Construit în 1836 şi trecut printr-o amplă renovare în 2017, conacul cu 12 dormitoare, 13 băi, cu peste trei acri de grădină, o sală mare de recepţii şi piscină, situat la circa 60 de kilometri de Atlanta, a funcţionat în ultimii ani ca pensiune turistică şi spaţiu de evenimente, iar proprietarii săi l-au scos la vânzare ca să se poată dedica altor afaceri. Licitaţia pentru impunătoarea reşedinţă va avea loc la finalul lunii, cei interesaţi putând însă depune oferte online mai devreme.
Tag: cinematograf
-
Cronică de film: Pierduţi în spaţiu
Dacă filmul din 1997 îi propunea pe Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale, reinterpretarea din 2019 aduce o altă pereche în prim-plan, una care s-a remarcat în Thor: Ragnarok. Lucrurile nu stau la fel şi aici, pentru că oricât de bine s-ar înţelege Thompson şi Hemsworth, scenariul şi în general toate ideile producătorilor par menite să îi încurce.
La fel ca şi filmele anterioare, Men in Black: International prezintă aventurile agenţilor care trebuie să ţină sub control diverse specii care se aventurează pe Pământ. Ne întâlnim acum cu agenţii H şi T (Chris Hemsworth şi Liam Neeson), cărora ulterior li se alătură şi agenta M (Tessa Thompson).
Am rămas cu impresia că scenariştii au uitat toate regulile prezente în primele trei părţi, aşa cum ar fi faptul că tehnologia extraterestră nu era niciodată văzută în public. Regizorul F. Gary Gray reuşeşte să mai lege puţin scenele, dar când materialul sursă e complet lipsit de logică, nu sunt multe de făcut.
Filmul nu aduce nimic nou francizei, din contră, elimină replicile amuzante care aduceau zâmbete pe feţele spectatorilor. Nu cred că a fost ceva intenţionat, ci o neputinţă a scenariştilor de a gândi câteva momente care să provoace râsul. De încercat au încercat, dar nu-mi aduc aminte să fi auzit în sala de cinema vreun spectator care să râdă.
Recunosc că m-am raportat şi la buget – unul extrem de generos, de 110 milioane de dolari – atunci când mi-am creionat aşteptările pentru acest film. Am mai văzut eşecuri costisitoare, dar asta se întâmpla de obicei atunci când producătorii nu aveau o structură deja testată pe care să construiască filmul.
Cei care au finanţat proiectul nu vor rămâne însă cu buzunarele goale, pentru că Men in Black: International a generat deja, în câteva zile, venituri de peste 100 de milioane de dolari.
În concluzie, aş spune că ultima apariţie a lui Will Smith ar fi trebuit marcheze finalul francizei Men in Black. E o situaţie pe care mi-e teamă că o voi revedea în anii următori atunci când vor fi relansate serii precum Indiana Jones sau Harry Potter.
Notă: 5,5/10
-
King. Stephen King. – VIDEO
Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.
Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.
Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.
După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.
Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.
Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.
Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.
Nota: 6,5/10
-
King. Stephen King. – VIDEO
Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.
Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.
Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.
După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.
Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.
Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.
Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.
Nota: 6,5/10
-
La film ca pe vremuri
Recent însă, ele au început să fie apreciate de tineri, mai ales la New York, scrie Wall Street Journal. În acest oraş există diverse organizaţii, cum ar fi Film Forum, care oferă vizionări de filme mute cu acompaniament de pian ca la matineurile din cinematografele de altădată, iar înainte de proiecţie publicul are parte şi de un moment de istorie a cinematografului.
Interesul pentru filmele mute, consideră cei implicaţi în domeniu, se datorează mai ales Internetului şi unor site-uri ca YouTube, care aduc în atenţia tinerilor titluri de care altfel n-ar fi aflat niciodată.
-
Cronică: Un alt fel de film despre mafie – VIDEO
Pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, regizorul Thierry de Peretti a ales ca temă violenţele din Corsica de la începutul anilor ’90. E un proiect ambiţios, care urmăreşte creşterea şi în cele din urmă decăderea unui tânăr o desfăşurare similară cu cea din Naşul, dacă vreţi, deşi asemănările se opresc aici.
Principala diferenţă faţă de filmele clasice cu mafioţi vine din felul în care Peretti şi echipa prezintă scenele: cadrele sunt mai lungi, invitând mai degrabă la distanţarea faţă de personaje. Cadrele nu mai sunt intime, aşa cum se întâmplă de obicei în filmele semnate de Coppola sau Scorsese.
În ciuda unei poveşti extrem de ofertante, mai ales în condiţiile în care întâmplările din Corsica nu au ajuns prea des pe marele ecran, Une vie violente nu reuşeşte să îşi atingă potenţialul. Firul narativ se încurcă parcă în prea multe detalii şi devine greu de urmărit, iar personajul principal pare de multe ori că nu ştie exact ce anume trebuie să facă. Revin la comparaţia cu Naşul: şi în filmul lui Francis Ford Coppola personajele ajung în stări conflictuale, dar dilemele lor sunt de cele mai multe ori de natură morală. Aici, Stephane (un militant de 20 de ani) pare să se întrebe de multe ori dacă trebuie să continue lupta, nu dacă lupta e una corectă.
Aş spune că este o problemă a echipei tehnice, pentru că actorul Jean Michelangeli (Stephane) semnează un rol excelent; şi restul distribuţiei, formată din actori relativ necunoscuţi, se achită bine de sarcinile primite.
Aflăm încă de la început că Frontul Naţional de Eliberare a Insulei Corsica (FLNC) a luptat încă din anii ’70 pentru a obţine independenţa faţă de Franţa, apogeul acestui conflict fiind atins două decenii mai târziu. Acţiunea filmului începe însă în 2001, iar primele scene sunt elocvente pentru modul în care Peretti tratează subiectul: doi tineri sunt executaţi de mafie la Paris, cadrul fiind unul lung, filmat de departe.
Cinematografia semnată de Claire Mathon este excelentă şi prezintă contrastul dintre Parisul cenuşiu şi culorile vii ale insulei.
Cea mai bună parte a filmului Une vie violente este felul în care Peretti descrie climatul cultural şi social al insulei Corsica, un loc unic împărţit cumva între Franţa şi Italia.
În concluzie, Une vie violente merită din plin laudele pe care le-a primit în timpul proiecţiei de la Cannes. Nu este un thriller, aşa cum poate şi-ar fi dorit producătorii, dar evocă într-un mod excepţional o perioadă mai puţin cunoscută din istoria Europei.
Notă: 8,5/10
Une vie violente
Regia: Thierry de Peretti
Distribuţie: Jean Michelangeli, Henri-Noel Tabary, Cedric Appietto, Marie-Pierre Nouveau, Delia Sepulcre-Nativi
Durată: 1 oră 47 minute
Data lansării: 10 august -
Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO
In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.
Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.
Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.
Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.
Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.
Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.
In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.
In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.
Nota: 8,5/10
-
Cele mai înspăimântătoare tatuaje realizate vreodată – VIDEO
Câţiva împătimiţi au mers însă şi mai departe, luând decizia de a-şi tatua personajele principale din filme care, în mod normal, îţi dau insomnii.
Nu ştim dacă a fost o decizie bună sau nu, dar tatuajele sunt cel puţin impresionante.Cel care semnează bizarele tatuaje este Eliot Kohek, artist cu experienţă de ani de zile în domeniu.
-
Proprietarii Veranda Mall investesc 10 milioane de euro în extindere
Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările de reconfigurare au ca scop extinderea ofertei către comunitatea Veranda Mall. Această extindere vizează în principal complementarea spaţiilor existente cu noi spaţii destinate distracţiei şi alte opţiuni pentru petrecerea timpului liber. Astfel, în urma extinderii, spaţiile de restaurante şi divertisment vor atinge un procent de 22% din totalul centrului comercial, o creştere cu 12 procente. Această creştere este în ton cu tendinţele internaţionale în ceea ce priveşte transformarea centrelor comerciale în centre de „lifestyle”. În pieţele mature, se observă o înclinare către suplimentarea spaţiilor destinate petrecerii timpului liber (cinematografe, restaurante, divertisment, fitness) până la un procent de 25% – 30% din suprafaţa închiriabilă*.
“Încă de la început, stabilirea unui mix optim de chiriaşi a reprezentat un punct-cheie în apropierea faţă de comunitatea Veranda, dar şi un element central al poziţionării ferme pe piaţă ca mall de proximitate. Veranda va putea fi definit ca un centru de proximitate, dar şi de lifestyle. Strategia de business pentru anul acesta a vizat şi vizează extinderea spaţiului comercial, întrucât ne dorim să fim singurul reper pentru consumatorii din zona Obor, oferindu-le acestora alternative de activităţi complexe şi complete. În acest sens, este stabilită anul viitor şi deschiderea unui cinematograf. În plus, avem discuţii avansate cu branduri cunoscute din zona sport şi fashion, care vor fi anunţate la momentul potrivit”, a declarat Valentin Dobrescu, noul director Veranda Mall.
Valentin Dobrescu are o vastă experienţă în domeniul imobiliar, în special în direcţia expansiunilor şi a dezvoltării. A ocupat funcţia de Director Imobiliar al Reţelei de Hypermarketuri Real, Director de Expansiune şi Portofoliu la Takko Fashion, GM la Pepco România, iar din 2015 a fost numit Director de Proprietate şi Investiţie la Pepco, pentru Europa Centrală şi de Est (membru al Consiliului Directorilor). Punctele forte ale lui Valentin constau în conducerea negocierilor pentru locaţii cheie sau parteneri strategici, precum şi în negocierile contractelor de închiriere pentru a crea un cadru de dezvoltare reciproc favorabil chiriaşilor si proprietarilor.
Gradul de ocupare actual al Veranda Mall ajunge la 96% din suprafaţa închiriabilă.
Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din Bucureşti, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafaţă totală de aproape 30.000 de metri pătraţi, incluzând spaţii comerciale, restaurante, cafenele şi o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriaşi se numără Carrefour, H&M, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Orsay, C&A, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Metropolis, KFC, Starbucks, Pizza Colosseum, McDonald’s, Salad Box, Toan’s, English Home, Orange, Arsis-Vodafone şi IQ BOX – Telekom.
-
Cum arată cel mai mare parc de distracţii pentru copii din sud-estul Europei. A fost deschis recent în România – FOTO, VIDEO
Una din atracţiile parcului este cinematograful 8D, unic în Europa, transmite brasovromania.net. Acesta are o vedere panoramică de 360 de grade, atracţie ce de asemenea este unică în Europa la ora actuală. Acţiunea se va petrece în faţă, în spatele sau în lateralul, astfel încât vizionarea unui film devine o experienţă de neuitat.
Arhitecţii au ţinut cont de faptul că întregul complex este destinat celor mici. Astfel, treptele de la intrarea principală au fost proiectate de dimensiuni mai mici, uşor practicabile copiilor. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilităţi – copii, părinţi sau bunici – a fost amenajată o rampa de acces, cu un grad mic de înclinare, construită conform normelor şi standardelor, scrie news.bv.
O altă atracţie este Luna Park, o zonă de aproape 400 de metri pătraţi care include un carusel, un pendul şi maşini zburătoare. Nu lipsesc nici jocurile electronice, iar părinţii se vor putea juca alături de cei mici într-un spaţiu amenajat special. Reprezentanţii spun că majoritatea jocurilor sunt concepute astfel încât să dezvolte capacitatea de coordonare a copiilor.