Tag: cîrstoiu

  • Stolojan: Decizia coaliţiei, a doua eroare care se face. Îl avantajează categoric pe Nicuşor Dan

    „Punctul meu de vedere este că dacă se renunţă acum la doctorul Cîrstoiu, e a doua eroare care se face, pentru că prima eroare a fost să se meargă cu candidat unic la Primărie. Sunt două partide, alegerile locale au specificul lor. Dacă la europarlamentare e total justificată participarea pe listă comună, pentru că obiectivele României sunt aceleaşi şi pentru PNL şi pentru PSD în PE şi în UE, dincoace, lucrurile sunt foarte clare, problemele sunt locale şi partidele trebuie să participe independent (…). Toată treaba începe să pară extrem de neserioasă (…). E prea târziu, deja, adică suntem în ceasul al doisprezecelea”, a declarat, la RFI, Theodor Stolojan.

    În opinia sa, decizia coaliţiei îl avantajează pe actualul primar, Nicuşor Dan: „Categoric, e în avantajul lui”.

    Întrebat dacă ruperea alianţei PSD-PNL pentru Primăria Capitalei înseamnă că nu va exista un candidat comun la alegerile prezidenţiale din septembrie, Theodor Stolojan a răspuns: „Eu cred că e firesc să avem candidaţi separaţi. Totuşi, să nu uităm, indiferent că noi discutăm acum aşa de o topire a diferenţelor ideologice etc. etc., totuşi, PNL e un parrid care doreşte ca în România modelul politic să fie o democraţie liberală. Cei din PSD doresc o democraţie socială. Deci suntem diferiţi (…). Democraţia liberală este cea care a dat rezultate foarte bune, a scos din sărăcie miliarde de oameni, în timp ce democraţia socială uneori a dat rateuri cumplite”.

    Liderii PSD şi PNL au decis să rupă coaliţia la Bucureşti. Surse din lumea politică anunţă decizia care a fost luată la finalul unei şedinţe maraton. PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi şi vor renunţa la medicul Cătălin Cîrstoiu.

  • Rareş Bogdan: E nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu un candidat unic

    „Discutăm despre cum a evoluat ultima săptămână şi ce se întâmplă. (…) E o situaţie grea, dar trebuie să ieşim astăzi cu o soluţie finală. (…) Dacă vrem să mai funcţioneze coaliţia, cred că e nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu un candidat unic. Dacă mergem cu candidat separat, dinamităm şansele lui George Tuţă şi a lui Rareş Hopincă”, spune prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.

    Liderii Coaliţiei PSD-PNL se reunesc, luni, la ora 10.00, pentru a decide dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul la Primăria Capitalei, în urma acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa.

  • Cîrstoiu: Nu am vrut niciodată să fac administraţie politică în Capitală

    ”Eu am vrut să fac o administraţie publică în Bucureşti mizând pe un sprijin politic stabil în Consiliul General al Capitalei. Nu am vrut niciodată să fac o administraţie politică în Capitală”, a arătat Cătălin Cîrstoiu vineri, într-o conferinţă de presă.

    Cât despre cele legate de suspiciunea de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte, acesta a afirmat că ”doar o instituţie poate emită un raport care să constate acest lucru, adică Agenţia Naţională de Integritate”.

    Cîrstoiu nu a renunţat la cursa pentru Primăria Capitalei, afirmând că mandatul său de candidat este pe masa coaliţiei.

     

  • Nicolae Ciucă: Cătălin Cîrstoiu e foarte determinat să continue

    „În acest moment, vă pot spune că la nivelul coaliţiei s-a menţinut decizia ca dl doctor Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul coaliţiei şi luni să îşi depună canidatura la Biroul Electoral Municipal. Se pregăteşte dl doctor Cîrstoiu pentru o conferinţă pe care o are în vedre, astfel încât să poată să stea de vorbă şi să lămurească toate aceste aceste aspect, fiind cel care este nemijlocit implicat în acest demers”, spune Nicolae Ciucă.

    El exclude o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone.

    „PNL, indiferent de formulă, a agreat să susţină împreună cu PSD un candidat care să fie candidatul actualei coaliţiii de guvernare şi într-o alianţă electorală la nivelul Capitalei. Domnul Cristian Popescu nu este nici membru PSD, nici membru PNL, motiv pentru care nu putem să îl susţinem”, adaugă Ciucă.

    De asemenea, liderul PNL afirmă că medicul Cîrstoiu „este foarte determinat să continue, cât am putut şi cât pot eu să înţeleg din cât l-am cunoscut pe domnul doctor Cîrstoiu, motiv pentru care, consider că odată ce vom avea toate aceste clarificări finalizate, va fi o direcţie pe care ne-o vom asuma împreună cu dumnealui, ambele partide, şi aşa cred că este normal şi onest pentru fiecare dintre noi”.

    Întrebat care ar fi varianta B dacă doctorul Cătălin Cîrstoiu se retrage, Nicolae Ciucă spune: „În momentul ăsta avem o singură variantă. Dacă vom avea nevoie să aplicăm varianta B sau varianta C, o vom face la vremea respectivă”.

  • PSD şi PNL depun candidatura lui Cătălin Cîrstoiu lunea viitoare – surse

    „Coaliţia a discutat când să depună semnăturile pentru Cătălin Cîrstoiu. Liderii ar fi vrut să depună chiar mâine (marţi – n.r.) candidatura, pentru a pune capăt speculaţiilor legate de o presupusă retragere din cursă. În condiţiile în care BEM ar trebui să analizeze şi să valideze, întâi, protocolul Alianţei, iar premierul Ciolacu are, tot mâine, o deplasare internaţională, s-a decis depunerea candidaturii lunea viitoare”, spun, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Potrivit acestora, liderii Coaliţiei au cerut „mobilizare totală” în sprijinul candidatului Cătălin Cîrstoiu.

    „Cei trei primari ai Alianţei îl vor susţine şi ei şi vor participa în campania lui Cătălin Cîrstoiu. Cătălin Cîrstoiu a prezentat în cadrul şedinţei mai multe părţi din programul său”, mai spus sursele citate.

  • Cîrstoiu, ironii la adresa lui Dan: Rolul nostru nu e să spunem că apa caldă va veni a doua zi

    Cărstoiu a spus că azi preţul gicacaloriei în Bucureşti este de aproape 1000 de lei şi că partea de subvenţie este reprezentată de 65%.

    „Vă informez că în Primăria Generală a Capitală ar fi trebuit să plătească, în anul 2023, 1,8 miliarde de lei subvenţii. Bugetul Primăriei Generale pentru anul trecut a prevăzut doar o plată de 1,1 miliarde de lei, adică rezultă un deficit real de 700 de milioane de lei care ar fi trebuit plătit de Primăria municipiului Bucureşti către Termoenergetica. Asta înseamnă un deficit din start de 700 de milioane de lei, ceea ce va împinge cele două companii într-o perioadă foarte dificilă tocmai prin ineficienţa acestei relaţii între Primărie – Termoenergetica şi Elcen. Această situaţie poate duce la intrarea din nou în insolvenţă a celor două companii, cum a fost în trecut, cu atât mai mult cu cât Primăria – deşi i s-a cerut acest lucru – nu a generat un audit pentru a putea face aceste plăţi”, spune Cîrstoiu.

    Acesta a precizat că trebuie avute în vedere soluţiile energetice ale oraşului, aceasta fiind o zonă cu soluţii energetice destul de sărace.

    „Trebuie privit şi din prisma inexistenţei unui PUG al Capitalei. Este inexistent, deşi de 4 ani auzim de el. Nu putem vorbi astăzi de această hartă GIS în PUG care ne-ar da informaţii absolut concrete şi de o importanţă majoră pentru reţelele de termoficare. Discuţiile despre trendul zile în materie de energie: decarbonarea este de bază. Noi vorbim în continuare despre soluţii ale problemelor de bază ale oamenilor, iar rolul nostru nu e să venim să spunem că apa caldă va veni a doua zi cum aţi mai auzit, ci am putea aveam rolul de a spune că prin eficienţa noastră şi prin dialog constructiv vom putea oferi oamenilor o adminsitraţie care aduce căldură în sufletele lor”, a mai spus candidatul PNL – PSD.

    Cătălin Cîrstoiu a mai spus că în privinaţ termoficării, Bucureştiul anului 2024 „este exact în aceea şi situaţie ca acum 10 ani”, cu rchipamente şi reţele vechi în proporţie de 90%.

    „Din punct de vedere financiar vorbim despre o datorie a Termoenergetica faţă de Elcen care este de aproape 1 miliard, sunt sumele restante plus penalităţi. Vorbim despre avarii frecvente, mulţi dintre oameni ajung acasă, constată că nu au apă caldă, nu au apă rece, nu au căldură, au un copil mic şi nu au cu ce să îl spele, vorbim de întreruperi neanunţate, fără predictibilitate în ceea ce priveşte alimentarea cu apă caldă, vorbim de un consum crescut de gaze naturale, despre un preţ de 1000 de lei al gigacaloriei, cu subvenţie de 65%. Vă dau exemplu Oradea, un oraş care a ştiut să îşi găseascăc soluţii: preţul gigacaloriei este 350 de lei, faţă de 1000, cu subvenţii de 15%, faţă de subvenţii de 65% Sunt 4000 de conducte în subteran, 1000 de kilometri în conducte principale şi 3000 în conducte secundare, ritmul de schimbare de 100 de km în 4 ani ne aduce la 40 de ani de acum înainte în a schimba conducte, lucru absolut necesar, dar nu în ritmul acesta”, a mai spus Cîrstoiu.

    Potrivit medicului candidat, consumul în Bucureşti este mai mare decât producţia de energie. Din cele 858.000 de locuinţe existente în Bucureşti, 560.000 sunt branşate la sistemul centralizat de termie. 17% încă folosesc încălziri individuale: gaze, lemne sau alte materiale combustibile, restul fiind bazate pe centrale de locuinţă.

  • Cîrstoiu: Bucureştiul a ajuns oraşul în care orice pală de vânt dă peste cap totul şi aduce haosul

    „Bucureştiul a ajuns oraşul în care orice pală de vânt dă peste cap totul şi aduce haosul. Şi asta din cauza lentorii şi lipsei de eficienţă a primarului general, care nu a autorizat toaletarea arborilor sau îndepărtarea copacilor uscaţi. Dar şi a dezinteresului total faţă de reabilitarea clădirilor degradate. Ferească Dumnezeu să fie cineva rănit din cauza indolenţei şi delăsării manifestate de Nicuşor Dan”, scrie pe Facebook Cătălin Cîrstoiu.

    El afirmă că de aceea este nevoie de implicare, de lucru în echipă şi de măsuri punctuale „pentru ca astfel de fenomene absolut normale să nu pună în pericol siguranţa bucureştenilor”.

    Pompierii din Capitală au avut până marţi după-amiaza 68 de intervenţii, din cauza vântului puternic care a dus la căderea unor copaci sau stâlpi şi a răsturnat un chioşc.

  • Cine ar câştiga ieşi primar dacă bucureştenii ar vota duminică? Sondaj Sociopol: 26% dintre bucureşteni ar vota cu Cătălin Cîrstoiu. PSD-PNL ar obţine 57% din voturile pentru Consiliul General al Capitalei

    Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar obţine 26% din voturi, iar PSD-PNL ar primi 57% din voturile pentru Consiliul General, potrivit unui sondaj efectuat de Sociopol.

    Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan ar obţine 34%, Cristian Popescu Piedone (PUSL) 30%, Cătălin Cîrstoiu (PSD-PNL) 26%, iar Mihai Enache (AUR) 6%.

    Pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti 57% dintre repondenţi spun că ar vota, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, Alianţa PSD-PNL, 22% Alianţa Dreapta Unită, 10% PUSL, 8% AUR şi 2% SOS România.

    Sondajul a fost realizat de Sociopol în perioada 21-24 martie, pe un eşantion de 1001 persoane, prin metoda CATI. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.2%

  • Cine ar câştiga ieşi primar dacă bucureştenii ar vota duminică? Sondaj Sociopol: 26% dintre bucureşteni ar vota cu Cătălin Cîrstoiu. PSD-PNL ar obţine 57% din voturile pentru Consiliul General al Capitalei

    Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar obţine 26% din voturi, iar PSD-PNL ar primi 57% din voturile pentru Consiliul General, potrivit unui sondaj efectuat de Sociopol.

    Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan ar obţine 34%, Cristian Popescu Piedone (PUSL) 30%, Cătălin Cîrstoiu (PSD-PNL) 26%, iar Mihai Enache (AUR) 6%.

    Pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti 57% dintre repondenţi spun că ar vota, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, Alianţa PSD-PNL, 22% Alianţa Dreapta Unită, 10% PUSL, 8% AUR şi 2% SOS România.

    Sondajul a fost realizat de Sociopol în perioada 21-24 martie, pe un eşantion de 1001 persoane, prin metoda CATI. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.2%

  • Negoiţă, după ce marţi a spus că Piedone chiar ştie administraţie: Mult succes, Cătălin

    „Mie nu mi-a plăcut şi eu simt că nu sunt făcut pentru politică. Îmi pare rău că spun mult prea direct ce gândesc. Eu nu am spus că votez cu altcineva, să fie clar. Ştim bine… Vă faceţi treaba şi o faceţi bine că interpretaţi lucrurile, le schimbaţi din context, dar ce relevanţă are cum votez eu? Eu când am să votez pe cineva, votez cu speranţă, votez ceva care de principiu cunosc. Ieri l-am cunoscut pe Cătălin şi cred din ce am înţeles până acum… Dar, să ne înţelegem,mai avem două luni, pentru Dummnezeu, nu mai interpretaţi lucrurile şi nu mai încercaţi să smulgeţi de la mine chestiuni pe care nu le gândesc, nu le cred în felul ăla. Mult succes, Cătălin”, spune primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă.

    „Pe Cătălin Cîrstoiu nu-l cunosc, însă am înţeles că e un manager foarte bun şi o să plecăm de la premisa că ştie, dar Piedone chiar ştie administraţie”, spunea marţi primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă.

    El a fost întrebat la Antena 3 pe cine ar prefera ca primar general, Cătălin Cîrstoiu, Cristian Popescu Piedone sau Nicuşor Dan

    Managerul Spitalului Universitar, Cãtãlin Cârstoiu, este candidatul comun PSD-PNL la alegerile pentru Primãria Capitalei.

    PSD şi PNL vor susţoine la alegeri actualii primari din sectoarele 3,4 şi 6, Robert Negoiţă, Daniel Băluţă şi Ciprian Ciucu. De asemenea, vor avea candidaţi comuni la sectoarele 1,2 şi 5.