În clasamentul celor mai riscante ţări, măsurat în costul asigurării contra riscului de neplată a datoriilor (CDS – credit default swap), România era la finele anului trecut pe locul al 16-lea, în urcare cu un loc faţă de sfârşitul lui septembrie, conform raportului de săptămâna trecută al CMA (Credit Market Analysis din Londra, membră a CME Group, cea mai mare bursă de derivative). Pentru titlurile de stat pe cinci ani, CDS a crescut de la 420,19 la 445,1 puncte de bază pe parcursul ultimelor trei luni din 2011 (ceea ce înseamnă majorarea costului de asigurare a unei datorii de zece milioane de dolari la 445.000 de dolari), în timp ce, faţă de sfârşitul lui 2010, CDS aproape s-a dublat, valoarea de atunci fiind de 295,5. Aceasta înseamnă, conform calculelor din raport, că România a ajuns la o probabilitate cumulată – teoretică – de incapacitate de plată de 27,3%, faţă de 26,2% în trimestrul al treilea, raportat la 93,8% pentru prima clasată în top, Grecia.
Evoluţia de pe parcursul anului trecut e neliniştitoare din mai multe puncte de vedere. Adâncirea crizei din zona euro a pus capăt definitiv pariului investitorilor, valabil încă în 2010, pe o divergenţă între pieţele emergente (CEEMEA) şi cele din zona euro, în virtutea căreia riscul calculat pentru România sau Ucraina scădea, în timp ce se socotea că problemele Greciei, ale Portugaliei sau ale Irlandei pot trage în jos numai centrul zonei euro, nu şi statele est-europene sau din Orientul Mijlociu. În 2010, indicatorul CDS pentru CEEMEA scădea cu 0,11%, în timp ce indicele pentru zona euro creştea cu 1,29%; în schimb, dacă în ultimele trei luni din 2011, indicele pentru zona euro a căzut cu 9%, cel pentru CEEMEA a scăzut cu 10%.
Singurele ţări care pe parcursul lunilor octombrie-decembrie şi-au îmbunătăţit poziţia de risc au fost din afara Europei (Indonezia, Malaezia, Coreea de Sud, Filipine, China), în timp ce, în Europa de Est, CDS a crescut cu 18% pentru Ungaria şi numai Polonia şi Ucraina au reuşit o mică ameliorare. Aceste evoluţii, precum şi apropierea marcată a indicilor pentru zona euro şi pieţele emergente anunţă pentru 2012 un risc dublu, respectiv ca orice înrăutăţire a situaţiei la periferia zonei euro sau în nucleul ei să aibă efecte imediate şi directe în Est, iar orice înrăutăţire spectaculoasă într-o ţară estică (exemplul Ungariei) să aibă impact în restul regiunii.
În privinţa zonei euro, în ciuda avertismentelor privind o reintrare în recesiune, “sunt indicii că deteriorarea peisajului macroeconomic ar putea să fi ajuns la un final”, notează analiştii ING. “Sentimentul pieţei s-a ameliorat în ultimele săptămâni din decembrie, Germania rezistă relativ bine, iar un euro slab şi o îmbunătăţire a situaţiei în SUA şi Asia sunt de natură să susţină aşteptările Băncii Centrale Europene în estimarea sa precaut optimistă a unei redresări moderate pe parcursul anului 2012”, apreciază Carsten Brzeski, economist-şef al ING Bruxelles, într-o notă publicată săptămâna trecută. Brzeski nu exclude însă nici acum ca marea injecţie de lichiditate din partea BCE, care a liniştit piaţa în decembrie – şi căreia îi va succeda o alta în februarie – să fie urmată de o reducere sub 1% a dobânzii şi apoi de o adevărată relaxare monetară cantitativă (evitată până acum cu încăpăţânare de BCE), dacă lucrurile nu vor merge bine pe piaţă.
Iar aceasta ar depinde, cum a depins şi în 2011, de ceea ce se va întâmpla cu ratingurile, în special cele pentru Franţa şi Italia, precum şi de soarta datoriei greceşti. Deşi continuă negocierile cu creditorii privaţi pentru ca ei să accepte să prescrie 100 mld. din datoria Greciei (ceea ce înseamnă o pierdere de 50% asumată de ei la valoarea nominală a obligaţiunilor), deja au apărut opinii – cum e cea a lui Athanasios Orphanides, guvernatorul băncii centrale a Ciprului – care susţin renunţarea la implicarea creditorilor privaţi, “pentru a restabili încrederea” în zona euro şi a scădea costul împrumuturilor pentru celelalte ţări membre. Varianta e improbabilă însă, având în vedere opoziţia Germaniei, întemeiată pe o logică a recuperării creşterii economice în Grecia (şi a păstrării acesteia în zona euro) care ar fi imposibilă fără despovărarea de o parte din datorii.
Până unde ar putea merge însă această despovărare, ţinând cont că în vară s-a plecat de la o reducere cu 21% la valoarea obligaţiunilor deţinute de bănci şi de fonduri şi s-a ajuns la 50%, valoare acceptată şi aşa foarte greu de creditori şi de pieţe, iar între timp austeritatea a afundat şi mai tare Grecia în recesiune? “Nu cred că am văzut încă ultima fază a discuţiilor despre restructurarea datoriei greceşti.
