Tag: CHARLIE HEBDO

  • Charlie Hebdo a publicat caricaturi despre incidentul aviatic din Egipt. Rusia reacţionează dur: “Este vorba de o blasfemie, de chestiuni care nu au nicio legătură cu democraţia” – FOTO

    Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat, vineri, caricaturile publicate joi de revista satirică franceză Charlie Hebdo drept “o blasfemie”, un act de insultă adusă la adresa celor 224 de victime ale accidentului aviatic din Peninsula Sinai.

    “Este vorba de o blasfemie, de chestiuni care nu au nicio legătură cu democraţia”, a denunţat Dmitri Peskov. Această publicaţie “nu are niciun rol în sistemul nostru public”, mulţi dintre cetăţenii ruşii simţindu-se insultaţi de respectivele desene ale publicaţiei, a adăugat Peskov, precizând că nu va face o plângere oficială în acest sens.

    Publicaţia satirică franceză a difuzat joi două desene care fac referire explicită la prăbuşirea aeronavei Airbus 321, operată de compania rusă Kogolimavia (Metrojet), care circula pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg, în Peninsula Sinai, din Egipt, accident aviatic soldat cu moartea tuturor celor 224 de pasageri.

    Într-una dintre caricaturi se pot vedea fragmente de avion care cad în capul unui militant islamist, fiind însoţită de textul: “Aviaţia rusă îşi intensifică bombardamentele”, referindu-se la campania militară a Rusiei din Siria împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), lansată la finalul lunii septembrie.

    Într-o altă caricatură, însoţită de textul “Pericolele companiilor ruse low-cost” este înfăţişat un craniu al unei victime care afirmă: “ar fi trebuit să iau Air Cocaine (compania aeriană a cocainei)”.

  • Charlie Hebdo nu va mai publica caricaturi, de acum înainte, ale profetului Mahomed

    “Am făcut desene cu Mahomed pentru a apăra principiul că putem desena ce vrem noi”, a declarat Laurent Sourisseau, într-un interviu acordat revistei germane Stern.

    Dar Sourisseau, care este cunoscut sub pseudonimul Riss, a mai spus că intenţia publicaţiei Charlie Hebdo nu a fost să fie “posedată” de critica islamului. “Greşelile pentru care ai putea blama islamul se pot găsi şi în alte religii”, a mai spus desenatorul.

    Declaraţiile recente făcute de Sourisseau vin la puţin timp după ce unul dintre desenatorii care a realizat copertele cel mai bine vândute ale săptămânalului francez a declarat că nu-l mai interesează să realizeze caricaturi cu profetul Mahomed. Astfel, în luna aprilie, Renald Luzier, cunoscut sub numele de Luz, a declarat pentru o revistă culturală franceză că “nu-l mai interesează” să îl deseneze pe profetul Mahomed.

    “M-am săturat de asta (de a-l desena pe profetul Mahomed, n.r.), la fel cum m-am săturat să-l desenez pe Sarkozy (fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, n.r.). Nu o să-mi petrec întreaga viaţă desenându-i pe ei”, a spus Luz.

    Apoi, în luna mai, Luzier a anunţat plecarea sa iminentă de la Charlie Hebdo, motivând oboseala şi surmenajul. De asemenea, caricaturistul a mai spus că reprezintă o “tortură” să muncească fără prietenii şi colegii săi ucişi în atentat.

    Pe 7 ianuarie, doi militanţi islamişti au luat cu asalt redacţia săptămânalui francez Charlie Hebdo, iar a atentatul terorist a făcut 12 victime şi a îngrozit întreaga lume. Potrivit unei declaraţii făcute ulterior de reprezentanţii filialei Al-Qaeda din Yemen, care şi-au asumat responsabilitatea atacului, jurnaliştii francezi au fost pedepsiţi pentru că au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed.

    După atacul de la Charlie Hebdo, publicaţia franceză s-a aflat în centrul unei dezbateri globale asupra dreptului la libertatea de exprimare. Milioane de persoane din întreaga lume, care, înainte de atac, nu au cumpărat niciun număr al săptămânalui de satiră, au îmbrăţişat sloganul “Je suis Charlie”, arătându-şi astfel solidaritatea cu victimele atacului.

    Primul număr al revistei apărut după atentat, ce a publicat pe prima pagină o caricatură cu profetul Mahomed care plânge şi mesajul “Totul este iertat”, s-a vândut în milioane de copii. În mod obişnuit, tirajul mediu al revistei franceze era de aproximativ 50.000 de copii.

    Charlie Hebdo este deţinut în prezent în procent de 40% de părinţii lui Charb, fostul director al publicaţiei, ucis în atacul terorist din 7 ianuarie, în procent de 40% de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, împuşcat în umăr în timpul acelui atentat, devenit noul director al săptămânalului, şi în procent de 20% de Eric Portheault, coadministrator.

    Înainte de atentatul terorist care a făcut 12 victime în rândul echipei redacţionale, săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, aflat în pragul falimentului, se vindea în aproximativ 30.000 de exemplare. De atunci, săptămânalul francez a cunoscut o creştere spectaculoasă a veniturilor – provenind din donaţii şi abonamente -, iar numărul său din 14 ianuarie, denumit “numărul supravieţuitorilor”, s-a vândut în 14 milioane de exemplare. Numeroşi colaboratori ai publicaţiei trăiesc de atunci sub protecţia poliţiei franceze.

  • Charlie Hebdo: Neînţelegeri între angajaţi şi proprietari privind veniturile obţinute de publicaţie

    La peste două luni după atentatul comis în redacţia din Paris a săptămânalului Charlie Hebdo, jurnaliştii care au supravieţuit acelui atac au păreri împărţite: 11 angajaţi au cerut ca toţi colaboratorii să devină acţionari cu părţi egale şi să devină astfel proprietari ai acestei publicaţii, care a obţinut venituri de aproape 30 de milioane de euro după tragedie, informează afp.com.

    “Laurent Léger (jurnalist la Charlie Hebdo, n.r.) a anunţat miercuri, într-o şedinţă redacţională, că a înfiinţat un colectiv de angajaţi cu scopul de a iniţia negocieri cu patronatul în legătură cu o repartiţie egalitară a capitalului”, a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii publicaţiei, care reprezintă conducerea acesteia, refuzând însă ca identitatea să îi fie dezvăluită.

    Într-un e-mail adresat întregii redacţii de la Charlie Hebdo, Laurent Léger precizează că acel colectiv reuneşte 11 colaboratori, inclusiv medicul Patrick Pelloux şi desenatorul Luz. Acest colectiv a angajat şi doi avocaţi, dintre care unul este Antoine Comte, care în trecut a apărat într-un proces Sindicatul magistraţilor francezi.

    Charlie Hebdo este deţinut în prezent în procent de 40% de părinţii lui Charb, fostul director al publicaţiei, ucis în atacul terorist din 7 ianuarie, în procent de 40% de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, împuşcat în umăr în timpul acelui atentat, devenit noul director al săptămânalului, şi în procent de 20% de Eric Portheault, coadministrator.

    Înainte de atentatul terorist care a făcut 12 victime în rândul echipei redacţionale, săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, aflat în pragul falimentului, se vindea în aproximativ 30.000 de exemplare. De atunci, săptămânalul francez a cunoscut o creştere spectaculoasă a veniturilor – provenind din donaţii şi abonamente -, iar numărul său din 14 ianuarie, denumit “numărul supravieţuitorilor”, s-a vândut în 14 milioane de exemplare. Numeroşi colaboratori ai publicaţiei trăiesc de atunci sub protecţia poliţiei franceze.

    “Am luat act de dorinţa salariaţilor de a deveni asociaţi ai publicaţiei. Însă, suntem încă departe de a începe o regândire a acţionariatului”, a comentat avocatul Charlie Hebdo, dezvăluind faptul că proprietarii săptămânalului sunt “întristaţi” de această iniţiativă.

    “Riss este încă în spital, acţiunile lui Charb sunt îngheţate până când se finalizează succesiunea lui. Toţi aceşti bani fac mai mult rău decât bine. Astfel de lucruri ne fac să ne gândim la acele înmormântări la care membrii unei familii încep să se bată după ce pleacă de la cimitir pentru bijuteriile bunicii decedate”, a adăugat acelaşi avocat.

    “Trebuie să ne gândim mai întâi la ce trebuie să facem pentru a scoate publicaţia în fiecare zi de miercuri. Trebuie, de asemenea, să reglăm anumite probleme fiscale, pentru că, de exemplu, donaţiile sunt impozitate cu 60%. Donaţiile vor merge către familiile victimelor. Veniturile din vânzări vor merge în casieria publicaţiei. Ele vor servi şi pentru înfiinţarea unei fundaţii, care îi va învăţa pe elevii din şcolile franceze ce înseamnă libertatea de exprimare”, a explicat avocatul Charlie Hebdo.

    “Pentru moment, nimeni nu devine asociat din proprie iniţiativă. Nimeni nu are nimic contra conducerii actuale, nu există niciun conflict, dar, prin prisma a ceea ce s-a întâmplat, salariaţii vor să obţină un rol mai important în această companie”, a declarat Patrick Pelloux.

    “Începând din momentul în care o companie este decimată, te simţi complet ataşat de ea. Aici nu este vorba despre împărţirea unei prăjituri. Banii nu ne interesează”, a adăugat el.

    Contactat de AFP, Laurent Léger s-a limitat să spună că toate aceste iniţiative reprezintă “discuţii interne ale publicaţiei”.

    El a insistat, de asemenea, asupra dorinţei sale de a impune un “control colectiv asupra conturilor bancare” ale Charlie Hebdo.

  • Un politician pakistanez promite 200.000 de dolari pentru asasinarea proprietarului Charlie Hebdo

    “Am spus deja că nu voi tolera niciun atac la adresa onoarei Profetului Mahomed”, a declarat Ghulam Ahmad Bilour, fostul ministru pakistanez al Căilor ferate, citat de site-ul publicaţiei L’Express.

    Bilour promite o recompensă de 200.000 de dolari pentru asasinarea proprietarului publicaţiei Charlie Hebdo.

    Demnitarul pakistanez le propune câte 100.000 de dolari urmaşilor fraţilor Cherif şi Said Kouachi, autorii atacului terorist comis pe 7 ianuarie la redacţia Charlie Hebdo, precum şi urmaşilor lui Amédy Coulibaly, autorul crimelor la un supermarket pentru produse evreieşti din Paris.

  • Charlie Hebdo amână publicarea următoarelor două numere, întrucât angajaţii “nu se simt pregătiţi”

    Potrivit Le Parisien, “nicio dată nu a fost fixată” pentru apariţia numărului 1179 al revistei Charlie Hebdo. Jurnaliştii din redacţia acestui săptămânal de satiră, afectaţi de doliu, extenuare şi supraexpunere mediatică, au nevoie de timp şi nu se simt pregătiţi pentru a concepe un nou număr al revistei, a precizat Anne Hommel, purtătoare de cuvânt a revistei. Singura certitudine deocamdată, anunţată deja de Gérard Biard, redactorul-şef al publicaţiei, este următoare: “Charlie Hebdo va continua!”.

    Caricaturiştii şi jurnaliştii de la Charlie Hebdo nu sunt pregătiţi – au nevoie de timp, au nevoie să se consulte, au nevoie să se liniştească“, a declarat sâmbătă Appoline Thomasset, purtătoare de cuvânt a Majorelle PR & Events, compania care reprezintă interesele revistei Charlie Hebdo, citată de Nbcnews.com.

    Atentatul terorist de pe 7 ianuarie a făcut 12 victime în redacţia săptămânalului francez şi a îngrozit întreaga lume. Primul număr al revistei apărut după atentat, ce a publicat pe prima pagină o caricatură cu profetul Mahomed care plânge, s-a vândut în mai multe milioane de copii. În mod obişnuit, tirajul mediu al revistei franceze era de aproximativ 50.000 de copii.

  • Patruzeci şi cinci de biserici, incendiate în Niger în protestele faţă de caricaturi cu Mahomed – FOTO

    “Au fost înregistrate daune semnificative: 45 de biserici, cinci hoteluri, 36 de restaurante, un orfelinat şi o şcoală creştină au fost jefuite şi incendiate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Niger, Adily Toro.

    Preşedintele ţării, Mahamadou Issoufou, a declarat că violenţele s-au soldat cu cinci morţi şi 128 de răniţi, dintre care 94 în rândul serviciilor de securitate şi 34 în rândul manifestanţilor.

    Forţele de ordine au reţinut 189 de persoane.

    “Un drapel francez a fost ars în cursul mitingului contra revistei Charlie Hebdo desfăşurat la Niamey”, a adăugat Toro.

    Proteste violente au avut loc şi în oraşul nigerian Zinder, unde un centru cultural francez şi mai multe biserici au fost incendiate.

  • Niger: Trei biserici incendiate la Niamey, unde se extind manifestaţiile contra Charlie Hebdo. Ambasada Franţei: Cetăţenii să evite orice ieşire

    Aproximativ 100 de poliţişti antirevoltă, purtând căşti şi scuturi, protejau la ora locală 12.45 (13.45, ora României) Catedrala din Niamey. Protestatarii aruncau cu pietre în ei, a constatat un jurnalist AFP, care mai întâi a văzut două, apoi o a treia biserică incendiate.

    Tineri înarmaţi cu bâte, bare de metal sau instrumete agricole defilau în mai multe cartiere ale capitalei, potrivit acestui crespondent.

    Ambasada Franţei şi-a îndemnat cetăţenii “să evite orice ieşire”.

  • Un exemplar din Charlie Hebdo costă pe internet chiar şi 100.000 de euro

    După ce copiile revistei de la chioşcurile de ziare s-au epuizat la scurt timp de la atacul terorist, site-ul de licitaţii online eBay a lansat spre vânzare mii de numere ale publicaţiei, majoritatea pentru cea mai recentă ediţie a revistei. Coperta acesteia prezintă un desen cu profetul Mahomed care ţine o pancartă inscripţionată cu mesajul “Je suis Charlie”. Deasupra desenului se află mesajul “Tout est pardonne” (Totul este iertat).

    O revistă Charlie Hebdo a ajuns să fie vândută cu un preţ de 20.000 de dolari pe varianta americană a eBay, după ce câştigătorul licitaţiei a licitat contra altor 116 utilizatori. Un alt utilizator a oferit 14.642 dolari pentru o revistă folosind opţiunea “Buy it now” (cumpără acum). eBay nu a făcut public numele utilizatorilor în ambele situaţii.

    Preţurile din SUA au fost întrecute de cele înregistrate în mediul online din Europa. Versiunea franceză a eBay vindea o revistă Charlie Hebdo în schimbul a 100.000 de euro, potrivit CNBC.com.

    Alt număr al revistei a fost licitat de la un preţ de pornire de 5.000 de dolari, cu un preţ la versiunea “Buy it now” de 15.000 de dolari. Potrivit eBay, 27 de oameni au urmărit obiectul listat în interval de o oră. Vânzătorul, care nu a putut fi contactat prin intermediul e-mailului, este din Letonia, dar a specificat că a călătorit la Paris special pentru a cumpăra revista.

    O versiune a ediţiei în limba italiană se vindea pe site-ul american eBay cu un preţ de pornire de 7.500 de dolari, iar opţiunea “Buy it Now” era posibilă cu un cost de 4.999 dolari. Vânzătorul acestei versiuni trăieşte în Regatul Unit şi Franţa şi nu a putut fi nici el contactat.

    În mod normal, publicaţia tipărită în  16 limbi are un tiraj de 69,999 de copii, dar săptămâna aceasta, numărul acestora a ajuns la cinci milioane, potrivit Time. Tipărit în 5 milioane de exemplare, vândute cu 3 euro bucata, numărul de miercuri din Charlie Hebdo, dacă va fi epuizat integral, va aduce profituri de aproximativ 8 milioane de euro, informează AFP.

    Publicaţia va primi toate încasările aduse de primul milion de exemplare vândute (3 milioane de euro), în virtutea unei mari operaţiuni de solidaritate din rândul lanţului de tipărire şi distribuţie, ai cărui reprezentanţi au acceptat să lucreze gratuit, cedându-şi comisionul pentru a ajuta Charlie Hebdo şi familiile victimelor. Apoi, aşa cum procedează de obicei pentru vânzările lor, săptămânalul francez va percepe 40% din încasările aduse de celelalte 4 milioane de exemplare vândute, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, potrivit Mediafax.