Tag: Cine vine/cine pleaca

  • Cine vine/cine pleacă

    Diana Sipos

    ► Compania franceză Atos, lider global în transformare digitală, a anunţat numirea Dianei Sipos în funcţia de country manager pentru Atos IT Solutions and Services România;

    ► În calitate de Ccountry manager, Diana Sipos va prelua implementarea strategiei companiei pe plan local, ce presupune încheierea de parteneriate strategice cu organizaţii relevante din zona IT şi dezvoltarea portofoliului de servicii şi de clienţi;

    ► Diana Sipos, anterior chief financial officer în cadrul Atos România, face parte din companie încă de la lansarea acesteia pe piaţa locală, în 2011. Ea a construit strategia financiară locală şi a coordonat operaţiunile financiare ale subsidiarelor româneşti;

    ► Anterior, Diana Sipos a activat în departamentul financiar al companiei Siemens IT Solution and Services;

    ► Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti (Facultatea de Finanţe – Bănci), Diana Sipos a urmat şi studii postuniversitare de master în management şi administrarea afacerilor, fiind, totodată, membră a CECCAR şi FCCA.

     

    „Fiind parte a echipei Atos încă de la intrarea companiei pe piaţa din România mă onorează şi mă încântă preluarea funcţiei actuale. Îmi propun să duc mai departe realizările colegilor mei şi, totodată, să dezvoltăm în continuare noi pârghii de extindere a businessului pe plan local şi să răspundem cât mai eficient nevoilor clienţilor noştri locali şi internaţionali”, a declarat Diana Sipos în comunicatul de presă care a anunţat numirea sa

     

    Cătălina Dodu

    ► Cătălina Dodu, care a condus operaţiunile locale ale Atos din 2014 până în prezent, a ales o nouă oportunitate în parcursul său profesional, spune comunicatul de presă ce a anunţat schimbarea;

    ► Cătălina Dodu a lucrat vreme de 7 ani la Bitdefender, iar în decembrie 2008 cariera sa a luat o nouă turnură fiindcă a decis să se mute la Siemens. De la Siemens a plecat către Atos printr-o achiziţie, în contextul în care Atos Origin, cumpărase la nivel global Siemens IT Solutions and Services;

    ► De-a lungul mandatului său de country manager, echipa Atos România a crescut de la 550 la peste 3.500 de angajaţi, care activează în cele patru centre pe plan local –  în Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara;

    ► Atos România a încheiat anul 2021, cel mai recent an pentru care există informaţii financiare publice, cu o cifră de afaceri de peste 540 mil. lei. Compania are parteneriate cu instituţii de apărare, securitate cibernetică, ştiinţă şi sănătate, fiind una dintre cele mai importante organizaţii franceze de pe piaţa din România.

     

    „Pe lângă rolul de country manager, am avut şi alte responsabilităţi, deşi, clar, e dificil, pentru că unele nu sunt cu acelaşi scop sau cu aceeaşi zonă de acoperire, dar îţi dau şansa să vezi din diferite perspective compania, să fii ţară mică şi să respecţi toate procesele, ce înseamnă multinaţionala şi, în acelaşi timp, să fii într-un rol global în care să lucrezi cu celelalte ţări şi în care să vezi, să creezi soluţii, să încerci să îi convingi să lucreze într-un standard implementat global. Aceste două perspective te ajută să te dezvolţi.”
    Cătălina Dodu, în cadrul unui eveniment Meet the CEO de anul trecut

  • Cine vine/cine pleacă: Un nou lider feminin în IT

    Cerasela Venera Baiculescu

    ► IBM a  anunţat săptămâna trecută numirea Ceraselei Venera Baiculescu în funcţia de Country Leader în cadrul IBM România şi Moldova;

    ► Ea va fi astfel responsabilă pentru operaţiunile de afaceri globale ale companiei IBM pe aceste două pieţe;

    ► Anterior rolului actual, a ocupat rolul de Technology Lifecycle Services Leader în cadrul IBM;

    ► Potrivit informaţiilor publicate pe platforma LinkedIn, ea are o experienţă de aproximativ 20 de ani în industria românească de tehnologie, din care peste 15 în cadrul IBM;

    ► IBM România a înregistrat în 2021, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, o cifră de afaceri de cca. 984 mil. lei, un profit net de 81,5 mil. lei şi un număr mediu de 3.119 angajaţi.

     

    „Prin valorificarea soluţiilor IBM de inteligenţă artificială şi cloud hibrid, a expertizei în consultanţă şi a partenerilor noştri de ecosistem, putem accelera şi mai mult procesele de transformare digitală ale clienţilor noştri şi putem ajuta la modelarea economiei ţărilor respective”, a spus Cerasela Venera Baiculescu în comunicatul de presă ce a anunţat schimbarea.

     

    Marta BraŃska-Rybicka

    ►Cerasela Venera Baiculescu o succede pe Marta Brańska-Rybicka, care a fost numită într-o altă funcţie în cadrul companiei IBM (pe care compania nu a comunicat-o încă n.red.);

    ► Originară din Polonia, Marta şi-a început cariera la IBM în 2013, în Varşovia;

    ► Rolul de Country Leader al IBM România şi Moldova îl avea din luna martie 2020.

    „Acordăm importanţă zonei de cloud hibrid (care permite gestionarea constantă pe mai multe clouduri publice şi private) şi de inteligenţă artificială (AI – artificial intelligence) la nivel global. La nivel local suntem interesaţi să atragem în echipă persoane pasionate de aceste două domenii“, a spus pentru ZF Marta Branska-Rybicka, în perioada mandatului său de country leader IBM România şi Moldova.

  • Cine vine/cine pleacă

    Vlad Petca

    De la intern la director de fabrică, în şapte ani

    Vlad Petca este noul director al fabricii Coca-Cola HBC din Timişoara;

    El şi-a început cariera în Coca-Cola HBC ca production trainee, acum 7 ani, şi a avut un progres rapid, fiind promovat în rolul de supervizor şi apoi manager de producţie în fabrica din Ploieşti;

    Coca-Cola HBC are în România trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi în Vatra Dornei, compania fiind şi una dintre multinaţionalele care au promovat mulţi români pe poziţii de conducere în afara ţării;

    Coca-Cola HBC România, care este cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe plan local, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,76 miliarde de lei, în creştere cu 13,5% faţă de anul precedent, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. Pe plan local, sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România;

     

    Sorin Popescu

    Rampa de lansare Coca-Cola HBC continuă: Din Timişoara, în Praga

    Sorin Popescu, fostul director al fabricii Coca-Cola HBC Timişoara, una dintre cele trei fabrici de pe plan local ale liderului pieţei de băuturi, a fost numit director al fabricii din Praga, conform datelor de pe platforma de socializare de business LinkedIn citate de ZF;

    El lucrează în companie de 12 ani şi a preluat noua funcţie în această lună;

    Anul trecut, reprezentanţii companiei au anunţat că au investit 2 milioane de euro în fabrica din Timişoara pentru a înlocui folia de plastic folosită pentru baxurile de doze cu ambalaj din carton biodegradabil şi reciclabil. De asemenea, la jumătatea anului 2017 Coca-Cola HBC a inaugurat o investiţie de 7 milioane de euro într-o nouă linie de producţie în unitatea din Timişoara, unde se îmbuteliează băuturi din gama Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes, Nestea şi Joy, conform datelor furnizate anterior de companie.

  • Cine este noul CEO al companiei de curierat Cargus din România

    Yannick Mooijman

    ► Cargus a anunţat anunţă numirea lui Yannick Mooijman în funcţia de CEO al companiei de curierat, preluând acest rol de la Olivier Van Houtte, de la începutul lunii noiembrie;

    ► Cu o experienţă de peste 25 de ani, aria de expertiză a lui Yannick Mooijman acoperă segmente precum marketing, vânzări, fuziuni şi achiziţii, strategie şi inovaţii, în companii multinaţionale din Europa, Orientul Mijlociu şi SUA. De asemenea, noul CEO Cargus are o vastă experienţă în industria de curierat, conducând, din poziţia de director general al companiei UPS, activităţile de business din patru ţări din regiune (Ungaria, Grecia, România şi Slovenia);

    ► Yannick Mooijman este cetăţean olandez, deţine un master în afaceri de la Universitatea din Groningen şi a participat la diverse programe de formare executivă organizate de Harvard şi Insead;

    ► Yannick Mooijman preia funcţia de CEO de la Olivier Van Houtte, care a pus bazele următorilor paşi în dezvoltarea companiei, cu obiectivul de a transforma Cargus într-un lider al industriei de curierat.


    Olivier Van Houtte

    ►   Olivier Van Houtte a preluat rolul de CEO în mai 2022 de la Jarosław Śliwa, care a condus Cargus timp de 3 ani şi jumătate;

    ►  În timpul mandatului lui Olivier Van Houtte, Cargus a accelerat extinderea reţelei Out of Home (OOH) şi a lansat noua soluţie de livrare în proximitate – reţeaua de lockere Cargus Ship & GO;

    ►  Toate investiţiile Cargus din ultimii ani au dus la obţinerea celei mai bune rate de livrare de pe piaţa din România: 98% din totalul livrărilor Cargus ajung la destinatari în prima zi după preluare, spun reprezentanţii companiei.

  • Cine vine/cine pleacă

    Doru Ristea

    Doru Ristea este noul General Manager al Lenovo România:

    ► El va fi responsabil pentru continuarea creşterii businessului Lenovo PC Group pe piaţa românească şi va raporta către Ivan Bozev, director executiv Lenovo pentru regiunea Europa Centrală şi de Sud-Est;

    ► Doru Ristea a condus anterior echipele de Enterprise şi Public Sales în cadrul Lenovo România şi are o carieră de peste 20 de ani în sectorul de vânzări atât în industria hardware, cât şi în cea software;

    ► Doru Ristea este absolvent al Academiei de Studii Economice Bucureşti, International Business & Economics şi a studiilor aprofundate Tranzacţii Internaţionale. Are doi copii, iar printre hobby-urile sale se numără istoria, literatura, istoria muzicii rock şi a altor genuri muzicale, chitara şi drumeţiile.


    Aurel Neţin

    Aurel Neţin se pensionează dupa 16 ani de activitate în această companie:

    ► Sub conducerea lui, segmentul de PC-uri a devenit din ce în ce mai puternic în cadrul companiei, Lenovo devenind astfel brandul numărul 1 de PC-uri în România;

    ► El s-a alăturat echipei Lenovo în 2006, aducând o creştere semnificativă a businessului de la o cotă de piaţă de 10% la 23,3%, cât este astăzi (*conform IDC Q1FY21/22);

    ► Anterior, a fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor, iar împreună cu nişte colegi a înfiinţat Sistec, o companie din Cluj pe care au reuşit să o crească foarte mult. Până în 2005, aceasta ajunsese la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, care făcea aproape de toate în domeniul IT şi avea în jur de 150 de angajaţi;

    ► În 2005, Neţin a vândut Sistec, ceea ce a fost o surpriză pentru mulţi la momentul respectiv, şi în acelaşi an a fost nominalizat ca secretar de stat în IT la Ministerul Comunicaţiilor. A aflat însă de la un prieten că era liberă poziţia de CEO la Lenovo România şi, după o discuţie de 15 minute, parcursul său profesional a luat o cu totul altă turnură.

    Aurel Neţin, în emisiunea Viaţa ta e un business de pe Aleph Business: „Nu vă lăsaţi păcăliţi de succes. Succesul este un profesor destul de răutăcios, care te poate face să crezi că orice este posibil.”