Tag: CHRIS BROWN
-
Unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume a fost ARESTAT. Acesta este acuzat de VIOL
Rapperul şi alţi doi bărbaţi – garda sa de corp şi un prieten – au fost reţinuţi luni şi nu au fost încă eliberaţi.Dacă va fi găsit vinovat, Brown, în vârstă de 29 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislaţiei franceze.Fapta ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris.Artistul ar fi cunoscut-o pe presupusa victimă într-un club de noapte şi ar fi convins-o să îl însoţească în camera de hotel, împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat şi un prieten al lui Chris Brown, precum şi garda de corp a rapperului. -
Rapperul Chris Brown a fost arestat la finalul unui spectacol
Joi seară, Brown, în vârstă de 29 de ani, a susţinut un concert la Coral Sky Amphitheatre din West Palm Beach, iar, după show, acesta a fost arestat.
Surse din poliţie au declarat pentru platforma de ştiri tmz.com că este vorba despre o anchetă desfăşurată într-un alt stat, dar nu au precizat şi motivul arestării.
În luna mai, rapperii americani Chris Brown şi Young Lo au fost daţi în judecată de o femeie care susţine că a fost violată şi molestată sexual în mod repetat în locuinţa primului, în timpul unei petreceri care a avut loc anul trecut.
La momentul respectiv, poliţia din Los Angeles a transmis că “nu există nicio anchetă deschisă în ceea ce îl priveşte pe Chris Brown”.Brown a avut în ultimii ani mai multe probleme cu justiţia. În 2009 a fost condamnat pentru că a bătut-o pe cântăreaţa Rihanna, pe atunci iubita lui, cu puţin timp înainte de gala Grammy din acel an.
-
Petreceri la piscină, avioane private şi legiuni de admiratoare: cum se laudă bodyguarzii celor bogaţi pe Instagram – FOTO
Uitaţi de yachturi sau palate de milioane de dolari; cel mai nou “accesoriu” pentru cei din străinătate cu foarte mulţi bani sunt bodyguarzii.
Peter Van der Veen, care o are în grijă de Adele, a devenit chiar el un soi de vedetă după ce fanii l-au tot surprins alături de cântăreaţă. Este şi cazul lui Greg Lenz, bodyguardul lui Jennifer Lawrence.
Nu vine atunci ca o surpriză că oamenii de pază au devenit tot mai activi pe Instagram, etalând stilul extravagant de viaţă. Cei care lucrează pentru Chris Brown, Scott Disick sau 50 Cent au pus bazele canalului de Instagram #bodyguardlife.
Sursa foto: Instagram

Chris Brown nu a primit viza pentru Canada; concertele sale au fost anulate
Chris Brown, cântăreţul Trey Songz şi rapperul Tyga urmau să susţină două concerte la Montreal şi Toronto, marţi şi miercuri, în cadrul turneului lor comun “Between the Sheets”, însă Chris Brown nu a putut să treacă graniţa canadiană.
Organizatorii ambelor concerte au confirmat anularea acestora, pe conturile lor de Twitter, afirmând că acea anulare de ultim moment a fost determinată de “chestiuni care ţin de imigraţie”. Chris Brown a confirmat la rândul său informaţia, pe Twitter.
În mesajele sale, care au fost ulterior şterse, cântăreţul american a declarat: “Din păcate, nu voi putea să cânt în faţa arenelor sold-out din Montreal şi Toronto. Oamenii buni din Guvernul canadian nu îmi permit să intru în Canada. Mă voi întoarce la vară şi sper că voi putea să îi văd pe fanii mei canadieni!”.
Nu este pentru prima dată când Chris Brown ratează un concert în Canada. În 2014, el trebuia să participe la OVO Festival, un eveniment muzical creat de rapperul Drake în oraşul său natal, Toronto, însă autorităţile canadiene au refuzat şi de acea dată să îi acorde viza de intrare.
Potrivit Canada’s Global News, cazierul lui Chris Brown, marcat de agresiunea comisă în 2009 asupra iubitei sale de atunci, Rihanna, s-ar afla la baza noului refuz al autorităţilor canadiene. Potrivit legislaţiei canadiene din domeniul imigraţiei, “oricărei persoane care a comis un act în afara Canadei care reprezintă o infracţiune în Canada poate să îi fie refuzat dreptul de a intra în ţară”.
La începutul lunii iunie 2014, Chris Brown a fost eliberat dintr-o închisoare din Los Angeles, unde a ispăşit o pedeapsă de 108 zile pentru încălcarea regimului de eliberare condiţionată în care fusese plasat după agresiunea comisă în 2009 asupra fostei sale iubite, cântăreaţa Rihanna.
Chris Brown este autorul pieselor de succes “Kiss Kiss” şi “Run It”. Cel de-al cincilea album din cariera sa se intitulează “Fortune”, a fost lansat în 2012 şi i-a adus artistului american singurul său premiu Grammy din 12 nominalizări. În 2014 a lansat un nou disc, “X”, iar pe 20 februarie 2015 a lansat albumul “Fan of a Fan: The Album”, în colaborare cu artistul Tyga.
-
Trei tablouri pictate de Chris Brown, vândute la licitaţie pentru peste 60.000 de dolari
Chris Brown, în vârstă de 25 de ani, a creat şapte opere de artă în colaborare cu artistul stradal Kai, în timpul unui eveniment organizat la Miami, Florida, iar trei tablouri au fost apoi trimise spre vânzare ca parte a licitaţiei din cadrul evenimentului Săptămâna Artei Urbane din Miami (Miami’s Urban Art Week), care a avut loc pe 16 februarie.
De asemenea, ca parte a evenimentului de artă stradală, Chris Brown a decorat un automobil Porsche cu semnele grafice specifice produselor Louis Vuitton.
Două dintre tablouri au fost vândute pentru 25.000 de dolari fiecare, iar cel de-al treilea a fost adjudecat pentru aproape 12.000 de dolari. Jumătate din banii obţinuţi vor fi donaţi în scopuri caritabile.