Desi compania a demarat procesul de restructurare al afacerilor,
vanzarile au continuat sa scada, adancind datoriile catre
creditori, ceea ce i-a determinat pe patroni sa opteze pentru
intrarea in insolventa. Odata cu intrarea in insolventa se suspenda
toate actiunile judiciare si judiciare pentru realizarea creantelor
asupra debitorului sau bunurilor sale.
“Cele mai mari datorii ale companiei sunt catre furnizori. PIC a
luat aceasta hotarare din cauza scaderii cererii pe piata interna
si a reducerii vanzarilor cu 30% in acest an, dar si din cauza
presiunilor din partea creditorilor”, a declarat Claudia Rusu,
directorul de marketing al lantului de hypermarketuri.
Managementul PIC incearca in acest timp redresarea companiei
prin vanzarea partiala de active si reluarea activitatii de
aprovizionare.
Lantul de hypermarketuri PIC detinea cinci unitati, iar in urma
procesului de restructurare mai functioneaza doar doua, in Pitesti
si Craiova. Retailerul a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de
peste 150 milioane euro si un profit net de 560.000 euro, potrivit
Ministerului de Finante.