrat, în Mandelieu-la-Napoule 159 de litri pe metrul pătrat, iar în Valbonne (Biot) 100 de litri pe metrul pătrat.

    În 48 de ore, în zona litoralului a plouat cât media specifică lunii octombrie, respectiv 10% din cantitatea anuală de precipitaţii.

     

  • Câţi români merg anual în vacanţă pe Coasta de Azur. Suma cheltuită de aceştia în locaţia de lux

    Astfel, la hotelurile de pe Coasta de Azur merg anual peste 20.000 de turişi români, care cumulează aproximativ 60.000 de nopţi, potrivit datelor Comité Regional du Tourisme (CRT) Riviera Côte d’Azur, instituţia de stat care se ocupă cu promovarea turismului pe Coasta de Azur.

    Aproximativ 20.000 de turişti români se cazează în fiecare an în hotelurile de pe Coasta de Azur şi cheltuiesc doar pe cazare şi masă peste 4,5 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor autorităţii de turism, iar în zonă au reşedinţa în jur de 1.000 de români.

    “Când calculăm costul unui sejur pe Coasta de Azur nu putem include şi biletul de avion, care diferă în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi distanţă, companie etc. Avem însă o estimare a costurilor unui sejur ţinând cont de cazare şi sumele cheltuite pe mese. Un român cheltuieşte aici 75 de euro pe zi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Eric Doré, directorul general al CRT Riviera Côte d’Azu

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coasta de Azur pentru „pământeni”

    de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    Este adevărat, aceştia trăiesc într-o lume exclusivistă, la nişte costuri şi standarde foarte ridicate. Cu toate acestea, şi tu, “un pământean”, poţi petrece o excelentă vacanţă pe Coasta de Azur, chiar şi în vârf de sezon, şi cu o sumă rezonabilă raportată la această zonă îţi poţi permite să vizitezi locuri şi privelişti spectaculoase visate de mulţi.

    Am ales să mă cazez în Nisa, centrul Rivierei Franceze, situat la poalele Alpilor Maritimi, dintr-un motiv practic: de aici poţi face excursii pe toată coasta, Nisa fiind poziţionată strategic la doar 20 km de Monaco-Monte Carlo şi la circa 30 km de Cannes, celelalte două obiective principale ale vacanţei mele. Şi ar mai fi ceva: toate costurile de petrecere a sejurului sunt mult mai mici decât în Cannes sau la Monte Carlo.Puteţi ajunge la Nisa cu zboruri directe operate doar pe perioada de vară de Tarom (joi şi duminică) sau de Blue Air (marţi, joi şi duminică).

    Ce m-a frapat încă înainte de aterizare a fost culoarea Mării Mediterane în această zonă. Văzută prin hubloul avionului, apa de un albastru-turcoaz intens chiar îţi ia ochii, e aproape ireală şi nu a căpătat nemeritat numele “de Azur”. Oraşul-staţiune Nisa, al cincilea oraş ca mărime din Franţa, cu un aer cosmopolit şi boem, te întâmpină cu palmierii impozanţi care străjuiesc faleza, renumita “Promenade des Anglais”. La începutul secolului al XIX-lea această faleză nu avea mai mult de 2 metri lăţime şi era locul de promenadă al comunităţii engleze pe timpul iernii.

    Astăzi se întinde pe o lăţime de 11 metri şi circa 7 km lungime şi este una dintre cele mai renumite “străzi” din lume, unde turiştii adoră să se plimbe seara, să savureze briza şi să admire zecile de şezlonguri albastre, aliniate spectaculos la malul mării.Şi dacă tot a venit vorba de plajă, este bine să ştiţi că la Nisa nu este nisip, plaja fiind acoperită cu pietre şi de aceea trebuie să aveţi la voi încălţări speciale. Majoritar, zona este împărţită în plaje private cu şezlonguri, umbrele şi baruri pentru care este bine să îţi faci rezervare cu o zi înainte. Costurile sunt între 25-30 de euro pentru două persoane, dar mi s-a părut cool că îţi poţi rezerva exact rândul şi locul pe care vrei să stai, de pe o schiţă care seamănă cu un plan al unei săli de cinematograf. Merită să încercaţi poate pentru o zi şi una dintre aceste plaje private, dar nu uitaţi că există în acelaşi timp şi plajele publice la care aveţi acces gratuit şi care vă permit să nu cheltuiţi prea mult.

    Pe lânga plajă şi Promenade des Anglais care reprezintă în sine obiective de vizitat, la care se adaugă evident şi faimosul hotel Negresco de cinci stele, care poartă numele hangiului român Henri Negresco ajuns aici în 1893, Nisa are numeroase locuri interesante pe care nu trebuie să le rataţi şi care vă vor da prilejul să descoperiţi oraşul cu clădirile sale, în culori calde, portocaliu blând şi roşu-cărămiziu, un adevărat tablou impresionist. Vă recomand Muzeul de Artă Modernă şi Artă Contemporană, Muzeul Matisse, Palatul Nikaia, una dintre dintre cele mai mari săli de concert din Europa, palatul Lascaris, în stil baroc, aflat în centrul istoric sau Castelul din Nisa, situat pe o colină la care puteţi ajunge cu unul dintre micile trenuleţe turistice care fac zilnic, în perioada de vară, traseul oraşului şi pe care îl puteţi lua exact de pe Promenade des Anglais.

    O plimbare cu trenuleţul turistic vă va da ocazia să descoperiţi şi zona pieţelor cu flori şi costă 8 euro pentru adulţi şi 4 euro pentru copii între 4 şi 12 ani. Şi încă un pont: mergeţi şi în Parcul Phoenix, situat în apropiere de aeroport, pentru a vă bucura de frumuseţea a peste 2.500 de plante exotice într-o seră tropicală de 7.000 metri pătraţi şi 25 de metri înălţime, una dintre cele mai mari din Europa. Intrarea este de doar 2 euro pentru adulţi, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

    Pentru a lua cina în Nisa vă sfătuiesc să vă începeţi incursiunea din Piaţa Massena, piaţa centrală a oraşului. Veţi fi întâmpinaţi, de o parte şi de alta, de o multitudine de terase, baruri, restaurante şi braserii, cu specific mediteranean, atât franţuzesc, cât şi italian. Încercaţi o tradiţie locală la numai 10 euro, o porţie de scoici cu cartofi prăjiţi, un meniu excelent pentru cină şi pe care îl vezi servit la aproape toate mesele.

  • Cum poate reuşi fiul unui lăutar pe Coasta de Azur – GALERIE FOTO

    Henri Negresco a părăsit Bucureştiul la 15 ani, îndreptându-se spre Paris. De acolo ajunge pe Riviera Franceză, unde începe să lucreze la un restaurant. Urcă în ierarhii şi devine directorul restaurantului Helder, apoi directorul Casino Municipal de Nice şi al restaurantului Casino d’Enghien-les-Bains.

    La Casino Municipal îl va întâlni pe arhitectul Edouard Niermans, care va construi hotelul şi pe Alexandre Darracq, care va finanţa proiectul. Niermans va colabora cu Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn parizian, care va construi scheletul metalic pentru pavilionul de sticlă al Salonului Regal.

    La deschidere, hotelul a atras o clientelă cât se poate de selectă: industriaşii americani Vanderbilt şi Singer, regina Amelie a Portugaliei sau membri ai familiei Romanov.

    În timpul primului război mondial hotelul a devenit spital, iar Henry Negresco devine cavaler al Legiunii de Onoare. Dar la finele războiului Henry Negresco îşi pierde averea şi moare la Paris în 1920.

    O firmă belgiană cumpără hotelul, care cade încet-încet în uitare. Este preluat de Jean-Baptiste Mesnage, iar fiica acestuia, Jeanne Augier, soţia avocatului şi omului politic Paul Augier se va ocupa de repunerea hotelului pe linia de plutire: tablouri, statui şi multe alte opere de artă fac din Negresco un hotel – muzeu.

  • Cum a ajuns Dacia sa aiba showroom chiar si pe Coasta de Azur

    In 2010 Dacia, unul dintre principalii exportatori de pe piata
    locala, care detine 15% din exporturile Romaniei, va paria mai mult
    pe piata autohtona, in contextul in care in 2009 programele “Rabla”
    din Europa de Vest au dus Germania si Franta in topul pietelor
    constructorului autohton, in timp ce Romania a coborat pe locul al
    treilea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Regate pe Coasta de Azur

    Companiile isi gasesc tot mai des inspiratia in materie de marketing in evenimentele care le-au marcat istoria. De exemplu, casele orologere par sa se intoarca mai mult decat oricand la origini, prin implicarea in evenimente care consolideaza legatura dintre istoria brandului si prezent. Officine Panerai sponsorizeaza de cinci ani Panerai Classic Yacht Challenge, o regata cu vase de epoca si clasice, si s-a implicat intr-unul dintre cele mai mari proiecte de restaurare a unui vas de epoca, Eilean. Casa Breguet nu a uitat ca fondatorul casei era si orologerul Mariei Antoaneta si a sponsorizat refacerea Micului Trianon, locul preferat al reginei. Iar Parmigiani Fleurier si-a amintit de originile sale de restaurator, implicandu-se in restaurarea unor ceasuri istorice declarate de restul specialistilor drept imposibil de reparat.

    Soarele se pregateste sa apuna peste Coasta de Azur, iar cele 42 de ambarcatiuni care concureaza in Panerai Classic Yacht Challenge asteapta linistite startul pentru cursa de a doua zi. Portul Vauban, din apropierea bastionului Saint Jaume din Antibe, s-a transformat pentru patru zile in scena pentru o adevarata defilare a istoriei, pentru ca fiecare vas (unele au depasit o suta de ani) a adunat de-a lungul anilor povesti demne de scenariile de la Hollywood.

    Moonbeam IV din 1914, un velier de 33 de metri, pe care printul Rainier si Grace Kelly si-au petrecut luna de miere, se pregateste sa castige din nou si anul acesta. Zaca, un vas de 53 de metri care tocmai si-a sarbatorit cea de 80-a aniversare, a parasit Monte Carlo, locul unde este “parcat” de obicei, pentru regata din Antibe. Zaca a fost ani intregi casa plutitoare a legendei hollywoodiene Errol Flynn si a functionat ca platou de filmare pentru productia “Doamna din Shanghai”, cu Orson Welles si Rita Hayworth.

    Printre exemplarele din port exista sase vase care se apropie de pragul de 100 de ani sau il depasesc. De exemplu, Tuiga, velierul de 22 de metri detinut de printul Albert de Monaco si construit pe santierul scotian Fife in 1909. Tuiga troneaza in apropierea concurentului principal, The Lady Anne, o alta constructie iesita de la Fife in 1912. Printre cele mai vechi vase din regata este Bona Fide din 1899 (13 metri), detinuta de designerul Doug Peterson (un obisnuit al Americaís Cup). Peterson a descoperit velierul istoric care a castigat Olimpiada de la Paris din 1900 abandonat, intr-o stare precara. Vasul a fost complet restaurat in 2003, cand arhitectii si inginerii au inlocuit 98% din puntea de mahon. Cel mai mic vas de epoca participant la eveniment este Halcyon, un vas de 7,62 de metri construit in 1914 in Statele Unite, atat de mic, incat poate fi cu usurinta transportat cu un trailer. Pe un vas asemanator a invatat sa navigheze si J.F. Kennedy.

    Vasele au concurat la una dintre cele patru clase ale regatei – vintage (construite inainte de 1950), clasice (construite intre 1950 si 1975), Spirit of Tradition (replici moderne ale modelelor istorice) si International Tonnage Metric Classes. Velierele, care pot fi considerate echivalentul maritim de pe vremuri al masinilor Ferrari, si-au intins panzele si au defilat pe coasta de 23 de kilometri dintre Antibe si Juan Les Pins. Panerai Classic Yacht Challenge incepe in iunie si se termina in septembrie si include trei regate in Mediterana (Antibe, Cannes si Porto Rotondo in Sardinia), precum si patru regate peste ocean (Antigua in Caraibe, Nantucket si un dublu eveniment in Newport, pe coasta de est a SUA). In total, pentru anul 2009 se estimeaza ca vor participa 350 de vase de epoca si 1.500 de membri ai echipajelor.

    Reprezentantii Officine Panerai spun ca prin sponsorizarea unui astfel de eveniment pun in valoare istoria brandului, strans legata de echipamentele pentru navigatie. Casa, care a creat primele ceasuri profesionale pentru scufundari si a furnizat echipamente marinei italiene in prima jumatate a secolului trecut, a lansat, special pentru regata, si o editie speciala de ceasuri.

    Disponibil in editie limitata de 500 de exemplare, Panerai Luminor 1950 Regatta Rattrapante este un cronograf dotat cu un cronometru, care contorizeaza 5 minute inainte de semnalul de start al regatei. Noul model Regatta este gazduit in carcasa de 44 mm a clasicului Luminor 1950, dar aspectul este diferit, datorita unei substante speciale, DLC (Diamond-Like-Carbon), care il face complet negru, dar ii creste si rezistenta la coroziune. Fiecare dintre castigatori – printre care Rowdy, un velier din 1916 care si-a adjudecat titlul la categoria Vintage peste 15 metri si Chaplin, declarat castigator la categoria Clasic sub 15 metri – a primit un astfel de ceas.

    Reprezentantii brandului florentin s-au implicat si intr-unul dintre cele mai mari proiecte de restaurare a unui vas de epoca. Officine Panerai lucreaza de doi ani la restaurarea Eilean, un vas care pe vremuri traversa oceanele si care s-a lansat in lumea show-business-ului in anii ‘80, cand Duran Duran a filmat videoclipul hitului “Rio”. Velierul Eilean, un vas de 22 de metri, a fost construit la legendarul santier Fife din Scotia in 1936, acelasi an in care a fost lansat primul ceas Panerai. Descoperit aproape abandonat in Antigua in 2007, Eilean a fost transportat la santierul naval Francesco del Carlo din Viareggio, iar vasul a fost reconditionat folosind materiale originale din acea perioada. Oficialii Panerau au anuntat ca vasul va fi gata sa concureze anul viitor.

    Si casa Breguet si-a amintit de trecut si de legatura speciala cu regii Frantei, cand a sponsorizat restaurarea Micului Trianon. Casa, care pe vremuri a creat ceasuri pentru regina Maria Antoaneta, a investit in restaurarea palatului unde regina si-a petrecut ultimele clipe inainte sa paraseasca domeniul Versailles, la 5 octombrie 1789. Dupa un an de lucrari, palatul a fost deschis pentru public si pentru prima data a putut fi vizitat in totalitate. In Franta, evenimentul a fost de mare anvergura, fiind transmis la televiziunea nationala.

    Parmigiani Fleurier s-a implicat in restaurarea unor piese orologere de patrimoniu, care altfel ar fi fost pierdute. De exemplu o piesa exceptionala, Pendule Sympathique de la Breguet, pe care expertii au considerat-o mult timp imposibil de reparat, a fost resuscitata datorita expertilor Parmigiani. La fel a fost si in cazul “Oglinzii cu pasare cantatoare”, realizata de Freres Rochat, considerata una dintre cele mai pretioase opere de arta orologere. Parmigiani Fleurier a fost declarat restaurator autorizat al Musée des Monts din Le Locle (unul dintre centrele industriei orologere elvetiene) si continua si in prezent sa dea viata unor opere de arta clasice orologere.