Înguste la partea superioară şi mai largi la bază, rochiile copiază aspectul multistratificat al turnului şi se regăsesc în colecţiile unor case ca Chanel, Valentino, Dior, Oscar de la Renta ori sub formă de modele mai ieftine în ofertele unor retaileri de modă. Motivul popularităţii acestui tip de rochie îl reprezintă faptul că le permite femeilor să fie foarte relaxate când o poartă, deoarece nu accentuează talia şi nu scoate în evidenţă silueta.
Tag: Chrysler
-
Fiat Chrysler opreşte producţia fabricii din Serbia pe fondul crizei din China
Fiat Chrysler a anunţat suspendarea temporară a producţiei de la uzina sa din Serbia, prima astfel de măsură luată de un constructor auto din Europa ca reacţie la epidemia de coronavirus din China, notează Reuters.
Următoarele săptămâni vor fi cruciale pentru constructorii auto.
Componentele fabricate în China sunt utilizate în milioane de maşini asamblate la nivel mondial.
-
O singură tranzacţie, două reacţii opuse: Acţiunile Fiat Chrysler cresc cu 9% în Italia, în timp ce acţiunile companiei din spatele Peugeot scad cu 12%
Anunţul oficial potrivit căruia francezii de la PSA, compania-mamă a Peugeot, şi italiano-americanii de la Fiat Chrysler vor fuziona într-o companie cu o valoare de piaţă de peste 40 miliarde euro, a stârnit reacţii diferite astăzi în rândul investitorilor celor două companii.
Astfel, acţiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din Italia se tranzacţionau joi la ora 13.00 la 14 euro per acţiune, în creştere cu 9,4% de la începutul şedinţei de tranzacţionare, la o capitalizare bursieră de circa 21,84 miliarde euro.
În acelaşi timp, acţiunile gigantului din spatele Peugeot scădeau pe bursa din Paris joi cu 12,74%, tranzacţionându-se la 22,73 euro per acţine, la o capitalizare bursieră de aproximativ 22,6 miliarde euro.
Cele două companii au convenit să facă o fuziune cu toate acţiunile implicate, în urma căreia ia naştere a patra cea mai amre companie auto din lume.
Mai mult, acţionarii Fiat Chrysler vor primi dividende speciale de 5,5 miliarde euro, în timp ce Peugeot le va distribui acţionarilor săi participaţia de 46% pe care o deţine în producătorul de componente auto Faurecia.
Pentru FCA, fuziunea reprezintă o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.
Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.
-
Francezii din spatele Peugeot şi gigantul Fiat Chrysler fuzionează într-o companie de 50 miliarde
Giganţii din industria auto Fiat Chrysler şi PSA, compania-mamă a Peugeot, au bătut palma pentru o fuziune completă, care va naştere unui gigant cu o evaluare de aproape 50 miliarde dolari, potrivit CNBC.
Board-ul PSA a aprobat fuziunea, iar board-ul Fiat Chrysler se va întâlni miercuri, potrivit sursei citate. Executivi au anunţat reglementatorii din SUA şi Franţa, potrivit Wall Street Journal.
În urma fuziunii va lua naştere al patrulea cel mai mare producător auto din lume.
Acţiunile Fiat Chrysler au crescut miercuri pe bursa din New York cu 5,27% în urma anunţului cu privire la negocieri, iar după închiderea şedinţei acţiunile au crescut până la ora transmiterii ştirii cu 1,34%, până la 15,18 dolari pe acţiune. În acelaşi timp, acţiunile Peugeot au crescut cu 4,5% pe bursa din Paris.
Pentru FCA, fuziunea reprezintă o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.
Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.
Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuţiile dintre Fiat Chrysler şi Renault.
-
Fiat Chrysler şi compania-mamă a Peugeot se aşează la masa negocierilor pentru o tranzacţie care ar da naştere unui gigant de peste 47 miliarde dolari
PSA, compania-mamă a producătorului francez Peugeot, negociază cu rivalii de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA) o tranzacţie prin care ar fuziona cu grupul italiano-american şi ar crea o companie cu acţiuni de peste 47 miliarde dolari, potrivit surselor din piaţă citate de FT.
Negocierile reprezintă o încercare a francezilor de la PSA şi a executivului Carlos Tavarez de a profita ta de a profita de negocierile eşuate dintre FCA şi Renault din acest an.
Pentru FCA, fuziunea ar reprezenta o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.
Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.
Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuţiile dintre Fiat Chrysler şi Renault.
Acţiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din New York au crescut cu 7,5% marţi seară după ce Wall Street Journal a anunţat negocierile, şi se tranzacţionau la 14,2 dolari per acţiune.
Un purtător de cuvânt al PSA a transmis că „nu comentează pe zvonurile din piaţă”, în timp ce FCA a refuzat să comenteze.
În 2019 acţiunile PSA au crescut cu 38% în comparaţie cu cele ale FCA care au crescut doar cu 1%. Compania franceză are o valoare de piaţă de circa 26,2 miliarde dolari, în timp ce valoarea FCA ajunge la 22 miliarde dolari.
Reluarea negocierilor vine la câteva luni după cce FCA s-a retras din oferta de fuziune cu Renault, care ar fi dat naştere unei tranzacţii de peste 36 miliarde dolari. Această tranzacţie a picat în luna iunie după ce guvernul francez, cel mai mare acţionar al Renault cu 15% din acţiuni, şi-a retras susţinerea – în principal pentru că partenerul de alianţă al Renault, Nissan, nu a fost de acord.
„FCA trebuie să îşi scaleze businessului din Europa şi PSA nu are deloc prezenţă în SUA, unde FCA are o cotă bună de piaţă. Mai mult, PSA are tehnologia necesară pentru a ajuta cu problemele întâmpinate de FCA în ceea ce priveşte emisiile de carbon”, notează Philippe Huchois, analist auto în cadrul Jeffries.
-
Fiat Chrysler plănuişte lansarea unui Fiat 500 electric, depăşind eşecul fuziunii cu Renault
Pietro Gorlier, Directorul Fiat Chrysler în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat, joi, că firma italiano-americană pariază pe un autovehicul electric, realizat în fabrica Mirafiori din Torino.
Investiţia celor de la FCA face parte dintr-un plan anunţat anul trecut, în valoare de 5 miliarde de euro, în Italia, până în 2021.
Gorlier le-a mai spus reporterilor că a început construcţia noii linii de producţie la fabrica Mirafiori pentru cele 80.000 de exemplare a modelului BEV 500, primul autovehicul electric care va fi pus în vânzare în Europa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Americanii de la KKR cumpără diviza de componente hi-tech de la Fiat Chrysler prin producătorul japonez de componente auto Calsonic Kansei, într-o tranzacţie gigant, de 6 miliarde de euro
Producătorul japonez de componente auto Calsonic Kansei, deţinut de fondul de investiţii KKR, a ajuns la un acord de achiziţie cu Fiat Chrysler pentru divizia ce produce componente hi-tech, într-o tranzacţie de 6,2 miliarde de euro, potrivit Reuters.
Divizia hi-tech, denumită Magneti Marelli este specializată în sisteme electronice de ultimă generaţie şi alte tehnologii specifice industriei automotive. Tranzacţia va da naştere celui de-al şaptelea cel mai mare furnizor independent de componente auto, cu venituri totale de 15,2 miliarde de euro, potrivit declaraţiilor comune.
Astfel, noua entitate creată le va permite să reducă costurile prin sinergii şi să îşi extindă baza de clienţi.
Această vânzare este prima decizie majoră a noului CEO Fiat Chrysler, Mike Manley, care a preluat conducerea companiei în luna iulie, după moartea legendarului executiv Sergio Marchionne.
Producătorul japonez este în discuţii cu italienii de câteva luni deja şi a lansat în trecut o ofertă iniţială de 5,8 miliarde de euro pentru Magneti Marelli.
KKR a cumpărat Calsonic de la Nissan şi alţi acţionari în 2016.
-
Cea mai mare companie de maşini care nu a păcălit testele de consum şi de poluare. E din Germania
Ancheta DGCCRF a făcut parte dintr-o campanie mai amplă realizată în urma scandalului de înşelăciune al Volkswagen Group. În trecut, aceeaşi entitate a atras atenţia procurorilor în privinţa suspiciunilor fraudării emisiilor de către Fiat Chrysler Automobile, Renault şi PSA Group.
IATĂ AICI CARE E COMPANIA GERMANĂ CARE NU TRIŞEAZĂ LA TESTELE DE POLUARE ŞI DE CONSUM
-
Chrysler va plăti 150 de milioane de dolari despăgubire pentru moartea unui copil într-un accident în care o maşină a luat foc
Verdictul pune capăt unui proces care a adus în centrul atenţiei modelele mai vechi de SUV-uri ale Chrysler, la care rezervoarele de carburant pot lua foc în cazul în care vehiculele sunt lovite din spate, relatează Wall Street Journal.
Juraţii au constatat, după ce au deliberat mai puţin de două ore, că producătorul auto este vinovat pentru moartea copilului.
SUV-ul Jeep Grand Cherokee, fabricat în 1999, a luat foc din cauza unei scurgeri de carburant din rezervorul poziţionat după axul posterior al vehiculului, în urma unei coliziuni din spate provocate de o camionetă.
Producătorul Jeep-ului, Chrysler, a fuzionat între timp cu grupul italian Fiat şi se numeşte FCA US, parte a grupului Fiat Crhysler Automobiles.
Potrivit juriului, compania “a acţionat neglijent, fără să ia în considerare vieţile umane în proiectarea şi vânzarea modelului Jeep SUV şi fără să avertizeze că vehiculul poate reprezenta un pericol”.
Un purtător de cuvânt al Fiat Chrysler şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu acest verdict, precizând că producătorul auto va lua în considerare un apel la această decizie.
Producătorul auto a susţinut că vina pentru moartea copilului o poartă şoferul camionetei, care a lovit Jeep-ul cu o viteză atât de mare încât rezervorul Jeep-ului nu avea cum să reziste. Potrivit avocaţilor companiei, Jeep-ul îndeplinea standardele fenderale de siguranţă pentru rezervoarele de combustibil, la momentul în care a fost fabricat.
În 2013, compania a acceptat să recheme 1,56 de milioane de SUV-uri Jeep Grand Cherokee şi Liberty, fabricate în perioada 1993-2007, pentru a remedia problemele legate de poziţia rezervoarelor.
Juriul a impus Chrysler plata unor daune de 120 de milioane de dolari pentru viaţa copilului şi alte 30 de milioane de dolari pentru durerea şi suferinţa acestuia, după ce a decis că vina aparţine Chrysler în proporţie de 99% şi 1% şoferului camionetei care a provocat accidentul.
Verdictul ar putea atrage mai multă atenţie asupra modelelor mai vechi de SUV-uri ale Chrysler, asociate la un moment dat de autorităţile de reglementare cu decesul a 51 de persoane.
Fiat Chrysler a reuşit deocamdată să evite atenţia atrasă de General Motors cu rechemările legate de senzori de aprindere defecţie, precum şi de producătorul japonez de air bag-uri Takata. Cele două companii au fost amendate de autorităţile de reglementare, iar reprezentanţii acestora au fost audiaţi în Congres şi la Departamentul de Justiţie, din cauza problemelor de siguranţă ale vehiculelor.
-
Grupul Volkswagen este interesat de preluarea Fiat Chrysler
Proprietarii Fiat vor să-şi concentreze resursele asupra brandului Ferrari şi să renunţe la afacerile trandiţionale din industria auto, au declarat surse apropiate situaţiei pentru publicaţia germană.
Acţiunile Fiat au crescut cu 5% ca urmare a acestei informaţii, în timp ce titlurile Volkswagen au consemnat un declin de 1,5%.
Reprezentanţi ai Volkswagen şi Fiat au refuzat să comenteze. De asemenea, holdingul Exor, al familiei Agnelli, care controlează 30% din acţiunile Fiat, nu a comentat.
Proprietarii celor două companii sunt încă departe de a ajunge la un acord asupra unui eventual preţ, a scris Manager Magazin.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro