BusinessMagazin

Tag: cjue

  • Orban, despre posibilitatea ca PSD să contesta MCV la CJUE: Sunt duşi cu capul

    “Sunt duşi cu capul. Madame Dăncilă nu ştie gramatica limbii române şi aritmetică. Orice altă acţiune, în afară de respectarea recomandărilor, riscă să facă un rău imens României. Doamna Dăncilă trebuie să priceapă că nu există altă cale decât aceea de a respecta recomandările Comisiei de la Veneţia şi cele cuprinse în raportul MCV. Nu sunt obligatorii (recomandările raportului MCV – n.r.), dar orice altceva vor face va dăuna României şi va avea consecinţe negative asupra românilor”, a afirmat Ludovic Orban, joi, pentru MEDIAFAX.
     
    Afirmaţiile lui Ludovic Orban vin în contextul în care preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, social-democratul Nicuşor Halici, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că în PSD este analizată posibilitate unui demers de contestare a raportului MCV la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
     

  • BNR: CJUE a decis că băncile pot cesiona creditele fără ca debitorul să-şi poată răscumpăra datoria

    De asemenea, decizia CJUE nu se aplică nici dispoziţiilor legale naţionale care reglementează transmiterea creditelor şi substituirea cedentului de către cesionar în procedurile în curs.

    CJUE a emis această decizie, când a pronunţat, în data de 7 august 2018, o hotărâre legată de o serie de cereri referitoare la interpretarea Directivei 93/13/CE. Cererile au fost făcute în cazul unor litigii între Banca Santander şi doi clienţi (cazul-96/16) şi, respectiv, între Banco de Sabadel SA şi un client (cazul C-94/17), în legătură cu executarea unor contracte de credit încheiate între părţi.

    „Motivarea CJUE este aceea că «Directiva privind clauzele abuzive în contactele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată că… nu este aplicabilă practicii unui profesionist care constă în cesiunea sau în cumpărarea unei creanţe deţinute faţă de un consumator, fără ca posibilitatea unei asemenea cesiuni să fie prevăzută în contractul de împrumut încheiat cu acest consumator, fără ca acesta din urmă să fie informat în prealabil despre respectiva cesiune sau să îşi dea consimţământul la aceasta şi fără a i se acorda acestuia posibilitatea să îşi răscumpere datoria şi, astfel, să o stingă, prin rambursarea către cesionar a preţului pe care acesta l-a plătit pentru cesiunea menţionată, majorat cu costurile, cu dobânzile şi cu cheltuielile de judecată aplicabile». Totodată, motivarea CJUE stabileşte că directiva în cauză nu este aplicabilă nici unor dispoziţii naţionale, precum cele ce figurează în dreptul spaniol, care încadrează posibilitatea de răscumpărare şi substituirea cesionarului în drepturile cedentului în procedurile în curs. Altfel spus, CJUE a stabilit că institutiile de credit pot realiza cesiuni de credite fără ca debitorului să i se dea posibilitatea să-şi răscumpere datoria”, explică Cristian Bichi, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), într-o opinie publicată pe blogul instituţiei, www.opiniibnr.ro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • România poate ajunge la Curtea Europeană de Justiţie din cauza maşinilor diesel

    Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie referitor la calitatea aerului în nouă ţări membre UE, inclusiv România, situaţie care ar putea conduce la instituirea de limite privind circulaţia vehiculelor diesel în oraşele mari, afirmă surse citate de publicaţia Welt am Sonntag.

    Comisia Europeană intenţionează să intensifice presiunile asupra ţărilor acuzate că nu iau măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele urbane. În acest context, Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit, ar putea sesiza Curtea de Justiţie a UE (CJUE) din cauza refuzului autorităţilor din ţările respective de a adopta măsuri necesare diminuării poluării, afirmă surse citate de publicaţia germană Welt am Sonntag.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Justiţie a UE: Cetăţenii Uniunii trebuie informaţi despre transmiterea şi prelucrarea datelor personale

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a luat această hotărâre joi, după ce a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul Smarandei Bara şi altor cetăţeni români şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    Instanţa din România a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă dreptul Uniunii se opune ca o autoritate a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date cu caracter personal unei alte autorităţi a administraţiei publice, în vederea prelucrării lor ulterioare, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere şi despre această prelucrare.

    Conform unui comunicat al CJUE, Smaranda Bara şi mulţi alţi cetăţeni români desfăşoară activităţi independente, iar administraţia fiscală română a transmis datele privind veniturile lor declarate către Casa Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a solicitat în consecinţă plata restanţelor contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate.

    Persoanele vizate au contestat la Curtea de Apel Cluj legalitatea acestui transfer în raport cu prevederile directivei privind prelucrarea datelor cu caracter personal care reglementează prelucrarea acestora în cazul în care sunt conţinute sau urmează să fie conţinute într-un sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal. Reclamanţii au considerat că datele lor au fost utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost comunicate iniţial administraţiei fiscale, fără a fi informaţi în prealabil.

    “Dreptul român abilitează entităţile publice să transmită date cu caracter personal caselor de asigurări de sănătate pentru a le permite acestora din urmă să stabilească calitatea de asigurat a persoanelor vizate. Datele respective privesc identificarea persoanelor (nume, prenume, adresă), însă nu cuprind date privind veniturile obţinute”, conform sursei citate.

    În hotărârea de joi, Curtea consideră că “cerinţa prelucrării corecte a datelor personale obligă o autoritate a administraţiei publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorităţi a administraţiei publice în vederea prelucrării lor de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menţionate. Directiva impune expres ca orice eventuală limitare a obligaţiei de informare să fie adoptată prin măsuri legislative”.

    Curtea subliniază că legea română care prevede transmiterea gratuită a datelor personale către casele de asigurări de sănătate nu constituie o informare prealabilă care să permită scutirea operatorului de obligaţia de a informa persoanele de la care colectează datele. Astfel, legea în cauză nu defineşte nici informaţiile transmisibile, nici modalităţile de efectuare a transmiterii, acestea figurând numai într-un protocol bilateral încheiat între administraţia fiscală şi casa de asigurări de sănătate.

    “În ceea ce priveşte prelucrarea ulterioară a datelor transmise, directiva prevede că operatorul care prelucrează date trebuie să comunice persoanelor vizate informaţii cu privire la propria identitate, la scopul prelucrării, precum şi orice alte informaţii suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corectă a datelor. Printre aceste informaţii suplimentare figurează categoriile de date în cauză, precum şi existenţa dreptului de acces şi de rectificare”, se mai arată în documentul citat.

    De asemenea, Curtea a observat că prelucrarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a datelor transmise de administraţia fiscală presupunea informarea persoanelor vizate în legătură cu scopurile acestei prelucrări, precum şi cu categoriile de date vizate. Însă, în cazul de faţă, casa de asigurări de sănătate nu a furnizat aceste informaţii.

    “Curtea concluzionează că dreptul Uniunii se opune transmiterii şi prelucrării de date personale între două autorităţi ale administraţiei publice a unui stat membru fără ca persoanele vizate să fi fost informate în prealabil despre această transmitere sau despre această prelucrare”, a stabilit CJUE.

  • CJUE: Acordul dintre Ungaria şi MOL, pentru exploatarea terenurilor, nu reprezintă un ajutor de stat

    Potrivit unui comunicat de presă al CJUE, în baza Legii maghiare a minelor, societăţile miniere care deţin o autorizaţie de exploatare trebuie să plătească statului o taxă de exploatare minieră pentru extragerea de hidrocarburi, de ţiţei şi de gaz natural. Până în anul 2008, nivelul acestei taxe era stabilit, în principiu, la 12% din valoarea cantităţii de minereuri exploatate.

    În luna septembrie 2005, MOL a cerut prelungirea drepturilor de exploatare minieră pe care le deţinea, în baza autorizaţiei de exploatare, asupra a 12 terenuri cu hidrocarburi a căror exploatare nu demarase încă. Printr-un acord semnat în luna decembrie 2005, MOL şi statul maghiar au prelungit cu cinci ani data limită pentru demararea exploatării celor 12 terenuri menţionate şi au stabilit taxa datorată pentru această prelungire.

    Conform Legii minelor, precizează sursa citată, cuantumul taxei trebuia să fie mai mare, pentru fiecare dintre cei cinci ani de prelungire, decât cel al taxei de bază. Prin urmare, taxa de exploatare minieră a fost stabilită la niveluri situate între 12,24 % şi 12,6 %. De asemenea, părţile au extins, pentru o perioadă de 15 ani, aplicarea acestei taxe la toate terenurile exploatate deja de MOL în temeiul unei autorizaţii de exploatare, şi anume 44 de terenuri cu hidrocarburi şi 93 de terenuri de gaz natural, ceea ce reprezenta în privinţa acestora o taxă de exploatare minieră majorată.

    În plus, acordul prevedea plata unei taxe unice de 20 de miliarde de forinţi maghiari (circa 68 de milioane de euro). Acordul stipula de asemenea că nivelurile astfel definite prin acord rămân neschimbate pe toată durată acestuia.

    Conform sursei menţionate, în 2007, Legea minelor a fost modificată şi nivelul taxei de exploatare minieră a crescut, în principiu, la 30% cu efect de la 8 ianuarie 2008. Această majorare nu s-a aplicat însă terenurilor deţinute de MOL, acestea continuând, conform stipulaţiilor acordului din 2005, să fie supuse nivelurilor stabilite în acest acord.

    Printr-o decizie luată în iunie 2010, “Comisia a apreciat că coroborarea acordului din 2005 (care stabilea nivelul taxei de exploatare minieră aplicabil MOL) cu majorarea taxei de exploatare minieră care rezultă din modificarea Legii minelor avea drept efect favorizarea MOL în raport cu concurenţii săi şi constituia, aşadar, un ajutor de stat incompatibil cu piaţa comună”.

    În consecinţă, Comisia a invitat Ungaria să recupereze de la MOL acest ajutor, al cărui cuantum se ridica la 28.444,7 milioane de forinţi (circa 96,6 milioane de euro) pentru anul 2008 şi la 1.942,1 milioane de forinţi (circa 6,6 milioane de euro) pentru anul 2009.

    MOL a introdus la Tribunalul Uniunii Europene o acţiune în anulare împotriva deciziei Comisiei.

    Prin Hotărârea pronunţată la 12 noiembrie 2013, Tribunalul a anulat decizia Comisiei, invocând faptul că “niciun element nu demonstra că MOL a beneficiat de un tratament favorabil în raport cu concurenţii săi în ceea ce priveşte plata taxelor de exploatare minieră” şi că, prin urmare, coroborarea acordului din 2005 cu Legea modificată a minelor nu poate fi calificată drept ajutor de stat. Comisia a formulat recurs la Curtea de Justiţie împotriva hotărârii Tribunalului.

    Prin decizia sa, Curtea subliniază că o măsură naţională poate fi calificată drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE dacă îndeplineşte patru condiţii cumulative: trebuie să fie vorba despre o intervenţie a statului sau prin intermediul resurselor de stat, trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, trebuie să confere un avantaj selectiv beneficiarului şi, în sfârşit, trebuie să denatureze sau să ameninţe să denatureze concurenţa.

    În cadrul recursului formulat, Comisia a pus în discuţie modul în care Tribunalul a interpretat şi a aplicat cea de a treia condiţie (şi anume, conferirea unui avantaj selectiv beneficiarului măsurii).

    “Curtea precizează în această privinţă că cerinţa selectivităţii care decurge din articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie distinsă de identificarea unui avantaj economic. Astfel, în cadrul examinării unei scheme generale de ajutor, este necesar să se determine dacă măsura în cauză, în pofida faptului că furnizează, la prima vedere, un avantaj cu aplicabilitate generală, are acest efect exclusiv în favoarea anumitor întreprinderi sau a anumitor domenii de activitate”, conform CJUE.

    Curtea a constatat că Tribunalul a statuat în mod corect că simplul fapt că autorităţile maghiare dispun de o marjă de apreciere, definită prin lege şi limitată, pentru a determina nivelul taxei de prelungire nu este suficient pentru a dovedi că “anumite întreprinderi ar putea obţine un avantaj selectiv din acesta”.

    “Astfel, marja de apreciere menţionată serveşte la ponderarea unei sarcini suplimentare impuse operatorilor economici pentru a ţine seama de imperativele care decurg din principiul egalităţii de tratament şi se distinge, aşadar, de cazurile în care exercitarea unei asemenea marje este legată de acordarea unui avantaj în favoarea unui anumit operator economic”, stabileşte CJUE.

    În mod similar, Tribunalul nu a săvârşit nicio eroare de drept stabilind faptul că nivelurile stabilite prin acordul din 2005 sunt rezultatul unei negocieri între MOL şi autorităţile maghiare nu este suficient pentru a conferi acestui acord un caracter selectiv, pentru motivul că acestea din urmă şi-au exercitat marja de apreciere pentru a stabili nivelul taxei de exploatare minieră în mod obiectiv şi nediscriminatoriu şi nu au favorizat, aşadar, MOL în raport cu concurenţii săi.

    În plus, Curtea arată că Tribunalul a putut concluziona în mod corect că marja de apreciere lăsată autorităţilor maghiare în ceea ce priveşte alegerea de a încheia sau de a nu încheia un acord de prelungire nu a permis MOL să obţină niciun avantaj selectiv. Astfel, criteriile stabilite prin Legea minelor pentru încheierea unui acord de prelungire sunt obiective şi aplicabile oricărui operator potenţial interesat care le-ar îndeplini, astfel încât încheierea acordului din 2005 în temeiul acestei legi nu a favorizat MOL în raport cu concurenţii săi.

    “Curtea aminteşte că, având în vedere că intervenţiile statului îmbracă forme diverse şi trebuie analizate în funcţie de efectele lor, nu este exclus ca mai multe intervenţii succesive ale statului să trebuiască, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, să fie privite ca o intervenţie unică, în special atunci când acestea sunt, având în vedere succesiunea lor în timp, finalitatea lor şi situaţia întreprinderii la momentul acestor intervenţii, atât de strâns legate între ele, încât este imposibilă disocierea lor”, conform CJUE.

    Curtea a constatat, ca şi Tribunalul, că nu există asemenea legături între acordul din 2005 şi modificarea Legii minelor. Astfel, majorarea taxelor de exploatare minieră, care rezultă din modificarea Legii minelor, a avut loc într-un context de majorare a cursurilor mondiale ale ţiţeiului. Or, Comisia nu a susţinut că acordul din 2005 fusese încheiat pentru a anticipa o asemenea majorare. Aceste două elemente nu constituie, aşadar, o măsură de ajutor unică şi nu reprezintă, prin urmare, un ajutor de stat, precizează sursa menţionată.

    În aceste condiţii, Curtea a respins recursul formulat de Comisie în integralitatea sa.

  • Gavrilescu: Avem proiect de modificare a legislaţiei pe ambalaje; încercăm să evităm penalităţile

    În mod evident, decizia CE de a sesiza Curtea Europeană de Justiţie privind obligaţia României de a modifica legislaţia privind deşeurile de ambalaje nu este cea mai fericită situaţie. Dar, chiar şi ajunşi în acest punct, România va continua demersurile de a soluţiona această situaţie, iar orice fel de penalităţi europene să fie evitate”, spune Graţiela Gavrilescu.

    Ministrul a explicat că, potrivit experienţei altor state care s-au aflat în situaţii similare, procedura la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) durează cel puţin jumătate de an, iar, dacă în aceasta perioadă România rezolvă problema, procesul va fi, automat, suspendat.

    Ministerul Mediului a elaborat deja un proiect de act normativ pe aceasta temă, documentul aflându-se, în prezent, pe circuitul de avizare interministerial.

    Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că trimite România în faţa CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a modifica legislaţia privind deşeurile de ambalaje, în acord cu versiunea revizuită a Directivei privind ambalajele.

    “Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformităţii cu directiva până la 30 septembrie 2013. România, care a depăşit termenul iniţial, a primit o scrisoare de punere în întârziere la 29 noiembrie 2013, urmată de un aviz motivat la 11 iulie 2014. La mai mult de un an şi jumătate de la expirarea termenului, directiva încă nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE”, se arată în comunicatul CE.

  • CE trimite România la CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiei de modificare a legii privind deşeurile

    “Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE) pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transpune în dreptul său intern legislaţia revizuită a UE privind deşeurile de ambalaje”, precizează Executivul de la Bruxelles.

    Versiunea revizuită a Directivei privind ambalajele actualizează normele privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, în vederea reducerii impactului acestora asupra mediului.

    “Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformităţii cu directiva până la 30 septembrie 2013. România, care a depăşit termenul iniţial, a primit o scrisoare de punere în întârziere la 29 noiembrie 2013, urmată de un aviz motivat la 11 iulie 2014. La mai mult de un an şi jumătate de la expirarea termenului, directiva încă nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE”, se mai arată în comunicat.

     

  • CJUE: Mecanismul asigurării trebuie să fie precis şi inteligibil într-un contract de asigurare

    Potrivit CJUE, faptul că un contract de asigurare este legat de unele contracte de împrumut încheiate concomitent poate juca un rol în examinarea respectării cerinţei privind transparenţa clauzelor contractuale, întrucât se consideră că în acest caz consumatorul nu manifestă aceeaşi vigilenţă în privinţa întinderii riscurilor acoperite

    Directiva privind clauzele abuzive prevede că nu sunt obligatorii pentru consumator clauzele abuzive care figurează într-un contract încheiat cu un vânzător sau furnizor. Totuşi, potrivit aceleiaşi directive, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului principal al contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

    În anul 1998, Jean-Claude Van Hove a încheiat cu o unitate bancară două contracte de împrumut imobiliar pentru o sumă de aproximativ 68.000 de euro. La încheierea acestor contracte de împrumut, el a aderat la un “contract de asigurare grup” al CNP Assurances pentru a garanta, printre altele, o acoperire de 75 la sută din rate în caz de incapacitate totală de muncă (ITM).

    În urma unui accident de muncă, Van Hove a ajuns în incapacitate permanentă parţială de muncă (IPP) de 72 la sută în sensul dreptului francez al asigurărilor sociale. Medicul mandatat de societatea de asigurări a concluzionat că starea de sănătate lui Van Hove, deşi nu era compatibilă cu reluarea profesiei anterioare, făcea posibilă exercitarea unei activităţi profesionale adaptate pe fracţiune de normă. Prin urmare, compania a refuzat să continue să acopere ratele împrumutului în temeiul incapacităţii lui Van Hove.

    Van Hove a iniţiat o acţiune în justiţie pentru a obţine recunoaşterea caracterului abuziv al termenilor contractului în ceea ce priveşte definiţia ITM şi a condiţiilor în care plata ratelor este suportată de asigurare. În opinia lui Van Hove, definiţia ITM era redactată astfel încât nu putea fi înţeleasă de consumatorul profan.

    CNP Assurances considera că respectiva clauză nu poate constitui o clauză abuzivă întrucât priveşte obiectul însuşi al contractului. Pe de altă parte, definiţia ITM ar fi clară şi precisă, chiar dacă criteriile luate în considerare pentru stabilirea ratei de incapacitate funcţională sunt diferite de cele reţinute de asigurările sociale.

    În aceste condiţii, instanţa franceză sesizată cu litigiul (Tribunalul de Mare Instanţă din Nîmes) a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă este posibilă aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzei în discuţie.

    În hotărârea pronunţată luni, Curtea precizează, amintind al nouăsprezecelea considerent al directivei, că, în contractele de asigurare, clauzele care definesc sau delimitează în mod clar riscul asigurat şi răspunderea asigurătorului nu se supun unei aprecieri a caracterului abuziv deoarece aceste restricţii sunt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator.

    Nu este exclus ca, astfel, clauza în litigiu să privească obiectul însuşi al contractului, în măsura în care aceasta pare să delimiteze riscul asigurat şi răspunderea asigurătorului, stabilind totodată prestaţia esenţială a contractului de asigurare. Curtea lasă instanţei naţionale sarcina să verifice acest aspect indicându-i în acelaşi timp că este de competenţa sa să determine dacă, având în vedere natura, economia generală şi ansamblul prevederilor contractului, precum şi contextul său juridic şi factual, clauza în discuţie stabileşte un element esenţial al ansamblului contractual în care se înscrie.

    În ceea ce priveşte problema dacă respectiva clauză în litigiu este redactată în mod clar şi inteligibil, Curtea aminteşte că cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale, consacrată de directivă, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil pe plan formal şi gramatical, ci această cerinţă trebuie înţeleasă în mod extensiv. În speţă, Curtea nu exclude ca domeniul de aplicare al clauzei care defineşte noţiunea de ITM să nu fi fost înţeleasă de consumator.

    “Astfel, este posibil ca, în lipsa unei explicaţii transparente privind funcţionarea concretă a mecanismului asigurării referitor la acoperirea ratelor împrumutului în cadrul ansamblului contractual, domnul Van Hove să nu fi fost în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte. Incumbă instanţei naţionale sarcina să verifice şi acest aspect.”, se arată în comunicatul transmis luni

    Potrivit Curţii, împrejurarea că acest contract de asigurare se situează într-un ansamblu contractual cu contractele de împrumut ar putea de asemenea să fie relevant în acest context. Prin urmare, nu se poate cere consumatorului să manifeste aceeaşi vigilenţă, în privinţa întinderii riscurilor acoperite de contractul de asigurare, ca în cazul în care ar fi încheiat în mod distinct contractul de asigurare şi contractele de împrumut.

    În consecinţă, Curtea statuează că acele clauze care privesc obiectul principal al unui contract de asigurare pot fi considerate ca fiind redactate în mod clar şi inteligibil în cazul în care, pe de o parte, sunt inteligibile pentru consumator pe plan gramatical şi, pe de altă parte, expun în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului asigurării ţinând seama de ansamblul contractual în care se înscriu, astfel încât consumatorul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte. În cazul în care nu aceasta este situaţia, instanţa naţională poate să aprecieze caracterul eventual abuziv al clauzei în discuţie.

    Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.

  • Camelia Toader a fost desemnată de Guvern pentru funcţia de judecător la CJUE

    Camelia Toader, Laura Ivanovici şi Claudia Costea au fost nominalizate, în urma interviurilor susţinute la Ministerul Justiţiei, pentru funcţia de judecător la CJUE, decizia legată de cine va reprezenta România la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) aparţinând Guvernului.

    Camelia Toader a fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din 2006 este judecător detaşat la CJUE.

    Procedura de numire a judecătorilor la CJUE este prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi de dispoziţiile corespunzătoare din Statutul CJUE. Potrivit articolului 253 din Tratat, judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut de articolul 255 din TFUE.

    În 14 ianuarie, Guvernul şi-a însuşit Memorandumul iniţiat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe cu tema “Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”.

    Astfel, pentru a fi desemnat candidat al României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene trebuie asigurate toate garanţiile de independenţă şi întrunite condiţiile cerute pentru exercitarea în România a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale. Pentru această funcţie poate candida şi un jurist ale cărui competenţe sunt recunoscute şi care se bucură de o bună reputaţie profesională, morală şi civică.

     

  • Preşedintele CC Augustin Zegrean candidează pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a UE

    Judecătorul Augustin Zegrean a fost numit judecător la Curtea Constituţională în iulie 2007, pe o perioadă de nouă ani, de către preşedintele de atunci Traian Băsescu. Zegrean ocupă, din iunie 2010, funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.

    Preşedintele Curţii Constituţionale face parte cei 11 candidaţi declaraţi admişi, în urma unei analize a dosarelor depuse până în 23 februarie, pentru a participa la interviul de selecţie pentru a ocupa funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Alături de judecătorul Augustin Zegrean, pentru aceeaşi funcţie candidează Gheorghe Buta, Valeriu Ciucă, Ruxandra Costache, Ana-Claudia Costea (Moarcăş), Mircea Criste, Constantin-Virgil Ivan-Cucu, Laura Mihaela Ivanovici, Octavia Spineanu-Matei, Camelia Toader şi Dragoş Constantin Târşia.

    Gheorghe Buta este jurist şi a fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Valerius Ciucă a fost judecător la Judecătoria Suceava, la Tribunalul Militar, precum şi la Tribunalul Uniunii Europene. Ruxandra Costache este avocat, iar Ana-Claudia Costea (Moarcăş) este profesor universitar, ea ocupând în trecut funcţiile de adjunct al Avocatului Poporului, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi director general al Departamentului de afaceri juridice în MAE.

    Mircea Criste este în prezent profesor, el ocupând funcţia de şef al Ministerului Public în perioada preşedintelui Emil Constantinescu. Constantin-Virgil Ivan-Cucu este procuror la Parchetul de pe lângă instanţa supremă, el fiind senior expert în domeniul justiţiei şi afacerilor interne din cadrul Secretariatului Consiliului pentru Cooperare Regională în sud-estul Europei.

    Laura Mihaela Ivanovici este judecător al Curţii de Apel Bucureşti, Octavia Spineanu-Matei este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al Institutului Naţional de Magistratură, Camelia Toader a fost judecător la ICCJ şi din 2006 este judecător detaşat la CJUE, iar Dragoş Constantin Târşia este avocat în cadrul Baroului Sibiu.

    Cei 11 candidaţii care şi-au depus dosarele vor susţine interviul în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei. Interviul va fi organizat marţi, între orele 9.00-14.00 şi 17.00-20.00, la sediul Ministerului Justiţiei.

    Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate şi întrebări în limba franceză. Cunoaşterea oricăror alte limbi oficiale ale UE poate constitui un avantaj, a precizat Ministerul Justiţiei.

    Procedura de numire a judecătorilor la CJUE este prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi de dispoziţiile corespunzătoare din Statutul CJUE. Potrivit articolului 253 din Tratat, judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut de articolul 255 din TFUE.

    În 14 ianuarie, Guvernul şi-a însuşit Memorandumul iniţiat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe cu tema “Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”.

    Astfel, pentru a fi desemnat candidat al României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene trebuie asigurate toate garanţiile de independenţă şi întrunite condiţiile cerute pentru exercitarea în România a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale. Pentru această funcţie poate candida şi un jurist ale cărui competenţe sunt recunoscute şi care se bucură de o bună reputaţie profesională, morală şi civică.